luni, 25 octombrie 2010

Despre moartea lor care este viața noastră

În această zi zbuciumat-solemnă, în care fie se pun coroane și flori, zgribuliți în frig, fie se semnează petiții și "se exprimă puncte de vedere" sindicale, vă rog să facem un pas în lateral în emisfera dreaptă și în istorie și în respect și să ne aducem aminte cum este să mori între linii.

Mai ales noi, ăștia, care n-am murit niciodată între linii.

Doamnelor și domnilor, o voi cei care n-am murit acolo, aduceți-vă aminte de ce azi este 25 octombrie: Grivița. Plevna. Mărăști. Oituz. Mărășești. Mateiaș. Cotul Donului. Oarba de Mureș. Tatra. Afghanistan. Irak.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei morți și să-i apere pe cei vii.

:/ :salute:



Demostene Botez - Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pămînt
Ce greu mi-e trupul și ce frînt
Ce liniște e-n jur acum
Mi-e viața numai ca un fum

Îmi cad pe față fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormînt
Și nu-i nici ploaie și nici vînt
Ce rece e pe fața mea

De unde-n gură-atît cobalt
Ce mult aș vrea să-mi fie cald
Să nu se-audă nici un tun
Ce-nalt e cerul și ce bun

Toate-s aproape și departe
Și parcă-s legănat de ape
Cu ochii în eternitate
Ce stranie singurătate

Iar ninge tare și mi-e frig
Aș vrea să mă ridic, să strig
Cine-i alături și mă cheamă
Mamă, mamă





* * *

Fotografiile sînt făcute recent, acum două săptămîni, la Mausoleul de la Mărășești. Îngerii sabiei și ai dreptății au tencuiala căzută, dar stau în picioare.

Iar psalmul 59, cel care dă rotocol capetelor îngerilor, își cîntă furia, chiar de-ar cădea toate tencuielile din lumea asta plină de uitare.


PSALMUL 59
Al lui David.

1. Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
2. Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
3. Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
4. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului;
5. Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
6. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: "Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura.
7. Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu,
8. Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
9. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus".
10. Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până la Idumeea?
11. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi Dumnezeule, cu oştirile noastre?
12. Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.
13. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.

7 comentarii:

Béranger spunea...

Ba pardon, în Afghanistan şi Irak nu era treaba noastră. Au plecat acolo ca mercenari, pentru o soldă mai bună. Păcat de vieţile irosite, dar asta n-are treabă cu patriotismul, ci cu faptul că România spală şosetele murdare ale americanilor.

Ca să nu mai spun că şi pe Cotul Donului eram în afara dreptului istoric, şi 150.000-200.000 de soldaţi au murit de pomană, că aşa-l mâncat coaiele pe Antonescu. Nu-i vorbă, că România a pătimit mult de pe urma sovieticilor ulterior, dar vorbim aici de sacrificii inutile.

Chestia cu îngerii şi cu D-zeu mi se pare deplasată, chiar şi într-o ţară tembel-ortodoxă ca a noastră. Dacă există un D-zeu, nu e cazul să-i plângem atâta, faptele le vor fi recunoscute. Un om nu poate şti cât de sfâşietoare poate fi pierderea cuiva drag decât dacă acel om este ateu, aşadar ştie «cât de definitivă» şi ireversibilă este pierderea, şi cât de imposibilă este regăsirea (căci înviere, rai, chestii nu există pentru cel ateu).

Flavian spunea...

Béranger, foarte frumos comentariul, subscriu

Béranger spunea...

Nu-i un comentariu frumos, e unul ofticat.

Osama bin Laden este creaţia CIA, de pe vremea când chipurile lupta cu Armata Roşie. Este aşadar responsabilitatea SUA, şi nu NATO, să rezolve problemele produse de imbecilitatea lor.

Cât despre ce-am învăţat la şcoală, că România n-a dus decât războaie de apărare ş.a.m.d., depăşirea Nistrului tocmai că dovedeşte contrariul.

Armata Română a fost, ca şi restul poporului, victima unor conducători prea plini de sine.

Theo-Phyl spunea...

Asa sensei :) Frumos grait, pacat ca nu toti inteleg ceea ce este de inteles, pentru ca nu toti cunosc glasul sangelui. De voie sau de nevoie!

ana spunea...

Turambarr, multumim! ca ne aduci aminte de ce suntem pe aici si pe umerii curajosi ai cui stam.
Am promis cuiova ca daca trec pe la Marasesti miercuri, iau niste clei de oase de la ruinele fabricii din oras. Acum, promit ca trec si pe la mausoleu...
P.S. acum un an mi-am obligat cu strigaturi varul de 14 ani, caruia nu-i place deloc istoria, sa urce pana la mausoleul de la Campulung. Imi aminteam ca la varsta lui fusesem impresionata foarte de oasele de acolo. Cand am plecat, mi-a spus: "asta nu e istorie, asa s-a intamplat in adevar, nu?"
am fost destul de mandra de mine in momentul ala...so, be proud of yourself, turambarr san!

Turambar spunea...

@ Theophyl & Ana: Mersi, mersi :) I mean mercy.

@ Beranger: e o diferenta intre militar si politician. Politicianul poate sa fie tras la responsabilitate pentru deciziile luate. In schimb, militarul, cu exceptiile de rigoare despre care nu e vorba aici, gen lovituri de stat, asculta de ordinele decidentului. I se spune: sari peste Nistru, el sare peste Nistru, indiferent de opinia sa personala despre asta. I se spune "baga baioneta in respectivul din fata ta", el baga baioneta, desi s-ar prea putea sa-l considere altminteri un om de treaba (e o intreaga literatura tragica pe aceasta sfisiere).

Drept pentru care, cind este ziua potrivita, germanii isi onoreaza mortii de la Stalingrad, desi nu a fost un "razboi just", americanii pe cei cazuti in luptele din Mexic si Nicaragua, desi nici acela n'a fost un "razboi just" (a se observa ghilimelele), si asa mai departe.

Drept pentru care si noi trebuie sa-i onoram si sa-i respectam si sa ne aducem aminte de ei si sa le lingem ranile si oasele, fie ca e vorba de cei cazuti sa-si apere tara, ca la Marasesti, fie de cei care s-au dus dincolo de granite, ca la Stalingrad.

In fond, daca rusii si romanii nu cistigau in razboiul ruso-turc, mortii de la Plevna si de la Grivita ar fi fost tot de-o teapa cu cei de la Stalingrad, nu?

Hai, sa lasam politica si fierea la o parte si sa ne gindim doar la moarte si la cei care au imbratisat-o ori stau la taifas cu ea.

:(

Béranger spunea...

@Turambar Îmi pare foarte rău, dar dumneata tocmai ce spui că militarul nu este decât un robot orb, un automat care nu face decât să execute ordine, un mercenar la urma urmei.

Ce să cinstim atunci? Căci nu este vorba de patriotism aici, dimpotrivă, de tembelismul orb al executării unor ordine.

Tocmai de aceea o armată ar trebui să fie una de profesionişti, nu de conscripţie. Dacă tot noi luptăm, nu gândim, atunci să fie vorba de mercenariat, de un job, nu de cinstirea eroilor neamului pentru patriotismul lor neţărmurit, dus până la sacrificiul suprem, etc. etc.

Eu nu pot decât să-i plâng pe morţi în calitatea lor de victime ale unor ambiţii politice. Ca să fie vorba de patriotism, ar trebui să fie vorba de înrolare voluntară, nu forţată.

De-aceea mi se par ipocrite orice manifestări de genul Ziua Armatei, etc. etc.