joi, 15 mai 2008

Un text de pe alta lume

Vreau sa spun "Un text de pe alta lume decat lumea bicisnica romaneasca, plina de spume ieftine si de retorici impiedicate". Un text de pe lumea bunului simt.

Intrebarea, in cele din urma, ramane: de ce stiinta da si religia nu? De ce este telectualmentele dezirabil sa fortezi copilul sa invetze chimie, insa nu este telectualmente dezirabil sa-l fortezi sa invete religie?

Un subiect cu adevarat serios. Care merita o discutie cu adevarat serioasa. Si care, ca sa devoalez raspunsul inainte de vreme, se invarte in jurul ideii de falsificabilitate si adaptabilitate. Stiinta, daca isi da seama ca greseste, se schimba. Se modifica. Propune o alta explicatie, mai bine asezata in jurul realitatii. Religia, insa, nu. Se incranceneaza sa ramana cu aceleasi idei pe care distinsii domni de acum trei sau doo mii de ani le-au concoctat, intru mintea si priceperea lor, la adresa lumii.

Nasol. Sa stai pe loc trei mii de ani e nasol.

In rest, comme d'habitude. Plesu reloaded. Mare parte din argumente sunt valide. Toate sunt elegante - lucru inevitabil atunci cand autorul este Plesu. Insa va provoc sa gasiti minora diferenta dintre eleganta si validitate. Aia, acolo, spre sfarsit, care striga dupa comentariul "principiul realitatii".

Enjoy! Courtesy of Dilema.

==============

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Educaţia religioasă

Pînă la un punct, educaţia religioasă se suprapune cu educaţia pur şi simplu. Cu buna creştere. În noaptea Învierii, lucrul acesta se verifică an de an. Curţile bisericilor se umplu de tot soiul de inşi care nu ştiu unde se află, nu ştiu ce se petrece în locul în care se află şi nici cum trebuie să se poarte în împrejurarea cu pricina. Sînt simultan necatehizaţi şi needucaţi. Te întrebi, inevitabil, de ce-au venit. Răspunsul e vădit: au venit să se distreze. Biserica e o versiune a discotecii. Atmosfera e cool, gaşca e în formă, viaţa de noapte e super-viaţă! Nu-i vorbă că şi publicul „obişnuit“ pare să fi uitat regulile minimale ale reculegerii. Se umblă de colo colo, se dau semnale de regrupare către rudele sau prietenii de la alt capăt al curţii, se vorbeşte, se împinge, se trăieşte agitat, pragmatic, ca la gară sau ca la piaţă. (Trec peste precarităţile tehnice ale organizării, cu difuzoare şubrede, efecte de microfonie, fire răzleţe ale staţiei de amplificare etc.)

Nu poţi să nu te gîndeşti că toate acestea sînt, între altele, şi efectul unei secularizări neinteligente, propagandistice, incapabile să-şi evalueze matur efectele. Se vorbeşte cu atîta incult parapon despre religie, încît nu e de mirare că tot ce ţine de sfera ei ameninţă să sucombe în barbarie comportamentală şi ignoranţă. E drept, nici slujitorii Bisericii nu par pregătiţi să reacţioneze adecvat. Învăţămîntul religios e practicat, adesea, la un nivel inadmisibil, cu accente rudimentar apologetice, ridicol etniciste, străine de orice subtilitate, de orice graţie teologală. Nevrednicia unor dascăli e la fel de vinovată de paloarea educaţiei religioase ca şi discursul laicizant la modă. E nevoie de o reformă tenace şi profundă pentru ca studiul religiei să capete stil, bun-gust şi gust bun.

Îmi e totuşi imposibil să înţeleg pe ce se bizuie alergia unora la ideea însăşi a unei educaţii religioase cuviincioase. Bine condusă, ea nu poate decît să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urît în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuală te poate face să priveşti chiorîş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Biblie? Ce specie de anestezie sufletească poate anula savoarea marilor mistici de pretutindeni? Cît trebuie să fii de simplificat lăuntric, ca să nu percepi amploarea nelumească a reflexiei teologice, a efortului ascetic, a aspiraţiei ultime? Şi cît de smintit trebuie să fii că să te simţi atins în demnitatea raţiunii tale de vecinătatea lui Lao-tse, a lui Shankara, a Sfîntului Augustin, a Magistrului Eckhart, a lui Pascal, a lui Vasile cel Mare sau a lui Grigorie Palama?

Mi se va spune că sînt mai „ecumenic“ decît o îngăduie rigoarea confesională şi că educaţia religioasă autohtonă păcătuieşte tocmai prin refuzul unei astfel de deschideri. Se poate. Dar, pe de altă parte, e perfect firesc să începi cu „preajma“ ta, să deschizi mai întîi uşa frecventată de aparţinătorii lumii tale. E firesc să fii instruit mai întîi asupra ambianţei în care te-ai născut, să-i pricepi metabolismul, istoria, rostul. Nevoia de a înţelege ce înseamnă slujba Învierii, la care participi din copilărie, e, pînă una alta, mai acută decît nevoia de a înţelege ritualurile vedice. Evident, cei de altă confesiune trebuie să aibă libertatea de a opta. Pentru ceilalţi însă, a face din cultura religioasă o îndeletnicire facultativă e a le oferi o libertate riscantă. Aud mereu că, prin educaţia religioasă din şcoală, se inculcă „victimelor“ o „ideologie“ gata făcută, pentru care nu li s-a dat şansa liberei alegeri. E un principiu pedagogic aiuritor. Dacă toţi copiii ar fi invitaţi să aleagă „liber“ între şcoală şi joacă, probabil că majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se găseşte nimeni care să protesteze că bieţii elevi sînt obligaţi la o disciplină pe care n-au ales-o de bună voie? Faptul de a învăţa ce înseamnă liturghie, împărtăşanie, euharistie, agneţ, spovedanie, icoană ş.a.m.d. nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire. E plină lumea de atei născuţi în medii pioase. Ca să nu mai spun că, fără educaţie religioasă, nici ateu nu poţi să fii cu adevărat: rămîi doar captivul unei iraţionale idiosincrasii. Vrem libertate de opţiune? Atunci să proclamăm orice formă de învăţămînt drept facultativă. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să studiez, în liceu, chimia organică. De ce m-ar întreba dacă vreau să studiez religia?

La această întrebare nu există decît un singur răspuns: spre deosebire de chimia organică, religia e un „opium“... S-o trecem atunci, pe urmele lui Marx, la studiul opiaceelor. Deocamdată, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o „intoxicare“ insidioasă, iar propaganda antireligioasă nu. De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o instrucţie completă, dreptul de a fi liberi în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, dreptul de a fi bine educaţi nu prin decret social, nu pe bază de etichetă convenţională, ci prin participare la ordinea mai subtilă a lumii, pe care secularizarea o pune, arogant şi ignar, între paranteze?

4 comentarii:

oceania spunea...

homo spritualis a cam disparut ca specie. generatiile tinere au ratat intalnirea cu spiritul. in scoli se preda o pseudo-teologie iar imbulzeala in jurul bisericilor de care vorbea Plesu, e de fapt o religiozitate fara spirit.
eu cred ca trebuie citite si textele sacre si cele stiintifice deopotriva.

Anonim spunea...

Studiul RELIGIEI e una, studiul RELIGIILOR e alta.

___ spunea...

Am mai citit niste articole ale micului taliban Plesu si in Dilema Veche. Si aici vad din nou acea viziune infioratoare prin care nu concepe cum o persoana nu poate fi religioasa. Evident nu putea sa scape o aluzie la comunism, se pare la la noi ateii sunt niste nostalgici dupa comunism/marxism.

Plesu face si el propaganda, asemanand superficial chimia cu religia. In chimie exista un singur mod de a interpreta o reactie, la fel cum exista un singur simbol pentru fiecare substanta. Nu ca in religie unde fiecare isi face propria biserica si unde subiectivismul atinge cote alarmante, uneori cu consecinte tragice in cazut unor fundamentalisti.

Turambar spunea...

Yup. You're right. Insa in ezoterismul sau de mason gras si suficient siesi, nu vrea sa conceapa ca pot fi unii care sa aiba nevoie de Dumnezeu cum are pestele de biciucleta.

O sa murim, o sa putrezim si o sa dainuim.

:)