Existǎ! Existǎ! Chiar existǎ!

Noi, pe vremuri, ǎștia atomicii de modǎ clasicǎ, pe hîrtie, l-am descoperit cum se descopereau lucrurile pe vremuri. Simplu: în America. Unde altundeva, dacǎ la noi nu era? Pe hîrtie, evident.

Ǎștia atomicii mai mici, care vin sǎ ne înlocuiascǎ în marele joc al vieții, evident cǎ sînt racordați la contemporaneitate și nu mai au ei texte cu hîrtia. Direct la video, la mișcare, la animație.

Este vorba despre Garfield, evident. Subiecte cu adevǎrat serioase, despre oameni cu adevǎrat serioși. Garfield dat la pachet cu ziarul, sǎ nu moarǎ ziarul. Ziarul tot moare, dar noi ne bucurǎm de Garfield în limba românǎ, pentru copiii noștri.

De ceva timp, Andra noastrǎ l-a descoperit pe Garfield la categoria “desene animate”, ceea ce nu poate decît sǎ mǎ umple atît de bucurie, cît și de nostalgie. Ce vremuri...

Îmi povestește Flo cǎ ieri Andra citea într-o revistǎ de femei – da, Andra a învǎțat între timp sǎ citeascǎ și își folosește cu entuziasm noua pricepere – despre lasagna. O rețetǎ de lasagna, într-o revistǎ de femei. Ce poate sǎ fie într-o revistǎ de femei, dacǎ nu rețete de gǎtit?

Și citea gagica noastrǎ de 6 ani și restul zile revista și dintr-o datǎ începe sǎ strige, surexcitatǎ:

– Aaargh! Mama! Mama! Uite de-aia de care îi place lui Garfield! Mama, chiar existǎ lasagna? Eu credeam cǎ e doar o chestie din desene animate, inventatǎ acolo. Mama, cum aratǎ lasagna? Eu am mîncat vreodatǎ? Vreau lasagna!

That’s why we love you, life. Buuurp!

:)














PS: Povestindu-mi în dimineața asta despre gloriosul moment de iluminare al Andrei, Flo concluzioneazǎ: “E greu, e al naibii de greu sǎ crești copii. Dar asemenea momente sînt nemaipomenite, asemenea situații meritǎ orice efort”.

Iar eu am adǎugat, ca și concluzie la concluzia ei: “Da, dar problema e cǎ cei care nu au copii habar n-au cǎ poate exista așa ceva, asemenea momente fabuloase”.

Mda...