Batrinii astia

Stiti voi, dragii mosului atomic,

Lumea noastra, dupa cum toti sociologii si socialistii si sociopatii si alti purtatori de socio-antropo-psiho-pupu spun (link courtesy of Constantin Gheorghe - de citit neaparat, in caz ca stiti franceza; in caz ca nu stiti, ata ete), e guvernata de ceva timp de superficialitate si de hedonism si de dulcea nonsalanta marketizata a tinerii fara de batrinete si a vietii fara de moarte.

Traim sub tirania perfectiunii estetice, juvenile, consumeriste si inutile. Lumea e frumoasa. Traiti frumos! Va ordon sa va distrati! ne spun toti formatorii de agenda publica, televizorul si marketerul si cracii si bucile cele frumoase si plesnind de sanatate si de must erotic ale fetelor tinere, prea tinere, o atit de frumoase si de nubile de pe panouri, ecrane, poze si alte momeli vizuale.

De ce nu va distrati? De ce nu va simtiti marfa? Belea de misteaux? Noi ne simtem hiper-super-bine, la macsim. Voi? Simtetzi-va si voi la fel de populari. Consumati. Bucurati-va fara masura. Mai consumati o data. Cumparati tot ce intilniti in cale, si apoi mai cumparati inca o data. Mincati, vomitati, mincati. Traiti ca in reclame.

Voi, batrinilor si zbircitilor si tristilor si asprilor si victorienilor si saracilor si plictisitorilor, ce ne incurcati in zburdalnicia noastra fara numar, fara numar? Nu vedeti ca ne impiedicati sa ne simtem bine?

Ascundeti-va! Pieriti din ochii nostri dati cu rimel si enhanced by Photoshop. De ce va e frica de moarte? De ce sinteti aproape de moarte? Cum de indrazniti sa ne aduceti aminte ca vom muri? Ce mirlani! Ce nesimtzitzi! Ce lipsiti de elegantza! Ascundeti-va! Faceti aceasta ultima chestie jenanta si non-cool departe de ochii nostri enhanced by Photoshop, de tzitzele noastre cele tinere si mustoase, pofticioase si silicioase.

Noi vrem sa fim perpetuu tineri si sexosi. Ne jenati cu pieile voastre atirninde, cu jalea voastra si cu articulatiile voastre anchilozate, cu pensiile voastre jenant de mici, mult mai mici decit spargem noi intr-o seara la Mall sa ne simtem bine, cu punga voastra de plastic eftin plina de medicamente puturoase. Nu vrem sa murim. Noi n-o sa murim niciodata. Nu ne mai aduceti aminte de asemenea timpenii. Moartea e in alta parte, nu la Mall, nu pe tzitzele noastre, pe falusurile noastre pline de zeama care se intrezaresc dincolo de chilotii cumparati de la Botezatu.

In reclamele noastre nu exista nefericire si uritenie si moarte. In reclamele noastre toata lumea zimbeste si e lejera si casual si populara si are dintii albi si curati si fata simetrica si pielea pleznind de sanatate si parul pufos si umflat si bogat si vilvoi si toale de firma si fericirea e fara numar fara numar. Nu ne plictisiti cu bosorogii. Nu ne inoportunati cu realitatea. Noi consumam traim ardem ne distram ne simtem bine. Auzi, ba? Ne simtem bine! Am cu ce, ba! Am cu ce! Fara numar! Fara numar!

Ei bine, la aceasta atitudine aroganta si cruda si cosmetic-tiranica incet-incet incep sa apara reactiile. Dincolo de cele multe, dar nevazute, de cele bombanite si rele si anonime, din fiecare camera si bojdeuca si bordei si apartament igrasios unde isi traieste nefericirea un batrin, din fiecare piept trecut de fertilitate si de dintii cei albi, apar si reactiile chiar din sinul glamorosilor, a publicitarilor, a popularilor si semetzitzilor si superficialilor si lejerilor si unsouciablilor. Din generatia de consum si de mucava, din generatia occidentala care de cind s-a nascut si pina acum a trait doar in huzur si bunastare si pace si fericire si televizire, apar semne de intrebare, de compasiune, de post-modernitate ludico-responsabila, daca poate sa existe asemenea asociere oximoronica.

Primul cot in gura dat tineretii pe care vi-l propun sa-l degustati in seara asta vine din insorita, pofticioasa, zemoasa si sexoasa Spanie. Unde nici intristare, nici suspin nu era, pina sa se coaca acel vestit 20% somaj. Dar nu despre somaj este vorba in propozitia noastra spaniola, ci despre felul in care relationam cu moartea. Cu boala, cu uzura, cu marea trecere, cu fetishul succesului si tineretii si vietii.

Doamnelor si domnilor, va propun sa rinjiti fasolea de maniera dulce-amara si post-modernisto-ironica si tongue-in-cheek la felul in care se poate face mishteaux despre moarte.

Doamnelor si domnilor, sa intre baba. Baba care trage sa moara. La dama y la muerte. Hoashca cea batrina si moartea cea urita si cu coasa ascutzita contra doctorului tinar, de succes, arogant si inconjurat de asistente tinere, de succes, sexoase, tzitzoase, rujate si buclate, numai bune de fu... aaa, numai bune de furnizat rautacisme la adresa lor.



De partea cealalta a lumii catolice, in verdea, dar cetoasa Irlanda, o alta baba lupta cu prejudecatile acestei societati centrate pe tinerete, frumusete, succes, superficialitate si consum. Granny O'Grimm (de remarcat priceperea de joc de cuvinte: Grimm = fratii Grimm = basm; grim = mohorit / nesuferit / nashpa), o hoasca bigota irlandeza, un soi de monstrozaur, de Igor celt, isi proiecteaza tot resentimentul si ura si pizma si ciuda si incrincenarea si fierea sub forma the basm: The Sleeping Beauty ca si critica sociala. A delicious mayhem ensues. Post-modernity at its best.




Filmul a avut atit de mare succes, incit a fost propus spre succes si fericire. Spre premii si recunoastere. Spre Hollywood. Granny O'Grimm afla ca e nominalizata la Oscar, sa-l intilneasca pe "Brad Clooney". Another delicious grim mayhem ensues. Auto-referential post-modernity at its best again.



Ei, e ca v-a placut? Ei, e ca veti imbatrini si muri si ca tot va pare rau, cu toate filmele mele ironice si inutile si superficiale si ciudate si nashpa?

Ata ete. Lumea e rea, viata e rea. Lumea e ticaloasa, viata nu-i luminoasa. Life is a bitch and then we die.

But not today. Today we grin the beans (adica rinjim fasolea). Face bine la colesterol.

Cu namol.

:) :wink: