Stăteam aseară în capătul grădinii, cu Flo alături, uitîndu-ne cum se lasă seara peste Telega.
Eram după o zi de grădinărit, simțeam cum se lasă oboseala încet-încet în mușchi, mă uitam la amestecul de gri și de albastru și de alb-murdar al norilor care se scurg pe deasupra dealurilor. Ascultam cîinii și gaterele și orătăniile din satul care se întindea la picioarele noastre și dincolo, pe cealaltă coastă a văii, spre Buștenari. Mă uitam la fete cum se aleargă ceva mai jos, pe lîngă casă.
Și, punînd cap la cap toate aceste bucăți de puzzle: Telega, familie, nori, grădină, copii, seară, dintr-o dată îmi trece prin cap: nu cumva ăștia sunt cei mai frumoși ani ai noștri? Nu cumva ăsta e apogeul vieții noastre?
E vîrsta cea mai bună, atît pentru noi, cît și pentru copii. Noi undeva ușor sub 40 de ani. Fetele pînă în 10 ani. Suntem întregi la trup și la oase și la măruntaie. Stăm destul de bine pe partea profesională. Cît dinspre partea economică, la fel – ca să nu uităm de înțelepciunea becaliană. Am reușit să ne punem pe picioare casa asta aici, ca și grădina.
Încet-încet, lucrurile încep să arate cum vrem noi, și găsim mare bucurie în suflet cînd ne uităm împrejur. Copilele se joacă, noi îmbigubizăm la copaci și la straturile de flori, afară e primăvară și frumos, criza vine, pleacă, trece pe lîngă, avem planuri de viitor, ne place să călătorim și chiar și reușim. Ce ne mai trebuie?
Dar mai ales și mai ales, întrebarea din colțul minții, gheara din adîncul mațelor: ce ne așteaptă? Peste cinci ani. Peste 10 ani. Peste 20 de ani. O să îmbătrînim frumos? O să ne crească fetele fain? O să-și facă o viață împlinită? O să fim bolnavi? Care o să înceapă primul să sughițe din corp? Oare ce? Diabetul? Inima? Oasele? Ce o să facem peste 10 ani de zile, depedeve profesie? Dar peste 20?
Știu. Mai e mult pînă departe. Perspectiva este luminoasă. Ați putea spune că-mi fac griji degeaba. Însă întrebările stau undeva acolo ascunse, atîrnate, în așteptare. Gnawing. Gnawing. Gently gnawing the guts...
„…să dăm semnal la lume”
Acum 2 ore
19 comentarii:
cine lasa seara peste Teleaga mea?
Cum ma sa nu imbatraniti frumos. Doua fete cucuiete, tata coleric, mama calma, Telega te leaga, ori ce ai face, intoarcerea la cele naturale e tot mai pregnanta...toate ingredientele ;) (ca sa citez din ziaristi), nimic nu lipseste:D
sau despre lucrurile cu adevărat importante...
cu toții avem o Telega. unii au găsit-o deja, alții încă o mai caută :)
carpe diem, be happy! ;-)
What if this is as good as it gets?
Lasa, mai, veru' Turambar, ca nu exista peste 5 ani, peste 10 ani. Pen'ca nu exista precautie. N-ai cum sa te feresti de viata, ia-o de mana si las-o sa te fugareasca pe toate coclaurile. :) (De sor'sa complementara, cu atat mai putin te poti feri -- aia te ia singura de mana. :D) Stii, ca iar ne-ntoarcem la principiul majoritatilor, degeaba vrei tu sa fii precaut si treci pe trecerea de pietoni daca altu-si traieste clipa cu 150 km/h in buricu' targului, ma-ntelegi? Precautia are prostu' obicei sa fie minoritara atunci cand echivaleaza cu evitatul riscurilor si majoritara atunci cand se mai numeste si constipatie -- adica frana in buza evolutiei inspre mai bun sau mai bine. :) Asa ca nu poti decat sa te plantezi in pozitie de bring-it-on dinaintea gardului. :)) When you worry call me, I'll make you happy. =))
Bucură-te de fiecare zi, stîrpitorule de balauri. Fiecare zi în care eşti fericit e un lucru minunat pe care nu poate nimeni să ţi-l ia înapoi vreodată. ;)
Telega lui nenea Turambar.
Ce "fundatie" frumoasa pentru urmatorii 20,30....100 de ani! ;)
Si timpul grebla se facu...
Copiii cresc oricat am vrea noi sa le pastram la "varsta de aur", si fetele vor trece prin faza aia in care vor descoperi ca tata nu e centrul Universului, ba chiar au contraire pe alocuri. Apoi vor reveni la sentimente mai bune (bon vieux papa...)
Gradina isi va vedea linistita de inmuguririle, si infloririle, si infructarile, si desfrunzirile, si reinvierile ei. Aceleasi anotimpuri chiar daca mereu altele.
De partea cu sanatatea, mda. Va fi asa cum vom avea grija de ea din timp.
Fă sport, mănâncă legume, spală-te pe dinţi! ca sa citez un clasic in veatza. Nici suplimentele hranitoare nu strica.
Dar pana se va face tarziu si departe, si chiar si atunci, daca om mai trai, fi-vor inca multe sticle de vin beute cu prietenii, multe meciuri de rugby privite cu entuziasm, multe oceane calatorite, multe femei frumoase de privit, multe filme bestiale de comentat, multe carti naucitoare de cetit, multe iubiri de iubit si reiubit, si... si... si...
De cifre nu zic nimica, ca io nu poci sa le sufar :-)
(si gand ma gandesc ca sunt unii care spun "abea astept sa ies la pensie"...)
@ All: multzumesc tuturor gindurilor bune. Un singur comentariu: nu, Madeline, gradina nu-si vede linistita singura de inmuguririle sale. Daca nu o bibilesti in fiecare an cu osirdie si cu mult pamint sub ungii si cu multe sgirieturi de stepi de prun, de ghimpi de maces si de salcim, de miini uscate si zdrelite si belite, atunci gradina goes vavavoum si creste cum vrea ea, nu cum vrei tu. Gardurile se darapana, buruienile cresc cit casa, copacii se blegesc si se duc aiurea la mama natura sus in cer, iarba necosita se face nashpa, si in general toate se duc shtremeleagului de suflet. Deci e vorba de o munca de chinez batrin, in fiecare an de la capat si inca un pic in plus.
Ca azi, de exemplu. Sapat pomii, curatat in jurul magaziei de toate cotoroagele, curatat un colt de gradina unde cei de la Renel, in lipsa noastra, au pus crengile pe care le-au taiat din copacii din gard, de sub linia de curent. Am dat foc, am curatat, am greblat, am astupat niste gauri in gard, am facut planuri: ce reparam mai intii? Acoperisul? Sau terasa? Sau gardul dinspre vecinul Ion (la propunerea lui, reparam gardul si facem costurile fifty-fifty, iar el pune suplimentar mana de lucru)? Sau gardul din spatele gradinii? Sau darimam casa cea veche? Dar aia nu putem inainte sa nu limpezim soarta juridica a restului de teren. Deci mai incolo. Sau...? Sau...?
Deci, dupa cum se spune in termeni laici, daca stai la curte, totdeauna e de treaba. Daca mai pui la socoteala ca noi pe-aici stam de fapt maxim o luna pe an, adunate toate zilele (hai, Flo poate sta mai mult, ca pe timpul verii se retrage aici cu fetele), deci daca pui la socoteala ca stam foarte putin aici, itzi dai seama ca tot timpul e de treaba de dimineata pina seara. Except those bloody moments when I check my blog status for 5 minutes and finish after an hour and a half... :) :p
Ai dreptate cu gradina, sigur.
Pe cea de la "tzara noastra" o munceste tata, de aia nu stiu io ce si cum. Dar ritmul inmuguririi, si infloririi, si rodirii, pe alea nu am cum sa le schimb io :-)
Mi-adusei aminte de o gradina a copilariei mele. Era a unui unchi, in Voluntari. Si unchiul asta, si matusa, aveau o gradina maaaaaaaaare, maaaaaaaaaare, de nu i se vedeau gardurile. Multi pomi fructiferi. Legume. Zmeuris si muraris. Cu de toate. Si ei impartisera gradina aia in doo. Pe una o "imblinzisera" si munceau la ea din zori pana in inserare, iar pe cealalta o lasasera salbateca.
Ei, aia salbateca, deja era ca o junga, cu liane incolacite pe dupa copaci nodurosi, cu carari abea zarite printre tufarisuri gigant.
Ghici pe unde haladuia copilarimea?
PS
Si io la fel ceas(urile) jumate, uffff :P
Turambar, pamantul sub unghii, spini in palme si transpiratie.
Imi cazi drag!
@ Madelin: :) Faine amintiri, Madeline :)
@ Gabarelo: Nu cadea! Tzara te vrea...
:) Joke aside: fac sportu asta de mult timp, in fiecare primavara. Doar ca nu stiti voi, ca de-abia acum m-am apucat sa trimbitzez pe blog. Dar lupta cu urzicile, curatzatu zmeurei, tunsu pomilor (mai devreme, cat timp sint in adormire vegetativa), reparatu gardurilor, cateodata si un pic de hirletz, toate astea le-am facut si in alti ani. Ca la Telega, dom'le, ca la Telega :)
Deci ca fapt divers: e muuuult mai misto cu padurea langa tine, ca nu tre' s-o sapi, nimic nu trebe sa-i faci, numa' sa te uiti la dansa si sa te minunezi. Si sa-ti bifezi alergatura de dimineata pe la 5 a.m. si sa-i faci poze.
Asa.
Sau asa.
Sau poate asa.
Sau chiar si asa.
Si sa ai un cer dinasta.
All ready-made, my friends. :D
Object found.
Bag de seama ca te plictisesti :)
@ Anca: Foarte frumoase pozele. N-am vazut nimic din ele, ca am conexiunea slaba. La Bucuresti.
Avem si noi padure. La ceva distanta, vreo 3 km. Numai bine sa te urci in masina ca sa te duci sa alergi in jurul ei :)
@ Matusalem: Mai rau, mai Matusalemule mai. Nu ma plicstisesc: gandesc. Ca de plictisit zilele astea nu prea am avut timp, cu atitia pomi de sapat si cu atata zmeura de scos dintre urzici.
-----
Gata. Ma duc sa-mi schimb cauciucurile, sa le pun pe-alea de vara, sa pot sa alerg mai bine in jurul padurii... :)
Da' poti sa si alergi aia 3 km, draga faptura, nu mai chinui animalu' ala de masina pentru orice zvarlitura de batz. :D
Salut,
Un schimb de link te-ar interesa...? Eu te-am adaugat deja in blogroll... Daca ma consideri demn de a-mi intoarce favoarea astept un semn... Mersi!
@ Anca: He he. Ai cazut in capcana. Egzact asta a fost motivul pen' care am spus de mers cu masina pana acolo: ca sa te ultragiezi dumneata, ecologisto... :)
@ Blogdeprost: Sorry, mate. Deocamdata nu. Poate mai incolo...
N-am cazut, drace, am coborat incetuc pe scari. :D
Si nu din motive ecologice, cat din motive anatomice.
Trimiteți un comentariu