P0wnd

- Tata, tu ce martzishor itzi pui maine in piept?
- Dopu' de la whisky, Andrutza. Dopu' de la whisky...

Moment in care toata hoarda de femei care imi impresoara spatziul vital, shi mari si mici, si Flo, si tanti Lili, si Andra, si Marta, au trebuit sa se recunoasca invinse. Or fi ele covarshitor majoritare, sunt eu ungur in propria-mi casa, in HarCovul sufrageriei noastre cu wireless si cu masutza de sticla si cu televizor mort si cu multe multe flori si alte buruieni estetice. But they were horrendously outfoxed by a greater cunning.

Ha. Credea ca ma incuie, shmekera de patru ani si restu zile.
Dar nu stie cu cin' se pune...



:) :rofl:
Citeste tot...

Prea tarziu

Vine Bob Dylan la vara.

So what?

Prea tarziu, moshule. Mai bine venea Jamiroquai...

LATER EDIT: lol. primesc e-mail de la Sorin, anuntandu-ma si el acelasi lucru. Titlul e-mailului? "S-apropie Jimi Hendrix".

Ar fi de ras, daca n-ar fi de plans.

Aaaaargh! De ce n-au venit la vremea si la timpul lor? Mama lor de capitalisti oportunisti si tristi. Au ocolit aceasta tara mirifica, acest buric al pamantului, acest epicentru al spiritualitatii samanice si tantrice si sanscrite care are bazele subterane ascunse sub muntii Bucegi. Au ignorat acest popor binecuvantat de Dumnezeu, dar cam sarac si cam tzoparlan.

Aaaargh! In semn de protest, imi bag picioarele si nu ma duc la nici un Bob Dylan. In ziua concertului o sa ma duc pe Selari, o sa-mi cumpar o pocnitoare de pick-up second-hand, o sa scurm printre ramasitele trecutului si o sa dezgrop primul sau album si o sa-l ascult acasa, singur si ambetat, cu un pahar de whisky si cu o tigara sanatoasa, plina de vitamine.

Aaaargh! Uite asta este Bob Dylan, nu ala de-o sa vina, cu un picior in groapa si cu celalalte trei in ratare si uitare si batranete si inadecvare. Uite asta este: tanar si plin de cuvinte si de sange la gura.

:(

Bob Dylan, cand trebuia sa vina la nemernicii de
comunisti saraci si tzoparlani si tristi care eram atunci


Ce-o sa vedem la vara? Uite asta o sa vedem.

De fapt, o sa vedetzi, ca v-am spus: pe mine sa nu contatzi.

Bob Dylan acum, cand o sa vina la nemernicii de
consumeristi capitalisti tzoparlani si tristi care suntem



:(
Citeste tot...

Psihedelica lume academica

lol. ce mai studiaza oamenii in ziua de azi (si de ieri, si de alaltaieri).

Oddly enough, the [Grateful] Dead’s influence on the business world may turn out to be a significant part of its legacy. Without intending to — while intending, in fact, to do just the opposite — the band pioneered ideas and practices that were subsequently embraced by corporate America.

Cititi tot articolul sa va distrati de felul in care o trupa de hipiotzeala si de lesedeala si de subverseala rockorifera poate deveni nu numai obiectul adoratiei fanilor, ci si al atentiei obsesionale a oamenilor de stiinta, de la antropologie si studii legale pana la etnomuzicologie, sociologie si - mirare a mirarilor, cantare a cantarilor - studii de management.

Ce cool e ursu academic. Ce plina de consum de droguri intelectuale e corola de minuni a lumii... :)

Courtesy of Luminita. Nu stiam, Luminito, ca-tz place Grateful Dead...

:rofl:

Citeste tot...

Stance: War

Sursa: Foreign Policy. Citeste tot...

A suivre: Foolishbury (Claeys)

Citeste tot...

Powerful words

Most players need to work hard for their place in the sun, emerging from a tough school and having to crawl their way to the top. They will be disciplined and willing to do everything correctly. They will do as they are told and break away only occasionally. They will be the true builders of the team, around whom the foundation of success can be laid reliably.

Their achievements might rank them among the great, but even so they may not be blessed with the champion’s crown. To reach this summit, they will need the sublime touch.

The Ciprianis and the Hensons of the rugby world show a rare knack. They have power as well as sensitivity, freedom as well as strength. They are loose of limb and smooth of movement without the jerkiness of shifting joints. They are fresh and natural and, in both, there is the beauty of rhythm. They have a fine temperament for the contest without always being mindful of what their place is within it.

Mda. Mama lor de capitalisti de imperialisti de priceputi trishti. Eleganta, retorica, semnificatie. The mark of true wordmanship and truer journalism.

Vedetzi, de-aia sunt britanicii spuma zilelor, sarea pamantului, the scourge of the Earth. Pen' ca'i duce mintea si pen' ca au vorbele la ei.

Restul articolului, aici.

Nu uitati: diseara la 21:30, Franta - Tara Galilor. That will be the day. I mean the evening.

Go Wales! Go! Smash their froggish faces... :)
Citeste tot...

De-aia n-are ursu coadă, ca i-a fost sondată CATI

Acum cîteva zile, nu mai știu în care context, mi-am adus aminte de puternica reticență pe care atît clienții, cît și alte persoane semnificative, hai să le numim “formatori de opinie într-ale profesiei”, o arătau la adresa sondajelor realizate pe telefon. Vestitele CATI (Computer Assisted Telephone Interview).

Doamne, cîtă ură și cîtă scîrbă și cît dispreț și reticență și reluctanță (știți cuvîntul ăsta? nu? hai, nu zău? uite, îl inventăm acum) au putut să guste urechile mele începînd de acum vreo doi-trei ani, de cînd ne-am apucat încetul cu încetul să facem (și) sondaje telefonice. Nu sunt bune! Nu vă pricepeți! România nu este pregătită pentru așa ceva! Eșantionul nu e reprezentativ! Eșantionul nu are cum să fie reprezentativ! Datele sunt aiurea! Prea puțini au telefon fix! Și eu, și soacră-mea, și cumnată-miu au renunțat la fix. Pe mine nu mă prindeți în eșantion. Cum să am încredere în ele? Neeah. Vreau pe teren. Cît mă costă? Cîîîîît? N-am atîți bani. Am doar…

Mda. Cîte au putut să ne audă urechile. Ce vremuri. Ce cîrcoteli. Ce rezistență la schimbare, ca să folosim termeni de psihanaliză de șanț. Nimeni nu vroia să țină seama de beneficiile metodei: rapiditate, cost semnificativ mai scăzut, coroborare între datele F2F (Face To Face, adică teren) și cele CATI. Toți se zburleau și-și dădeau frica și neîncrederea pe față. Neah. Nu e bun. Cîh!

Această atitudine venea atît din partea clienților, care nu erau obișnuiți și, în consecință, nu aveau încredere în noua metodă, dar era copios alimentată și de o seamă de practicieni mai mult sau mai puțin consacrați, care puneau vîrtos la îndoială și le înfierau cu aprigă indignare, din motive mai mult sau mai puțin cușer. Ei cu gura ziceau solemn de validitate, dar de fapt, în inima lor pecuniară, îi durea de cașcavalitate. Pentru că veneau unii noi care făceau sondaje mai eftine și le luau din felia de cașcaval de slice de market șer de sub nas. Și atunci establijații, pentru a-și proteja biznisul, își foloseau influența și credibilitatea construită de-a lungul anilor de relație strînsă cu clienții și cu presa pentru a zvîrli tone de umbră de îndoială asupra noii metode care le făcea concurență. Nu sunt bune sondajele telefonice. Nu se poate asigura reprezentativitatea. Sunt diferențe prea mari. România nu e Statele Unite sau Franța.

Și tot așa.

Uite că în cîțiva ani, totuși, rezistența la adresa lor a început încet încet să fie depășită. Testele prin care au trecut sondajele telefonice, comparația dintre estimare și realitate, dintre sondajele pre-electorale și rezultatul alegerilor, au arătat că putem să ne bazăm pe ele, că sunt valide. Exemplul cel mai recent este cel de la alegerile prezidențiale, cînd am făcut – nu numai noi, multe institute de cercetare - atît sondaje telefonice cît și în teren, în practic același timp, iar rezultatele s-au dovedit asemănătoare, insterschimbabile, în marja de eroare. Sau cînd rezultatele sondajelor telefonice de chiar dinaintea alegerilor (făcute vineri-sîmbătă) s-au pupat cu cele oficiale, de la urne. Dar reticența a rămas, născută de apriga contestare inițială.

Ei bine, în acest context de atitudine cvasi-turbată la adresa sondajelor telefonice, ce ne văd urechile? Ce ne aud ochii? Ce ne suportă creierul profesional? Unul din contestatarii acestui tip de sondaje din rîndul profesiei, Vasile Dîncu, face sondaje telefonice. Whaaat??? Care va să zică acum cîtva timp nu erau bune, că erau făcute de alții, dar acum, dintr-o dată, sunt, că sunt făcute de Dvs.? Whaaat???! Păi să nu dai cu eșantionul de pămînt și să nu te apuci să zici vreo două de probabilitate pe blog? Ceea ce, după cum vedeți, chiar și fac, că prea d-aia n-are ursu coadă.

Scriu aceste rînduri de răutăcism profesional ca urmare a unei discuții telefonice în care un prieten, și el în branșă, îmi povestea amuzat cum un alt prieten (da, lanțul slăbiciunilor) din zona politicii locale îl întreba pe Dîncu cum e dom’le cu sondajele astea telefonice de acum un an de zile cînd vi le arătam și ziceați ca sînt nașpa și nasoale și necredibile, că nu sunt bune de nimic, ca sînt telefonice, iar acum dintr-o dată sunt nemaipomenit de foarte bune și de valide și de utile și de bune de dat la presă, că sunt făcute de Dvs.? Măi să fie...

Drept pentru care, pe jumătate amuzat și pe jumătate indignat, dau grabă să mînzgălesc blogul cu vorbe otrăvite și potrivite și necesare, întru înfierarea sociologilor colegi de breaslă care, o dată intrați în politică, încep să capete relele deprinderi ale acestei profesii: azi zici una, mîine zici fics pe dos, cu cea mai nevinovată și sigură și serioasă față posibilă.

Și ridic această cupă de ceai verde fără alcool, dar amar ca viața, și declar solemn că Liviu merită din partea mea toată stima, tot respectul, cît și o sticlă de whisky cu conținut ridicat de alcool pentru necesara admonestare pe care i-a administrat-o sociologului degrabă schimbător la nărav și la metoda de sondare.
Citeste tot...

Un baiat sanatos la camasha de fortza

Adica Aladdin Sane, pentru cei care nu percuteaza la suptilitatzile de joc de cuvinte. Adica Bowie, pentru cei care nu rezoneaza nici la muzica aia de pe vremea cand se facea muzica, nu sgomot si nu stiu ce este Aladdin Sane.

Tlon Society imi face o bucurie de care ma bucur cu adevarat: imi dedica un post despre Bowie. Asta ca sa nu mai spun ca, si mai si, este intru totul alaturi de mine, de noi multzii astia putzinii elitishtii muzicali inutili si snobi cu B care se inchina la triumviratul Bach Bowie Brel. Sfanta Beime.

Drept pentru care adevarat va graesc voo: ducetzi-va si cititzi acest blog decadent si rafinat si velvetizatoundergroundizat si borgesizat. Pe urma ducetzi-va si cititi cvasi-interviul cu Bowie din Esquire. Si pe urma ducetzi-va la morga, sa vedetzi un cadavru, sa intzelegetzi ce este viatza.

***
Confront a corpse at least once. The absolute absence of life is the most disturbing and challenging confrontation you will ever have.

I'm in awe of the universe, but I don't necessarily believe there's an intelligence or agent behind it. I do have a passion for the visual in religious rituals, though, even though they may be completely empty and bereft of substance. The incense is powerful and provocative, whether Buddhist or Catholic.

Make the best of every moment. We're not evolving. We're not going anywhere.

You're never who you think you are. Sometime in the eighties, an old lady approached me and asked, "Mr. Elton, may I have your autograph?" I told her that I wasn't Elton but David Bowie. She replied, "Oh, thank goodness. I couldn't stand his red hair and all that makeup."

They're never who you think they are. When I first came to America, around 1971, my New York guide told me one day that the Velvet Underground were to play later that night at the Electric Circus, which was about to close. I was the biggest fan in the UK, I believe. I got to the gig early and positioned myself at the front by the lip of the stage. The performance was great, and I made sure that Lou Reed could see that I was a true fan by singing along to all the songs. After the show, I moved to the side of the stage to where the door of the dressing room was located. I knocked, and one of the band members answered. After a few gushing compliments, I asked if I could have a few words with Lou. He looked bemused but told me to wait a second. After only moments, Lou came out, and we sat and talked about songwriting for ten minutes or so. I left the club floating on cloud nine -- a teenage ambition achieved. The next day, I told my guide what a blast it had been to see the Velvets live and meet Lou Reed. He looked at me quizzically for a second, then burst into laughter. "Lou left the band some time ago," he said. "You were talking to his replacement, Doug Yule."

Trust nothing but your own experience.


Citeste tot...

Supa post-moderna si post-geniala

Deci daca nu va uitati la filmuletzul asta, pe care l-am descoperit courtesy of Rezistentza Urbana si care candideaza la Oscarurile din acest an (filmul, nu Rezistentza Urbana :p ), zau daca nici macar nu stiti ce pierdetz. Inchipuitzi-va ca Tarantino trece printr-un bad bad trip, dupa ce a fost obligat sa participe la un workshop de recalificare profesionala in marketing. Sau ca Pixar tocmai a angajat-o chief artistic supervisor of scripts pe Naomi Klein. Sau ca James Cameron s-a convertit la biserica apocaliptica a miscarii de guerilla subversiv-estetica. Sau ca Banksy s-a apucat de facut filme.

And then everything goez kaboum. Iar Ronald McDonald ii ia locul lui Joker in aceasta lume nebuna nebuna nebuna, maniacu' dracu'...

Pe bune. Cea mai faina surpriza cinefila de care am avut parte this side of the bloody consumerist millenium.

Doamnelor si domnilor, Logorama. Sau shop until you drop. Sau Several species of small furry logos gathered togheter and grooving with disaster.

Waaaw...



PS: Ia uite aici un review bine scris:

Logorama is a simple satire but one that does well to capitulate almost a century of corporate culture. It's brought to life by segments of colorfully animated rotor-style 3D animation which punctuates the style of logos with cell-shading. The film's lack of a coherent story is in itself a nod to brainless blockbuster entertainment as it is filled with a number of over-the-top action movie nuances. In light of this, the short has some entertainment in the form of crude comedy and action, but this is all some-what diluted by the shear intended chaos of the film.

In the end, the film did a decent job of pointing a not-so subtle finger at the potential of social decline due to an inundation of consumer culture that feeds on the one thing it promotes.
Citeste tot...

A fair treatment of innocence

Courtesy of CTI97.
Citeste tot...

A fair treatment of politics

Citeste tot...

Painea dauneaza grav sanatatii stiintifice

Iata un exemplu stralucit despre cum statistica ajuta progresului stiintei. Iata un exemplu de cauzalitate de manual, de predat la clasa, la studenti, si la cursul de logica, si la cel de metodologie, si la cel de statistica, si la cel de meteorologie.

Iata o inferenta bine stapanita. Iata de ce nu se poate analiza corelatia dintre comportamentul de vot si variabila dihotomica viu - mort. Pentru ca toti cei care voteaza sunt in viata (stiu, stiu: o sa spuneti ca listele electorale sunt pline de esceptzii, cu sc, in cazul in care nu v-atz prins de grafia voit sc-izata).

Iata cum A ==> B atunci cand A = 1.

:) :p

***

1. More than 98 percent of convicted felons are bread users.
2. Fully HALF of all children who grow up in bread-consuming households score below average on standardized tests.
3. In the 18th century, when virtually all bread was baked in the home, the average life expectancy was less than 50 years; infant mortality rates were unacceptably high; many women died in childbirth; and diseases such as typhoid, yellow fever, and influenza ravaged whole nations
4. More than 90 percent of violent crimes are committed within 24 hours of eating bread.
5. Bread is made from a substance called "dough." It has been proven that as little as one pound of dough can be used to suffocate a mouse. The average North American eats more bread than that in one month!
6. Primitive tribal societies that have no bread exhibit a low incidence of cancer, Alzheimer's, Parkinson's disease, and osteoporosis.
7. Bread has been proven to be addictive. Subjects deprived of bread and given only water to eat begged for bread after as little as two days.
8. Bread is often a "gateway" food item, leading the user to "harder" items such as butter, jelly, peanut butter, and even cold cuts.
9. Bread has been proven to absorb water. Since the human body is more than 90 percent water, it follows that eating bread could lead to your body being taken over by this absorptive food product, turning you into a soggy, gooey bread-pudding person.
10. Newborn babies can choke on bread.
11. Bread is baked at temperatures as high as 240 degrees Celsius! That kind of heat can kill an adult in less than one minute.
12. Most bread eaters are utterly unable to distinguish between significant scientific fact and meaningless statistical babbling.

In light of these frightening statistics, we propose the following bread restrictions:

1. No sale of bread to minors
2. A nationwide "Just Say No To Toast" campaign, complete celebrity TV spots and bumper stickers.
3. A 300 percent federal tax on all bread to pay for all the societal ills we might associate with bread.
4. No animal or human images, nor any primary colors (which may appeal to children) may be used to promote bread usage.
5. The establishment of "Bread-free" zones around schools.


De aici. Courtesy of vova.
Citeste tot...

Later

Si-a cerut scuze.

Case closed.

:/
Citeste tot...

Exclusiv!!

Un anumit institut de sondare, nu spui care, va datz voi seama, va scoate maine un sondaj in exclusivitate care, pe baza unei cercetari riguros stiintifice in esclusivitate, pe un eshantion reprezentativ format din mine si din creerul meu in ecslusivitate, va va dezvalui in ecslusivitate cine este cea mai ecslusiva pocnitoare ziarizda din parcarea publica a presei romanesti in esclusivitate.

Sa nu zicetz ca nu v-am spus...

:(
Citeste tot...

A fair treatment of death

Sau ce se intampla cand itzi parchezi dricul unde nu trebuie. Priviti mai ales fetzele celor care poarta marfa ce trebuia incarcata in dubitza. WTF??? spune, pe buna dreptate, captionul.

Courtesy of Dan D. De unde le scoti, frate?

:rofl: Citeste tot...

A fair treatment of the end of them all

Citeste tot...

Jurnal de front. 3. La mijloc de codru des

Și uite așa a trecut și momentul turambarico-vanghelian. Și s-a făcut ora cinci. Ora lui Iliescu.

Între discursurile lui Geoană și al lui Iliescu, lumea a luat o pauză, fiind mai puțin interesată de ceea ce se spune de la tribună (niște discursuri ale unor candidați la vicepreședinți) și mai interesată de ceea ce se întîmplă în sală.

A venit astfel din nou vremea foielii și a discuțiilor și a negocierilor mai mult sau mai puțin vizibile. Din nou frecuș prin sală, înghesuială la bufet, intrări și ieșiri din camera de negocieri. Toată lumea vorbea cu toată lumea, și Ponta era the flavour of the hour. Numele lui era pe buzele a din ce în ce mai multor participanți. Oamenii lui Geoană erau negri la față. Și încă nu venise discursul lui Iliescu.

Și s-a făcut ora cinci și a venit discursul lui Iliescu. Toată lumea de la bufet a lăsat baltă cremvuștii chimici și nessul prea dulce și țigările cele sănătoase și pline de vitamine și s-a întors în sală.

În sală, unde Iliescu vorbea cu vervă, cu verb, cu șucăr bine ținut în frîu. Cu mînie proletară, cum se spunea pe vremurile alelante, pe care noi ăștia nu le-am prins decît la ședințele de pionieri și de uteciști. Și a vorbit Iliescu al nostru la fics, pe durerea sălii, înfierînd și dînd sugestii și analizînd, țepele să iasă fain, să nu se neglijeze problema de disaign, țeapa să fie suplă, să satisfacă clientu, să se potrivească perfect cu maneaua și cu decidentu.

Dincolo de glumă, discursul lui Iliescu a fost puternic. Și la nivel de conținut, și la nivel de pricepere retorică. De mînuire a emoțiilor sălii. De poante bine controlate, de îmbinare a limbajului de lemn cu cel autentic, viu, informal și natural și spontan. Ce mai, Bunicuța a fost bună. Sala era în delir, un delir neprefăcut, sincer. A fost unul din momentele puternice ale congresului. Și, drept urmare, uite așa s-a mai pus o bomboană pe coliva lui Geoană și o steluță pe tortul de consacrare al lui Ponta. Fără ca Iliescu să menționeze vreodată explicit că l-ar susține pe Ponta. Exact precum în stilul bunelor conferințe din anii 50-60, cu discursurile oblice, cu aluziile și referințele sibilinice și criptice pe care de fapt toată lumea le înțelege. Wink wink: te-ai prins, da? Cum să nu. Evident. Elementary, my dear Watson.

Buun. Și gata. Era clar: Ponta avea the upper hand. Și era ora cinci și jumătate. Moment în care Andreea mă invită din nou să vorbesc la A3. Mă nimeresc cu Ciuvică, că restul erau plecați să fumeze, Ciutacu cu Șerban Micky Șpagă Mihăilescu pe ușa din spate, unde se mai duceau invitații să tragă una mică, precum liceenii la veceu, ceilalți la bufet, în față.

Și dezbăteam noi cu seriozitatea lemnoasă caracteristică marilor spirite invitate la emisiunile de bătut apa politică în piuă, cine are mai multe șanse, Ponta sau Geoană, cum evaluăm noi situația, cum au fost discursurile, ce șanse (mai) are Diaconescu, alea alea, idei de macsimă adîncime, ce mai. Cînd colo, ce vedem? Că vorbim de lup și că lupul trece pe lîngă noi.

Nu o să uit prea curînd scena. Eu, stînd pe scaunele alea de bar ale studioului TV A3, îndreptat spre Dana Grecu, cu corpul ușor cîș față de masă și astfel putînd să acopăr vizual și coridorul din laterala dreaptă a sălii, coridorul care începea din fața vestitei săli cu perdeluțe. Și pe coridorul ăla, în timp ce vorbeam noi, cine venea, negru la față, cu fălcile strînse? Cristian Diaconescu. Trece prin spatele nostru și se duce glonț la tribună. Între timp vede și Dana, ne face semn să ne oprim, că vorbește Cristi. Și vorbește Cristi. Și doar știți ce a vorbit. Și totul se răstoarnă la loc.

Îl văd clar pe Cristi cu ochii minții memoriei recente: venind pe coridorul acela, mai mult ca sigur dinspre încăperea de negocieri, cu pas rapid, hotărît, tras la față și strîns la fălci, cu ochii tăioși, posomorît și hotărît, mergînd drept la țintă. Ca un om care se grăbește să se întîlnească cu soarta.

Îi văd la fel de clar cu ochii memoriei pe Vanghelie, care între timp apăruse exact în același colț al coridorului, în care cu o oră înainte ascultase împreună cu mine discursul lui Geoană. Stătea și asculta declarația lui Cristi și, pentru prima oară în acea zi, l-am văzut pe Vanghelie mai puțin tensionat, luminat la față. Nu mai era Vanghelie cel de pînă atunci, posomorît și preocupat. Era Vanghelie ăla pe care îl știam eu din alte ipostaze, sigur pe el și cu ochii sclipindu-i. Îi zîmbea fața, radia putere și siguranță, vorbea cu cei din jur și din tot corpul spunea că e bine. Lîngă el, Aura Vasile vorbea aprins cu Dana Grecu, și gesturile largi, energice ale Aurei și entuziasmul său spuneau același lucru: da, e bine. Da, we’re back in business.

Mai tîrziu, mai pe seară, am aflat că Diaconescu tocmai se văzuse în acea încăpere cu perdeluțe cu MG-ul și cu MV-ul. Și atunci lucrurile se cam leagă: maniera hotărîtă, aproape grăbită, cu care se îndrepta spre tribună. Felul în care Vanghelie și Aura îi urmăreau discursul. Fața înnegurată a lui Cristi. The stride, the stride. Pasul unui om care, după ce mult timp a stat în cumpănă (sau sub presiune?), s-a hotărît (sau a cedat presiunii?) să facă ceva cam dezagreabil, dar necesar. De unde și maniera cu care se îndrepta spre acea tribună, spre întîlnirea cu soarta.

Vă este evident că viitorul politic al lui Cristi a fost puternic pus la îndoială, a fost jeopardizat și poate iremediabil compromis de această mișcare. Ce era el considerat drept șovăielnic și nesigur și cam lipsit de vînă de-aia de singe în instalație, acum va fi și mai și. Nu știu dacă va reuși să se redreseze după această zi total nefericită pentru el.

Pe de altă parte, vă este la fel de evident că efectul anunțului său nu a fost unul de mișcări efective de trupe. Asta pentru că Cristi nu a avut prea multe trupe în spate, prea multe organizații și voturi de care să fie sigur că le poate tranzacționa la negoțul voturilor din camera cu perdeluțe. Ce zice el cu 200-300 de voturi și cu riscul de a se ține turul II e o mare barbă, e o încercare evidentă de saving face. El nu a avut niciodată sprijinul baronilor sau al organizațiilor, ci mai degrabă un sprijin extern, din afara partidului, simpatia votanților, și nici ăia de la ei, de la PSD, ci mai degrabă din afara PSD. Însă este la fel de evident că anunțul său a funcționat la nivel simbolic, că a influențat deciziile nehotărîților și că a reechilibrat situația, măcar pentru moment, măcar doar la nivel de percepție, dacă nu și la nivelul calculului rece al hîrtiei.

Și uite așa s-a făcut ora 18:00 și situația era din nou echilibrată. Ne întorsesem de unde plecasem. Cine va cîștiga? A reușit Geoană să revină în joc? Va reuși Ponta să-și mențină lead-ul pe care îl obținuse pe parcursul zilei? Cît de mult a contat declarația lui Cristi? Dar cele anterioare, ale lui Mazăre, Mitrea, Năstase? Ce face Hrebenciuc? Dar Vanghelie? Cît de importantă a fost intervenția lui Iliescu? Cu cine e Dragnea? Dar Oprișan?

Și uite așa s-a făcut ora șase seara și lumea a început să voteze. Încet și chinuitor, cîte o organizație din sfert în sfert de oră, marele animal numit sală s-a pus în mișcare, liderii au început să alerge pe lîngă pîlcurile organizațiilor județene precum cîinii ciobănești pe lîngă turmă, mînîndu-i la vot, mobilizîndu-i, scuturîndu-i din amorțeală, distribuind listele și aducîndu-le aminte din nou cu cine trebuie să voteze, făcînd ultimele calcule. Sergenții mînînd trupa la luptă, la foc, să iasă din tranșeele scaunelor incomode, să sară sîrma ghimpată, dincolo de bodyguarzi, pe cîmpul de luptă al cabinelor de vot, acolo unde curge sîngele și miroase a praf de vorbă și unde mare întristare și mult suspin este și multe urne colorate sunt și chiar și camere de luat vederi.

Și uite așa s-a făcut ora șase seara. Și venea vremea trădării, dar cei mai mulți dintre noi încă nu știam asta.

Dar despre asta, prea mărite vizir cititor, mai tîrziu, spuse Șeherazada aplecîndu-și sfioasă pleoapele ei de sociolog observator participativ. Mai tîrziu, stimate prea mărite vizir cititor. Nu vezi soarele cum se ridică pe cer? Mă duc să cumpăr roșii. Și portocale. Și lămîi, să fie tot spectrul cromatic politic în joc, să nu ziceți că țin cu vreunul sau cu altul.

:)
Citeste tot...

De ce-ai plecat? De ce-as mai fi ramas?

Cristian Diaconescu declara aici ca printre multele motive care l-au facut sa se retraga din curs a fost ca nu dorea sa prelungeasca inutil congresul, sa fie si un tur II. Ca ar fi obtinut 200-300 de voturi (ha!) si asta ar fi aruncat alegerile iun turul II si nu mai era lume sa voteze.

Pai mai draga, stiti care e culmea culmilor? Paradoxul santajului inutil? Ca doar asa ar fi putut sa-l ajute pe Geoana.

Sa ma escplic.

Dupa cum s-a vazut, pana s-a votat, pana s-a numarat, s-a facut mult peste miezul noptii, cei mai multi, doua treimi din sala, au plecat acasa, fiecare la judetele lui. Si ramasese mai ales si mai ales organizatia Bucuresti. E drept, inclusiv cei de la sectorul 2, care si-au schimbat scufita (ca si unii de la 6).

Dar totusi, cei mai multi dintre cei prezenti in sala la ora 3 noaptea erau din tabara Geoana. Care, daca s-ar fi organizat turul II, acolo, repede, la botul calului de miez adanc de noapte, ar fi inclinat balanta hotarator.

Pentru ca din cate am inteles nu scrie nicaieri la status sau in alte acte interne de partid si de stat cand si cum trebuie sa se organizeze turul II. Si atunci s-ar fi organizat atunci, pe loc. Si ar fi iesit Geoana.

Deci daca nu se retragea, Diaconescu il ajuta mai mult pe Geoana decat daca s-a retras. Evident, doar daca obtinea un scor acolo, cat de cat, mai de Doamne ajuta, de candidat semnificativ, care sa-l impiedice pe Ponta sa iasa din primul tur.

Ei, aici e buba. Zice Diaconescu: 200-300. Zicem noi, astia rautaciosi si endependentzi si cu limba ascutzita pe blog: hai nu zau?

:)
Citeste tot...

A fair treatment of madness

PS: Ia sa va vaz: ghicitzi filmul? Hint: think Germany. Citeste tot...

Jurnal de front. 2. Cu SMS-ul pe televizor călcînd

Și s-a făcut ora patru.

Ora patru după-amiaza, pentru că mai încolo m-a prins și ora patru dimineața. Alte vremuri, alte încăperi. Pe rînd...

Deci s-a făcut ora patru, moment la care eram invitat în studioul Antenei 3 din colțul sălii mari, după discursul lui Geoană. Dat fiind că acesta începuse, mă dădusem pe aproape, să fiu pe poziții. Emisiunea era pusă pe pilot automat, pe directul cu Geoană. În consecință, scaunele erau goale, microfoanele direcționale așteptau albastre pe masă, nici unul din invitați încă nu se așezase la masă. N-avea rost să mă pun eu primul acolo, găină în mijlocul grămezii. Așteptam lîngă, pe marginea coridorului, și ascultam ce spune MG-ul, cu urechea drept într-una din boxe. De la concertele de rock mi se trage: și apetența pentru tare repede și iute, dar și anduranța la decibeli :)

Și stînd eu acolo și ascultînd vorbele de partid spuse la intensitate de Metallica și de Guns’n’Roses, arunc o privire împrejur și pe cine văd? Pe Vanghelie. Mă apropii de el, îl întreb cum i se pare. Ascultăm împreună. Din cînd în cînd, mai schimbăm impresii. “Uită-te și tu, acuma e lider cu adevărat, și ăștia vor să-l schimbe. Păi tu îți dai seama cît o să dureze pînă o să crească Ponta să ajungă așa?”, zice el cu o față ușor dezamăgită. Să nu uităm că eram în perioada aia a zilei în care opțiunea Ponta prindea din ce în ce mai clar contur în atmosfera sălii. Vanghelie, în consecință, era din ce în ce mai posomorît. Nu apăruse încă momentul Diaconescu, cînd se vedea pe fața lui că i-a venit inima la loc.

Într-adevăr, Vanghelie avea dreptate. La nivel non-verbal, dincolo de temele abordate, Geoană era mai bun decît Ponta. Exercițiul deselor ieșiri în public își spunea cuvîntul. Am citit sau auzit multe opinii pe urmă, cum că discursul lui Geoană a fost mai slab decît cel al lui Ponta. E posibil, la nivel de vorbe, de teme, de retorică. Însă la nivel de prestație, de corporalitate, de gestică, de non-verbal, de timbru al vocii, de ritm, a fost mai bun. E adevărat că l-a ajutat probabil și inginerul de sunet. Dar chiar și fără micile răutăcisme de potențiometre de volum, tot mai bun ar fi fost la capitol prestație.

Ei bine, stăteam lîngă Vanghelie și îl ascultam amîndoi pe Geoană, cînd începe să sune telefonul. Îl ignor: era clar că nu s-ar fi auzit nimic. Episodul cu casa din Bistrița din timpul discursului lui Ponta mă învățase că în asemenea momente nu are rost să răspund. Dar telefonul nu se lasă. Imediat după ce se termină apelul, începe să piuie. O dată, de două ori, de multe ori. Aha. SMS-uri. SMS-uri grămadă. What the...?

Scot telefonul, mă uit la ele. Ups. Am pus-o. Dintr-o dată, descopăr că am mulți prieteni care au început să dea cu multă iubire vîscoasă în mine. Toți îmi frecau ridichea, pe varii registre stilistice, să plec dracului de lîngă Vanghelie. What the heck? De unde știu ăștia? Rotesc privirea. Damn it. O cameră de ambient dintre cele de la Antena 3 era pusă fix pe noi. Era clar: iar au împărțit ăștia ecranul în mai multe și într-una din bucăți, aia în care se reda atmosfera din sală, probabil că era Vanghelie. Și dacă era Vanghelie, eram și eu. Care tocmai îi șușoteam în ureche, nu? E clar: sunt la televizor. E clar: il consigliere. Ha! Ironia sorții.

Și uite așa, dragii moșului, o țară întreagă m-a pomenit de mamă, laolaltă cu SMS-urile prietenilor. SMS-urile au fost apsolut delicioase. “Huoooooo.... ții cu ciorile?”. “Pleacă de lîngă Vanghelie...”. “De 5 min ești filmat de Antene. În cadru ești tu cu Marean :)))) “Inchide sacoul, te dezavantajeaza. Saluta-l pe Vasile k țipă la TV”. “Forza Turambare”.

Aha, sacoul. Aha, mi se vede burta. Aha, Vasile. Who the heck is Vasile? M-am încheiat la sacou și am ascultat mai departe discursul lui Geoană, alături de Vanghelie. Și așa a apărut Turambar la televizor, să-l vază o țară întreagă ce burtă are el că nu e încheiat la nasturi la sacou, și cum îi șopotește la ureche lui Vanghelie. E clar: Turambar s-a dat cu Vanghelie.

Înainte de a merge mai departe cu telenovela antropologiei congresului, să lămurim două lucruri. De fapt, trei. De ce m-am dus acolo, cum am ajuns acolo și relația mea / noastră cu clienții, în general, cu PSD-ul, în particular, și cu diferitele facțiuni de grupuri de găști de tabere din PSD, în și mai particular.

De ce m-am dus? Simplu : pentru că eram curios. Pentru că asta mi-e meseria, în fond și la urma urmei: să studiez oamenii. Biologii studiază cangurii și furnicile și zebrele și crocodilii și urșii polari și balenele. Antropologii studiază practicile rituale la canibalii din Papua Noua Guinee, uneori prin observație participativă extremă, pe post de fripturică în cazan la canibal, sau structura relațiilor de rudenie la indienii pao-pao, sau alte chestii cu pirogi, măști rituale ori obiceiuri complicate și sîngeroase de adus ploaia. Ete că sociologii studiază și ei ce poate, ca să mă ecsprim astfel. Mai pe-aici pe-aproape, Nu e cu cămile, e cu Mercedesuri. Nu e cu ritualuri de nuntă la Pago-Pago, este cu ritualuri de putere. Nu e în Papua-Noua Guinee, e în București, cum intri în Romexpo pe dreapta, după gardieni. În cazul de față, ritualurile de selecție la triburile politice din România :).

Buuun. Asta pentru a vă limpezi nelămuririle voastre răutăcioase de ce s-a dus Turambar la Congres? Pentru că m-a interesat. Nu m-a chemat nimeni. Eu am vrut să mă duc. Pentru că e interesant. Pentru că întîlnești lume. Pentru că te cunoști cu lume. Pentru că ai ocazia să vezi pe viu ceea ce alții văd doar la televizor sau în filme.

Buuun. Să trecem la a doua parte a limpezirilor motivațional-procedurale. Cum am ajuns acolo? Simplu: am dat un telefon :). Am rugat pe cineva și s-a rezolvat. În contra prejudecăților des întîlnite, nu datorită lui Vanghelie. Ba chiar din contră, aș spune.

Buuun. Ce-i cu facțiunile astea și cu relația lui Turambar cu ele? Aici e simplu: sunt perpendicular și obiectiv și rece. În termeni științifici: nu mă bag. Unii din tabăra Geoană / Vanghelie m-au bănuit că țin cu ăilanții. Nope. Greșit. Pe dos, cei din tabăra Ponta / Hrebe / Năstase / Iliescu, tot unii din ei, s-au întrebat dacă nu cumva sunt omul lui Vanghelie. Nope. Greșit și de data asta. Am avut clienți și dintr-o parte și din alta. Cum de asemenea am avut clienți pe parcursul timpului și de la PNL, și de la PD-L, ba chiar și de la UDMR. În mod inevitabil, am și avem cunoștințe și clienți cu politicieni din mai tot spectrul politic. Asta nu înseamnă că țin neapărat cu unul sau cu altul. Știu să separ apele: sondajul e sondaj, consultanța e consultanță, clientul e client, politica e politică. Nu mi-am ascuns niciodată predispozițiile în materie de vot. Cei care citesc acest blog știu prea bine. Știu și clienții, stați fără grijă. Asta nu înseamnă însă că ar influența cu ceva felul în care îmi fac treaba în profesia mea. Una-i una, alta-i alta.

Buun. Acestea fiind spuse, Șeherazada își pleacă din nou sfioasă pleoapele și ridică deștele de pe tastatură. Stimați viziri cititori, episodul acesta se încheie. În episodul următor, despre Cristi și despre evenimentele serii și mai ales și mai ales despre momentul celor 12 oameni furioși. Stay tuned. :)

Citeste tot...

Quote of the day

The quickest way to change drama into comedy
is simply to speed up the film.
Tony Curtis

Citeste tot...

Jurnal de front. 1. Începutul.

A fost epic. A fost epopeic. A fost cu totul și cu totul mult mai mult decît mă așteptam.

Da, mă așteptam să fie cu singe. Nu, nu mă așteptam să fie Platoon. Da, știam că este strîns. Nu, nu mă așteptam atît de strîns și mai ales atît de neprevăzut. Da, știam că o să fie cu suspans. Dar nici chiar așa... :)

Știți cum a fost? A fost cu sînge. Cu mult sînge. Cu eroi. Cu mulți eroi. Cu dujmani. Cu mulți dujmani. A fost cu curse de cai. A fost cu marșuri prin zăpadă. A fost cu nopți în care jungla arde în napalm. A fost cu zîmbete subțiri și cu cuțite pe la spate. A fost cu mari revolte populare. A fost Doctor Jivago și Ben Hur și Platoon și Apocalypse Now și Lawrence of Arabia și Where Eagles Dare și Texas Chainsaw Massacre și Cannibal Holocaust și mai ales și mai ales, cel puțin din puntul de vedere al experienței mele personale, Twelve Angry Men. A fost mai mult ca-n filme. A fost realitate. Unadultered sheer intense reality, 105% reality. Realitatea care bate viața. Realitatea după care, uneori, se fac filme.

A fost presă și pancarte și lideri și activiști de partid și lume foindu-se de colo-colo și încăperi de negocieri de taină, acoperite cu perdele, și studiouri TV și jurnaliști și calculatoare pornite la care fătuci în blugi tastau furios, și macaraua TV aia mare care făcea sweeping motions pe deasupra participanților, pentru cadrele alea frumoase pan scan pe care le vedeți la tembelizor, și analiști politici și bodyguarzi și debandada de după, cu sticle goale și chipsuri împrăștiate și multe, multe materiale de campanie mototolite pe jos. Au fost fețe obosite și fețe pline de ele și bisericuțe de vorbă pe organizații și negocieri și verificări de negocieri și reacții la încălcările negocierilor. A fost coadă la vot și coadă la bufet și fum să-l tai cu cuțitul și coadă la parcat și coadă la vrăjitoare și coadă la sala cu perdeluțe și coadă la studiourile TV și coadă la microfon, să vorbească fiecare.

A fost intens.

Totul a început pentru mine pe la prînz. Ar fi trebuit să înceapă mai devreme, dar persoana care m-a invitat să merg la congres a întîrziat și uite așa primul episod al acestei epopei l-am ascultat la radio. Așteptam să coboare cel care mă invitase și ascultam la radio cum Pandele îl ia la împins vagoane pe Vanghelie, cum Geoană conduce ostilitățile pe care de fapt pînă la urmă le-a condus Iliescu, cum a încercat Vanghelie să intervină, cum l-a huiduit sala.

Îmi pare tare rău că nu am fost acolo, să văd reacția sălii. Sala, această mare lighioană de bestiar medieval, acest animal fantastic cu mii și mii de capete căreia candidații încearcă să-i cîștige favorurile, despre care acestora le e frică - și pe bună dreptate, ziua de ieri a demonstrat că sala are o viață a ei proprie și că motivațiile ei, emoțiile pozitive și negative după care se ghidează atunci cînd votează pot face praf toate calculele hîrtiei. Sala, acest mare monstru democratic, acest cuvînt care stă pe buzele tuturor, lideri, activiști de rang secund, simpli delegați : « Ai văzut sala ? Ai văzut cum reacționează sala ? Cum simți sala ? Cum crezi că asta are efect asupra sălii ? »

Buuun. După această întîrziere de aproape două ore, pe la 12:30, aproape 13:00 ajungem acolo. Găsim cu greu loc de parcare, persoana cu pricina pleacă înaintea mea să îmi pregătească intrarea, legitimația de invitat. La intrare, scandalul cu vrăjitoarele. Ciucite pe vine, bolboroseau ele acolo ce bolboroseau, absolut încîntate de atenția care li se acordă. Nici în cele mai umede vise ale lor nu își închipuiau ele că va roi atîta lume în jurul lor, camere, gură cască, bodyguarzi, toți sorbindu-le cuvintele. Pe seară, tîrziu în noapte, aflu bîrfa că ar fi fost aduse de Pandele.

Buuun. Intru în sală, primesc ecusonul de invitat. Fac recunoașterea spațiului, amușinez prima impresie a sălii. Mda. Multă lume. Foială. All walks of life. Între timp trecuse prima parte a congresului: încercarea nereușită de a impune din nou funcția de prim-vice-președinte, incidentul Pandele. Păcat că l-am pierdut. Toată lumea îmi spune că am pierdut unul din elementele-cheie ale congresului. Lasă, că vor mai fi. Au mai fost grămadă. Pînă la ora 5 dimineața, numai de momente-cheie am avut parte.

La scurt timp după ce sosesc, încep discursurile candidaților, în ordinea propusă de Geoană. Cristi: slab. Ăia mici și necunoscuți și anonimi: prilej de huiduială din partea sălii, că vorbeau prea mult și ocupau timpul. Mazăre: tupeist, ca de obicei. Mitrea: stăpîn pe el. Atmosfera în sală era din ce în ce mai pro-Ponta, pe măsură ce unul cîte unul îi ofereau sprijinul. În tot timpul ăsta, mă plimb prin sală, mă întîlnesc cu cunoscuți, de la organizații, din București, de la Iași, de la Ilfov, cu tot soiul de lideri cărora le-am făcut sondaje, cu delegația PC, cu studenți, cu oameni din presă.

Dau cu nasul și prin studioul Antenei 3, întrebîndu-mă cum naiba se pot înțelege om cu persoană în vacarmul ăla. Erau în colțul din dreapta tribunei, în spatele uneia din boxele mari de sonorizare. Sheer mayhem, și ei vorbeau la microfoane de-alea cu buret anti-vînt. Zgomotul înconjurător era atît de mare încît invitații la emisiune dădeau din buze și, stînd în spatele lor, nu auzeai nimic.

Acolo, într-una din multele pauze cînd preluau discursurile invitaților, mă întîlnesc cu Pieleanu și cu Bădin. Mergem să fumăm, socializăm, o tachinăm pe producătoarea emisiunii, pe Andreea Munteanu. Andreea, ființă fină, mă invită să particip și eu la emisiune ”pe la patru”, chiar dacă am tachinat-o. Ne întîlnim și cu Zgonea, și cu un coleg de-al meu de Colegiu, care stăteau să cumpere cafea și ceva de mîncare. Combatem și cu ei. Fum, bufet, apare și Ioșka. Combatem și cu el. Ne împărtășește ultimele bîrfe. Opțiunea Ponta capătă din ce în ce mai mare contur. Eternele întrebări: “Cum simți sala? Cine crezi că va cîștiga?”. Toată lumea discută cu toată lumea. Toată lumea fumează.

În timpul ăsta, în sala principală vine vremea discursului lui Ponta. Ne întoarcem să-l ascultăm. Mă așez pe o latură, acolo unde mai apoi, “pe la patru” m-ați văzut la televizor cu Vanghelie, cînd vorbea Geoană. Sună telefonul – un număr necunoscut. Încerc să răspund, nu înțeleg nimic de vuiet. În disperare de cauză, rog să aștepte un pic și dau fuga să ies din sală. O fac la stînga, intru pe prima ușă. Acolo pot să vorbesc. “Alo! Aveți o casă de vînzare în Bistrița?” Tu-ți rasa mă-tii cu Bistrița ta, că mă faci să pierd discursul lui Ponta.

Dau să ies, eram ferm convins că mă dusesem în sala bufetului. Cînd colo, aruncîndu-mi privirea prin sală, descopăr că era de fapt o altă despărțitură, mai mică, cu două mese lungi și cu scaune joase. Evident nu sala bufetului. Aia era după ieșirea cu bodyguarzi. Eu aici nimerisem fără să vreau, încercînd să răspund la un telefon de scuzați greșeală, în vestita cameră de negocieri, în camera cu perdeluțe în care mai apoi, mult mai apoi și mult mai tîrziu, la ceas tîrziu de noapte, voi petrece momentul 12 oameni furioși.

Dar mai e pînă la el. Să nu ardem etapele povestirii. Deocamdată în economia firului narativ e aproximativ ora trei și eu nimeresc fără să vreau în sala de negocieri. Iar acolo, la o masă, stînd de vorbă cu un parlamentar și evident că fumînd ca un șarpe, chiar el, chiar marele alb, strategul, omul din umbră, despre care pînă atunci mă tot întrebasem unde este, că nu-l văzusem pe nicăieri prin sală. El, marele alb, strategul, Hrebe. Mă duc, îl salut, schimbăm curtoazii. Se arată surprins să mă vadă pe acolo. Pînă la urmă ne dăm la vorbă, îl dau naibii de discurs al lui Ponta. Între discursul lui Ponta și un tetatet cu Hrebe, întotdeauna aleg a doua variantă. Prietenii știu de ce.

Fumăm o țigară. Îmi povestește că îl sprijină pe Ponta – aflasem din altă parte, dar știam doar la nivel de bîrfă. Hrebe îmi confirmă de maniera cea mai senină și stăpînă pe sine. Pe urmă îmi explică de ce consideră că Ponta e mai bun decît Geoană. Cu argumente, rațional, elaborat, articulat, așa cum este el în general. Nu, nu vă spun de ce îl sprijină.

Terminăm țigara, îmi iau la revedere, mă întorc în sală. Ponta avea discursul pe terminate. De ce mi se pare că e slab și el? Că nu are vînă? Da’ ia stai un pic: nu cumva se joacă cineva la instalația de sonorizare, că se aude cam încet? Bănuiala îmi va fi confirmată mai tîrziu, la discursul lui Geoană și apoi al lui Iliescu. Într-adevăr, cineva a umblat pe parcursul zilei la botoanele de volum, dînd mai încet sonorul la discursurile celor anti-Geoană și, în schimb, pompînd sucul sonor la discursul lui Geoană.

Și uite așa, încet încet, se face aproape ora patru, cînd vine vremea să mă duc la emisiunea la Antena 3 unde fusesem invitat și cînd Geoană, după muuuultele discursuri plictisitoare ale anonimilor, se pregătește să își țină discursul.

Dar pentru asta, spuse Șeherazada, plecînd sfioasă pleoapele, mărite vizir cititor, un pic mai încolo. Acum mă duc să cumpăr roșii din piață, poate mai găsesc vreo tarabă deschisă...

:)
Citeste tot...

mda

Doamne, ce lung a fost. Doamne, ce neprevazut a fost. Doamne, ce intens a fost.

12 oameni furiosi.

Detalii, maine. Acum sunt rupt. In viata mea n-am trait asha ceva...

:)
Citeste tot...

Noir

Citeste tot...

Stance: La vache et le prisonier

Citeste tot...

Cu sange

Se anunta o lupta stransa. Spre deosebire de inceputul saptamanii, cand lucrurile pareau transate si taiate si separate si macelarite si limpezite, iar congresul doar o formalitate, o adunare de mucava, ei bine, in ultimele trei-patru zile s-au intamplat mai multe lucruri decat de la inceputul anului incoace.

Vorba lui Cristoiu, pe care l-am auzit ieri la radio, in timp ce conduceam masina. Am aceeasi senzatie ca in ultima saptamana de campanie prezidentiala, aia de dinainte de turul II. De unde la inceputul ei era clar: Geoana nu are cum sa mai piarda, Geoana e presedinte, spre sfarsitul ei lucrurile erau cu totul bulversate.

E clar ca finala va fi intre Geoana si Ponta. In afara de asta, insa, lucrurile nu mai sunt deloc simple. Hrebe de partea lui Ponta, alaturi de Nastase si de Iliescu, asta spune ceva. Pe de partea cealalta, toata constructia facuta la Poiana Brasov, e clar ca mare parte din ea inca sta in picioare. E clar ca Vanghelie, prin organizatiile pe care le controleaza, are un cuvant esential in toata joaca. De unde si atacul de imagine bine tintit, focalizat, pe relatia dintre Geoana si Vanghelie.

Lupta ca la manual. De aceeasi intensitate ca si turul II al campaniei electorale. Cu sange si cu mult, mult suspans. Din ce imi povestesc si mie altii, de departe congresul cel mai imprevizibil.

Mda. O zi interesanta, nu-i asa?

PS: Ca sa emit si un pronostic. In ciuda tuturor concentrarilor de trupe din ultimele zile si a evolutiei evident descrescatoare a sa, eu cred, totusi, ca Geoana va iesi in cele din urma presedintele PSD. Luati-o ca pe o intuitie de om din afara. Nu tin nici cu ursul, nici cu vulpea. Nici cu Geoana, nici cu Ponta - asta asa, ca sa limpezim lucrurile. Pur si simplu asa simt eu. S-ar putea sa ma insel, dat fiind ca nu am toata informatia la indemana. E pur si simplu an educated guesstimation.

:)
Citeste tot...

Stance: Black Narcissus

Citeste tot...

Я почти купил ето

Я почти купил ето.

Adica I've almost bought it, pe limba alorlaltzi.

Aproape ca am cumparat-o in seara asta.

Cravata violeta, bre...

:) :p
Citeste tot...

Va place Brahms?

Mda. Ce zic eu si ce vor ei sa auda.

Eu le spun in corpul principal al afirmatiei despre Mendelssohn, despre cat de fain e octetul lui de coarde. Si de-abia pe urma, la sfarshit, la coada, doar asha ca un afterthought, despre Brahms si despre relatzia mea complicata cu el (ca sa citez din clasicii de organizatie de Bucuresti).

Iar ei toti, da' toti frate, se iau de sufletu' nashparliului de inadecvat de mine ca de ce nu-mi place Brahms? Auzi tu, bloggere, cum poate sa nu-ti placa Brahms? Vai, ce nasol potzi sa fii, Turambare. Dar cu stricnina ai incercat?

Mda. Ma simt victima. Ma simt erou neintzeles. Ma simt wagnerian si telegean si rece. Nevaaaasta, unde ai pus stricnina aia care o pastrezi sa mi-o pui in whisky la batranetze, ca am nevoie acum de ea? Nu mai am rabdare. Nu mai pot. Nu pot sa ascult Brahms. Sa curga stricnina, sa-mi curmeze vina.

Mda. Deci sa incepem sa ascultam Brahms.

Deci.

Deci un pic de jazz, pentru incalzire.
Vedetz? Asta este jazz, nu Brahms. De-aia imi place.
Courtesy of Vera.


Pe urma un pic de unguri. Mama lor de unguri.
Noroc ca-s si niste desene animate pe-acolo...
Courtesy of Explorish.


Si pe urma da-i si lupta. Clarinetul.
Uite, de-aia nu pot eu Brahms.
Prea multe panze, prea fluide... :(


Deci mai discutam. Juriul s-a retras pentru dezbatere. Inca nu sunt convins ca pot Brahms.

Dar Bach... Ah, Bach! Parca il aud pe bietul Iosif Sava, cum rostogolea el consoanele si africatele si cum mama naibii le mai spune la sunetele alea snoabe si graseiate pe care le scotea cand exclama: B'ac'h!

Deci Bach, da? Deci Richter, da? Deci vavavoum, da?\

:wink:

Bach, WTC 1, Richter



Citeste tot...

Obiceiuri de nunta la pinguinii beti

Stiti, pe vremurile alea haios-disperate de dinainte de Marea Zguduire din 89, pe vremurile cand noi eram copii spre adolescenti si citeam, nu beleam ochii pe Internet, ei bine, dragii mosului atomic, pe vremea aceea era un nene ardelean care, paradoxal dar apsolut neasteptat si cvasi-imposibil, avea umor. Stiu, stiu. O sa zicetz: asha ceva este imposibil! Aceasta girafa nu poate caci ca sa egziste. Pana la Groparu nu s-a inventat ardelean haios.

Iata ca totushi s-a putut. Girafa suprarealist-umoristica de rit ardeleano-clujean se numeste Cornel Udrea, iar cartea la care cu drag ma gandesc si pe care sa moara pisica fishata si arhivata ca nu o mai gasesc se numeste Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi.

Ei bine, in cinstea amintirii acestui monument de umor rau, dar bun, dedic acest moment de umor prost, da' fain. Nu e carte, e filmuletz. Nu i s-a dat, i s-a luat. Nu e din Ardeal, e de la nunta. Restul ramane cum am stabilit.

Deci, doamnelor si domnilor, distinshi gugushtiuci de rit internetic, va propun sa va uitati cu toata curiozitatea si seriozitatea cuvenite la acest falnic continuator al filonului umoristic romanesc, la acest demn reprezentant al umorului involuntar la oamenii beti si grasi.

Courtesy of Dan. De unde le scotzi, fraaaate? :blink:

:)



Citeste tot...

4 x 2

Oricat de plictisitor de indragostit as fi de Bach, de rigoarea si de inevitabilitatea sa baroc-matematica, de esenta dezgolita de trairime inutile a muzicii sale (stiu, stiu: mai are si suitele pt violoncel. dar si alea tot mai ales matematica sunt, adica muzica absoluta), de ideea de variatie riguros necrutzatoare cu patetismul, cu eftinul, cu efuziunea fluffy, tot trebuie sa recunosc ca din cand in cand ma pashte nevoia de patetism acustic.

Atunci cand mi se pune pata muzicala dupa trairisme sonore bine tzinute in frau, ma duc de regula la Ceaikovsky. Simplu, la indemana, populist.

Dar de ceva timp, de vreun an - doi ani de zile, sa zicem, am descoperit cvartetele de coarde ale lui Mendelssohn. Si de atunci, le tot descopar si degust. Si tot nu-mi vine sa cred ce faine sunt :)

Si pentru ca vorbim de cvartete, pai sa va propun sa incepem cu un octet. Octetul pt corzi op. 20. Adica, cum ar veni, un 4 x 2. Tractiune semi-integrala de corzi si de coarde si de trairi si de volbure. Scris de Mendelssohn la vajnica varsta de 16 ani.

Pe bune. Daca nu il stiti, atunci sa stiti ca e cazul, ca e high time sa il stiti.

Spre veshnica voastra ascultare, stimati cititori de rit post-modern si superficial si emtivist.

Ascultati, da?

Mendelssohn Octet for Strings in E-flat major, Op. 20,
prima parte, first cut (ca YouTube nu suporta decat max 10 min)


Mendelssohn Octet for Strings in E-flat major, Op. 20,
prima parte, restul


PS: Nu, inca nu pot inca Brahms. Nu pot. Sa moara pisica conservata in sunete, nu pot. Nu stiu de ce. :blink:






Citeste tot...

Cum etimologia reflecta lupta de clasa

Postul de mai inainte, cel despre etimologie si ideologie, a starnit deja reactii.

Constantin Gheorghe, unul din persoanele constant active in blogosfera de schimb de idei din Romania, cu o pozitie ideologica bine definita de stanga pe care i-o cunoastem cu totii, ii dedica un articol separat. Nu prea e bland cu cuvintele, dupa cum ma asteptam, de altminteri. Insa de-aia e dezbatere de idei, sa discutam in contradictoriu.

Iata ce spune Constantin Gheorghe:

*********
Gândirea Bocului constituţional, exprimată de sluga lui Şeitan: nu vă luăm dreptul la pensie, vă luăm din pensie.

Ştiu că tot felul de cretini au să ţopăie de furie pentru că, nu-i aşa, să se ducă dracului statul şi boşorogii ăia de comunişti, şi au să urle că eu sunt comunist şi nenorocit şi că au să-mi facă şi au să-mi dreagă. Aş vrea să văd cum ar reacţiona tembelii când ar veni unii şi le-ar pune pistolul la tâmplă, spunându-le: "bă, nu-ţi iau dreptul la viaţă, îţi iau viaţa!" După care apasă pe trăgaci...

Noi ne împiedicăm în termeni şi facem filosofie de doi bani (scuze, Turambar, dar termenii folosiţi nu demonstrează nimic): vezi, Doamne, americanii sunt demni, că la ei pensionarilor li se zice retraşi, iar ai noştri sunt pomanagii, că sunt pensionari, care aşteaptă cu mâna întinsă la stat.

Nu e pomană, e un sistem care implică solidaritate între generaţii. Şi la retraşii americani funcţionează sistemul. Iar pensiile mari le datorează statului providenţă şi poziţiei dominante, ocupată de economia americană după cel de-al Doilea Război Mondial. Generaţia baby boomerilor e pe ducă, iar pentru restul huzurul s-a terminat. Au avut grijă de asta Reagan şi compania.

Solidaritatea este ceva suspect în ochii noii generaţii. E greţoasă, e comunistă. Iar "mila" este doar prilej de circ mediatic. E "cool", e la modă.

Oamenii nu au nevoie de pomană, au muncit pentru pensiile alea. Şi degeaba fluturăm "demografia". De vină este egoismul. Sigur că nu vor fi bani de pensii, dacă unii nu mai vor să plătească pentru cei din faţa lor. Sigur că nu sunt bani când 2 milioane de români lucrează afară şi nu contribuie. Sigur că nu sunt bani când e evaziune fiscală, muncă la negru. Sigur că nu sunt bani când statul a ajuns un cadavru. Sigur că nu sunt bani când administrarea statului este făcută haotic. Sigur că nu sunt bani când cineva intră pe piaţa muncii la 25 de ani şi iese la 50-55. Degeaba măreşti vârsta de pensionare la 65 de ani, când la 50 eşti deja candidatul ideal la şomaj.

Orice sistem poate fi abuzat sau fraudat. Pentru asta sunt sistemele de supraveghere sau control. Ăsta nu este un argument pentru a respinge sistemul public.

Nu, Turambar, greşeşti fundamental, şi anticomunismul tău primitiv îţi întunecă judecata. Nu ai, moral, dreptul să spui asta: "Ati priceput? Vedeti pe ce se pune inconstient accentul? In cazul romanilor (si nu numai, mai sunt si alti europeni care folosesc aceeasi sintagma), scoatem fara sa vrem in evidenta faptul ca primeste ceva. Deci pe beneficii, pe entitlements. Pe asistenta sociala. Pe pomana bine-meritata."

Oamenii ăia au muncit pentru pensie. Au cotizat. Sunt banii lor. Nu primesc niciun beneficiu. Şi nu iau banii altora. PUNCT!

Nu vrei să mai plăteşti pentru alţii? Foarte bine! Să zicem că ar fi dreptul tău. Deşi nu cred că ai acest drept, pentru că şi alţii au plătit pentru tine. Dar spune-o! Nu jigni nişte oameni care nu merită asta.

*********

Si iata raspunsul meu:


*********
*********
Da, stiu. Nu e pomana. E bine-meritata. Insa la nivel simbolic, la nivelul perceptiei ei la nivel lingvistic, e perceputa, chiar si inconstient, drept pomana. Ne da statul. Stam la mana statului. Si atunci nu putem sa concepem lingvistic alta existenta si alt cuvant in afara pensiei - data de milostivenia si de bunavointa, dar si de toanele unui tatuc omnipotent si castrator: statul. Altii. Asta ii face pe oameni in mintea creerului lor sa gandeasca ciuntit, sa-si perceapa viata ciuntit. Isi pune cineva problema dintre cei care sunt acum la pensie sau pe cale sa iasa la pensie: Mai, pot / voi putea / as fi putut sa traiesc si din banii mei, ai mei, facuti cu sudoarea si cu responsabilitatea mea, pusi deoparte de mine, de MINE, la decizia mea de om mare si stapan pe deciziile mele?

Aici e buba, draga prietene. La minte. La cap. La creer. La perceptzie. Si la felul in care asta afecteaza relatia cu riscul, cu responsabilitatea, cu viitorul, cu efortul lucrativ, cu proprietatea. Eu. Eu hotarasc. Nu ministrul de finante.

Stiu: ai dreptate. Toata generatia pensionarilor de acum nu a avut mari sanse sa puna deoparte, courtesy of atitudinea comunistilor fata de proprietatea privata si fata de initiativa privata, de descurcatul pe cont propriu. Nu aveai voie sa ai initiativa. Initiativa era primejdioasa. Altii iti spuneau cand sa-ti cumperi casa, unde, ce servici sa ai (vestitele repartizari), ce salariu meriti, ce pensie o sa ai, unde sa calatoresti si unde nu, daca ai voie sa mananci parizer sau nu. Ori oua ori unt: nu sunt bune - face rau la sanatatea alimentatiei rationale.

Toate, actiuni abjecte de infantilizare si de dezumanizare si de castrare a omului si a vointei.

Da, inteleg. Pentru ei e prea tarziu. Ei nu pot sa conceapa in capul creerului lor cum e aia sa te zbati sa ai banul tau si sa pui deoparte si sa gandesti tu pentru tine si sa traiesti tu viata ta pentru tine. Cine facea asta era ori ostracizat, hartuit - varianta moale - ori pur si simplu bagat la puscarie ca submineaza siguranta nationala - varianta tare.

Vezi tu, asta iti doresti tu de la poporul asta pe care spui ca-l iubesti, prietene? Un alt rand, o alta generatie de infantilizati si castrati care sa traiasca asa cum vrea partidul, in marea marinimia sa un pic dispretuitoare? Asta doresti tu viitorului tarii asteia?

Daca da, cam nasol.

Eu despre asta vorbeam cand faceam comparatia intre cele doua cuvinte.

A, apropos: stii care e singura sub-categorie din Romania despre care, atunci cand ajunge la varsta la care nu mai munceste, se vorbeste si cu alt cuvant decat cu cel de "pensionar"? Despre militari. Ei sunt "in retragere". Adica exact echivalentul roman al lui "retired". E drept ca se spune des "pensionar militar", ca doar le intalnim in sondajele noastre unde intrebarea despre ocupatie este deschisa. Dar se practica si sintagma "militar in retragere". Ala e "in retragere", nu e pensionar. Da?


:(

*********
*********
Citeste tot...

Cum etimologia reflecta ideologia

Zilele astea argumentele curg garla. E mare dezbatere mare. Nu numai la noi, peste tot. Si pe bloguri, si in New York Times, si in Pravda, si in Stratfor, si pe malul Dambovitei, si pe al Potomacului si al Tamisei si al Senei si al Nevskii Prospekt. Ce ne facem, fetelor, cu acest sistem de redistribuire? Ce ne facem cu rolul statului de asistenta sociala, mai ales in contextul prapastiei demografice care ne paste in deceniile care va sa vina? Mai functioneshte sistemul Pay As It Goes? Ce ne facem cu pensionarii de boala inchipuiti, care calaresc hibele si slaba rigoare a statului? Ce ne facem cu pensiile, cu sistemul de contributivitate? Tz tz tz. Dar rapita? Atzi vazut rapita cat a crescut?

Totul se invarte in jurul pensiilor. Pensii in stanga, pensii in dreapta. Nu o sa vin sa maresc poluarea de litere necesare care a aparut in jurul acestui subiect. Doar o vorba vreau sa va spun, referitor la cuvinte.

Ia fiti voi atenti aici. Cum se zice in general la oamenii batrani in limba noastra de zi cu zi? Nu mai zicem "batrani". Zicem "pensionari", nu? Asa s-a impamantenit. In discutia de zi cu zi din tramvai, in drum spre piata, lumea nu se refera la cei de peste o anumita varsta ca fiind "ai batrani", ci "pensionarii".

Ia sa vedem, cum le zic americanii? Pai ar fi o incercare de limbaj politic corect care sa le zica "senior citizens" in loc de "old people". Insa cu exceptia manuitorilor de limbaj lemnos guvernamental si ongist, nimeni nu le zice asha in tramvaiele din San Francisco sau in ambuteiajele din mijlocul porumbului din Oklahoma. Nici "old people" nu le zice. Ci "retired".

Ia sa va vad? V-ati prins unde vroiam sa ajung?

Hai sa mai ne uitam inca o data la cele doua cuvinte intrate in uzanta noastra zilnica verbala: pensionar si retired.

Ce spune romanul? Ca vorbim despre o categorie sociala care primeste pensie.

Ce spune americanul? Ca vorbim despre o categorie sociala care s-a retras din activitate.

Ati priceput? Vedeti pe ce se pune inconstient accentul? In cazul romanilor (si nu numai, mai sunt si alti europeni care folosesc aceeasi sintagma), scoatem fara sa vrem in evidenta faptul ca primeste ceva. Deci pe beneficii, pe entitlements. Pe asistenta sociala. Pe pomana bine-meritata.

Ce face americanul? Nu face referinta la pensie, ci la activitate. S-a retras. Nu mai munceste. Nu pomeneste in aura contextuala a acestui cuvant nimic despre ce primeste, ci despre ce a facut.

Deci pe de o parte punem accentul, ca niste socialisti buni care suntem, gratie mostenirii de 50 de ani de sovietism bine aplicat, pe entitlements. De partea cealalta a Atlanticului, those bloody damn yankees vorbesc despre activitate. Despre actiune. Despre ce fac sau au facut, nu despre ce primesc. Cum spunea si Kennedy, nu? Nu va ganditi la ce poate sa faca America pentru voi, ci ganditi-va ce puteti voi sa faceti pentru tara.

Noi ne gandim in limbajul nostru de zi cu zi, ori de cate ori folosim cuvantul "pensionar", la ce trebuie sa faca Romania asta nasoala si nerecunoscatoare pentru noi. Sa ne dea. Sa ne dea. De ce nu ne da? De ce nu ne da mai mult? Si mai mult. Vrem mai mult! Noi vrem pensii mai mari!

Americanul, ori de cate ori foloseste cuvantul "retired", arata ca-l doare la basca de aceasta paradigma, ca nu se asteapta la mare lucru si ca se identifica prin ce a facut, nu prin ce primeste pentru ce a facut. Eu sunt ala care am fost. Care a facut asta si asta si astalanta, si care acum nu mai fac astea. Eu am facut. Eu fac. Facutul e important, nu datul si primitul.

Intzelegetzi? Diverse feluri de a-ti trai viata si de a avea asteptari de la ea. Diferite feluri de definire a idealului de viata. Diferite feluri de a percepe lumea, adica diferite feluri de ideologie, care se reflecta in diversele feluri in care folosim cuvintele.

Vedeti? De-aia nu o sa-i ajungem noi niciodata din urma pe americani, mama lor de americani. Ca noi murim pensionari, iar ei mor retired.

Citeste tot...

Long rant about serious issues

Cititi la Bogdan Glăvan. Si articolul in sine, evident, dar cu putzintica rabdare si comentariile, unde si Turambar are o contributie daca nu esentiala, atunci macar lunga.

:)
Citeste tot...

Zice ca

Zice ca diseara, la conferinta, va anunta ca in cele din urma se lasa de candidatura si trece in tabara invingatorului. Umar la umar cu cel care face conferinta.

Numele le puneti voi. Daca nu va prindeti cine si ce, sorry.

Ramane de vazut, da?
Citeste tot...

Ultrasunetele sfintzite

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.

Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită sau aghiazma, nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Iata ce a descoperit cercetatorul japonez Masaru Emoto despre apă – el a analizat puterea cuvintelor spuse peste un pahar cu apă, inghetată rapid pentru ca apoi cristalele ei să fie analizate la miocroscop.

Cu cat mai frumoasă, bună si vindecătoare trebuie sa fie molecula de aghiazmă ortodoxă, care stă in sticlă cu anii, fără a se strica? Iată de ce e atat de bine sa dati copiilor un paharel de aghiazma dimineata pe stomacul gol, inainte de a pleca la scoală!

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar if înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar if păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.

Un anonim necunoscut care il calca in picioare la sectiunea Comentarii cu mare furia sa pe pacatosul de nemernic de VoxPopulist Costin Ilie, care isi permite sa se ia de practicile publice si sonore ale practicantzilor religiei ortodoxe.

Cuuum? E de la VoxPopu... pardon, de la VoxPublica? Pai atunci frate isi merita soarta cea bicisnica, mama lor de moderni portocalii care se iau de formatorul de opinie Badea si de clopotele bisericilor si de boxele date la macsim intru preamarirea lui Dumnezeu, laudat fie numele Lui si fulgeratzi cei care Ii iau numele in desert.

Deci unde am pus boxele alea si albumul ala de musica religioasa cu Einsturzende Neubauten, ca vad ca s-a dat liber la emis decibeli pioshi in spatziul public?

Costine, tzin'te tare, ca pun acushica Metallica!

Mama, frate, in ce tzara de proshti medievali traim... :(
:rofl:
Citeste tot...

Those were the days of our youth

Ne intrebam cum poate sa aiba vocea atat de subtire. Auzisem o legenda urbana cum ca solistul inhalase vapori de mercur, scosese doua albume si pe urma murise. Mitul rockerului care arde lumanarea la amandoua capetele. Jimi, Jim, Janis. Poate si asta, cine stie. De ce nu?

Pentru o scurta perioada de timp, Jul chiar s-a facut ca ar cocheta cu ideea sa caute si el niste mercur si sa se faca solist rock, sa traiasca tare repede si iute. Pe urma, evident, i-a trecut. N-avea cum sa nu-i treaca. In Balcanii astia prafosi nu se nasc vedete rock. Jul al nostru s-a facut om mare si gras si responsabil si care nu mai merge pe munte.

Ma rog, nu-i vina lui. Singura vina a lui e ca s-a facut om mare si gras si responsabil. Pe vremea aia toti vroiam in sinea inconstientului subconstientului nostru vinovat sa fim vedete rock. Aveam plete, scuturam din ele, stateam prin camine si visam imposibilele naivele vise care acum stim ca in Balcani nu se intampla. Nope. Numai in San Francisco, si chiar si acolo din ce in ce mai greu.

Doamnelor si domnilor, va propun in consecinta sa inaltzam acest pahar de cafea cu aroma de shampanie in cinstea vremurilor cand ascultam Pavlov's Dog. S-o bem pana la capat, amara si fierbinte, mama ei de cafea. Cafeaua, acest lichid indispensabil pentru buna functionare a societatii occidentale de consum si de stres, lichidul care ne spulbera iluziile, ne baga creierul in priza paradigmei rationale si ne alearga visele sa ni le sperie si sa ni le incoltzeasca la coltz intunecat si umed de sinapsa, sa ni le injunghie cu virfuri ascutite si reci de cafeina. Mama ei de cafea si de societate occidentala de consum si de stres.

Jul, cand mergi pe munte, fi-tzi-ar maturitatea sa-tzi fie?

:/

Pavlov's Dog - Julia

Citeste tot...

Am plecat pe cale, pe cale pe carare

Neo, sooner or later you're going to realize just as I did that there's a difference between knowing the path and walking the path.
Morpheus, The Matrix (1999)

Ca raspuns la preocuparea lui Camil Stoenescu.



PS: Titlul acestui post este un vers din descantecul strabunicii mele. Pe cale, pe carare, cu roua in picioare. Strabunica-mea (Mamaitza) pleca des dimineatza pe cale, pe carare, cu roua in picioare, in fatza icoanei, cu busuiocul in mana, sa o caute pe Maica Preacurata Fecioara Nevinovata, sa o roage sa se milostiveasca pentru sufletele pacatosilor de noi.

Alte vremuri... :(

Citeste tot...

Mai e mult pana departe

Intrebare: Rusia în NATO?

Raspuns: Relaţiile dintre Occident şi Rusia conţin multe nuanţe. De exemplu, la conferinţa de la München, un reprezentant al Rusiei a conturat posibilitatea unei conlucrări cu NATO. Au fost mulţi din sală, și din partea Occidentului și din partea Rusiei, care au pus în discuţie inclusiv posibilitatea unei apartenenţe a Rusiei la NATO. Evident, sub formă de întrebare și în ideea căutării unui răspuns. Dar simpla enunţare a unei asemenea chestiuni poate arăta că ea se poate afla în discuţie, chiar dacă nu pe agenda oficială.
Iulian Fota, consilier prezidential pe probleme de securitate nationala, interviu Adevarul, luni 15 feb 2010.

Peste 30 de ani sau peste 50 de ani? 20 de ani mi se pare un interval cam scurt. In tot acest timp, Rusia va mai tine coada sus inca vreo 15-20 de ani, bazandu-se pe resursele sale generoase, mai ales energetice, dar nu numai. Pe urma, incetul cu incetul, pe masura ce implozia demografica isi va spune cuvantul, atitudinea se va schimba incetul cu incetul.

Generatzia de arogantzi tip Putin va fi batrana, pe cale de ducere, cum e Iliescu in momentul de fata la noi. Iar presiunea chineza, dar mai ales si mai ales musulmana va fi din ce in ce mai agresiva. Si in general la presiuni pe spatii largi, lipsite de aparari naturale (munti, deserturi, intinderi de apa) nu te poti apara decat intr-un fel. Cu trupe. Si ce te faci cand tu ai din ce in ce in ce mai putzini recrutzi, care sa iti echipeze nevoile de aparare, iar cecenii, afganii, pakistanezii, turkmenii si altzi uiguri din ce in ce mai multi? Ca sa nu mai spun ca nici chinezii nu vor sta usa de biserica in aceasta situatie.

Deci va spun eu: cu coada intre picioare. Nu acum. Peste 50 de ani. Cand Europa va fi si ea asediata populational dinspre sud si sud-est. Tot de musulmani. Nu ca pe vremurile lui Charlemagne, ci mai insidios. Dinspre interior. Dinspre turcii din Germania si dinspre marocanii din Marsilia si dinspre feluritele feluri de musulmani din Londra si din Manchester. Dinspre tiganii din Craiova si din Zabrauti.

Stiu. Suna paradoxal din gura unui rusofob ca mine. Nu ma credeti? Vorbim mai incolo. La batranetze, peste 50 de ani, cand vom avea aprox. 80-90 de ani. Cu o zi inainte sa murim, ne vedem pe marginea gropii la un pahar de esenta non-alcoolica de whisky, sa evaluam validitatea ipotezei lui Turambar.

Dar pana atunci sa nu ne culcam pe vreo ureche. Rusii vor fi mult mai mielusei si mai blanzi peste 50 de ani, ca le va ajunge sula demografica in coaste. Insa pana atunci isi vor continua politica de mana forte putiniano-kagebista, de recapatare a influentei in aceasta zona a lumii. Ca asha stiu ei sa joace jocul asta, cat timp au petrol si gaze si robinete de oprit gazul si tancuri si satelitzi si bani si spioni si agenti de influenta si cat timp nu le bate viitorul mic si negru la usa. Pana nu ajunge sula la coaste...

:/
Citeste tot...

Ce face Subaru din om

Mda. Cred ca de niste cauciuri de-astea de iarna am nevoie si eu, sa car prunele cu ele daca ploo.

Courtesy of RazvanBB, via Zoso.
:)



LATER EDIT: Tot de la RazvanBB, tot un Subaru Impreza.



LATER LATER EDIT: Dar si aici. Mai ales aici. Mai ales de la min 3:00 la min 3:19.



Citeste tot...

Quote of the day

Preluarea de către presă şi mass-media, fără comentariu adecvat, a diferitelor declaraţii privitoare la desfăşurare sistemelor anti-balistice SUA în România ale unor oficiali, analişti şi pseudo-analişti ruşi, mai mult sau mai puţin belicoase, pot genera panică şi dezinformare în rândul opiniei publice. Nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii, Federaţia Rusă oricât de surprinsă s-a declarat de anunţul plasării interceptoarelor americane în România, ştia de această mişcare cu mult timp înainte. Declaraţiile tăioase şi belicoase sau analizele partizane preluate din presa rusă au ca unic scop dezinformarea şi crearea de tensiuni cu scopul de a delegitima şi în final de a submina noul aranjament de securitate dintre SUA şi România. Este greu de crezut că puterea de la Kremlin nu se află în spatele acestor declaraţii şi mesaje, atât timp cât în Rusia numai există presă independentă.

Blogul Civitas politics, Usor cu scutul pe scari, 15 februarie 2010

Citeste tot...

Yes!

Mda. Stiam eu. I friggin fraggin rulez. Ce om, dom'le. Ce sociolog. Ce intzelept de serviciu.

Dovada! Unde-i dovada? vetzi striga voi acri si posomoratzi, voi carcotashii mereu nemultzumitzi, cei care va uitatzi la talk show-uri cu Valentin Stan si traitzi intr-o continua apocalipsa cognitiva, emotzionala, perceptiva si actzionala.

Uite aici. Na poftim dovada. Episodu doi din telenovela "Am o romanca. Ce sa fac cu ea? Spune, spune, mosh batran..." inceputa zilele trecute aici.

Sa nu zicetz ca nu v-am spus.

:rofl:

*********
*********

Hah, it worked! I even told her about the message you sent me and quoted it in parts [...].

Here's her latest response:

"I got to admit your e-mail scared me a bit, in the sense that I haven’t received such a long e-mail in a while now. What was really surprising is the fact that it all fits together so nicely and smooth. Are u a writer by any chance? U didn’t mention what u do for a living.

I like reading too, but honestly since the beginning of the modern age which is characterized by e-mails not longer then 2 rows, my writing skills have been compressed to the bare minimum.

I’m starting to like your friend, he’s a very wise man, but as far as the classification goes, I whish things would be that easy. Or maybe they are, fact remains that I’m not going to unravel my position in it, but u can tell me afterwards where u think I fit most :)

[chestii si mai personale, nu pentru ochii vostri avizi de informazie senzatzionala si intima]

Anyhow, u’ve got me intrigued by your personality so far, so now, what’s next?"

I think I got it under control, wouldn't you say?

*********
*********

Ha! Ha ha! Atz auzit? I'ascultatzi aici prin lectura cu atentzie prin intermediul ochilor voshtri proprii shi personali :

I’m starting to like your friend, he’s a very wise man

Pe bune, zau shi fara de mishto. Nu am inventat nici macar o picatura de virgula din cele de mai sus. Sa-mi pice tastatura si sa mi se inmoaie mouse-ul de tip touchpad si sa mi se usuce trandafiru japonez din sufragerie si wireless-ul din spatele lui si sa fiu banat prin interzicere cu intreaga clasa de IP-uri si de pe Blogspot, si de pe toate celelalte locuri de socializare voluntara si inutila pe unde mai imi pierd timpul daca mintzesc eu cu ceva in aceste vorbe de lauda si de admiratzie. Ce scrie mai sus este verbatim si tastatim si keyboardtim si copypastetim luat din ce am primit in dimineatza asta. 


Ei, ce zicetzi? E ca-s bun? Aaaaargh! I friggin fraggin rulez. We're cool, my preciouzzzz.... We're cool. I knew it! Garcon, un whisky mic, de ora noo, la domnu, sa sarbatorim victoria ratziunii si a mintzii shi a vorbelor pricepute purtate de vant asupra hormonilor feminini. Da' mai repede, bre, mai repejor, ca am si alte treburi!

:p :p :p
PS: Evident ca precum istoriografii comunisti, fac si eu selectziile care imi convin si nu pun accentul pe a doua parte a frazei. Exact cum faceau ei chestia aia cu citatul din Herodot cu tracii care sunt cei mai foarte perfectzi din toate popoarele lumii antice si mesopotamiene, fara sa continue vorbele grecului analitic taios si rece care spunea ca sunt de asemenea si cei mai lenesi si mai dezorganizati (citez din memorie, nu caut acum referinte pe Internet, asta este un post despre gagici si cat de cool e Turambar, nu despre Herodot si Ilie Ceausescu).

Deci revin la prima intenzie a acestui paragraf lung si intortocheat. Fac si eu precum istoriografii lingai comunisti si selectez doar ce-mi convine, doar prima parte a frazei apreciative, aia cu I’m starting to like your friend, he’s a very wise man, ignorand deliberat continuarea in care demoazela curtata spune de asemenea ca abilitatile mele cognitive in privintza categorizarii femeilor nu sunt de cea mai stralucita factura si prezinta un potentzial limitat de utilitate practica: but as far as the classification goes, I whish things would be that easy.

Deh, ce sa-i faci. Sociologii astia care se pricep la inventat shpe mii de categorii teoretice care nu prezinta aplicabilitate in lumea reala si intorlocata si complicata si rea. Mda. Nobody's perfect. Y compris moi.

PPS: Dupa, ceva timp dupa, mi-am dat seama. M-am lovit. Noi aici de fapt repetam peste secole diferite si peste tzari diferite si peste medii diferite de comunicare tarasenia lui Choderlos de Laclos, Les liaisons dangereuses. Deci ia sa ma gandesc eu, cine va juca rolul lui Turambar in ecranizarea care va fi realizata peste douazeci de ani de catre Warner Brothers? Hmmmm. Lemme think. Sper sa mai traiasca Malkovich pana atunci, ca restul se rezolva din machiaj.

:rofl:
Citeste tot...

Salata de roshii de jazz cu zeama de stream of consciousness

Deci se face asha:

Se cumpara niste rosii de-alea gustoase din piatza. Da, da, exista acest oximoron: roshii gustoase iarna. Secretul? Alea mici in ciorchine, alea cherry, sau cum se mai zice la roshia cireasha in engleza, ca nu prea ma pricep pe subiect. Alea mai scumpe si care se vand cu carnatul de coditze verzi, cam 20% din intreaga greutate a lor fiind de fapt coditzele pe care pe urma le arunci la cos. Deh, obrazul supttzire cu cheltuiala de daravela se tzine.

Pasul doi: te mai duci inca o data la piatza si mai cumperi niste roshii, pt ca descoperi ca in prezentza absentzei tale distinsele pushtoaice au ras tot de pe fatza pamantului frigiderului. Asha se intampla cand lasi copiii singuri acasa: mananca tot! (inclusiv cablurile de la wireless)

Pasul trei: se spala rosiile, se taie pe din doo, ca sunt mici. Se pun intr-un castron. Se adauga branza telemea. Optimal de ideal ar fi de-aia de oaie de la Telega. In lipsa de asha ceva se accepta ce este prin frigider. In frigider este o telemea moale si mai putzin sarata de vaca, asha cum le place gagicilor noastre rasfatzate si mofturoase. Neashteptat de gustoasa pt o branza de vaca.

Buuun. Atz pus branza?

Se mai pune pe urma un ingredient necesar: sarea. Face bine la colesterol. Il protejeaza si il cultiva si il creshte. V-am spus: branza nu este suficient de sarata. Pe urma, un alt ingredient la fel de necesar: uleiul de masline. Neaparat extravirgin (hmmm.... extravirgin...), de-ala presat la rece, cum le shade bine la snobii recent urbanizatzi care toata copilaria lor la tzara pe timpu comunismului au trait cu ulei de floarea-soarelui. Mama lor de comunisti.

Mai merge si niste busuioc, dar chiar mi-a fost mila de singuru fir care inca mai e verde in ghiveci. Stiu, stiu: puteam sa pun si uscat. Iete ca nu mi-a trecut prin capul asta al meu de tzaran recent urbanizat.

Buuuun. Ultima mishcare, geniala si absolut necesara si absolut greshita. Se pune usturoi. Fara usturoi salata cu pricina nu are gustul desavarshit al lucrului cu adevarat 100% natural cu E-uri de la mama lui de acasa.

De ce spun insa "absolut gresita"?

Ei, aici e o poveste intreaga.

Zice ca acum ceva vreme, asta-toamna, mergand eu prin piata, am trecut pe langa o mamaie de-aia apsolut naturala si autentica si baba batrana cu brau de lana, se vedea clar ca nu are de-a face cu tarabagii smardoi aia cu brevete inchipuite de creatori tzarani. Asta chiar era de la mama ei de la Crevedia sau de unde venea ea.

Batrana, saraca, plimba niste amarate de funii de usturoi pe care evident ca nu i le cumpara nimeni, ca era marunt shi chinuit ca ea. Impins de o mila fireasca, tresaltand in mine ancestralitatzile telegene, m-am hotarat sa-i cumpar tot usturoiul acolo pe loc. Am facut un pustiu de bine si m-am ales cu un snop de legaturi de usturoi 105% natural, marunt, mic, chinuit.

Partea buna e ca e usturoi de-ala biologic, cum ii zice, usturoi de la ma-sa natura. Partea proasta este ca daca te pune dracu sa te apuci sa curetzi o capatzana de usturoi, patzeshti exact ce patzitzi voi acum: cititzi de vi se lungesc urechile pana ajungetzi la concluzie. Alooooo, Turambareee! Da-te dracu de nebun, termina dracu o data cu usturoiu ala al tau mic si natural si biologic si zbarcit, ca ne-ai innebunit cu el, scrii de un sfert de ora despre el si noi citim de aproape la fel de mult timp, fi-tzi-ar usturoiu biologic si natural al dracului sa-tzi fie, huoooo, la oaaaaseee, treci dracu la urmatoru subiect ca nu mai suportam o asemenea desfashurare de stream of consciousness sa moara mama daca nu inchid pagina ma duc naibii la altu sa-i fac trafic ma duc la zoso ma duc la badea...

Gata. Pana aici. Orice pana la Badea. Am terminat. Eu de fapt vroiam doar sa va arat cat de dificil este de curatzat usturoiu babei, ca la fel de mult timp mi-a luat mie sa-l curatz cat v-a luat voo sa cititzi aceasta poliloghie de ditiramba de stream of consciousness de l-ar fi bagat in boala si pe Joyce si pe Marquez fi-tzi-ar usturoiu al dracu sa-ti fie Turambare ca ne innebuneshti tu pe noi cu usturoiu tau si...

Da, si pe cat de mult a durat, pe atat de dificil si de migalos, ca era al dracu usturoi mic si marunt si zbarcit si chinuit, de nici unghia nu intra il el. Chiar, s-o fi inventat vreo mashina mecanico-electrico-automata de depanushat usturoiu? Mare inventzie ar fi. Chiar, cum curatza aia usturoiu natural si biologic la marile restaurante de fitze? Te pomeneshti ca il primesc gata facut pasta, cu multe E-uri si cu un pic de...

Gata, m-am potolit. Am terminat de curatzat usturoiul. Restul e floare la ureche: se amesteca, se lasa sa zaca un pic in zeama sa, sa se scurga un pic -

Pai cine crezi tu ca o sa-ti mai citeasca tie blogu???, zice Marta perplexata si indignata, citind ce scriu peste umar si intre timp sugand la ultimele resturi de ramashitze de roshii cherry si incercand fara succes sa-mi dea peste mana sa sterg aceasta impertinentza de interludiu metatextual de post-modernitate interactzional-auto-referentziala din text in care imi permit sa fac referire la ea. Scumpa de ea, fata lu' tata.

Gata. A plecat. Pot sa continui.

Ba nu. S-a intors. Ia sa vad eu, ce mai scrii? Aaaaaaargh!, pune Marta mainile in shold, dupa ce s-a dus la baie sa se spele de zeama cea zemoasa de roshii cherry. Nu-i place ca scriu despre ea.

Tata, itzi place cum m-am facut la par? intreaba Andra, vazand ca ea nu e bagata in seama. Itzi place, tata? Itzi place? Itzi place? insista Andra, cand vede ca nu intorc capul. Intorc capul. Itzi place? Mi-am pus shi margele..., se pisiceshte ea, cu margelele cele ieftine de plastic inevitabil roz la gat.

Da, si margele si funde in par. Nemaipomehipercalifragilistic. In fundal, Philip Glass isi canta melodia hipnotica. Koyaanisqatsi. Total adecvat situatiei de scris hipnotic de stream of consciousness in care scriu acum.

...Deci unde ramasesem?

Aha. La salata. De-abia a avut timp sa se asheze un pic, sa-si amestece zemurile de roshii cherry si de usturoi si de ulei de masline extravirgin (hmmm... extravirgin...) si de branza.

Se amesteca apoi, nu prea viguros, dar nici prea gingash, ca doar nu e maioneza sa se taie, se invarte si in stanga si in dreapta, si in sus si in jos, se adulmeca strashnicul miros care se ridica din castron.

Si se mananca. Cu paine graham, daca avetzi.

And that's called jazz...

:)
Citeste tot...