Biciuirea ochiului, înǎlțarea la creier

Turambar, atunci cînd șade strîmb cǎ-l doare spinarea și cujetǎ adînc, cum numai ardelenii de Telega știu sǎ o facǎ, știe cu intensǎ și maximǎ și inexorabilǎ, indubitabilǎ, inoxidabilǎ certitudine cǎ muzica se împarte în douǎ: Bach și restul. Acel rest se împarte și el în douǎ, inevitabil: Brel și restul. Pe urmǎ Bowie întregește sfînta treime de Beuri, iar Pink Floyd vine sǎ asigure mentenanța ambientalǎ în raiul muzical, sǎ dea cu mǎtura prin suflet.

În arta asta a ochiului și a pǎcǎlelii sublime, la fel, lumea se împarte indubitabil și inexorabil în douǎ: Caravaggio și restul. Pe urmǎ restul se împarte și el în Picasso și restul. Pe urmǎ chiar nu mai conteazǎ, putem sǎ ne uitǎm la The Simpsons. Sau la Chaplin. Sau la Jackie Chan.

Drept pentru care în seara asta luǎm lumea și o feliem necruțǎtor și concluzionǎm: așa ceva ce vǎ arǎt eu acilișea nu existǎ. Așa ceva nu se poate. Așa ceva...

Alo! Sǎ cînte muzica! Dați dom’le drumul la Bach acolo sus în nouri! Cineva suferǎ pe cruce și a fost pozat dumnezeiesc...