Hai, mergeți și sǎ fiți fericiți! La mulți ani, voi mulților, fraților, oamenilor, beleregi mici și bucǎlați ce-mi sînteți... :) :hugs:
Citeste tot...
sâmbătă, 31 decembrie 2011
Așa sǎ ne rǎmînǎ numele!
Așa sǎ ni se împleteascǎ gîndurile!
În Antichitatea tîrzie, cînd filozofii erau mai numeroşi decît profesorii de filozofie, iubitorul de înţelepciune era definit ca un truditor al modelării de sine. Nu ţi se cerea să cauţi o formă de cunoaştere generică, un adevăr „obiectiv“, străin de fiinţa ta, un adevăr fără efecte palpabile asupra modului tău de a fi.
Nu pura instrucţie (înţeleasă ca strictă inventariere de informaţii sau ca acrobaţie de concepte) era sensul căutării filozofice, ci desăvîrşirea interioară, identificarea unei soluţii de viaţă care să-ţi garanteze libertatea, echilibrul lăuntric, împlinirea existenţială, virtutea.
Exerciţiul cunoaşterii avea sens cîtă vreme el se putea converti în progres sufletesc. Cu alte cuvinte, cunoaşterea trebuia nu doar să te înveţe ceva, ci să te „salveze“ omeneşte, să te transforme, să te apropie de versiunea optimă a firii tale.
În limbaj creştin, s-ar fi spus că nu era de preţuit decît cunoaşterea „mîntuitoare“. Filozofia se recomanda, aşadar, ca drum. Drum către armonia eului, examinare de sine în vederea perfecţionării de sine.
S-au scris pagini exaltante pe această temă, de la Platon la Epictet şi Marc Aureliu, de la Epicur la neoplatonici. Iată un faimos pasaj din Plotin:
„Dacă încă nu-ţi percepi frumuseţea proprie, procedează asemenea sculptorului care lucrează la o statuie pentru a o face să fie frumoasă: mai ciopleşte ici, mai netezeşte dincolo, mai curăţă unde e nevoie, pînă cînd iese la lumină chipul frumos al statuii.
Tot astfel, înlătură şi tu ceea ce e de prisos, îndreaptă ce e strîmb, limpezeşte părţile umbroase şi nu conteni să-ţi sculptezi propria statuie, pînă cînd va străluci în tine lumina divină a virtuţii...“ [...]
Andrei Pleșu, "Drumul spre sine" (Dilema Veche, 29 dec 2011)
Citeste tot...
Așa sǎ ni se schimbe trǎirile!
[...] Sentimentul ăsta că nimeni nu ne merită, că toţi trebuie să spună merci că le dăm eventual bună ziua, că ceea ce avem de făcut e sub demnitatea noastră şi că o mare parte din cei faţă de care avem o responsabilitate sunt cretini, începe să se stingă.
Nu foarte repede, pentru că sunt încă mulţi cei care cred că oricât de puţin ai face, eşti de neînlocuit. Au mai scăzut un pic şi pretenţiile celor care nu ştiu să facă absolut nimic, se mai reduce un pic şi acreala celor care ar trebui să dea ceva în schimb pentru banii pe care îi primesc. Parcă nu se mai pricep toţi la orice şi parcă nu mai vor toţi să fie directori.
[...] Am întâlnit în ultimele luni un pic mai multă bucurie în comunicare, mai multă disponibilitate de a împărtăşi, mai multă căldură, compasiune, înţelegere. Dar asta, mai degrabă departe de civilizaţie. Recunosc, mă aşteptam ca regăsirea echilibrului în vremea holerei să fie mai vizibilă.
De aceea, îi admir nespus pe cei care reuşesc să rămână lucizi şi să nu-şi abandoneze condiţia umană. Să fii generos şi bun când nimeni nu face asta cu tine, să fii calm când toţi urlă, să zâmbeşti când toţi au puseuri de isterie. Să ai grijă de cei pe care îi iubeşti şi să îi ajuţi să simtă asta şi nu îndoielile sau frământările tale.
Când nimic nu mai arată ca planurile tale, când banii nu te mai ajută pentru că au dispărut şi nu mai pot masca o parte din impostura pe care e construită lumea asta, mai poţi să recurgi la câteva soluţii, de care unii oameni nu se tem, poate şi pentru că nu costă nimic: bucuria, încrederea, lipsa fricii, creativitatea şi un pic de smerenie.
Răzvan Exarhu, "Viitorul e întotdeauna al lui Dumnezeu" (Ev. Zilei, 31 dec 2011)
Citeste tot...
Așa sǎ ne ridicǎm din țǎrînǎ!
Este probabil fotografia anului, cel puțin în rugby. Dacǎ nu la fel de celebrǎ precum cea a lui Ritchie McCaw ridicînd cupa deasupra capului, mǎcar mai plinǎ de semnificație, de umanitate.
Dupǎ ce un meci întreg a dat în ei ca în sacul de box, placînd nemilos și fǎcîndu-i ferfenițǎ (a și marcat un eseu), Brad Thorn, acest munte de caracter într-ale rugby-ului, acest cal de povarǎ, acest motor al grǎmezii All Blacks, acest monstru sacru pe cale de retragere (pleacǎ în Japonia sǎ stoarcǎ ce se mai poate stoarce financiar din sfîrșitul carierei, acum cǎ a cîștigat Cupa Mondialǎ și e sǎrit bine de 30 de ani) s-a putut îndrepta spre un adversar argentinian cǎzut la pǎmînt care plîngea - știu, nu e bǎrbǎtesc, dar ajutǎ – sǎ-i dea o mînǎ de ajutor sǎ se ridice de la pǎmînt.
Cu asta sǎ rǎmînem, dragilor, din acest an chinuit 2011. Cu imaginea adversitǎții transformatǎ în compasiune.
Hai, sǎ fim aprigi, dar blînzi! Un an nou plin de placaje, strǎlucitorilor! :) :hugs:
Citeste tot...
Un rǎspuns de bun simț de la un om de bun simț
Întrebare: Şi pentru că aveţi două fete în şcoală, care este opinia dumneavoastră despre valoarea educaţiei pe care o asigură această instituţie astăzi?
Rǎspuns (Florin Repan): În contextul societăţii româneşti de astăzi, eu cred că şcoala este o oglindă a societăţii, adică ea nu poate fi mai performantă decât este România în ansamblul ei.
În acelaşi timp, eu nu sunt de acord că în şcoala românească de azi nu se întâmplă chiar nimic. Eu văd la copiii mei, observ o libertate de gândire şi o mentalitate care îmi dă speranţe.
E adevărat că în acelaşi timp poate nu sunt atât de dedicaţi cum eram noi şcolii, dar nici nu putem să îi convingem de ce ar trebui să înveţe de dimineaţa până seara, în contextul în care un om cu două-trei diplome poate nu e băgat în seamă de nimeni, deci e foarte greu.
Şcoala românească e ca şi societatea românească de astăzi: nu e totul pierdut, dar suntem departe de perfecţiune.
Florin Repan, interviu în Adevǎrul (29 dec 2011)
PS: Și pentru cǎ tot citez din acest articol, un alt paragraf de bun simț, care sǎ dea la rǎdǎcinǎ tuturor trǎiriștilor și intenșilor de pe lumea acestui spațiu isteric carpato-danubiano-pontic. Mama noastrǎ de isterici. Care estem. :(
Noi trăim într-un basm, am dezvoltat un soi de complex, în care noi avem tendinţa să ne considerăm nişte nedreptăţiţi ai sorţii, şi la nivel personal, adică avem o părere prea bună despre noi şi ne plângem, în majoritatea cazurilor, că nu suntem recunoscuţi profesional, în familie, în comunitate, dar şi la nivel de naţiune.
Avem senzaţia că naţiunea noastră a fost o naţiune călcată în picioare de mii de ani, de tot felul de tirani şi de popoare migratoare şi imperii şi-aşa mai departe.
Şi dacă ne uităm atent, filmele istorice româneşti reflectă exact acelaşi lucru, adică românii sunt trădaţi, românii sunt sacrificaţi, românii sunt eroi, şi toţi ceilalţi, mai devreme sau mai târziu, au păcatele lor.
Relaţia noastră cu adevărul istoric este foarte compromisă.
.
Citeste tot...
vineri, 30 decembrie 2011
joi, 29 decembrie 2011
Bloggerii astia, niste eretici, dom'le
"In the early years of the Reformation expressing support for Luther’s views, through preaching, recommending a pamphlet or singing a news ballad directed at the pope, was dangerous. By stamping out isolated outbreaks of opposition swiftly, autocratic regimes discourage their opponents from speaking out and linking up.
A collective-action problem thus arises when people are dissatisfied, but are unsure how widely their dissatisfaction is shared, as Zeynep Tufekci, a sociologist at the University of North Carolina, has observed in connection with the Arab spring.
The dictatorships in Egypt and Tunisia, she argues, survived for as long as they did because although many people deeply disliked those regimes, they could not be sure others felt the same way. Amid the outbreaks of unrest in early 2011, however, social-media websites enabled lots of people to signal their preferences en masse to their peers very quickly, in an “informational cascade” that created momentum for further action.
The same thing happened in the Reformation. The surge in the popularity of pamphlets in 1523-24, the vast majority of them in favour of reform, served as a collective signalling mechanism.
As Andrew Pettegree, an expert on the Reformation at St Andrew’s University, puts it in “Reformation and the Culture of Persuasion”, “It was the superabundance, the cascade of titles, that created the impression of an overwhelming tide, an unstoppable movement of opinion…Pamphlets and their purchasers had together created the impression of irresistible force.”
Although Luther had been declared a heretic in 1521, and owning or reading his works was banned by the church, the extent of local political and popular support for Luther meant he escaped execution and the Reformation became established in much of Germany.
Modern society tends to regard itself as somehow better than previous ones, and technological advance reinforces that sense of superiority. But history teaches us that there is nothing new under the sun.
Robert Darnton, an historian at Harvard University, who has studied information-sharing networks in pre-revolutionary France, argues that “the marvels of communication technology in the present have produced a false consciousness about the past—even a sense that communication has no history, or had nothing of importance to consider before the days of television and the internet.”
Social media are not unprecedented: rather, they are the continuation of a long tradition. Modern digital networks may be able to do it more quickly, but even 500 years ago the sharing of media could play a supporting role in precipitating a revolution.
Today’s social-media systems do not just connect us to each other: they also link us to the past."
The Economist, How Luther went viral. Social media in the 16th Century (17 dec 2011)
Citeste tot...
miercuri, 28 decembrie 2011
[...] si anume ca Rusia, indiferent de ipostazele sale, nu se poate schimba [...]
Domnia sa [d-nul Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO, autorul unor declaratii recente critice la adresa Romaniei si a semnarii acordului privind scutul anti-racheta; n. mea] nu realizeaza nicio clipa ca insasi aceasta ultima declaratie zeflemitoare la adresa Romaniei demonstreaza exact acest lucru, si anume ca Rusia, indiferent de ipostazele sale, nu se poate schimba, nutrind in continuare intentii imperiale, in primul rand in raport cu vecinii sai mai apropiati sau mai indepartati!
Iar daca adaugam la aceasta insesi cuvintele rostite expres de dl. Rogozin, cum ca misiunea diplomatilor rusi – nota bene, actuali, nu imperiali ori sovietici – este “sa fie tot timpul prezenti si sa nu-i lase pe americani sa fie singuri cu europenii”, afirmatia de mai sus se justifica o data mai mult, alimentand si mai mult suspiciunile intemeiate ale aliatilor.
Eu recunosc ca nu sunt filorus. Dar am cautat intotdeauna sa raman realist. Tocmai de aceea, cu catva timp in urma, am numit absenta unor raporturi normale cu Rusia drept una una din lacunele diplomatiei noastre. Si asta in ciuda faptului ca, economic vorbind, pozitiile ocupate de firmele rusesti in Romania sunt mai puternice acum, decat erau pe vremea cand eram aliati, membri ai CAER-ului si impartaseam “aceleasi idealuri”. (Pentru aceasta pozitie mi-am luat portia de critica din partea “gardienilor valorilor occidentale” de pe meleagurile noastre).
Numai ca, atunci cand mi-am asumat riscul acestor critici, propunand initierea unui dialog serios cu Moscova (si pentru a recupera din decalajul care ne separa in acest domeniu de celelalte tari UE, inclusiv mari, ca Germania, Franta si Italia, sau de recenti membri, foste tari socialiste ca noi) am avut in vedere ca, de cealalta parte, vom avea de-a face cu parteneri seriosi, nu cu persoane care, dupa ce ne ameninta, ne iau apoi la misto, cand vad ca nu ne pot intimida.
Ioan Mircea Pascu, Un raspuns serios d-nului Rogozin (Contributors.ro, 27 dec 2011)
Cititi si comentariile. Sint pertinente, spre deosebire de comentariile altor articole.
.
Citeste tot...
Despre ce este vorba in propozitie
"Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins."
Acad. Grigore Moisil
Citeste tot...
marți, 27 decembrie 2011
Stance: Once Upon A Time (2011)
Deci am vazut Homeland. Tot sezonul 1. In cirdasie cu Boardwalk Empire. Tot sezonul 2.
Si asta inainte sa ajungem la Telega, unde ca regula este sa ne petrecem sarbatorile in viteza intiia, lent, incet, trist si inertial, ca la vaduve, refacindu-ne sinapsele distruse de un an de shmotruiala cu vizionari excesive de seriale de spalat creierii din cap.
Si atunci ne-am intrebat: ce ne facem, neamule? La ce ne uitam noi la Telega? In disperare de cauza, era bun si The Simpsons, the good ol' Simpsons, deja ajuns la al 12lea sezon de vizionare neintrerupta in aceasta familie demna de o cauza mai buna.
Dar am avut noroc cu Dan Selaru care ne-a recomandat Once Upon A Time. Doar sapte episoade, intr-adevar, dar suficiente incit sa ne dea senzatia de sarbatori cum se cuvine.
Ceea ce va recomandam si voo, o voi stralucitorilor atomici care acum va intrebati ce sa faceti cu vietile voastre odata ce sfintul Craciun plin de excese culinare a trecut.
Pai ce sa faceti? Sa veniti la Telega, sa reparati gardul (damn it, mi-am luat o sirma ruginita in dest, simt cum se coace incet-incet, pulseaza, miine o sa fie deja puroi) si sa va uitati la seriale inutile.
Life is good and the Internet is wasting it.
:) :wink:
Citeste tot...
Sa facem totu, tovarashi!
Ce fac oamenii a treia zi de Craciun, in sfinta zi de Sf. Stefan, cind e ziua lu' bunica-meu, Dumnezeu sa-l odihneasca?
Pai fac ceea ce orice ateu cu scaun la cap ar face, y compris al batrin, mosu Stefan de la care cred ca mi se trage gena anti-popeasca, pen' ca si el era tare pornit pe popi. Repar gardul la gradina, asta fac.
Si da, nu am uitat ca am promis ca nu voi sta pe Internet. Ceea ce si ma grabesc sa fac: disconnect. Out. Out out out! Sirma, cuie, uluci (vechi, dar merg), pari, gropi. 10 metri de gard. Nu ar trebui sa dureze mult.
Telega. Obiceiuri de iarna la paginii schiopi :)
:wink:
Citeste tot...
duminică, 25 decembrie 2011
Un detaliu foarte important!
Nimic deosebit. Viata continua netulburata. Nu am nimic de declarat.
PS: Gotcha... :)
.
Citeste tot...
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Declarație olografă de Crăciun
Din îndepărtata Telegă,
de unde ne-am retras întru limpezirea minții, odihna creierului și aspra asuprire a burdihanului,
de unde platanul și bambusul cresc în ritmul lor natural, neforțat, plante de-ale noastre neaoșe, strămoșești, știți voi, barză brînză viezure bambus, simplu, neaoș, strămoșesc, precum strămoșești ne sînt și pomeții de cumani care v-am cucerit acum 700 de ani, măi pui de daci ce-mi sînteți, fraeri mici care v-ați lăsat cuceriți de o hoardă de arcași,
de unde nici întristare nici suspin nu e, ci doar o nevoie imperioasă de zăpadă să facem ghidușii de-alea specifice cu îngerași și bulgări și metereze și oameni de zăpadă și dat pe sanie și lins țurțuri și ce mai fac oamenii curați la cap cînd vine iarna,
de unde pînă și Internetul refuză să lucre, că am pus modemul la rece în găleata de vin, drept pentru care aceste rînduri au fost scrise în avans, în noaptea de joi spre vineri, înainte să plecăm de la București (habar n-am dacă e zăpadă la Telega sau nu, dar eu mă fac că știu, că așa îi șade bine autorului omniscient),
din aceste locuri binecuvîntate de Dumnezeu și de drujba dragilor mei consăteni care taie tot ce prind, mama lor de copaci, cum îndrăznesc ei să facă umbră acestui pămînt binecuvîntat de Decebal și de Traian,
de unde porcul și-a dat ultima suflare și acum ne privește galant de la înălțimea mațelor de caltaboș și de lebăr atîrnate la afumat în magazie,
de pe aceste meleaguri plenar mioritice unde te poți plimba în liniște cum se plimbă toți oamenii întregi la cap, încet, domol, cu mîinile la spate, cu Subaru, fără să deranjezi pe nimeni, cine mama naibii mai e nebun să umble pe coclaruri pe frigul ăsta, chiar și în Subaru,
de aici vă îmbrățișăm și vă colindăm și vă urăm să aveți parte de sărbători cum vă doriți, limpezi, așezate, fără patimă și fără zăticnire, cu cei dragi alături și cu Brel răcnind din toți bojocii lui de depresiv genial belgian care să vă spele gustul de Hrușcă din urechi,
să vă bucurați de un dezmăț culinar cumpătat, de excese artistice, spirituale și de ce nu chiar și erotice din belșug,
și mai ales și mai ales de fericire în exces.
Drept pentru care semnăm și ne menținem declarațiile,
noi ăștia, robii lui Dumnezeu care nu există,
Andra, Marta, Flo și ultimul cu voia Dvs pe listă, Turambar, mama lui de telegean cu pomeții de cuman care de fapt au fost tătari. Strămoșii noștri, bre, strămoșii noștri...
:) :hugs:
.
Citeste tot...
vineri, 23 decembrie 2011
[...] altfel nu mă pot opri la timp şi murim [...]
"Brusc, am realizat că nu mai simţeam deloc frigul muşcător. Parcă eram într-o cameră încălzită.
Să ne înţelegem: nu sunt paranormalist, extrasenzorialist, nu cred în spiritism, astrologie, magie, telepatie şi în dragoste dincolo de mormânt. Sunt un raţionalist înrăit, pe care, totuşi, când era mic şi îl durea capul, bunica îl descânta cu scuipat la tâmple şi încheia întotdeauna aşa: "Să rămâi curat, ca argintul strecurat". Şi ăsta era un descântec, unul colectiv, care îmi luase frigul cu mâna.
[...] Şi dintr-o dată m-a privit drept în ochi. Kezio, a spus, Kezio. Mi-a luat mâinile şi mi le-a pus încet pe lujerul ei de gât alb. Mi-a potrivit milimetric fiecare deget. Apoi şi-a pus şi ea mâinile pe gâtul meu. Am gemut scurt.
Priveşte-mă în ochi, mi-a spus, nu înceta nicio clipă să mă priveşti în ochi, altfel nu mă pot opri la timp şi murim."
Cristian Tudor Popescu, "Copil pur" (Gindul, 23 dec 2011)
Citeste tot...
joi, 22 decembrie 2011
Lest we forget
Razboiul este o fiara. Un truism plat, o fisiala de cuvinte fara sens pentru cei mai multi dintre noi.
Pentru cei care au stat in fata mortii organizate insa, cel mai mare adevar.
De aceea pentru noi e foarte greu sa intelegem puterea, covirsitoarea semnificatie pe care le-au avut pentru participanti armistitiile neoficiale din perioada Craciunului 1914, la inceputul primului razboi mondial, cind combatantii inca mai aveau urme de umanitate si de comportament cavaleresc in ei si cind transeele nu-i abrutizasera inca.
Cititi Le feu al lui Henri Barbusse si veti intelege ce a insemnat primul razboi mondial, uitati-va la Paths of Glory al lui Stanley Kubrick, rumegati un pic si incercati sa intrati in pielea celor care s-au oprit din omorit si au iesit din transee si au sarbatorit Craciunul, neamt cu englez, francez cu neamt, in locurile pina unde mai deunazi se omorisera metodic, perseverent, modern, eficace.
Acesta este cu adevarat spiritul Craciunului, consumeristilor, nu zapaceala de cumparaturi prin care ne-am invatat sa trecem in zilele astea. Viata care razbeste asupra mortii, umanitatea si prietenia si mila si empatia si recunoasterea fratelui din dusman.
Craciun, de la Ajun, ne dati sau nu ne dati?
Courtesy of Tapiru, care ne-a adus aminte despre lucrurile cu adevarat importante.
.
Citeste tot...
Ce inseamna sa dai cu adevarat de necaz
Voi va inchipuiti ce s-ar fi intimplat daca o asemenea nenorocire ar fi fost la noi, Doamne fereste? Ce hiper-mega-super-dezastru s-ar fi produs? Noi, puii astia de daci si de traci cu singe de cuman in beregata? Noi, un popor infantilizat care si la orice zgirietura face "au ma doare!", care traim in logica lui "miau!" si "pis-pis-pis", care se isterizeaza si cind trece ratza strada, daramite cind - Doamne fereste! - ploua ori ninge ori bate vintul ceva mai tare decit viteza Trabantului fara benzina in carburator?
Voi va dati seama ce moi si mamaligi sintem? Pe-un picior de plai, pe-o gura de lasa-ma sa te las...
Hai, priviti ce inseamna cu adevarat o situatie dramatica de viata si pe urma cugetati la lucrurile cu adevarat importante. Si ce ati fi facut in asemenea caz. Si daca v-ar fi tinut sinapsele sa mergeti imperturbabil la munca.
Si pe urma ghiftuiti-va in pace, seninilor... :(
Citeste tot...
La ǎștia nu vin alegerile!
Sursa: Nudeisfashion
Hai, nu fitzi suparatzi. Daca va rugatzi cum trebuie, poate va aduce Moshu shi voua. Macar un print, ceva, daca nu 3D...
:)
Citeste tot...
miercuri, 21 decembrie 2011
Vineeee!!!!
Mai e un an. Doar un an. Hai ca putem. Hai sa avem rabdare. Hai sa abtinem de la suferinta asteptarii.
Mai e un an. Doar un an.
My precioussss...
:) :rofl:
Citeste tot...
[...] nesansa noastra care ne-a tinut in loc 20 de ani [...]
"Pacostea noastra, spre deosebire de fericirea poporului ceh, e ca noi am avut in fruntea noastra un om [Ion Iliescu] ale carui idealuri politice vreme de multi ani erau sub nivelul istoriei cu princina. De asta, cand se spune, fara patima, ca ne-a tinut pe loc 20 de ani, nici macar nu ia forma unui repros, ci a unei constatari istorice. Cand ai in fruntea ta un om care crede in idealurile generoase si luminoase ale comunismului terfelit de unii, dar care ar merita incercate mai departe pe spatele unui popor, nu te poti astepta la altceva. Un astfel de om nu poate avea o gandire liberal autentica. Asta a fost nesansa noastra."
Gabriel Liiceanu, interviu Hotnews (20 decembrie 2011)
.
Citeste tot...
marți, 20 decembrie 2011
La Păuna
Înfig ușor, rotesc pînă dau de poziția crăpăturii. Înfig mai tare, lama intră încet încet, degetele se afundă în coaja pe jumătate putrezită. Să vezi ce negru o să fiu pe mîini mîine. Pun pariu că o să apară cine știe ce întîlnire și eu o să fiu murdar ca un căruțaș.
Sîntem în bucătărie. Desfacem nucile aduse de fete de la Telega. Stau de săptămîna trecută într-o plasă de plastic și coaja verde, plină de tanin, li s-a înmuiat și înnegrit. Trebuie să le desfac cu grijă, că sunt alunecoase, să nu-mi scape cuțitul în podul palmei sau în degete. Am mai pățit-o, știu cum e.
Și, dintr-o dată, precum o lespede, precum un diapozitiv, precum lama ghilotinei, precum faldurii cortinei, imaginea cade. Vum! Amintirea.
Cum intri pe Groapă, pe stînga, după casa Nazaretei, e grădina lui Nana, a lui Leoaica, cu coasta care începe să urce drept din poartă. Pe partea dreaptă, cele două grădini ale lui Mami. Prima, la nea Ghiță, întunecoasă de prea mulți pruni, cu săpătură pe mijloc și cu o bucată de poiană mustind de apă în spate, aproape smîrc. Cealaltă, la Păuna, cu poarta cea mare de lemn, pe care încape să intre căruța, cu jugastrul din gard, cu nucul cel mare din mijlocul ei, dar altminteri luminoasă, cu un fîn păios, bogat.
Această a doua gradină, mai mare, nu are gard în capătul celălalt, departe de uliță. Se continuă neîntrerupt cu o altă grădină, din care acum cincizeci de ani făceau trup comun. Și mai în spate, după ce treci de salcia de hotar, o altă poartă pe dreapta, care dă în cea de-a treia grădină, la Leana, unde avea Mami al doilea grajd.
Le văd de parcă le-aș avea în fața ochilor. Copacii, gardurile, ulucile, consistența tufelor de pe margine, coasta din grădina alăturată, la Nina a lu’ Bălașa, pe unde taică-meu și unchiu-meu se dădeau cu sania și cu schiurile cînd erau copii. Mărul de la Leana, care făcea merele alea mari, domnești, și de care tot timpul trebuia să ai grijă să nu se ducă vaca la el, să nu apuce și să se înnece. Îi aduna Mami merele separat, într-o tîrnă, și pe urmă i le tăia acasă seara pe din două, înainte să o mulgă, și i le punea într-un lighean de plastic alb în iesle, să mănînce cît o mulgea, să stea potolită, să nu dea cu piciorul să răstoarne găleata cu lapte. Îi făcea porție Mami în fiecare seară: mere și pere căzute pe jos.
...Pere. Imaginile din spatele ochilor continuă.
Părul din săpătură, imens, cu pere mici și galbene și zemoase. Săpătura, porumbul, fasolea. Grajdul, ușa cu bălegar pe ea, cotețul cîinelui ascuns într-un mal nisipos. Mirosul de fîn de sus din fînărie. Felul în care curgea floarea de fîn pe gura podului cînd dădeam fîn la vacă. Cireșul bășicat, pe care l-a tăiat Mami înainte să moară. Celălalt cireș, ăla sălbatic, amar, înalt de nu te puteai urca în el decît cu scara cea mai lungă. Cornul de peste gard. Ulița de la Bălașa. Grămada de gunoi de peste gard.
Și toate astea într-o clipită. Coasta de sub casa lui nea Costică, plină de dudai și de soc și de nuci. Șanțul prin care zemuiește un pic de apă. Zgomotul lanțului tîrît de cîinele lui Chirița. Prunele de pe jos. Nucul care dădea să crească în gard la nea Ghiță. Unchiu-meu fumînd lîngă el. Mami săpînd, adunînd prune, mere, mereu în mișcare, mereu muncind, uscată și din ce în ce mai dezamăgită de viață. Chimănul adunat cu Mămăița cînd aveam cred că nici cinci ani. Tătuțu bătînd coasa sub nucul de la Păuna, sau făcîndu-mi arc din alun sau așteptînd răbdător să iasă mițorlanul din mușuroi, să-i dea cu toporul în cap, mama lui de mițorlan care umple de mușuroaie prin toată grădina, de nici nu mai poți să cosești, că strici coasa în gură.
Și toate astea într-o clipită. De la o nucă verde cu coaja pe jumătate putredă, mirosind puternic, amar, a iod și a copilărie. Și îmi dau seama că acolo ar trebui să mă întorc. Nu știu cînd. La pensie, la bătrînețe, în vis, în scris. Să am grijă de grădini, precum toți cei dinaintea mea au avut, să repar gardurile și să cosesc și să culeg prunele și să merg încet, cu toporul în cumpănă sub braț, prin grădină, uitîndu-mă după spărturile din garduri și după nucile căzute pe jos.
Și îmi dau seama că, mai devreme sau mai tîrziu, mă voi întoarce. La pensie, la bătrînețe, în vis sau în scris.
Citeste tot...
luni, 19 decembrie 2011
Loialități
La început a fost sîngele.
Frăția în sensul cel mai biologic al cuvîntului. Ai genă cu mine sînt frate cu tine. Nu intru în concurență pe resurse cu tine, ci te ajut, cooperez. Specie socială, ce naiba!
La rigoare, chiar îmi vărs sîngele, îmi sacrific existența, succesul de supraviețuire și, pe cale de consecință, succesul reproductiv, pentru a-ți ajuta genei tale pe care o împărțim. Gena mea moare, a ta merge mai departe, dar de fapt și a mea. Trupul e slab, bagajul genetic să trăiască. W.D. Hamilton a explicat cum funcționează calculul din spatele gîndirii altruiste, de la copii și frați la veri și nepoți și la veri de-a doua ș.a.m.d.
În mai toată natura, așa merg lucrurile. Nature red in tooth and claw. Gena, fioroasa genă. Și liantul care decurge din asta, sfoara, lipiciul, odgonul, the mighty binder: relațiile de rudenie. Agregările sociale din natură bazate pe înrudirea genetică. Sociobiologia, ca să ne atragem critici.
Agregări mai mult sau mai puțin riguros genetice, de la turmele vag definite care împărtășesc doar parțial bagajul genetic pînă la rigurozitatea cvasi-nepămînteană a stupului de albine și a mușuroiului de furnici, unde majoritatea indivizilor renunță la succesul reproductiv individual pentru a maximiza succesul reproductiv de grup, întrupat în regina care împuiază, împuiază, împuiază, înconjurată de lucrători și soldați sterili.
Dar noi nu sîntem doar natură. Creierul nostru ne-a făcut pocinogul și ne-a dat brînci întru umanitate, întru post-biologic, întru cultură și succes de reproducere mult mai mare decît al altor specii și întru control al naturii. Mediul înconjurător, acest mare dujman pe care încet-încet, de 100 de mii de ani încoace, tot îl răzbim, învingem, supunem, mai recent, de vreo cîteva sute de ani, chiar și sugrumăm, violăm cu mare viol.
Creierul ne-a împins de la genă la memă, de la biologie la cultură, de la sînge la limbă și lance, la scris și arc, la roată și șa, la dig și plug, la ulcior și la velă, la ac și la tanc.
Și dincolo de toate parafernaliile cu care ne înconjurăm pentru a supune pe Mama Natură cu mare putirință și aroganță, parafernalii cît se poate de necesare, dar nu și suficiente, dincolo de componenta materială a culturii, de infrastructură, cum ar zice marxiștii – apropos: v-am zic că ieri un popă m-a acuzat că sînt marxist? lol, era să izbucnesc în rîs în studio – dincolo de ac și de tanc tronează măreață componenta simbolică a culturii. (Atenție! Cultură în sensul larg, antropologic al cuvîntului, nu în cel agricol ori în cel elitist, de producții artistice de excepție).
De fapt, sînt unii antropologi care spun că nu putem vorbi de cultură dincolo de simboluri, dincolo de valori, dincolo de componenta ideatică. Ei consideră acul și tancul doar niște biete consecințe inevitabile ale acestora, doar niște întrupări bicisnice ale ideilor. Platonici, mama lor de antropologi reducționiști, care alungă din poignet toată componenta tehnologică.
Dar să revenim. De la sînge, creierul ne trece la idei. De la genă, facem pasul la memă. În consecință, loialitatea și separarea în grupuri și grupulețe se desprinde încet-încet de relațiile de rudenie și se focalizează pe idee, pe credință. De la grupurile de sînge la comunitățile imaginare, cum spunea Benedict Anderson. La cele în care credem, în care principalul liant, the mighty binder, este gîndul, cuvîntul, credința, dorința, mintea, nu sîngele, nu instinctul, nu fidelitatea bazată pe gonade.
Și, vorba poetului, pentru că toate trebuiau să poarte un nume, i-a zis tot liant. Cel care leagă la loc. Re-legare. Re-ligare. Religia. Marele lipici ideologic, credința întru o idee comună, într-o năzuință comună, într-o izbăvire comună. Mare putirință. Aspru lipici. De 30 de mii de ani încoace tot ne leagă și ne va lega și în continuare, cu siguranță.
Celălalt mare lipici post-genetic care ne ține laolaltă de atîtea mii de ani împreună este cel etnic. Tot o credință, tot un grup de idei, tot o comunitate imaginată. E drept că etnicitatea este la jumătatea drumului între sînge și idee, ea este de fapt pasul intermediar care face trecerea de la genă la memă, care extinde aria de acoperire biologică dincolo de vărul de spița a șaptea și de trib și de gintă și de clan, agregările cu încărcătură biologică densă.
Pasul de la trib și gintă și clan la popor și grup etnic și nație este făcut prin extinderea puterii de convingere și de loialitate a sîngelui în jurul unui liant non-biologic, sau cvasi-biologic, sau biologic și ceva în plus. Un mănunchi de caracteristici post-biologice care să ne țină laolaltă. E vorba îndeosebi de limba comună, principala caracteristică ce definește de cele mai multe ori un grup etnic. Dar și de religie. Dar și de tradiții și obiceiuri.
Dar mai ales de credința într-o origine comună, într-o vreme mitică și într-un erou sau o mînă de eroi eponimi de la care ne tragem cu toții, chiar dacă nu prea semănăm unii cu alții și chiar dacă nu prea sîntem veri și unii sînt mai blonzi, alții mai bruneți, unii cu pomeți mai proeminenți, alții cu capul mai lunguieț pe verticală, alții cu oasele mai groase ori cu pielea mai rozulie și mai pistruiată.
Decebal și Traian, Cyrus cel Mare, Deukalion și Pyrrha, ori mai recent Theseus, Albert cel Mare sau Carol cel Mare sau Clovis sau Ghingis sau Qin Shi Huang sau Jinmu-tennō. Lista este atît de lungă, n-are rost să ne pierdem în detalii pedante aici. Să nu pierdem firul călăuzitor. De la genă la memă și mai ales și mai ales de la loialitatea genetică la loialitatea etnică și / sau religioasă. Loialitatea de memă tradițională.
De unde și trosnelile interminabile ale secolelor istoriei noastre recente din viața noastră de specie de om, de acum șapte mii de ani încoace, de cînd am învățat să stăpînim orezul și grîul și orzul și ovăzul și toate celelalte rezervoare de energie calorică ce ne-au permis să ne răspîndim pe toată fața pămîntului. De la ac la tanc, zece mii de ani de trosneală în numele zeului idee.
De ceva timp încoace, să tot fie de vreo două-trei sute de ani, grupul etnic s-a coagulat în națiune, adică în deținătorii de monopol asupra unui teritoriu bine definit, și în stat național. Granițe, violență legitimă, instituții autonome, suzeranitate, infrastructură, ideologie, tot tacîmul.
Și întru loialitate națională tot trăim de atunci încolo, vărsîndu-ne sîngele pentru idee. Am extins conceptul de frate dincolo de sînge și ne-am făcut frați de sînge cu milioane de alți frați și de alte surori, deși nu le-am văzut neam de neamul nostru și deși e destul de puțin probabil să împărtășim măcar vreo umbră de reziduu de cod ADN cu dînșii / dînsele.
Iată însă că fierberea mulțimilor și creierelor nu stă deloc pe loc și că oamenii fac tot timpul pasul un pic mai departe, un pic mai dincolo de carne. Fidelitatea genetică se varsă în fidelitatea națională ori religioasă iar acestea, încet-încet, de ceva timp încoace, încep să se verse și să se transforme în fidelitate rațională.
Ubi bene ibi patria, spun unii. Alții urlă indignați: trădătorilor! Vînzătorilor de neam și de țară!
Și totuși, milioane de irlandezi și de italieni și de sîrbi și de vietnamezi și de chinezi și de peruani și de mexicani și de greci și de ruși și, mai recent, și de români, se vîntură de colo colo pe fața acestui pămînt în căutarea acelui tărîm unde să-și pună sarsanaua și să-și sprijine fruntea și să ofteze: Ubi bene, ibi patria.
De la loialitatea de nație la loialitatea de eficiență, de valori ale bunăstării, cum ar zice cîinește sociologul. Te duci unde vezi cu ochii, pentru că tînjeala și fiorul pe care ți le dau patria s-au răcit încet-încet și gîndești cu ochii burții, ai eficienței, ai banului și ai rigorii.
Care e statul care îmi oferă cel mai bun raport calitate – preț? Unde îmi sînt convertite cel mai bine eforturile mele de cetățean, taxele mele, renunțările mele de libertate în servicii publice de calitate? Unde este eficiența instituțională cea mai bună? Unde este nivelul de trai cel mai ridicat? Unde umblă cîinii cu covrigii post-modernității strălucitoare și eficiente în coadă?
Acolo! Uite acolo!
Acolo? Acolo să mergem atunci! Înspre Canada, oștenii mei! Pe cai, moldovenii mei de la Gurahonț! Să dăm năvală în America, în Australia, în Noua Zeelandă, să jurăm credință altui steag, să ne fie bine să nu ne fie rău...
Cuuum? Nu ne (mai) primesc acolo? Bine, atunci în Spania și Italia, oștenii mei! Pe cai, pe microbuze, pe avioanele low-cost, în dubițe, pe tren, sub tren, pe deasupra trenului, pe oriunde numai să schimbăm această loialitate națională, de teritoriu și tradiție, cu una nouă, strălucitoare, de eficiență și respect.
Și așa se întîmplă de ceva vreme încoace. Nu numai la noi. După cum vă arătam înșiruirea de grupuri etnice de mai sus, nu noi am descoperit apa caldă și roata cea rotundă. Au plecat și alții din alte țări, făcînd pasul de la loialitatea națională spre cea a eficienței, a raționalității și a banului și fericirii.
“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”
Pursuit of happiness, bre. Pursuit of happiness. În căutarea fericirii. Altfel de loialitate. Și s-au dus. Moartea datoriei naționale, a sacrificiului. De la sînge la religie și la nație și de la acestea la rațiune, matematică, ban, calcul de eficiență.
Știu, știu: s-au pierdut niște chestii. Multe. Hooo! Nu săriți cu gura, că le știu! Singurătate, tristețe, viață între străini, depresie, tînjeală și dor. Sodad, acest cuvînt specific românesc. Tînjeala după meleagurile natale, cum duios spune maneaua și cînticu popular.
Și totuși, milioane au plecat și nu se vor mai întoarce. Emigranții cei eficienți și plecați în căutarea fericirii au în vedere și această componentă de cost emoțional și o trec pe răboj, la socoteală, o pun în balanță și celor mai mulți le dă cu plus. Și atunci nu se întorc, rămîn acolo, le e bine, deși le e cam rău prin suflet. O rană cu care se învață să trăiască cu ea.
I-auziți aici o conversație recentă cu o prietenă din Germania, pe FaceBook, zilele astea:
Ea: habar nu ai cum e sa traiesti fara prieteni.. afara de copii nu am pe nimenea... na, si pe voi, prietenii vechi in internet.
Eu: Hai inapoi atunci in Romania
Ea: haha, si [c]e dracu sa fac acolo? aia mica are nevoie de terapie, ce nu stiu, cum sa-i pot gasi si plati acolo.... si scoala... si tot... si stii cum e, unde ar fi un loc de munca, de unde sa platesti chiria, unde ar fi chiria mai ieftina, nu sunt locuri de munca. asa raman in germania, copiilor le merge bine si daca e sa fie, mai vin pe la voi candva in vizita..
Deci vin în vizită, cu sufletul sînt aici, dar cu viața și cu proiectele de viitor sînt acolo. De la loialitatea de sînge la cea de tradiție la cea de calcul.
Banul. Bunăstarea. Cuantificarea fericirii. Nivelul de trai. Știința. Economia. Raționalitatea. Calculul eficienței. ROI.
Astea încet-încet înlocuiesc steagul și zvîcnirea de corason cînd auzi imnul și cînd auzi pe cineva vorbind în română lîngă tine în străinătate, de te întorci din drum și-l apuci de mînecă, să-l bagi în lipituri de sperietură, nu alta, doar să auzi pe cineva vorbind în română după ce luni de zile ai auzit doar engleză în jur, din sculare pînă în culcare.
Eu sînt dintre aceia care au ales. Fidelitatea mea este aici și acum. În România, în patria mea limba română, cum spunea poietu, în Telega, la platanul sub care sper că fetele mele vor fi suficient de pricepute să dea șpagă cui trebuie pentru a mă îngropa sub el, așa cum îmi doresc.
Aș fi putut să rămîn în America. N-am rămas. Mă seca dorul. De ai mei: fidelitate de sînge. De prieteni și de Telega și de București și de vorbitul în limba română, în limba în care visez. Fidelitate națională. Știu: poate m-aș fi descurcat și în State. Mulți se miră și acum cum de n-am rămas acolo. N-am putut să fac pasul. Nu m-a lăsat inima.
Și totuși, pe mulți i-a lăsat inima. Acest calcul de amestec de emoție și rațiune, habits of the heart and crispness of the mind i-a împins pe mulți, milioane de români, să plece în Italia și în Spania. Prea puțini se vor mai întoarce. Aud pe mulți profețind, fie în bine, fie în notă catastrofică, întoarcerea hoardelor de români. Sînt fie niște naivi, ca să mă exprim blînd, fie niște dobitoci, ca să mă exprim sociologic.
Majoritatea românașilor noștri din Malaga și din Peruggia și-au înfipt suficient de bine rădăcinile motivaționale în solul patriei noastre Imperiul Decadent Roman încît să-i mai poți întoarce în această gubernie primitivă și sub-optimală din punct de vedere al infrastructurii și serviciilor publice numită Republica Isterică România.
Doar dacă nu cumva se va întîmpla vreo catastrofă, doar atunci se vor refugia înapoi aici, cu coada între picioare, mulțumind zeului cel ortodox că i-a scăpat și de data asta. Însă istoria ne învață că în general prin părțile astea de lume catastrofele vin de la est la vest și că lumea fuge de aici înspre malul Atlanticului și nu invers.
Cînd acest Imperiu Neo-Bizantin numit Uniunea Europeană nu va mai rezista presiunii demografice musulmane, cînd zidurile Constantinopolului se vor dărîma din nou, ne vom retrage în reduta vestică, abandonînd Europa de Est, dacă ea nu e în stare să facă față. Să se descurce, dă-i încolo de împiedicați și de ciobani. Cum s-au descurcat pînă acum, să se descurce și de aici înainte.
Dar stați așa, că povestea nu e terminată. Mai e o loialitate. Loialitatea post-rațională, post-calcul cost / beneficiu. Loialitatea spirituală. Cea a conștiinței că sîntem toți la fel și călătorim în aceeași barcă, pe aceeași plută a Meduzei, corabia Pămînt.
Mai încolo, mult mai încolo, ne vom da seama din ce în ce mai mulți de asta. Și atunci nu va mai conta atît de mult sîngele ori religia ori nația. Arabi sau greci, români sau chinezi, musulmani ori ortodocși, catolici, atei sau budiști, va conta mai puțin. Capitaliști sau comuniști, ban sau idee, cînd marea zăticneală ne va ajunge din urmă sper că ne vom da seama că de fapt sîntem cu toții frați. De la frăția de sînge la cea de idee la cea de matematică la cea de după profit.
Vă aștept într-o viață viitoare, după ce cenușa îmi va fi fost ventilată prin rădăcinile platanului și prin crengi și prin frunze, cînd agregarea de carne și sînge care sînt acum va fi intrat din nou în marele ciclu al carbonului în natură, un viermișor, un pitpalac, o vulpe, un șobolan, un cîine și un corb, vă aștept să ne întîlnim dincolo de furia sîngelui, dincolo de patima limbii și a religiei, dincolo de cîinoșenia banului, într-o lume în care mielul se pupă cu tigrul și fratele alb se pupă cu sora cea neagră și cu copilul de aur și în care toți trăim în Telega spiritului nostru de oameni întregi la cap, înțelepți și blînzi și fioroși și luminoși precum balaurul.
Imagine there's no heaven
It's easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people living for today
Imagine there's no countries
It isn't hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people living life in peace
You, you may say
I'm a dreamer, but I'm not the only one
I hope some day you'll join us
And the world will be as one
Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people sharing all the world
You, you may say
I'm a dreamer, but I'm not the only one
I hope some day you'll join us
And the world will live as one
Citeste tot...
Nu e usoara pentru ca nu credem in nimic
"Viata nu este usoara pentru nici unul din noi. Si ce-i cu asta? Trebuie sa fim perseverenti si mai ales, sa avem incredere in noi insine. Trebuie sa credem ca exista un tel pentru noi toti si ca acesta trebuie atins cu orice pret."
Marie Curie
* * *
Mda. Diferenta dintre modernisti si post-modernisti. Dintre valori bine asezate, structurate, cu un bazin motivational bine alimentat ideologic, si lasitudinea ontologic-existentiala care ne face sa ne uitam la televizor si sa o frecam big time, ca the Dude, the small Lebowsky ce sintem.
Hai, valorili sus si scuturati-le ca pe steag! Merita sa vi le constientizati si sa traiti prin si pentru ele, oricare ar fi ele...
Citeste tot...
duminică, 18 decembrie 2011
this video alone could justify the entire existence of the Internet
Courtesy of Anca Florea.
Titlul acestui post este de fapt cel mai recent comentariu de pe pagina YouTube a acestei secvente. Si cita dreptate are...
Filmul, din pacate, nu-l gasiti decit pe KG. Pentru premiantzi, maica, pentru premiantzi :( Pe trackerele publice nu prea e pe nicaieri: Stille vor Bach AKA The Silence Before Bach (Pere Portabella, 2007, Spania)
.
Citeste tot...
Despre vrǎjitoare, cu descîntǎtoru de Turambar
Astǎzi la orele 16:15 trecute fics, adicǎ în mai puțin de doo ore, Turambar vǎ va descînta și vǎ va vrǎji cu prezența sa de solomonar rațional la emisiunea de pe Realitatea TV unde se va dezbate un subiect fierbinte, esențial, de macsimǎ importanțǎ pentru propǎșirea spiritualǎ, materialǎ și patibularǎ a scumpei noastre patrii, Republica Istericǎ Rromânia: influența și importanța vrǎjitoriei în viața cotidianǎ și chiar și în cea de zi cu zi a românilor.
Drept pentru care vǎ propun ca motto urmǎtoarea cugetare din puțul metodologic al gîndirii de rit inutil pe care am cugetat-o tot recent, pe FB, plecînd de la postul Gǎleții cu Pixeli “Revolta vrăjitoarelor: “Deputaţii nu ştiu cu cine se pun. Am adus un bărbat la nevastă în 12 ore“”:
Eu zic sa facem un ecsper'ment, ca de-aia sintem oameni de stiinta. Separat parlamentarii in trei grupuri aleatoare si pe unii ii supunem unui tir sustinut de blesteme in public, pe altii de blesteme in privat si pe cel de-al treilea il pastram grup de control. Sa vedem ce conteaza mai mult: fortza pisicii negre, a profetiei autoindeplinite sau e la oha si atunci sa le umflam pt inselaciune? ;)
Citeste tot...
Back to the roots
A fost o vreme lunga in care ei reprezentau hrana zilnica a urechilor mele. Brel, Pink Floyd, Beatles, King Crimson. Pe urma a intrat in asta si Bowie. Iubiti pina la tocire, pina la epuizare.
Intr-o buna zi, mi-am dat seama ca nu ii mai pot asculta. Ca simt ca printr-o vata. Dark Side Of The Moon? Damn it, ii stiu fiecare nanosecunda de zaticnire. Nu mai imi spune nimic. De ce? De ce? Iubesc albumul ala? Cu ce-am gresit, Doamne care nu existi? Ma stric la creer? Imbatrinesc?
Le-am pus la racoare, la odihna. Am trecut la altele. Am inceput sa tocesc Bach. Am inceput sa tocesc Zakir Hussain. Pe urma am inceput sa tocesc Dave Brubeck si Miles Davis si Oscar Peterson si Thelonious Monk si Art Blakey. Pe astia din urma e mai greu sa-i tocesti, ca sint otel calitate superioara si au si multa productie la hectar. Dar anumite albume au ajuns si ele din nou sa fie tocite.
Pe urma am tocit The The. Acum, mai recent, tocesc Talking Heads. Si Bach, inevitabilul Bach. Saracele Variatii Goldberg, eram intr-o vreme ca si printul care a platit sa fie scrise: nu puteam sa adorm fara ele.
Acum e soare afara si e lumina in creerul meu. De ceva vreme, simt ca a venit din nou vremea sa pot asculta aproape ca pentru prima data :) Pink Floyd si Beatles. Drept pentru care imi dau cafea in vene si ascult Abbey Road cu ochi naivi de pusti de 13 ani, cu urechi virgine de telegean care tocmai descopera magnetofonul parintilor. Ceea ce va doresc si voo, dragii mei cinici, blazati, o voi cititorii mei carele le-ati fumat pe toate si le stiti pe toate si zgura prea multului s-a adunat pe creerul vostru blazat si cinic si ati uitat cum era intiiashi data pentru prima oara.
E soare afara. Ascultati Beatles!
:)
Citeste tot...
sâmbătă, 17 decembrie 2011
[...] un tip agitat care vrea musai să răstoarne ce merge, pentru a nu pune nimic în loc [...]
Intelectualul român generic pare a fi un tip agitat care vrea musai să răstoarne ce merge, pentru a nu pune nimic în loc, şi care e mereu în curs să inventeze o nouă formulă antologică de schingiuire a realităţii în numele unor modele teoretice, al unui nou ideal. Chestia asta nu s-a prea schimbat, vedem doar cîtă gargară consumăm acum cu dezbateri de genul „care este modelul de societate pe care îl vrem pentru România“ (hai, reinventaţi, băieţi!).
Cristian Ghinea, "Nişte intelectuali" (Dilema Veche, nr. 409, 15-21 decembrie 2011)
.
Citeste tot...
vineri, 16 decembrie 2011
[...] The usual reason why we'd want robots in the service of national security [...]
Robotics is a game-changer in national security. We now find military robots in just about every environment: land, sea, air, and even outer space. They have a full range of form-factors from tiny robots that look like insects to aerial drones with wingspans greater than a Boeing 737 airliner. Some are fixed onto battleships, while others patrol borders in Israel and South Korea; these have fully-auto modes and can make their own targeting and attack decisions. There's interesting work going on now with micro robots, swarm robots, humanoids, chemical bots, and biological-machine integrations. As you'd expect, military robots have fierce names like: TALON SWORDS, Crusher, BEAR, Big Dog, Predator, Reaper, Harpy, Raven, Global Hawk, Vulture, Switchblade, and so on. But not all are weapons--for instance, BEAR is designed to retrieve wounded soldiers on an active battlefield.
The usual reason why we'd want robots in the service of national security and intelligence is that they can do jobs known as the 3 "D"s: Dull jobs, such as extended reconnaissance or patrol beyond limits of human endurance, and standing guard over perimeters; dirty jobs, such as work with hazardous materials and after nuclear or biochemical attacks, and in environments unsuitable for humans, such as underwater and outer space; and dangerous jobs, such as tunneling in terrorist caves, or controlling hostile crowds, or clearing improvised explosive devices (IEDs).
But there's a new, fourth "D" that's worth considering, and that's the ability to act with dispassion. [...] Robots wouldn't act with malice or hatred or other emotions that may lead to war crimes and other abuses, such as rape. They're unaffected by emotion and adrenaline and hunger. They're immune to sleep deprivation, low morale, fatigue, etc. that would cloud our judgment. They can see through the "fog of war", to reduce unlawful and accidental killings. And they can be objective, unblinking observers to ensure ethical conduct in wartime. So robots can do many of our jobs better than we can, and maybe even act more ethically, at least in the high-stress environment of war.
Patrick Lin, Drone-Ethics Briefing: What a Leading Robot Expert Told the CIA (The Atlantic, 15 Dec 2011)
.
Citeste tot...
Cel mai important lucru din zilele astea, și pe voi vǎ doare la bascǎ
In Bosnia, drinking water restrictions have been introduced at night in Sarajevo and other cities.
"The Bosna river is so low, you can walk from one bank to another," said Emir Emric, a fisherman. "People catch fish with bare hands — and not only any fish — but 20-kilogram (44-pound) catfish."
Electricity supplies are also running low in Bosnia and Serbia because hydropower plants cannot produce enough power due to the low river water levels. If there is no rain in the next couple of days, hydroelectric plants will be shut down, said Bosnian Serb Energy Minister Zeljko Kovacevic.
Environmentalists are also worried. A World Wildlife Fund report noted a sharp drop in bird populations along the lower stretch of the Danube because of the persistent drought.
The current level of the river along the Bulgarian bank is at its lowest since 1941, and shipping on large stretches of the river has ground to a halt, according to the Bulgarian Executive Agency for Exploration and Maintenance of the Danube River.
The Bulgarian section between the ports of Somovit and Silistra has a total of 14 spots where the Danube level is below the river navigation minimum of 250 centimeters (98 inches), and 6 spots were the waters are as shallow as 160 centimeters (63 inches).
In Romania, officials say that though the country had a bumper wheat harvest this year, the drought looks set to severely damage next year's production.
"If the drought continues, the wheat crop will be down by at least 20 percent," said Marcel Cucu, the spokesman for the Romanian League of Agriculture Producers Associations.
Unusual Drought Triggers Alarm Across Balkans (NPR, 16 Dec 2011)
.
Citeste tot...
joi, 15 decembrie 2011
Șofatul în vremea holerei la cap
În general, atunci cînd vine vorba despre cele publice – dar nu numai – preferǎm sǎ discutǎm despre disfuncționalitǎți, despre ce nu merge mai degrabǎ decît despre ce merge.
Combustibilul motivațional, fundamentul psihologic pentru asemenea tendințǎ are atît o laturǎ generalǎ, biologic-adaptativǎ sǎ-i spunem, înruditǎ cu cea care ne face sǎ ne concentrǎm mai degrabǎ pe primejdie și pe sursele sale – de unde sare tigrul? de unde ne încolǎcește pitonul? – decît pe cele ce merg bine, cît și una particularǎ, culturalǎ, regionalǎ, de osîrdie balcanico-latinǎ într-ale exageratului întru vǎicǎrealǎ. Mai puțin funcțional, dar la fel de persistent comportament.
Aplicat la variile domenii ale vieții noastre cotidiene, vǎicǎritul se muleazǎ pe subiect. Cînd vine vorba despre trafic și despre șofat, de exemplu – tema pe care v-o propun s-o discutǎm astǎzi – mai toți gǎsim repede motive de rostogolit ochii peste cap și de plescǎit limba întru indignare și țîfnǎ și exasperare.
Prea multe mașini, drumuri prea proaste, șoferi prea bezmetici, prea sǎlbatici, prea puțin civilizați, prea puține locuri de parcare, praf prea mult, zgomot prea mult, prea multe jipane conduse de țopîrlani patibular-grobieni ori, din contrǎ, prea multe rable de mașini de care occidentalii nici nu mai vor sǎ audǎ, mulțumiți fiind sǎ mai scoatǎ un reziduu de ban șmecher din vînzarea lor spre acest cimitir de mașini numit Europa de Est.
Stai cǎ mai sînt: mecanici prea rǎi, prea șulfe, prea puțin pricepuți, prea înceți, aștepți cu mașina în service de-ți vine acru, societǎți de asigurǎri cîinoase, care iau și pielea de pe tine, polițiști corupți sau prea exigenți și chițibușari, care vor cu tot dinadinsul sǎ te înfunde, reguli de circulație tîmpite, inadecvate, semne de circulație ascunse de vegetația care ǎștia de la Primǎrie nu catadicsesc s-o tundǎ, e de groazǎ, dom’le, sînt niște criminali, așa nu se mai poate, unde o sǎ ajungem în halul ǎsta?
Ce mai: peste tot e numa’ o angoasǎ și o jale și un suspin și un pre-infarct miocardic de-abia de-abia ținut în frîu. Rapița, coane Fǎnicǎ! Apocalipsa, maicǎ! Cremenalu! Sǎriți, fugiți, ne mǎnîncǎ, vai vǎleu, Joițico, zǎu dacǎ nu mǎ ia de inimǎ, soro! Așa nu se mai poate, ar trebui o dictaturǎ ca-n Rusia, ce bine era pe vremuri, cînd nu erau mașini, ehe, ce bun era Trabantul, nu tîmpeniile astea de acum.
Pot continua în vîna asta, dar nu vreau. Caragiale ar fi fǎcut fie din nou carierǎ, fie s-ar fi scîrbit din nou și s-ar fi apucat iar sǎ vînzǎ bere și bragǎ și sǎ fugǎ în Berlin, la plictisitorii ǎia de nemți.
Cînd, de fapt, eu vǎ propun sǎ vǎ uitați cu ochi proaspeți și curați, de antropolog cǎzut de pe Marte, și sǎ scuturați un pic din cap și sǎ vǎ dați seama cǎ ușor-ușor, traficul și comportamentul la volan în Republica noastrǎ Istericǎ Rromânia s-a îmbunǎtǎțit considerabil.
Și în zilele noastre mai avem parte de șoferi bezmetici, de accidente cauzate de dobitoci, de intenși, de iresponsabili ori de nepricepuți. Și azi mor în fiecare zi oameni pe asfalt, de-i vedem la știrile cu sînge.
Dar spre deosebire de anii de început ai experienței noastre automobilistice post-decembriste, azi mult mai multǎ lume merge cu mașina, de mult mai mult timp, și au avut vreme sǎ se
---
Spunînd acestea, Turambar își coboarǎ obosit pleoapele
și vǎ invitǎ sǎ citiți continuarea pe Curs de Guvernare
.
Citeste tot...
Stance: Pickup on South Street (1953)
Fabulos film. O cronica aici. Prezentarea pe AllMovie aici.
Filmul il gasiti aici.
.
Citeste tot...
Chill out, dudes, Jesus is born!
Deci daca asa ceva nu salveaza lumea, nimic n-o va mai salva.
Caci adevarat va spui voo, o frati intru probabilitate ori intru Armagheddon: fie ca sinteti de partea intimplarii cea inexorabila si aleatoare, fie de partea sortii si a Judecatii de Apoi, daca nu apreciati ce face omu asta aici din vorbe si din muzica si din talent si din imaginatie, inseamna ca sintetzi searbezi si uscati si goi pe dinauntru la fel precum copacul cel sterp din Evanghelie si atunci meritati sa fiti pedepsiti cu mare ignorare si cu dumnezeiesc sictir.
Insa daca va place si va infierbinta zeama in voi, atunci a voastra va fi mintuirea si pacea si cele 40 de mii de virgine care... (aaa, pardon, scuze, asta face parte dintr-un alt program de conditionare behaviorista, scuze, am incurcat manualele de motivare ideologica, my bad) ... si valul placut hormonal de care avem parte si care ne stirneste singele si creeru si alte parti ale corpului care nu pot fi mentionate aici atunci cind dam peste ceva deosebit, creativ, frumos, elegant, cu har.
Pentru ca ce face acest om, acest popa de DJ este intru totul placut Domnului.
Jesus Hallelujah! Am zis!
:)
Sursa: The Guardian, via Cetin Rasit.
.
Citeste tot...
miercuri, 14 decembrie 2011
Sfârşitul complexităţii
Astǎzi la orele 18:00 trecute fix, în Sala Senatului de la Universitatea Româno-Americanǎ (Bd. Expoziției nr. 1B, lîngǎ Spitalul CFR 2, în zona Casa Scînteii / Pavilionul Expozițional), distinsul cîrcotolog și cunoscutul economolog de rit matematic cu preferințǎ pentru argint Dan Șelaru va prezenta conferința “Sfârşitul complexităţii. Perspectiva unui matematician asupra crizei”.
În urma acestei conferințe vi se vor întîmpla urmǎtoarele lucruri:
- vǎ va lua durerea de creer, pentru cǎ vi se va face capul calendar cu matematicǎ, multǎ matematicǎ. The pain. The horror...
- veți cǎdea în depresie pentru cǎ veți fi convinși cǎ din aceastǎ crizǎ nu vom ieși decît cu greu, adicǎ niciodatǎ, din motive de densitate a surselor de energie folosite în momentul de fațǎ. The pain. The horror...
- veți cunoaște persoane interesante, dacǎ nu cumva le cunoașteți deja. Personalitǎți accentuate, creere luminate, bloggeri și alți economiști. The pain. The horror...
- (pe surse, neconfirmat încǎ) veți avea posibilitatea sǎ mîncați fursecuri. Dat fiind însǎ cǎ e foarte probabil ca fursecurile sǎ fie fǎcute de însuși Dan cu mînuțele alea dooǎ ale lui de matematician care nu prea le știe cu cuptorul și cu aluatul, cred cǎ și aceastǎ componentǎ se încadreazǎ tot la categoria “The pain. The horror...”
Drept pentru care vǎ anunț, sǎ nu ziceț cǎ nu v-am spus.
PS: Pe principiul “intrǎ cine vrea, scapǎ cine poate”, vǎ sfǎtuiesc sǎ veniți totuși cu fursecurile Dvs. de acasǎ, ale voastre, proaspete, sǎnǎtoase, pline de vitamine, sǎ fiți siguri cǎ nu veți fi otrǎviți de mîini de matematician totalmente teoretic în bucǎtǎrie.
:)
.
Citeste tot...
marți, 13 decembrie 2011
Pinguinii salveazǎ urechea creierului
"In 1972 I was in the south of France. I had eaten some bad fish and was in consequence rather ill. As I lay in bed I had a strange recurring vision, there, before me, was a concrete building like a hotel or council block.
I could see into the rooms, each of which was continually scanned by an electronic eye. In the rooms were people, everyone of them preoccupied. In one room a person was looking into a mirror and in another a couple were making love but lovelessly, in a third a composer was listening to music through earphones. Around him there were banks of electronic equipment. But all was silence. Like everyone in his place he had been neutralized, made grey and anonymous.
The scene was for me one of ordered desolation. It was as if I were looking into a place which had no heart.
Next day when I felt better, I was on the beach sunbathing and suddenly a poem popped into my head. It started out 'I am the proprietor of the Penguin Cafe, I will tell you things at random' and it went on about how the quality of randomness, spontaneity, surprise, unexpectedness and irrationality in our lives is a very precious thing.
And if you suppress that to have a nice orderly life, you kill off what's most important. Whereas in the Penguin Cafe your unconscious can just be. It's acceptable there, and that's how everybody is. There is an acceptance there that has to do with living the present with no fear in ourselves."
Simon Jeffes, founder of Penguin Cafe Orchestra
Primul lor album il puteti asculta aici. Vi-l recomand. Va fi o surpriza.
Alte doua albume gasiti aici.
.
Citeste tot...
Expirǎ, vidro, expirǎ!
“Mǎi mama, cine e Shakespeare ǎsta? Unu’ care expirǎ?”
Andra, ieri de dimineațǎ. Nu mǎ întrebați de unde a auzit de Shakespeare. I didn’t do it...
:rofl:
Citeste tot...
[...] Ce poveste subtilă, fantastică, ce halima! [...]
[...] Aici se scoală Fernando Vidal Olmos de la argentinianul La Nacion. Figură de păsăroi cinic, în negru din cap pînă-n picioare. Şubredă speculaţie, zice el cu un rînjet deplasat. Păi, dacă Dumnezeu este atotputernic, e mare brînză să risipească pe ici, pe colo cîteva fosile ca să ne ispitească şi să ne-ncurce? Punct ochit, punct lovit. Lumea aplaudă admirativ. Darwin pare puţin descumpănit, dar îşi revine repede. Are experienţă bătrînul. Din asta trăieşte: turnee peste turnee. Se-ngrămădeşte lumea ca la urs. Nu-l crede nimeni, dar toţi plătesc, e freak show. Ridică mîna şi o jurnalistă din Tlön, subţire şi uraniană: de unde a scos domnul Darwin milioane de ani? Lumea, se ştie, există doar de cîteva minute, dar noi avem grefată în creier o memorie falsă cuprinzînd toată aşa-zisa istorie. Darwin nici nu clipeşte de data asta. Îi face un compliment subtil domnişoarei şi turuie mai departe. Uneori aproape că te convinge, ca-n povestea din Hrabal: cică un elev susţinea cu atîta siguranţă că doi şi cu doi fac cinci, încît profesorul a dat fuga în cancelarie să verifice în manual. Ce poveste subtilă, fantastică, ce halima! Supravieţuieşte întotdeauna cel mai apt.
Acesta se împerechează mai frecvent şi-şi trimite mai departe (cum?) caracterele avantajoase. La a nu ştiu cîta generaţie, populaţii întregi le adoptă. Ele se diferenţiază de restul speciei, devin întîi rase şi apoi specii diferite. La origine, plantele şi animalele au un strămoş comun. Toate sînt înrudite-ntre ele. Poezie curată, poezie naturală, din păcate atît de departe de adevăr. De fapt, totul e dezamăgitor de tern, Pămîntul e plat ca o scîndură (geologul Nichita Stănescu o spune limpede într-unul dintre studiile sale), deasupra sînt presărate stele pe care le poţi lua în palme ca pe nişte pui pufoşi de pasăre, luna are ochi cu gene lungi şi o gură zîmbitoare, iar soarele se ridică împurpurat din Hades, traversează cerul în diligenţa sa de foc şi se-ntoarce în întunecime. Tratatele ştiinţifice sînt aici remarcabil de convergente. Animalele au fost create deodată şi s-au adunat sub un copac, ca Adam să le dea nume. Pur adevăr, atestat de tradiţie, dar ce big pain in the ass! Uneori prefer lumea halucinată a visătorilor de teapa lui Darwin sau Freud (nu şi Einstein însă, căci totul are o limită...) [...]
Mircea Cǎrtǎrescu, “Jurnal cu Darwin” (Dilema veche, nr. 407, 1-7 decembrie 2011)
Citeste tot...
duminică, 11 decembrie 2011
sâmbătă, 10 decembrie 2011
vineri, 9 decembrie 2011
joi, 8 decembrie 2011
Ghid de sanatate
Sanatate.
1. Bea multa apa.
2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o cina de cersetor.
3. Mananca mai multa mancare care creste in copaci si in plante si mai putin din cea care este manufacturata .
4. Traieste cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm si Empatie.
5. Gaseste putin timp ca sa meditezi.
6. Joaca-te mai des.
7. Citeste mai multe carti decat ai citit in 2010.
8. Aseaza-te, in liniste, cel putin 10 minute in fiecare zi.
9. Dormi cel putin 7 ore.
10. Fa exercitii fizice, mergi in fiecare zi timp de 10 pana la 30 de minute si mergand, surade.
Personalitate
11. Nu-ti compara viata cu a celorlalti. N-ai nici o idee cum poate fi viata lor.
12. Evita gandurile negative, sau lucrurile pe care nu le poti controla. Investeste mai degraba energia in momentul prezent.
13. Nu face prea mult. Cunoaste-ti limitele.
14. Nu-ti pierde pretioasa ta energie in discutii fara rost.
15. Viseaza mai des cu ochii deschisi.
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iti trebuie.
17. Uita problemele din trecut. Nu rememora celorlalti erorile trecutului. Asta o sa ruineze fericirea din prezent.
18. Viata este prea scurta pentru a o risipi detestand.
19. Impaca-te cu trecutul tau ca sa nu-ti ruineze prezentul.
20. Nimeni nu are grija de fericirea ta, decat tu insati.
21. Fii constient ca viata este o scoala si ca tu esti aici pentru a invata. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tau, ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le vei invata sunt pentru toata viata.
22. Surade si razi cat mai des posibil.
23. Nu trebuie sa castigi fiecare cearta. Accepta sa fii in dezacord.
Societate
24. Telefoneaza cat mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
25. In fiecare zi, da ceva bun cuiva.
26. Iarta atat cat este posibil.
27. Petrece timp cu oamenii mai in varsta si cu cei mici.
28. Incearca sa faci cel putin trei persoane sa surada, in fiecare zi.
29. Ce gandesc ceilalti despre tine nu este treaba ta.
30. Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav. Prietenii tai, DA. Pastreaza legatura.
Viata
31. Comporta-te bine!
32. Arunca tot ce nu este util, pastreaza ce este frumos sau vesel.
33. Natura vindeca totul.
34. Fie vorba de o situatie buna sau rea, ea se va schimba.
35. Putin conteaza cum te simti, scoala-te, imbraca-te si prezinta-te.
36. Ce este mai bun, urmeaza sa ti se intample.
37. Cand te trezesti dimineata, multumeste ca esti in viata.
38. Forul tau interior este intotdeauna fericit. Deci, fii fericit !
.
Citeste tot...
Direcția României
Nivelul de șucǎr național, operaționalizat prin rǎspunsul “România se îndreaptǎ într-o direcție greșitǎ”, rǎmîne în continuare sus, la trei sferturi din populație. Cum ar veni, 3 : 1 supǎrarea în aceastǎ țarǎ.
Sîntem însǎ martorii unui bine definit fenomen de domolire a intensitǎților pǎtimașe de anul trecut, cînd șucǎrul atinsese pragul de saturație paretianǎ de 85%.
Deci trei sferturi. Deci Crǎciun. Ho ho hoooo!
.
Citeste tot...
miercuri, 7 decembrie 2011
Viața ca o franzelă
Închipuiți-vă o franzelă.
O franzelă de-aia din cea mai franzeloasă, cu coaja care se sfărîmă în solzi uscați, crocanți și aurii. Luați un cuțit de-ăla meseriaș, specializat în tăiatul franzelei, lung în lamă, ditamai iataganul de manelist cu dinți hîzi de fierăstrău și pe care scrie Solinger pe de-a latul. Tăiați franzela în felii subțiri-subțiri, făcînd fărîmițe pe toată masa și chiar pe podea. Hrșșșt. Hrșșșșt. Hrșșșșt.
Buuuun. Tocmai ați prăpădit bunătate de franzelă, că nu apucați voi s-o mîncați pe toată la o singură masă și o să se usuce.
Dar înainte să vă apuce gheara vinovăției de inimioară, uitați-vă un pic la ea. Are la capete niște coltuce mici, ca rotula de căprioară împușcată, ca pălăria de ciupercă de pădure. Are pe mijloc niște felioaie mari și pufoase, de neam-prost, cu multe găuri prin care vă va curge mierea. La un capăt subțire, la mijloc groasă. Și multe multe felii care încet încet se desprind unele de altele, expandînd elipsoidul de cocă coaptă într-o înflorire plină de firimituri.
Buuun. Acum lăsați franzela pe masă să se usuce, să se supere mămițica voastră pe voi că ați prăpădit bunătate de franzelă, așezați-vă pe scaun, lăsați-vă privirea să fugă în gol, eventual aprindeți-vă și o țigară bună și cancerigenă, în caz că mămițica voastră vă lasă să fumați în bucătărie sau, și mai general, în caz că vă lasă să fumați, punct, și faceți următorul exercițiu mental.
Închipuiți-vă viața – a voastră, a mămițicii voastre, a lu’ Nea Stere, a lu’ Iliescu sau a lu’ Mihai Popescu sau a lu’ Maria Ionescu sau a lu’ Isaac Newton, cine vreți voi, în funcție de lărgimea aripilor imaginației pe care o aveți în dotare – ca pe o imensă franzelă 4D. Adică o înșiruire de felii de trup 3D puse unul lîngă altul, lipite cu superglue mental la fiecare mică infinitezimală mișcare a acului ceasului atomic, ăla cu cesiu sau cu rubidiu.
În locul cuțitului de pîine cu zimți hîzi de fierăstrău, avem lama incomparabil mai ascuțită și mai necruțătoare și mai fină, pînă la infinitul mic al hăului dintre un punct și altul, a timpului. Felierea unei funcții continue în valori discrete. Felierea unei vieți de om în stanțe temporale, în fotograme, în instantanee, unul lîngă altul, unul lîngă altul, de la concepere și naștere pînă la moarte și putrezire ori ardere, depinde de religie și de preferințele personale, ale neamurilor sau ale accidentelor aviatice. Poză lîngă poză lîngă poză lîngă poză lîngă poză, pentru fiecare minuscul moment al vieții voastre, iar lipirea lor dă franzela 4D.
Acum decupați această franzelă din context, din mediul înconjurător, din matricea spațio-temporală în care e înfiptă precum burghiul în dopul de plută, precum nematodul în nisipul fundului de mare, precum săgeata în inima căprioarei. Uitați-vă la acest construct mental, admirați-l în toată complexitatea lui întorlocată, răsuciți-l în creeru vostru pînă vă ia cu amețeală, pipăiți-l cu papilele gustative ale scoarței cerebrale, gustați-l cu virful memoriei, mestecați-i mirosul de viață și de moarte și de întîmplări și fapte și istorie și intimitate și geografie și ereditate și inevitabilitate.
Gîndiți-vă că sînteți o imensă franzelă 4D mișcătoare, de la prima împreunare de celule acolo în burtica mămicuței voastre care tocmai v-a certat că ați făcut firimituri pe jos pînă la ultima mestecătură de viermișor pofticios care tocmai v-a devorat ultimele rămășițe.
Două celule, zbang! o celulă două celule patru celule opt celule șaișpe celule morulă blastulă gastrulă embrion ochișori coloană vertebrală sămînță de mațe de degețel de puță sau de fofoloancă de păr de creier de limbă de ficat prima zvîcnire de fluture în burtică franzela se umflă se plimbă e plimbată de mămițica voastră prin acest continuum spațiu-timp, prin această încrucișare 4D, de trei axe spațiale plus una temporală. Pe urmă franzela face zvîc! se cere afară iese afară urlă țipă se înroșește la față face gaga mama caca mumu face primii pași se umflă se umflă se umflă și în tot timpul ăsta șerpuiește prin spațiu-timp, fără a se rupe însă, într-o continuitate demnă de atentă aplecare filosofică sau religioasă, depinde de care parte a credinței v-ați poziționat.
Nu are rost să spun toată povestea franzelei. Ne-ar lua prea mult timp. La rigoare, in extremis, ne-ar lua tot atît de mult timp cît și lungimea în timp a franzelei în sine, adică o viață de om. Ca în poveștile lui Borges cu hărțile atît de minuțios detailate încît acoperă întreg teritoriul pe care vor să-l reprezinte.
Ne oprim la această mirare filosofică, mai rostogolim încă o dată în minte conceptul, ne mai uităm la acest maaare imens îmbîrligat întorlocat cîrnat de ființă, de alipiere de trup lîngă trup lîngă trup pas lîngă pas lîngă pas mișcare lîngă mișcare lîngă mișcare felie lîngă felie lîngă felie, ne declarăm depășiți în încercarea de a cuprinde cu mintea noastră obișnuită la reprezentări 2D, hai maxim 3D, un fenomen 4D, de aglutinare a unor obiecte 3D, la acest teseract de carne și de sînge și de viață și de soartă și de aleatoritate bine ținută în frîu, ne înclinăm în fața matematicienilor care pot să își închipuie în mintea creierului lor obiecte cu mai mult de trei dimensiuni.
Mai facem doar comentariul că, o dată cu dezvoltarea tehnologică, de la prima cameră foto din secolul 19 pînă la toate jucăriile digitale din ziua noastră, aceste franzele 4D de curgere a vieții sînt din ce în ce mai bine documentate, avînd la îndemînă din ce în ce mai multe felii de franzelă pe care să le studiem, apreciem, plîngem pe ele cu mare nostalgie și tristețe : toate pozele și filmele din albumele de familie și din hardurile calculatoarelor noastre.
Și pe urmă gata. Puteți să dați drumul la franzelă din minte, că simt că deja ați obosit și uite, parcă-parcă vă și ieșe un firișor de fum pe urechi.
După toate astea, însă, mai trebuie neapărat să mai facem încă ceva. Un ceva foarte important, pe care nu știu cîți sîntem în stare să-l facem – în această îndoială cuprinzîndu-mă și pe mine. Să fim în stare să ne doară la bască de asta.
Să fim în stare ca, o dată ce ne-am conștientizat această stare de franzelă 4D sortită creșterii și scăderii, nașterii și morții, o dată ce ne acceptăm starea de corp matematico-filosofico-mental bine definit, finit, încadrat, mărginit spațio-temporal (bounded, cum spun matematicienii), să ridicăm din umeri, să-i frigem o dumnezeire de înjurătură filosofică, să ne uităm în noi, în sine, în hoit, în carne, să ne acceptăm așa cum sîntem și, conform cu fișa postului de muritor de rînd cu ideologie zen în dotare, să nu ne pese. Să treacă pe lîngă noi, prin noi, peste noi, să se spele și să se ducă. Știți cum zicea Bene Gesserit: “I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain.”
Să nu ne fie frică. Să nu ne pese. Să mergem mai departe. Și nu doar să ne prefacem că nu ne este frică și că nu ne pasă, că știm noi că e de bon ton să fim bravi și viteji și nesimțiți în fața terminării franzelei. E o chestie destul de complicată, diferența de la a ști calea pînă la a urma calea. E vorba de ce simțiți în mațe, în fibră, în ființă, acolo jos jos dincolo de creierul treaz, acolo în creierul reptiliano-șerpilian, în hipotalamus și în soma.
Să continuăm să croșetăm la franzela noastră 4D pe care o înșirăm zi de zi, ceas de ceas, secundă de secundă, pînă hăăăt jos, la cea mai mică diviziune infinitezimală a timpului, diviziune minimă care, după cum bine știm, nu există decît ca exerciț de analiză matematică de integrală de diviziune de limită spre infinitul mic. Să trăim aici și acum, ca și cum mîine am muri, ca și cum ieri ne-am născut.
Și după ce am conștientizat franzela și ne-am asumat starea de franzelă 4D sortită pieirii, vă rog eu mai faceți un lucru. Cînd mergeți pe stradă, uitați-vă la oameni ca la niște franzele.
Imense franzele 4D care își tîrăsc după ele, nevăzut, neauzit, doar de voi întrezărit, propriul trecut, propria coadă de franzelă deja înșurubată în continuumul spațio-temporal, de la prima împreunare de celule pînă la momentul în care privirea voastră tocmai a întîlnit felia lor de franzelă. Imense franzele 4D care își croșetează harnice în fiecare clipă încă o felie, și încă o felie, și încă o felie, ca un zidar harnic, ca un castor neobosit, felie după felie de timp, de poză, de fotografie, de trup, de carne și sînge, de viață și de zbatere și de fericire și tristețe și de soartă, destin, întîmplare, ziceți-i cum vreți.
Sau, ca să vă priască filosofeala și mai bine, așezați-vă într-o zi în parc pe bancă și uitați-vă la cîrdul de franzele care trec prin fața voastră. Încercați să vă închipuiți capetele franzelelor. Încercați să întrezăriți complexitatea lor dimensională. O lume de franzele. O încurcătură de împletituri de întorlocări de vieți, istorii, viitoruri și potențialități care trec prin fața ochilor voștri.
Și o dată ajunși în acest stadiu al iluminării inutile, puneți o mînă pe spătarul băncii din parc, uitați-vă în zare, trageți adînc din țigară, că sper că între timp mămițica voastră v-a dat totuși voie să fumați, ce naiba, doar sînteți oameni mari, citiți și bloguri, aveți atunci voie să și fumați, deci trageți adîng din țigara cea sănătoasă și plină de vitamine, dați drumul la fum încet pe nări, cum ați văzut voi că face Humphrey Bogart sau George Clooney prin filme, și rostiți încet printre dinți, așa, ca un Moromete plin de înțelepciune ce sînteți după ce ați citit blogul plin de înțelepciune al lui Turambar: “Ce franzelărie e lumea asta, dom’le!”
* * *
Scrisa acum un an si jumatate, pe 24 aprilie 2010. Alte felii de franzela. Aceleasi litere.
Citeste tot...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
