Recentilor, s-a mai scurtat lumea cu un cap de inadecvat

Dan, de la care am aflat, spune Some Like It Hot (inevitabil) si The Defiant Ones.

Some Like It Hot, intr-adevar, e posibil sa fie pinnacle-ul carierei sale.

Desi unii, snobi precum mine si la fel de impatimiti de film noir, s-ar putea sa spuna ca de fapt este filmul lui Alexander Mackenzie (doamne, ii tin minte numele pe de rost, eu cel care nu tine minte nimic niciodata; ce ti-e si cu memoria asta; LATER EDIT: si totusi: e MacKendrick, nu MacKenzie; totusi, e failibila si memoria), The Sweet Smell of Success.

Stiu, sint snob. Nu cred ca au vazut 1000 filmul asta in Romania. Si totusi. Ala este rolul vietii lui, de care ne aducem aminte acum, in momentul mortii sale. El cu Burt Lancaster, intr-un film insuportabil de cinic, de ciinos si de adecvat realitatii contemporane jurnalistic-politice din Romania.

Mai recentilor, a murit un om. Un babalic, un batrin, un hodorog, un antic, unul de 85 de ani si restul infidelitati.

Si cui mama naibii ii mai pasa in ziua de azi de asemenea chestii desuete?

La revedere, Tony. Tzine-ne un loc pe bancheta, acolo in cazanul cu smoala, ca o sa venim si noi mai incolo.

:(

The Sweet Smell of Success (Alexander MacKendrick, 1957)

TRAILER


JAZZ SCENE


ANALIZA


PS: Unii ar mai zice si Spartacus. Eu nu. Eu mai degraba as zice The Vikings.

PPS: De ce mama dracu' tin eu minte toate astea? Oh beautiful useless flicks. Oh darkness oh stereotypical passion. Oh illusion. Oh 25 illusions per second.

:( Citeste tot...

Stance: Japanese courtesan

Citeste tot...

Dă mamă cu demitizarea'n mine, să nu mai mă simt așa de nemeritat de bine

[...] scriitoarea a tăiat scurt argumentul filosofului, care susţinea că trauma şi suferinţa aduse de comunism celor sensibili le-ar fi creat acestora o înţelegere superioară:

„N-am nici o înţelegere superioară a lumii, tot aşa cum n-am de fapt o înţelegere a ei. Eu nu pricep lumea şi de aia scriu...

Când stăteam în România şi mă gândeam seara la ce s-a întâmplat în cursul zilei, nu puteam să-mi dau seama. De altfel, nici nu-mi permiteam să mă gândesc într-un arc mai mare, o perspectivă mai largă. Îmi ajungeau lucrurile micuţe şi exacte care se tot adunau lângă mine, fiindcă lor trebuia să le fac faţă. Nu am putut să-mi pun probleme, pur şi simplu a trebuit să fac faţă şi asta îmi absorbea toate energiile din cap, tot ce puteam rezulta. De înţelegere superioară nici nu putea fi vorba".

Scrisul este pentru scriitoare o vocaţie pe care o practică doar în singurătate, „e ceva ce mă chinuieşte şi nu mă lasă în pace şi mă obligă să-mi screm mintea până nu mai pot, dar când o fac mă ajută. Când stau aici nu sunt scriitoare, sunt scritoare doar când sunt singură cu mine. Ce fac aici e altă meserie - e circ."

Herta Muller, in interviu cu Gabriel Liiceanu la Ateneul Roman.

Mama lor de intelectuali care nu vor să intre în cizmele cele strîmte ale stereotipului facil. Cuuuum? Intelectualu' nu pricepe lumea asta? Cuuum? Un premiat Nobel nu are înțelegere superioară? Cuuuuum? Își permite să vorbească fără fățărnicie, fără siropoșeală leșinată și perfidă de academician mumificat? Să spună lucrurilor pe nume, și numele acela să doară la caracter și la naturelu' nostru simțitor de bravi urmași ai lui Decebal și Traian Remeș?

Mama lor de nemți care sînt tăioși și nazist de lipsiți de compromisuri și nu prezintă nici un fel de aplecare întru cocoloșeală și întru menajarea simțămintelor.

Neeeemțoaaaico, tu-mi răăăăănești siiiiimțăăăăminteeeeleeee. Neeeemțoaaaicooo, tu îîmi proooduuuci buuuuba.



Teutoanca asta uscată și cu buzele strîmte și rele care spune vorba în față, taie în carne cangrenată și te face să te simți netrebnic. În loc să ne mîngîie pe creștet, ce balcanici buni și cei mai foarte perfecți am fost noi, un popor de masă, de regiune superior cu adaus de zahăr și conservanți identic naturali, nemții ăștia vin să ne-o trîntească în față, în buricu templului nostru cultural:

you've kinda stank during those times, you poor poor folk, and you kinda stink now as well, since you're not used to wash you brain thoroughly each and every morning with proper words and values.



Dom'le, eu zic că intelectualii ăștia nesuferiți ar trebui interziși, dom'le, că prea ne fac să ne simțim stînjeniți și să ne trezim din adormirea noastră de istorie pompoasă și siropoasă și total mitică.

Nasoii ăștia, dom'le, Herta Muller, Lucian Boia ejusdem farinae, care vin să ne strivească nouă corola de minuni rîncede a imposibilului trecut. Care nu ne lasă să ne drogăm conștiința cu vaporii poveștilor despre cît de cei mai foarte superiori și 107% perfecți sîntem, dar istoria a fost rea cu noi, iar evreii, masonii, ungurii și extratereștrii cei mîrșavi și degrabă doritori de creier pane de român ne-au dat-o la rădăcină și ne-au ținut ca pe ciumperci, în întuneric și în rahat pînă la gît.

Și-n locul lor, dom'le, să vină un sobor de preoți, dom'le, să-i frigem un marș triumfal, o procesiune cu prapuri și torțe, să ne fonfăie pe nas ce grași și frumoși sîntem noi, cel mai foarte perfect popor din întreaga Mesopotamie, cum intri în Selfdenialia, pe dreapta.

:blink: :/



Citeste tot...

Alors, on dance

Mesaj social. Pesimism. Evadarea prin artă. Montaj video original. Tensiunea etnică majoritari – minoritari. Conflictul bogați – săraci. Conflictul tineri – bătrîni. Conflictul angajat – patron. Conflictul dintre sexe. Divorț. Sărăcie. Oboseală.

Și peste toate, limba franceză și muzica.

Pas si mal. Pas si mal du tout.

Alors, on dance, oui?

Courtesy of 3quarksdaily.com. Via Joshua, colegul meu de camera din America. Josh, care tocmai s-a insurat, evitind astfel glontul etichetei de "fecior batrin".

Casa de piatra, Josh! Alors on dance, oui?

:) :friends:

Stromae - Alors, on dance
Citeste tot...

Ce faceau romanii cu leii

Ce sa faca? Ce stiau ei mai bine: spectacol.

There ain't no business like show business, mates.

:wink:

Citeste tot...

La ce e buna tehnologia

Dupa cum stim din romanele cyberpunk, the street finds unexpected usages for things, usages that were not intented initially by those who created them.

Dar in cazul de fata nu strada face chestii, ci chiar oamenii de stiinta. Cum ar fi, de exemplu, tomograful. Sau RMN-ul sau cum naiba ii spune in limbaju ala complicat.

Ce au facut nebunii care au avut acces la aceasta mare cucerire a stiintei moderne? In loc sa remenizeze bolnavi si oase si matze suferinde si articulatii de rugbysti hodorogi, au luat ei frumusel un piton, da, da, un monstru de-ala lenes si luuung care face hap!, i-au dat mincare un sobolan, l-au saltat pe scaun la RMN si pe urma au inceput sa-l remenizeze temeinic, sa vada cum se digera sobolanul inauntru.

Ce a rezultat sint niste imagini spectaculoase, lucru care certifica inca o data ca oamenii de stiinta nu e intregi la cap, nici sanatosi la minte, ca ar trebui sa se constituie o comisie etica formata din episcopi, patriarhi si din moderatori de talk-showuri care sa acorde certificare de libera practica la acesti atei nemernici care smintesc lumea cu inventiile lor dracesti, care distrag atentia oamenilor de la lucrurile cu adevarat importante pe lumea asta: smerenia, piosenia, ascultarea fata de inteleptii preoti si studiul temeinic, necontenit al Bibliei.

Hai, mai bine distrati-va cu sobolanul inghitit de piton, ca iar ajungem sa vorbim de religie si de biserica si iar ma ia cu greatza.

Sursa: Asylum.com (unde gasiti si alte poze, la fel de smintite, de zaticnite si de neprielnice salvarii sufletului). Via 3quarksdaily.com.



Citeste tot...

Ghici, ciuperca, ce-i?

Citeste tot...

De unde ni se trage

The growing length of childhood coevolved with the enlarging of the brain – which has tripled in size over the last 2.5 million years, since the time of the first tool-making hominids – and with the development of complex bonding, which includes friendship, romantic love, parent-child attachment, and loyalty to a group.

As the brain grew bigger, childhood needed to be longer since there was so much to learn. To keep a vulnerable child alive for many years, we evolved strong bonds between parents and children, between mates, within extended family groups, and within bands as a whole – all in order to sustain “the village it takes to raise a child.” Bands with better teamwork outcompeted other bands for scarce resources; since breeding occurred primarily within bands, genes for bonding, cooperation, and altruism proliferated within the human genome.

Numerous physical, social, and psychological factors promote bonding. Let’s focus on physical factors, and then drill down further to examine two chemicals inside your brain:dopamine and oxytocin. Both are neurotransmitters, and oxytocin also functions as a hormone when it acts outside the nervous system.

Courtesy of Camil Stoenescu, acest eretic pe calea evolutionismului, arza-l-ar focu' sa-l arza in durerile flacarilor care ii vor inghiti pe pacatosi, nu s-ar mai satura ateii astia cu blestematiile lor, cu smintelile lor care strica mintea la lume.

Daca vreti sa aflati mai multe despre adevarata cauza a acestei boli care ne apuca pe toti, cititi aici.

Love is in the air
The heart is so unfair
Beware beware
Love is the air.

:wink:









Citeste tot...

Dar și cînd se stîrnește...

Ce încet pornește. Ce chinuitor de lent și de încet și de domol. Dar și cînd își dă drumul! Cum își dă drumul... Ce plăcere! Ce țîșnire! Ce învolburare de întorlocare de trăiri! Ce bucurie!

Nu, nu e vorba de sex în propoziție, obsedaților, ci de ceva mult mai fain, in the long run.

Ascultați și juisați.

Hai, noapte bună!

:wink:



PS: Păcat că este una din simfoniile sale mai puțin cunoscute. Este egală ca valoare cu celelalte mai vizibile: a cincea , a treia, a șasea, a noua, a șaptea.

Citeste tot...

De unde mi se trage

De aici.

Sper sa-mi treaca, totusi, cu vremea. In general, toate trec, cu vremea.

:wink: Citeste tot...

O țîță pe zi

Lucian Freud - Benefits Supervisor Sleeping (1995).



S-a vindut in 2008 cu 33,6 milioane de dolari lui Roman Abramovich. Cea mai scumpa pictura cumparata vreodata de la un artist in viata.

Nu te plictisesti in lumea asta niciodata, nu-i asa?

:wink: Citeste tot...

Poți să cînți la ele

Da, știu: e reclamă (o să vedeți la sfîrșit).

Dar în același timp știu că este al naibii de faină. De fapt, transcede ideea de reclamă. E o mică operă de artă. Are de toate: ritm, actori bine aleși, idee bine aleasă, dialog binișor lucrat, versuri faine, mișcare de scenă. Și peste toate, are cel mai important lucru: umor, ironie, auto-referențialitate.

Deh, ce să le ceri? Niște postmoderni, dom'le, niște postmoderni.

Doamnelor și domnilor, priviți în față viitorul publicității și rînjiți fasolea.

Cine nu se uită nu știe ce pierde, o are mică, o să i se strice și o să se usuce și o să-i pice și n-o să se mai ridice.

Să nu ziceț că nu v-am spus...

:wink:

Courtesy of Zoso.

Citeste tot...

Ca o naibă de balaur

O dată ce te înveți, greu mai scapi de nărav. Acum aproape 10 ani de zile m-am obișnuit să mă uit în datele de audiență, să fac grafice din care să extrag zeama evoluției mass media. De atunci, tot asta fac, într-un fel sau altul, inclusiv cu acest blog.

Este fascinant să vezi ce înseamnă puterea obișnuinței și cum, pe parcursul acestor trei ani de zile, s-a format un nucleu dur de cititori care vin și vin și vin într-una pe aici.

E fascinant și onorant să vezi șerpișorul cum suie, cum încet-încet, după momente de intensitate, în care urcă vertiginos, de obicei în preajma alegerilor, coboară la loc, dar întotdeauna ceva mai sus decît înainte. Mai mulți cititori fideli, care dau în fiecare zi un ochi pe aici să vadă ce năzbîtii a mai scornit azi bloggeru ăla de Turambar, mama lui de sociolog cu sondajele lui și cu aiurelile lui întîmplătoare, dragul de el, mînca-l-ar cîinii, ai văzut ce chestii haioase are, ciudatu naibii?

Este un format de evoluție cu care sînt atît de obișnuit, pe care de-a lungul anilor în care am lucrat în domeniu l-am văzut des, care măsoară felul în care se construiește fidelitatea de consum. Este fascinant să ți se deruleze sub ochi felul în care se construiește un comportament uman bine așezat. E prima lecție pe care orice marketer ar trebui s-o învețe: șerpișorul care crește încet-încet, chinuitor de încet, bucurător de constant, trecînd prin faze de acumulare și faze de distribuire, exact ca la bursă.

O reptilă de naibă de balaur care se tîrăște pe axa timpului, în sus pe crengile copacului ratingului. Ritmul fenomenului social, respirația mulțimilor, comportamentul care, de la un anumit număr încolo, începe să capete structuri bine definite, predictibile, aparținînd unei clase de fenomene.

Vă mulțumesc și mă simt onorat. Vă dați seama că-mi crește inima-n pieptu-mi de aramă cînd vă văd cum veniți.

În același timp, însă, mă simt și disperat. Damn it, chestia asta a căpătat o viață a sa proprie. Trăiește, respiră, mișcă. E o lighioană ce trebuie hrănită zi de zi.

Mă simt precum argatul care trebuie să dea fîn în fiecare dimineață la animale, ba chiar și seara, să mulgă vaca, să rînească, să aducă apă. Ca jurnalistul care, vrei nu vrei, trebuie să scrie în fiecare zi la foaie, fie că are știri, fie că nu, fie că are inspirație ori chef au ba. Ca siderurgistul care trebuie în fiecare zi să tragă o nouă șarjă, să nu se răcească cuptorul, că pe urmă e jale mare, durează mult pînă îl cureți și îl încarci din nou și îl încălzești și îl readuci la starea inițială.

Și uite așa, încet-încet, mă simt - și probabil și devin un pic, așa, pe la colțuri, pe la cusături – unul din această tagmă pe care o bombăm eu atît de mult. Tagma jurnaliștilor, mama lor de manipulatori și de recenți și de superficiali și de purtători și creatori de agendă proprie, ascunsă, isterică și rea.

Luați această cupă de la gura mea. E amară. Eu vreau să fac grafice și să ponderez baze de date și să despic corola de minuni a lumii sociale. De ce o soartă grea și un trai nefericit? De ce, Doamne, de ce? Cine naiba m-a pus să-mi fac blog, că acum trebuie să-i dau de mîncare în fiecare zi, mama lui de tiran, de asupritor, de consumator de viață și de tinerețe?

Luați-l de pe mine, că mă sufoc.

Dar nu acum. Mai lăsați-l un pic, că-i așa de bine...

:blink:

Citeste tot...

Gamma la toata lumea

Se da urmatoarea situatie: ai niste raspunsuri privind niste sume de bani. Unele din ele, cele mai multe (1901 din 2136) au moneda explicit mentionata. Avem insa o minoritate de raspunsuri (230) la care nu stim moneda. Ce punem: Euro sau RON?

Problema se formuleaza astfel: cunoscindu-se distributia Euro / RON la fiecare din valorile distributiei, sa se identifice proportiile in care cele 230 de raspunsuri fara moneda ar trebui sa primeasca Euro, respectiv RON, in asa fel incit sa se minimizeze eroarea de atribuire Euro / RON.

Rezolvare:

Initial, curatam distributia bruta de acele sume unde avem putine raspunsuri. Dupa cum stim, raspunsuri putine, moartea pasiunii in statistica.

Resulta o distributie intermediara, cu frecvente suficient de mari incit sa functioneze decent legea numerelor mari.

Se standardizeaza apoi raportul Euro : RON la fiecare palier de raspuns, pastrindu-se doar procentele de raspunsuri Euro (cele RON sint, evident, complementare: diferenta pina la 100).

Rezulta urmatoarea distributie. In stinga, valoarea (in euro). In dreapta, procentul de mentionari in cadrul raspunsurilor cu moneda cunoscuta.

E %
100 60
200 69
300 74
400 84
500 89
600 89
700 87
750 85
800 87
900 85
1,000 79
1,100 78
1,200 72
1,300 68
1,400 56
1,500 56
1,600 46
1,700 46
1,750 42
1,800 44
2,000 36
2,500 36
3,000 34
4,000 33
5,000 36

Urmatorul pas: ce functie, ce distributie teoretica se aseaza cel mai bine pe aceasta distributie reala? (daca faceti graficul, veti vedea cum arata si cum miroase a functie in spate).

Raspunsul (dupa oaresce sapaturi si belire vizuala de ochi): distributia Gamma.

Urmatoarea intrebare: care sint parametrii distributiei Gamma care aproximeaza cel mai bine aceasta distributie reala?

Raspuns:

Calculam mai intii media si abaterea standard a distributiei.

Obtinem urmatoarele valori:

Average = 1163.2
St Dev = 951.5

Calculam mai apoi parametrii distributiei Gamma, conform cu formulele

Theta = (st dev) * (st dev) / average
Kappa = average / theta

Obtinem urmatoarele valori:

Theta = 778.4
Kappa = 1.49

Mai apoi, standardizam distributia (valorile Y, alea din dreapta, sa putem sa calculam probabilitati Gamma si pentru alte valori, intermediare).

Trebuie sa luam valorile din dreapta (procentele) si le transformam in probabilitati. Mai intii normalizam (z), apoi rescalam (aducem la valori pozitive, ca in R+ e definita Gamma). Dupe ce tragem de valori de le apuca naiba, transformam seria de densitate de probabilitati in probabilitati cumulate. Calculam deci probabilitatile cumulate, sa dea o serie ordonata strict crescator, de la 0 la 1.

Urmatorul pas: avind probabilitatile cumulate, calculam acum functia inversa a lui Gamma pt valorile intermediare, alea dintre cele din tabelul de mai sus, alea pe care le-am dat la o parte, ca erau frecvente prea putine. Ne inchinam cinci spre cinsprezece minute la Excel si iese. Traiasca Excelul, ca stie de toate!

Apoi, in cele din urma, recalibram valorile intermediare obtinute pe dimensiunile distributiei initiale (nu uitati: am standardizat initial, deci am turtito-lungito-transformat distributia. Acum trebuie sa o aducem la loc)

Rezulta urmatoarele grafice, care exprima toata lupta cu ingeru a lui Turambar de azi.

Fig. 1: Distributia reala (dupa ce am dat la o parte valorile unde aveam frecvente putine)



Fig. 2. Distributia teoretica Gamma identificata.


Fig. 3. Recalibrare: Distributia teoretica Gamma adusa la scala initiala, la dimensiunile distributiei reale.


Pe urma am mai muncit inca aproape jumatate de ora, sa distribui eticheta Euro / RON cf cu procentele identificate. Dar asta e alta poveste, pentru alt grafic.

Aspru, nu?

:)

Life is beautiful and maths are useless, except when they're not.

:wink:

Citeste tot...

Stance: French Connection

Citeste tot...

Aceste femei minunate si actele lor ratate

In Franta, un fost ministru al justitiei a incurcat un cuvint cu altul. Dar ce cuvinte! Mai ales "inflatzie". Teribil cuvint! Doar stim cu totzii cita patima stirneshte rostirea cuvintului "inflatzie" zilele astea, nu-i asha?

Stiti cum se spune pe la ei pe-acolo? Hony soit qui mal y pense.

Ceea ce va doresc si Dvs., oameni plini de rautacisme ce sintetzi, ca numai la prostii va duce capu pe vremea asta de criza si de rapita crescuta cu virfu in jos.

:wink: :rofl: Citeste tot...

Deschide, Gropare, maternitatea!

Deschide, Gropare, maternitatea, și ieși cu pruncu în brațe. Și pupă-l și țucă-l și pup-o și pe mă-sa și o pupăm și noi pe ea, dar și ea pe noi.

Și să vă trăiască și să ne trăiți și să fiți fericiți și să ne bucurăm cu toții și să fie pace pe lume și broadband de la Cluj pîn' la Telega, unde-i alfa și omega (la Telega, nu la Cluj, evident).

Felicitări, măi ardelenilor măi!

Nu credeam să-nvăț
A mă bucura vreodată
Că Groparu, dintre toți, a devenit tată.
Înfășurat în pixeli, ca un castravete
Îl țuc pe tătic și pe mamă și pe copil și pe toți
Și pun această poză cu artificii pe perete
Să placă la ochi de băieți și de dujmani și de pretini și mai ales și mai ales la ochi de fete...



PS: Veste aflată inițial de la Andrei Crivăț. Alt ardelean, alt clujean, alt gras și bucălat, alt om ferice. Exact și întru totul precum Groparu.

:rofl:

PPS: Intre timp, m-a sunat chiar însuși Groparu, în marea bucuria sa, sa-mi dea vestea cea mare. Insa cum noi, în nemarginita noastra perfectiune cibernetica, sintem o fiinta perfect acuplata la pulsul electronului, stiam deja. S-a bucurat si mai tare, dupa ce initial s-a intristat ca vroia sa-mi dea vestea personal.

Ce sa spun? Era ud tot la voce. Era numa' si numa' un tremur si un gingurit de tatic recent. Auzi tu: Groparu emotionat. Ce mai, s-a intors lumea cu fundu-n sus. Ce face maternitatea asta de paternitate din om.

Un motiv in plus, therefore, mai draga atomicilor mai, sa faceti precum stralucitorii de noi, oamenii astia mari si intzelepti de Turambar si de Groparu si de Chinezu si de restul dintre noi care au copii, si sa puneti mina (metaforic vorbind, evident) sa faceti si voi iaca acolo niste pui de maimute, sa stiti ca v-ati implinit sensul in viata.

Pentru ca uitati-va in ochii mei de ateu cinic si rau: alt sens in viata nu exista, numa si numa asta. Restu e iluzie, pacaleala fum de tamiie si miros de luminare.

Hai, la facut copii cu voi, nu la intins mina!

...Ooops. Iar am zis "mina"? Ce naiba am azi?

:rofl: Citeste tot...

De ce "ţigan" și nu altminterea

Un ţigan intră într-un bar, se aşează la o masă şi strigă:
- Ospătar, un rom aici.
- Te-am văzut, dă-te dreacu’.

(Daca vă spui de la cine l-am primit, n-o să vă vină să credeți.
Dar mai bine nu vă spui. :p ;) )

Țineți minte trei cuvinte:

Galezii nu-și spun "galezi", "Gaullois", ori "Welsh", ci "Cymry".

Nemții nu-și zic "nemți", "allemandes" ori "Germans", ci "Deutsch".

Grecii nu-și zic "greci" ori "yunans", ci "Hellenes".

Deci a se scuti cu această invenție corect politică. Noi le spunem "țigani", că așa se zice la noi la Românica, și ne simtem bine, da?

Cînd voi citi în presa internațională "the Hellens" ori "the Deutsch", atunci o să le spui și eu "rromi". Pînă atunci însă, rămîne cum am stabilit: țigani. Sîntem suficient de mari la cap încît să nu vină nimeni să ne spună ce și cum să facem în limba noastră, precum nici noi nu ne ducem să-i tragem de urechile lingvistice pe alții.

Punct. Citeste tot...

Primul blog din lume. Erotic, evident...

Ieri, după o întîlnire cu niște prieteni pe undeva prin centru, am adăstat (ah! ce cuvînt vetust, inutil, prăfuit și prețios) ceva vreme pe la Universitate, mai mult de o oră, în amintirea vremurilor cînd eram student și băteam toată ziua anticariatele improvizate pe lîngă ziduri.

Acolo, printre multe alte hîrțoage prăfuite, inutile, aruncate de către stăpînii lor întru pierzanie, scoase din rafturi și exilate în soare și în praf și în vînt și în zăpușeală și umezeală, să le ia dracu de cărți, că la nimic nu sînt bune,

acolo, la ziduri și la sărăcie și inutilitate, în căutarea timpului pierdut, a tinereții iresponsabile, dar și a două titluri pe care de mult le alerg: Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi (nu o mai găsesc!) și Roman de Renart (n-am avut-o niciodată, am citit-o cu împrumut cînd eram mic și de atunci am rămas cu ea în minte. Ce ediție! Ce traducere! Ce ilustrații! Vreau neapărat să fac rost de ea înainte ca fetele mele să fie suficient de mari încît să nu se mai bucure de ea)

acolo, printre alte multe daraveli de cuvinte împrăștiate, printre tristeți și iluzii și aluzii și perfuzii și comfuzii, acolo am dat peste primul blog din lume. Auzisem de mult timp de el, citisem și oareșce bucățele dintr-însul, însă nu știu cum s-a făcut că pînă acum nu-mi picase în mînă ediția în română. O ediție excelentă, într-o limbă delicios de adecvată, o adevărată operă de artă traducerea în sine, realizată de doamna Stanca Cionca.

Doamnelor și domnilor, permiteți-mi să vă prezint primul blog din lume, scris acum mai bine de o mie de ani. Makura no sōshi, sau Cartea pernei, sau Însemnări de căpătîi, cum a fost tradusă la noi în română, în 1977, la editura Univers.



Doamnelor și domnilor, doamna Sei Șonagon, un soi de Belle de Jour de acum un mileniu, o cocotă, o firoscoasă, o delicată, o prețioasă, o zurbagioaică, o nobilă și nubilă și curtezană și metresă și poetă și tare iubitoare de bîrfă, litere, plăcerile cărnii și lună plină.



O gheișă, o curvă, o inadecvată, o delicată, o bîrfitoare și clevetitoare, o șopîrlicioasă de cea mai înaltă clasă, o distinsă poeteasă și inutilă femeie, pentru că, nu-i așa?, din scrierile marxiste știm cu toții că nobilimea reprezintă o clasă socială inutilă, dedată jafului și dezmățului și exploatării oamenii munci, așa ca mine ca tine ca noi toți cei din fabrici și uzine. De asemenea, din înțelepciunea misogină, știm cu toții că femeile sînt inutile, dar absolut și iremediabil inutile, cu excepția acelor cazuri și momente cînd sînt utile.

Deci primul blog, da? Deci acum o mie de ani, da? Deci deschidem cartea la întîmplare, să moară pisica dacă n-am deschis-o absolut la întîmplare, și peste ce dăm? Peste fix ce vă spuneam: depravare stil eleganță iresponsabilitate erotism viață flușturatică și lună plină. Multă lună plină.



Observați, vă rog, tema aleasă. Erotism. Împreunare. Petrecerea nopții în scopul schimbului ilegal de fluide corporale. Observați, vă rog, priceperea și exactitatea descrierii gesturilor și trăirilor, oricît de mărunte și neînsemnate ar părea ele. Observați, vă rog, eleganța contrapunctuală a stilului, de la întorlocarea, complicăciunea și elocvența de început, de la descrierea în detaliu a tuturor chițibușurilor plecării pînă la tăioșenia de cuvinte puține, spartane, brusc curmate de la sfîrșit. Un contrapunct pentru care Tarantino ar fi ucis de invidie, un contrapunct demn de Bach și de Borges. Nu degeaba Borges o aprecia pe această doamnă peste poate.

Sau era oare Radu Cosașu și mă lasă pe mine memoria?

Hai, citiți și deveniți și mai inutili, înțelepți și eleganți. Mama voastră de clasă socială asupritoare, cum sugeți voi sîngele poporului și pensiile amărîților de oameni ai muncii.

:) :wink:

* * *

Cînd se scoală de lîngă iubita lui dimineața, la ceasul lunii palide, curteanul n-are să-și potrivească mult veșmintele și nici să-și lege panglicile tichiei lăcuite. Căci cine să-i scoată vorbe văzîndu-l la ceasul acela cu panglicile dezlegate și cu veșmintele descheiate?

La ora despărțirii se cade să se-arate drăgăstos. Să se ridice de lîngă dînsa în silă, de parcă i-ar fi greu, chiar dacă ea îl zorește:

― Se luminează de ziuă. Hai, e peste poate să mai rămîi!

E tare îndurerat, îi e inima grea, căci noaptea nu i-a fost de-ajuns de lungă. Nu se scoală în picioare să-și tragă brăcinarii, ci se apleacă încă o dată spre dînsa, șoptindu-i la ureche vorbele dulci ce-au mai rămas nespuse. Între timp, pierdut în gînduri, ș-ia prins pe nesimțite cingătoarea.

Ridică apoi storurile de bambus și împreună pășesc în prag. Iubitul îi mai spune o dată ce lungă-i va părea ziua departe de ea, pe urmă se strecoară neauzit afară. Ea îl petrece cu privirea și multă vreme îi va rămîne în amintire tulburarea dulce a despărțirii.

Mai sînt și altfel de amintiri: bărbatul care sare grăbit din așternut, se-ntinde (brăcinarii legați în grabă foșnesc neplăcut), își răsfrînge mînecile caftanului ori ale costumului de vînătoare, și mătasa iarăși fîșîie, apoi își leagă strîns brîul și stînd așa, își trage coiful lăcuit, legîndu-l bine sub bărbie, cu zgomot. Apoi umblă în patru labe să-și cate lucrușoarele ce le-a răspîndit seara pe podea (evantaiul și caiețelul lui!). Dar cum e întuneric, bîjbîie și nu dă de ele. Unde-or fi, unde-or fi? - și se lovește de toate cele din odaie. În fine, dacă le-a găsit, își face vînt cu evantaiul și după ce-a-ndesat hîrtiile în brîu nu găsește altceva de zis decît:

- Ei, am plecat.

Și-atîta.




Citeste tot...

Meandre, precum acel rîu din Asia Minor

Nici nu știu cum să fac. Să roșesc? Să înjur? Să țopăi precum clientul nostru? Să închid lumina și să-mi trag plapoma peste cap, să mă ascunz de toți și de toate, să nu știu nimic, să nu voi nimic, să nu văz nimic decît stelele din spatele ochilor?

Nu știu. Zău că nu știu.

Și atunci îmi iau inima în dinți, zvîrl plapoma cea sufocantă dupe mine, deschid lumina, mama lui de bec chior și recent, urăsc becurile astea noi, n-au nici un pic de vînă în ele, și glas mare dau și strig, mai ceva ca aheii cînd erau înjunghiați de Hector, cînd le intra lancea prin plămîni și îi trata iremediabil de apucătura asta nefirească și urît duhnitoare care este fumatul, mama lor de fumători, nu s-ar mai sătura.

Deci ce ziceam că fac? Stați așa, că am pierdut șirul propoziției și uzul rațiunii și mă înnec în cuvinte precum rața în suc de portocale. Unde eram? Ce vroiam eu de fapt să spun?

Aha. Gotcha: "glas mare dau și strig".

Dar totuși, de ce strig eu în articolul ăsta? Nu mi-e limpede deloc. Stați să mai citesc încă o dată ce-am scris, că să moară pisica dacă-mi aduc aminte ce vroiam să strig.

//me doin' a quick visual review of these bloody convolute lines//

Aha. Strig de fericire, dupe ce-mi dau plapoma jos de pe ochi, deși mai degrabă aș vrea să uit de toate și de toți.

Deci care va să zică strig. Strig tare. Strig tare de fericire că am primit o dedicație muzicală. Mă citește lumea, fraților, și dă cu muzică în mine. Waw! This calls for a cellebration, isn't it? Zice acolo că iubesc oamenii, dar că în același timp sînt, totuși, cinic și rău în cerul gurii, mai ceva ca acel cuțu-cuțu care era rău, teribil de rău, că nu vroia să pape tot din farfurie.

Waw! Aceste vorbe oximoronice ne onorează. Să curgă berea, tovarăși! Dar ce zic eu berea? Berea nu e băutură cuvenită într-astfel de prilejuri ferice. Să dăm cep la butoiul de țuică de Islay, să curgă whisky-ul precum curge sîngele dujmanilor, să ne veselim, să ne îmbătăm ca porcii, ca scroafele să ne îmbătăm și pe urmă să stingem lumina din nou, poate chiar prin metoda papuc: se ia un papuc și se zvîrlă în lustră pînă o nimerești. Și apoi să ne tragem din nou plapoma peste ochi, peste urechi, peste sfîrcurile creierului și să visăm adînc, hipnotic, să avem cojmaruri de sunet și culoare precum ne doresc cei de la Tlon Society, mama lor de decadenți, nu s-ar mai sătura o dată să se joace așa cu cuvintele astea și cu muzica și cu biții Internetului, care cu toții știm că a fost inventat acum cincizeci de ani în cu totul alte scopuri, de război și de sînge și de kaki, nu de firoscoasă admirăciune a buricului.

Damn it. I need a cigarette. I badly need a cancerigen fix. Dar mi-e frică să nu vină Hector și să nu-mi străpungă plămînii cu lancea sa de aramă. Ce ți-e și cu tutunul ăsta, măi oameni buni. Cît de primejdios poate să fie consumul exagerat de nicotină și de fum.

Fum. Scrum. Tutun. Nebun. Și bun.

Și tun.

:p


Citeste tot...

O țîță pe zi

Dacă nici de asta nu sînteți stîrniți erotic, apăi atuncea se cheamă că sînteți niște depresivi iremediabili și că oricît de frumoasă și de faină ar fi viața, voi tot sînteți dintre aceia care văd doar albastru în fața ochilor. Auzi tu: unde s-a mai pomenit țîță albastră?

Sau poate, Doamne feri, sînteți niște alambicați de-ăia, niște perverși moderni care preferați o ușoară îndepărtare de reprezentarea figurativă și care vă lăsați îmbătați de recele, rarefiatul aer al ideilor abstracte și al volumelor aruncate ritmic pe pînză. Apăi atuncea poate vă place asta, nu?



Apăi dacă nici asta nu vă place, atuncea dragilor chiar sînteți dincolo de orice scăpare, sînteți niște decadenți, niște postmoderni, niște monștri estetici și atunci cu siguranță vi se va scula cînd veți vedea asta:



Cuuum? Nici acuma? Nici chiar cu aceste organe explicite, atît de precis conturate în fața ochilor? E clar: sînteți niște... Niște... Na, că nici nu găsesc cuvintele care să doară suficient de tare la adresa faptului că nu se stîrnește nici un hormon în voi, nici o umbră de sculament la vederea acestor mirifice picturi erotice.

Țțțț țțțțț țțț. Ce oameni. Ce preferințe artistice. Ce apucături sexuale. Ce opsedați, dom'le, ce opsedați.

:wink: :angel:

PS: Mie, drept să vă spun și pentru a lăsa 23,7 secunde gluma la o parte, dintotdeauna cel mai mult mi-a plăcut asta:



O avem în casă de 17 ani, pe perete. O reproducere, evident! Încă nu am făcut suficiente sondaje pentru a achiziționa originalul. După alegerile viitoare, poate. Dacă nu, atunci sigur după alegerile prezidențiale.

Ei bine, avem reproducerea la nasul nostru de 17 ani și, totuși, nici acum nu ne-am săturat de ea. E o pictură dincolo de frumusețe. Nu are țîțe, e drept, însă asta este de fapt un avantaj. Doar știm cu toții că cele mai frumoase țîțe sînt cele pe care ți le închipui în minte, cu poftă, cu patimă, cu sălbăticie de satir beat de dorință.

Ei, vedeți că ați învățat ceva în seara asta, totuși?

O țîță în minte
Face cît doo mii de cuvinte.
Cine nu-și închipuie în fiecare seară
Înainte de culcare, o o țîță fierbinte, rotundă, ideală,
Apăi aceea nu-i ființă cuminte
Ci, Doamne feri!, Doina Melinte...

Să mă scuzați: n-am găsit altă rimă.

:D
Citeste tot...

Acest arhetip universal care ne doare

Vedeti voi, dragii mosului antropologic,

precum peste tot ne urgiseste gravitatia, precum peste tot functioneaza legea placerii si durerii, a electromagnetismului, a curgerii laminare a fluidelor, a refractiei si a banilor prosti care ii inlocuiesc pe cei buni, precum peste tot se aplica anumite legi imuabile, inflexibile, implacabile si inoxidabile,

ashijderi peste tot exista cite un Dan Spataru care sa tortureze mintile si creerele si mai ales si mai ales urechile sarmanilor bastinasi.

Astazi, varianta japoneza.

Atentie! Aviz ascultatorilor: consumul exagerat de muzica proasta poate dauna iremediabil sanatatii Dvs., mai ales la rinichi, splina si la pisic. A se consuma cu moderatie, cu centura de siguranta prinsa strins si cu o doza considerabila de whisky in singe. De singe in whisky. De singe pe jos, pe covor. De singe. De singe. De singe.

:blink:

Courtesy of Ipo, care aici ne face aceasta recomandare cocosator de ingrozitoare. Cred ca are ceva cu mine si nu stie cum sa-mi spuna.

:D :p


Citeste tot...

Alti dobitoci

Biserica Ortodoxa Bulgara, in frunte cu patriarhul ei, a organizat o manifestatie de prostest pentru introducerea religiei drept materie obligatorie in scoala.

Mai fratilor, ce dracu se intimpla cu Balcanii astia de sintem atit de prosti, de inapoiati, de incuiati si de impiedicati? Oare s-a imbatat Zeus cu hidromel, l-au apucat pandaliile si a svirlit cu praf de prostie din virful Olympului, de a batut vintul spre nord si l-a imprastiat peste toata Tracia si Dacia, de sintem atit de dusi cu capu'? Ce naiba?

Doamne Dumnezeule care nu existi, da Doamne, da Zeus, da Allah, da si tu Zoroastre, dati o zei voi totzi un potop sa spele lumea de prosti, ca uite ca am ajuns sa apelez si la voi..., pardon, la Voi, doar-doar cadem la pace si facem ceva cu mamelucii astia dintre Carpati si Marea Marmara. Ca asa nu se mai poate. Imi bag picioarele si votez cu ...

Cu cine pana mea sa votez, ca n-am cu cine?

N-ai cu cine, dom'le. N-ai cu cine. Toti niste bicisnici.

Hai, dati o acatista pentru viitorul acestor Balcani. Ca pute rau a prostie...

:( Citeste tot...

Stance: The Spy Who Came In from the Cold

Ca tot vorbeam de carte aici... Citeste tot...

Turambar facts

"Turambar nu greșește niciodată sondajul, poporul suveran greșește alegerile."

"Turambar nu face sondaje. Turambar discuta cu miile si zecile de mii si sutele sale de mii de admiratori."

Aaaargh! Damn it! I knew it! I friggin' rulz. Unde e Chuck Norris, sa-i dau doo palme cu picioru, mama lui de uzurpator, de lash, de cirpa si de genuine fake?

Courtesy of Nenea Lars, one of my humble admirers, worshippers (*) and slaves.

Did I tell you that I friggin' rulz?

:wink: :angel: :smartass:



(*): Hmmm. Lemme think. Is it worshipper or whoreshipper? I'm not quite sure. Let me ask my spellchecker. Or, even better, let me ask my lawyers. Citeste tot...

Victorie!

Victorie!!!

"Cercetătorii lucrează acum la modalitatea de a anihila această genă la oameni, pentru a îmbunătăţi astfel activitatea cerebrală."

Gata! Durerea și suferința noastră sînt pe cale să se curme! Oameni buni, bucurați-vă! S-a descoperit gena prostiei, măi fraților măi!

Rejoice, rejoice, there is no choice but to rejoice. Slavă Ție, Doamne, carele le-ai făcut pe toate, și cerul și gerul, și balena și halena, și fierul și jderul, și cocota și Bogota, că ne-ai dat să o trăim și pe asta. Oameni buni, stimați cititori inutili, măi dragă internauți, măi golănași mici, țineți-vă bine, urmează un comunicat important pentru țară: prostia este pe cale să fie eradicată de bravii oameni de știință cu halat și ochelari.

Măi, voi vă dați seama ce înseamnă asta? Voi realizați în mintea creierului vostru ce știre de însemnătate internațională, globală, mondială și patafizicală aveți în fața ochilor fix acum, courtesy of providerul vostru de înțelepciune zilnică Turambar? Vă dați seama că sîntem pe cale să trăim prima zi din restul vieții noastre, și asta ne va ocupa tot timpul, ba chiar și ceva în plus?

Gata. Sîntem pe cale să pășim într-o lume mai bună, mai dreaptă, mai frumoasă, mai îndestulată și mai înțeleaptă. Grație purtătorilor de halat alb cu mînecile legate la spate de la Emory University School of Medicine, vom fi locuitorii unui Pămînt mai calitativ, mai superior, mai impecabil, cel mai foarte perfect. Gata. Suferințele voastre sînt pe cale să se curme. Mai așteptați un pic și va fi bine. Să trăiți deștept!

E drept, gena prostiei a fost descoperită doar la șoareci, deocamdată. Dar nu disperați. Mai e un pic mai e un pas pînă la marele popas. O lecuță de eprubete scuturate și se descoperă și la oameni. Acușicușica. În cîteva zile, poate chiar în weekendul ăsta. Cît se face jarul pentru grătar, s-a și rezolvat.

În fond, ce mare diferență este între oameni și șoareci? Genetica ne spune că nu cine știe ce. Iaca acolo, tot niște mamifere sîntem, tot niște rozătoare, tot niște oportuniști, cu ADN-ul în mare măsură identic. E simplu: țaca-pac, luăm o citozină de colo, o mutăm dincolo, înlocuim trei adenine cu două timine și o guanină, scuturăm bine, îi mai frigem un ciocan să nu se desprindă din filet și gata! Leacul minune va fi săptămîna viitoare pe tarabă.

Dar și literatura ne spune același lucru. Of Mice and Men este unul din titlurile de carte cele mai bine găsite vreodată. Deh, Steinbeck, mama lui de Steinbeck, care se pare că a suferit de o deficiență majoră a acestei gene. Sărăcuțul. Handicapatul. Inadecvatul.

Deci ne potolim, da? Deci ne bucurăm și sărim în sus de fericire și țopăim și ne îmbrățișăm ca la Revelion și uităm și de criză și de sărăcie și de tumultul politicii dîmbovițene și de faptul că vom ajunge reci și țepeni.

Deci cum să vă spun eu, ca să mă înțelegeți? Viitorul e garantat, sună bine, e luminos, luminița de la capătul tunelului vine vertiginos către noi, și vine vine vine, calcă totul în picioare. Să vezi, frate, ce nebunie frumoasă o să fie cînd ne vom trata de această genă. Ce paradis, ce rai, ce dulce huzur.

E drept că va fi un pic cam plictiseală, pentru că proștii vor fi o raritate, an endangered species, de vom ajunge să căutăm un prost cu lumînarea, mai ceva ca Diogene ăla cu butoiul de cinism după el, mai ceva decît oamenii de știință pe Yeti or bosonul Higgs.

Dar asta este un risc asumat, știm deja din Biblie că în rai e boooring, e plin doar de îngerași și de norișori pufoși și de cînturi de slavă fonfăite pe nas. Lasă, nu-i nimic. Ne vom adapta noi oarecum cumva. Că doar sîntem un popor descurcăreț, nu? Bine că ajungem în rai, unde nu sînt proști, că restul vedem noi.

Un ultim comentariu. Această știre este savuroasă atît prin subiectul său, cît și prin alte două detalii, ce contează chiar mai mult decît corpul principal de informație.

Primo: gena a fost denumită Homer Simpson. Waw! Asta da adecvare la conținut! Numele genei mă face să bănuiesc ori că oamenii ăia de știință sînt dincolo de genialitate, chiar au atins nivelul 33 de înțelepciune - dar ce zic eu 33, e prea puțin, sînt deja pe la 66, ba chiar pe la nivelul 69 cu schimb de locuri, ori că prezintă cantități masive de ironium în sînge. Nu știu, nu-mi dau seama care ipoteză e mai pertinentă în momentul ăsta. Parcă totuși aia cu 69 cu schimb de locuri.

Secundo: înainte să-și croiască loc înspre mintea noastră în Hotnews, știrea a apărut inițial în Libertatea și Realitatea, aceste bastioane ale luptei împotriva prostiei, aceste oaze de înțelepciune și de limpezime intelectuală.

Deci ați înțeles, da? Deci sper că ați priceput despre ce vorbim noi aici în propoziție. Noi as-tăzi, dragi prieteni și restul dujmani, noi as-tăzi citim în Li-ber-ta-tea despre des-co-pe-ri-rea, repet: des-co-pe-ri-rea genei pros-ti-ei, repet: a pros-ti-ei, denumită Homer Simpson. Repet: Ho-mer Sim-pson. E clar, da? A priceput toată lumea? Să mai repet din nou încă o dată pentru a doua oară, sau v-a intrat bine în cap?

Vă dați seama că Radu Cosașu ar ucide pentru o astfel de știre? Vă dați seama că apocalipsa e după colț, învelită în hîrtie de ziar? Vă dați seama că we're beyond hope? We're doomed, dear mates, we belong dead, nu mai avem nici o șansă de scăpare.

Gata! Cuvintele sînt de prisos. Nu mai pot să mai spun nimic. Să trecem la fapte, că așa nu se mai poate. Să ne învîrtoșăm creierul și voința, să fim tari și bravi precum soldatul sovietic, precum mîndrul kamikaze în carlinga lui în picaj, în așteptarea acestei brave new world.

Unde naiba am pus sticla aia de whisky, că taman atunci cînd ai nevoie mai mare de ea, atunci nu o găsești? Unde s-a rostogolit aseară, cînd am aruncat cu ea după pisică? Pentru că simt că devin celt, simt că-mi cade cerul în cap de atîta paradoxuri ironice ce sînt pe lumea asta și am neapărată nevoie de un quick fix, un dram de uitare, acum, repede, dimineața pe răcoare, cînd este setea mai mare, pînă nu răsare soarele peste lumea asta paradisiacă, peste viitorul rai lipsit de proști, în care noi desigur vom fi primii.

În rai, evident.

Of of, măi măi...

:wink: & :blink: & :stink:



Citeste tot...

Despre modernizarea Romaniei, cu patima rece

Un studiu Oxford Analitica, publicat in 16 septembrie, evalueaza pesimist sansele redresarii Romaniei: ”Profesionisti talentati si bine-calificati emigreaza, dezamagiti de salariile mici si, deseori, de coruptie si nepotism. Multi dintre ei au ajuns la concluzia ca Romania va ramane la nesfarsit o tara prost guvernata, bazata pe retelele informale de putere si influenta, in care profesionalismul conteza putin pentru a avansa... Romania pare capabila sa ofere unei mici parti din cetatenii sai conditiile pentru a duce o viata normala, fara probleme de stres inacceptabile si privatiuni severe ocazionale. Circa o zecime din populatia de 21.5 milioane a emigrat in ultimii 20 de ani, iar aceasta rata pare sa sporeasca”.

Diagnosticul lui Marino
Europa ne trage cu forta dupa ea, dar societatea, cu rare exceptii in pozitii cheie din politica, justitie sau presa, functioneaza mai departe in afara valorilor occidentale. Putini traiesc natural cu ele, le cultiva organic si devin apostolii lor. Observatia a implinit peste un veac si reprezinta, de la teoria formelor fara fond incoace, firul rosu in evolutia societatii romanesti. Modernizarea s-a petrecut mereu la impuls extern, fara mare sustinere in spatiul levantin.

Mai in vremurile noastre, Adrian Marino adauga explicatii suplimentare la intrebarea de ce comunizarea n-a intampinat, la noi, o mare rezistenta: ”In sfarsit, colaborationismul in masa se explica, in primul rand, prin lipsa totala de traditie si de constiinta civica, de tip liberal democratic occidental. A te bate pentru principii, democratie, drepturile omului si altele nu intra - in nici un fel - in mentalitatea subdezvoltata, minora, a acelei categorii. Ea era, in mod structural, organic si traditional, conformista si obedienta cu guvernul. Oricare ar fi fost acesta. In sfarsit, detaliu deloc neglijabil, ea depindea economic integral de Stat. De salarii, sinecuri si alte avantaje. Notiunea liberului profesionist intelectual lipsea cu desavarsire. Pe scurt, un vid ideologic antiliberal si antitotalitar total, cvasigeneral etc. Plus ravagiile mitului situatiei ireversibile. Intelectualii, scriitorii si publicistii de tip democratic-liberal, de o oarecare suprafata, puteau fi numarati pe degetele de la o mana. Iar audienta lor era mai mult decat redusa" (Viata unui om singur, Polirom 2010, pag 57, cap Revolta)

Observatiile lui Marino raman perfect valabile aplicate contemporanilor nostri. De ce intelectualii, jurnalistii sau societatea civila manifesta si astazi, in pseudo-democratie si pseudo-libertate, o rezistenta feroce la orice tip de reforma? Nimic nou sub soare. Aceasta categorie depinde mai departe de cineva: de stat, de oligarhi sau moguli. Nefiind suficient de liberi economic ca sa-si asigure libertatea spirituala, "a te bate pentru principii, democratie sau drepturile omului" nu intra nici astazi in sfera lor de preocupari imediate. Si astazi, anti-populistii, anti-demagogii si europenistii autentici din presa sau politica pot fi numarati pe degetele de la o mana.

* * *

Apoi, razboiul declarat de opozitie Fondului Monetar International si, implicit, Comisiei Europene, exprima, in esenta, refuzul modernizarii rapide. Asistam la asaltul falselor solutii. Populismul predica dispretul fata de etica muncii si vinde paradisuri iluzorii. Toate acestea la un loc ar putea fi speculate, la un moment dat, de forte interesate sa puna sub semnul intrebarii succesul integrarii in UE si sa scoata Romania de pe orbita euro-atlantica.


* * *

* O prima concluzie: schimbarile se produc, dar lent si mult sub ritmul occidentului. Ecartul dintre populatiile din Est si comunitatile din Vest se largeste periculos. In tot cazul, progresul este perceput vag la nivel personal, mai ales de catre generatia care se apropie azi de 40 de ani. O generatie ajunsa la limita rabdarii, care simte ca si-a ratat tineretea inaintand in ritm de melc. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein, a facut recent o observatie cruda, dar cu un sambure de adevar prea dureros pentru a fi rostit public: "Revoluţia a avut loc cu 20 ani în urmă. Părerea mea umilă şi personală este că mai nimic nu s-a schimbat în primii cel puţin zece ani. Odată cu alegerea lui Emil Constantinescu lucrurile au început să se schimbe", a susţinut ambasadorul SUA.

* O a doua concluzie: modernizarea va avea un adversar letal in criza economica, pe langa inamicii naturali, mosteniti din comunism. Tot mai putini politicieni, intelectuali si lideri de opinie vor fi dispusi sa se sacrifice si sa sustina masuri impopulare, dar obligatorii, pentru iesirea Romaniei din mocirla populismului pagubos si din sfera oligarihilor, dezavantajati de regulile democratiei functionale de tip occidental. In mod paradoxal, fortele politice care inca mai forteaza reforme comit, in paralel, erori inadmisibile, si imping statul, in mod fatal, in bratele adversarilor terapiilor de soc.

* Si a treia concluzie: revine unei elite minoritare, din politica, justitie, presa si alte domenii cheie, rolul dificil de a se bate mai departe - individual sau asociati in proiecte noi si credibile - pentru principii democratice, pentru economie de piata reala si pentru un stat functional, chiar daca activistii progresului dau astazi semne de resemnare si cocheteaza cu abandonul. Ceilalti nu obosesc, niciodata.

(Extrase dintr-un articol de Dan Tapalaga, in Hotnews. Cititi-l pe tot)


Citeste tot...

Hipnotic

Citeste tot...

O țîță pe zi

O țîță pe zi
Pentru cei care n-au copii
Ci doar bîzdîcuri și iluzii.
Perfuzii. Transfuzii. Aluzii.

Doamne, ce femei grase se produceau pe vremurile alea pre-industriale. Vezi ce'nseamnă tehnologia avansată? În ziua de azi nu mai găsești modele cu asemenea caroserii.

:wink:

Rape of the Daughters of Leucippus (Peter Paul Rubens, 1615-1618)
Citeste tot...

Realpolitik is alive and doing well

În spaţiul european mai ales, abordările de tip realist sunt privite cu reticenţă, în locul lor fiind utilizat instituţionalismul liberal şi abordările post-moderne (teoria critică şi constructivismul). Acest lucru se reflectă, oarecum, şi în formularea politicilor externe, elementele hard ale puterii fiind ignorate, în favoarea celor soft, iar concepte fundamentale precum „interesul naţional” sunt destinate „deconstruirii” academice.

Acest climat intelectual poate genera disonanţe cognitive pentru acei specialişti care se găsesc în posturi diplomatice şi se confruntă cu politicile de putere ale unor actori statali. Statul naţional, ca actor principal al sistemului internaţional, a fost poate neglijat prea mult şi asistăm în momentul de faţă la ascensiuni unor puteri care şi-au construit politicile externe în jurul realpolitik-ului (India, China, Brazilia) şi a conceptului de interes naţional.

Este relevant pentru această dezbatere faptul că propunerea Rusiei privind un nou tratat care să definească arhitectura de securitate europeană este pusă în termenii realpolitik-ului, aducând aminte de viziunea geopolitică a cancelarului Metternich

George VIŞAN, Impresii despre cooperarea NATO-Rusia (Civitas Politics) Citeste tot...

Stance: Sigrid Îngîmfata și Olaf Tryggvason

Sursa: Batalia de la Svolder (999) Citeste tot...

Nu uitați de unde venim

În plus față de locul pornirii și de traseu, mai e un lucru foarte important: perioada. Scala istorică. 200 de mii de ani e o perioadă infimă la scara timpului geologic. Sîntem practic niște nou-născuți pe pămîntul ăsta, niște recenți.

Învățați-vă să jonglați în minte cu scale de magnitudine total diferite, fără să vă ia de cap. Să faceți distincția între sute de ani (marea majoritate a eveninemtelor istorice care ne atrag atenția), mii de ani (începe istoria, domesticim animalele), zeci de mii de ani (Paleolitic), o sută de mii de ani (plecăm din Africa, Out of Africa), sute de mii de ani (ne diferențiem de celelalte specii, sîntem cu adevărat Homo Sapiens), milioane de ani (speciile anterioare nouă, Homo Habilis), zeci de milioane de ani (mamifere, dinozauri), sute de milioane de ani ș.a.m.d.

Cifre total diferite, intervale de timp care nu au nimic în comun unul cu altul. Dacă vă vine greu, faceți analogii vizuale, spațiale. Ca și cum ai compara distanța dintre Piața Universității și Piața Unirii și cea dintre București și Oradea și cea dintre București și Noua Zeelandă și cea dintre București și soare și ai discuta cu nonșalanță ca fiind asemănătoare, iaca acolo, niște kilometri.

Noi nu facem confuzii, da? Sîntem limpezi la cap, da? Nu amestecăm borcanele, nu punem oamenii în aceeași pădure și vizuină cu dinozaurii, da? Sîntem mai dăștepți decît alții, da, care se roagă la himere, da?

Hai, că știu că puteți...

:wink:

Sursa: National Geographic. În contextul lecturii despre Peștera cu Oase de lîngă Anina. Citeste tot...

E obositor sa fii fun tot timpul

Uneori e prea mult. Si atunci, fie de oboseala, fie pur si simplu pentru ca e de ajuns, ca e masca prea grea, te asezi si iti tragi sufletul. Si te intorci la ce stii mai bine, la ce ai invatat prima si prima oara, la ce ai ascultat prima oara, la ce ai vibrat prima oara. La prima iubire.

Hai, noapte buna si pacea fie cu voi.

Jethro Tull - Reasons for Waiting (Stand Up, 1969)




What a sight for my eyes
To see you in sleep.
Could it stop the sun rise
Hearing you weep?
You're not seen, you're not heard
But I stand by my word.
Came a thousand miles
Just to catch you while you're smiling.

What a day for laughter
And walking at night.
Me following after, your hand holding tight.
And the memory stays clear with the song that you hear.
If I can but make
The words awake the feeling.

What a reason for waiting
And dreaming of dreams.
So here's hoping you've faith in impossible schemes,
That are born in the sigh of the wind blowing by
While the dimming light brings the end to a night of loving. Citeste tot...

Sentoarce viitoriiii majoritari, mincatzash!

Comedis. Courtesy of Adelin Petrisor.

Of of, mai mai. Ar fi haios, de n-ar fi trist.

:/ Citeste tot...

V-am spus eu!

Ieri dimineata va spuneam de ce nu ma duc la Guns'n'Roses. Pe scurt, pentru ca nu se merita.

Azi, dupa concert, avem si dovada. Temerile mele s-au adeverit: a fost nashpa, a fost nasol, dobitocii, in marea superioritatea lor de giga-mega-vedete, au intirziat doua ore, de au inceput sa cinte de-abia la 22:30, organizarea a fost proasta, multi dintre spectatori n-aveau de-a face cu nobila arta a rockului, ci mai degraba cu maneaua, iar spectacolul nu a rupt gura tirgului, ca sa nu mai spun ca s-a cintat mai mult din Chinese Democracy.

Pe scurt, ma felicit ca mi-am urmat instinctul. Nici eu nu mai sint cel de acum douazeci de ani, dar cu siguranta nici rockul nu mai e ce-a fost odata. Pacat, pacat, de zgomotul varsat.

O cronica a serii gasiti pe Metal Head. Puteti citi de asemenea, tot pe Metal Head, si comentariile de aici.

Nasol. Ou son' les rockers d'antan?

:( Citeste tot...

Tricks and kicks

Zilele trecute, Roger Federer a facut o reclama la Gillette. In pauza de cafea, socializare si fun le-a aratat ce poate. Doamnelor si domnilor, tenis varietatea Wilhelm Tell. Da mama cu mingea'n mine, sa'mi curga singele din vine.

Federer la ghidon


Dar stati asa, ca nu-i asha. Distractzia nu s-a terminat. Nu numai Federer poate sa faca arogantze de viteza, pricepere si exactitate. Ce, credeati ca despre tenis este vorba in aceasta propozitie?

Neeah. Evident ca nu. Turcu va vorbeste azi despre rugby, pentru ca oricum o dai si o cotesti, cu Turcu tot la rugby nimereshti. Ia sa vedeti voi ce arogantze fac aici arogantzii de All Blacks in arogantza lor de antrenament. Exact repede elegant fara cusur. Niste giumbushlucuri numa bune de facut virale din ele pe Internet.

Da Doamne sa-i tina priceperea si singele rece si la anu, la RWC 2011, ca daca nici anu viitor nu cistiga, au pus-o. Le fac suporterii neo-zeelandezi o arogantza de numa-numa, sa doarma afara in cotetz la ciine, in butoiu de antrenament, in ploaie si in ceatza, sa nu faca matreatza.

:/

Courtesy of Rugby Heaven, de fapt o reclama la The Rugby Channel.

All Blacks la ghidon
Citeste tot...

Cum sa fii un psihoterapeut (si) mai bun

Știți, în general oamenii însurați au soții.

A'ta e'te. Viața'i grea, lumea'i rea. Viața este încurcată, lumea este însurată. Ecuația e dureros de simplă: un om însurat = o soție. Mulți dintre Dvs. o cunoașteți, să nu-mi spuneți că nu știți cum este, că nu vă cred, deluzionalilor.

Ei bine, inevitabil, și eu sînt prins în aceeași situație. Însurat, ergo soție. Știu, știu: vai de mama mea. Cine m-a pus. Un' te duci, tu, Gooooguuule? Bine, bine, să trecem peste. Scrisorile de compasiune mi le puteți trimite pe e-mail.

Soția mea, adică Flo, este psiholog. Mai precis, psihoterapeut. Și mai precis, psihoterapeută. Și mai și mai precis, psihoterapeută centrată pe persoană aka Rogers.

V-am mai povestit eu și alte dăți de nenea ăsta Rogers. Un umanist, un iluminat, un blînd și un dornic de "să fie bine la toată lumea", ca idealistu' ăla de Iisus sau inadecvatul ăla din Picnic la marginea drumului. Mă rog, treaba lor. Oamenii ăștia nu știu ce e aia cinism, și nu ne apucăm noi acum să le schimbăm cadrul referențial existențial, nu?

Deci soție. Deci soție psihoterapeut. Care face bine oamenii la creer, la emoții, la felt sense, la nevroză, psihoză, dextroză, glucoză și tiribomboză. Mă rog, chestii complicate, pe care nu le pricep decît și doar 92,7%, că așa mi-s eu, emotiv, dar dăștept și mai ales modest.

(Doar Groparu e mai dăștept și mai modest decît mine, dar el e ardelean, și de la Cluuuuj pe deasupra, deci nu se pune, căci cu toții știm că ardelenii sînt cele mai foarte superioare ființe de pe planeta asta plină de oameni emotivi, dăștepți și mai ales și mai ales modești. Nu ne putem compara cu ei, că ne dăm cu tabla în cap și ni se duce toată stima de sine pe apa Feleacului, sau a Someșului, sau ce curge pe la ei pe-acolo, mama lor de habsburgi cei mai foarte superiori)

Dar să nu ne abatem de la subiect, că ne bate Dumnezeu, soarta și soția – într-o ordine riguros aleatorie.

După cum vă spuneam, soția mea face oamenii bine la creer. Și-i face bine, believe me. (Doar mie îmi face rău, mult rău, ah dacă ați ști ce pățesc, nici nu v-ar veni să credeți, mă bate, mă oprimă, suprimă și deprimă, îmi cauzează rău de tot. Dar asta e normal, e din vina mea, că nu aduc toți banii acasă, îi dau pe whisky și pe jocuri de noroc, la bridge și la rugby – că și ăsta e tot joc de noroc, ai noroc dacă scapi întreg de pe teren. Și atunci mă bate, mă bate pînă scot tot din buzunare, inclusiv telefonul mobil, și de-aia eu sînt așa de nevrotic și de slab și de anemic și supărat pe viață și depresiv și plîng. Toată ziua plîng și scriu pe blog, să-mi descarc sufletu oprimat de ...)

Dar să nu divagăm. Despre mine, altădată (zău: spun tot. Stai să vezi...)

Deeeeci. Deci să revenim. Florentina, clienții, terapia, îi face bine la creer (doar pe mine nu :(. V-am spus că mă bate? ).

Pentru a-i face bine, ea a urmat o pregătire riguroasă, facultate, pe urmă formare în terapia Rogers, cu niște tanti și niște nene tare înțelepți și foarte superiori de la Viena, oraș plin de psihoterapeuți precum România de șomeri și Brazilia de lucrătoare erotice. Un soi de specific local, psihoterapeuții ăștia în Austria. Cum intri în Viena, nu se poate să nu te ciocnești de unul pe stradă, să-ți sară pălăria din cap, porumbelu de act ratat pe gură și nevroza din creer.

Deeeci.

Deci, după toate aceste formări și formatări, Flo nu s-a oprit. A continuat pregătirea profesională și dă-i seminarii, congrese, conferințe și para-conferințe, ca să nu mai vorbim de supervizarea pe care o face și acum cu formatoarele alea cele mai foarte înțelepte din orașul lui Hitl... ăăăă, pardon, al lui Freud.

Chiar acum, în timp ce scriu – ah, libertate! ah, burlăcie! ah! să vezi ce mi-o iau cînd se întoarce! – Flo este la Viena, la întîlnirea cu înțeleptele psihoterapeute care îi călăuzesc și îmbunătățesc pașii profesionali (V-am spus că m-au bătut și ele aici o dată, cînd au venit în București? M-au bătut cu o ediție hardcover princeps a lui Rogers, On Becoming A Person, ditamai biblia cu cotor tare și cu muchii colțuroase, de ...).

Să nu divagăm. Flo e la Viena. Am însoțit-o și eu într-unul din anii trecuți, a ieșit o plimbare pe malul Dunării pe cinste cu o bicicletă veche, dar antică. Flo se formata, eu pedalam și eram depășit de toate babele sportive, că sărea lanțul la bicicletă. (Și atunci m-au bătut psihoterapeutele, tot cu cartea, m-am întors plin de vînătăi de la aeroport, s-a uitat vameșul la mine ca la...)

Damn it! Ce-i cu mine de nu reușesc să țin firu narativ drept? Cred că am ceva la cap. Ar trebui să mă duc la terapie, să-mi scoată întortocheala din creer. De ce am impresia că toată lumea vrea să mă bată?

Deci. Să revenim. Unde rămăsesem?

Aha. Flo terapie Viena supervizare libertate dulce libertate unde e sticla de whisky, să sărbătorim, nu e acasă, iuhuuu!

Și toate astea (formarea, nu sărbătorirea cu whisky a fericitului eveniment că nu-i nevasta acasă) pentru a face terapie cît mai bine, cît mai profi, ca să ajute onor clienții să se facă (și) mai bine la creer, emoție, nevroză, psihoză, dextroză, glucoză și tiribomboză.

Cît efort! Cîtă dedicație! Ce perseverență profesională! Cîtă concentrare! Ce atenție la detalii, la ședințele anterioare, la legătura dintre teorie și practică, la micile semne aparent banale care spun mult, atît de mult. Ce mai, frate, fizică atomică, știință cuantică, rachete și submarine și complexitate și artă. Complicat, credeți-mă. Și acum nu glumesc, doar îmi torn un pahar de whisky pe care îl închin în cinstea acestei seri minunate.

Cînd, mult mai simplu ar fi așa, ca nenea ăsta de mai jos, care ne prezintă o manieră de eficientizare a procesului psihoterapeutic de numa-numa. În cinci minute te face bine de nu te vezi, scutești și banii, că te costă doar cinci dolari (atenție! nu dă rest).

Ce atîta carte, ce atîta complicațiune și pricepere și bibileală de Freud de Rogers de Jung și de alții asemenea? Uite aici cum se practică meseria. O metodă foarte bună pentru aceste vremuri de criză pe care le trăim, o adevărată catastrofă, un dezastru mondial global internațional universal, ca să nu mai vorbim de rapiță, ați văzut rapița, păi vă dați seama cum va afecta asta deficitul bugetar și PIB-ul și datoria externă?

Vă las să priviți. Cît despre mine, de-abia aștept să se întoarcă Flo de la Viena și să-i arăt cum își poate îmbunătăți eficiența profesională. Dacă începînd de joi încolo nu postez pentru o vreme, nu disperați. Lovitura de făcăleț de cele mai multe ori nu este fatală.

În plus, din experiența personală pot să vă asigur că în general mă lovește cu tigaia, nu cu făcălețul. Nu de alta, dar l-am pitit bine - știu eu ce știu, sînt Stan Pățitul (v-am spus că mă bate în mod regulat?). Deci pot să scap chiar și mai ușor: între una și două săptămîni de invaliditate parțială, urmate de două-trei luni de colivascență și de tratament a sechelelor post-traumatice. Deci un fleac. Deci după cum spunea guvernatoru: I'll be back. În ghips, but I'll be back.

Dar zău dacă nu se merită, pentru fericirea familiei noastre. Ce eforturi și ce sacrificii fac eu, dom'le, să ne fie bine...

:)

Courtesy of the Simpsons, sezonul 7, episodul 15, Bart the Fink, de unde am aflat de existența acestui nene numit Bob Newhart.

Bod Newhart – Stop it!

Citeste tot...