joi, 15 decembrie 2011

Șofatul în vremea holerei la cap

În general, atunci cînd vine vorba despre cele publice – dar nu numai – preferǎm sǎ discutǎm despre disfuncționalitǎți, despre ce nu merge mai degrabǎ decît despre ce merge.

Combustibilul motivațional, fundamentul psihologic pentru asemenea tendințǎ are atît o laturǎ generalǎ, biologic-adaptativǎ sǎ-i spunem, înruditǎ cu cea care ne face sǎ ne concentrǎm mai degrabǎ pe primejdie și pe sursele sale – de unde sare tigrul? de unde ne încolǎcește pitonul? – decît pe cele ce merg bine, cît și una particularǎ, culturalǎ, regionalǎ, de osîrdie balcanico-latinǎ într-ale exageratului întru vǎicǎrealǎ. Mai puțin funcțional, dar la fel de persistent comportament.

Aplicat la variile domenii ale vieții noastre cotidiene, vǎicǎritul se muleazǎ pe subiect. Cînd vine vorba despre trafic și despre șofat, de exemplu – tema pe care v-o propun s-o discutǎm astǎzi – mai toți gǎsim repede motive de rostogolit ochii peste cap și de plescǎit limba întru indignare și țîfnǎ și exasperare.

Prea multe mașini, drumuri prea proaste, șoferi prea bezmetici, prea sǎlbatici, prea puțin civilizați, prea puține locuri de parcare, praf prea mult, zgomot prea mult, prea multe jipane conduse de țopîrlani patibular-grobieni ori, din contrǎ, prea multe rable de mașini de care occidentalii nici nu mai vor sǎ audǎ, mulțumiți fiind sǎ mai scoatǎ un reziduu de ban șmecher din vînzarea lor spre acest cimitir de mașini numit Europa de Est.

Stai cǎ mai sînt: mecanici prea rǎi, prea șulfe, prea puțin pricepuți, prea înceți, aștepți cu mașina în service de-ți vine acru, societǎți de asigurǎri cîinoase, care iau și pielea de pe tine, polițiști corupți sau prea exigenți și chițibușari, care vor cu tot dinadinsul sǎ te înfunde, reguli de circulație tîmpite, inadecvate, semne de circulație ascunse de vegetația care ǎștia de la Primǎrie nu catadicsesc s-o tundǎ, e de groazǎ, dom’le, sînt niște criminali, așa nu se mai poate, unde o sǎ ajungem în halul ǎsta?

Ce mai: peste tot e numa’ o angoasǎ și o jale și un suspin și un pre-infarct miocardic de-abia de-abia ținut în frîu. Rapița, coane Fǎnicǎ! Apocalipsa, maicǎ! Cremenalu! Sǎriți, fugiți, ne mǎnîncǎ, vai vǎleu, Joițico, zǎu dacǎ nu mǎ ia de inimǎ, soro! Așa nu se mai poate, ar trebui o dictaturǎ ca-n Rusia, ce bine era pe vremuri, cînd nu erau mașini, ehe, ce bun era Trabantul, nu tîmpeniile astea de acum.

Pot continua în vîna asta, dar nu vreau. Caragiale ar fi fǎcut fie din nou carierǎ, fie s-ar fi scîrbit din nou și s-ar fi apucat iar sǎ vînzǎ bere și bragǎ și sǎ fugǎ în Berlin, la plictisitorii ǎia de nemți.

Cînd, de fapt, eu vǎ propun sǎ vǎ uitați cu ochi proaspeți și curați, de antropolog cǎzut de pe Marte, și sǎ scuturați un pic din cap și sǎ vǎ dați seama cǎ ușor-ușor, traficul și comportamentul la volan în Republica noastrǎ Istericǎ Rromânia s-a îmbunǎtǎțit considerabil.

Și în zilele noastre mai avem parte de șoferi bezmetici, de accidente cauzate de dobitoci, de intenși, de iresponsabili ori de nepricepuți. Și azi mor în fiecare zi oameni pe asfalt, de-i vedem la știrile cu sînge.

Dar spre deosebire de anii de început ai experienței noastre automobilistice post-decembriste, azi mult mai multǎ lume merge cu mașina, de mult mai mult timp, și au avut vreme sǎ se

---

Spunînd acestea, Turambar își coboarǎ obosit pleoapele
și vǎ invitǎ sǎ citiți continuarea pe Curs de Guvernare





.