Un cuvînt: Hirsut

Hirsut. Morocănos. Găgios. Mohorît. Morose. Ciufut.

Găgios se spune pe la Telega. Mai înseamnă, pe lîngă "supărăcios" și "cu fundul în sus", de asemenea și “care ține price”, “care nu iartă”, “resentimentar”, “răzbunător”.

Mohorît. Frumos cuvînt. Oare are legătură cu “mohor”? Să verificăm. Dicționarul Etimologic al Limbii Române, Alexandru Ciorănescu, pagina 519: mohor (-ri), s.m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag. mohar, cf. sb., cr. muhar, bg. mohor. Der. mohorît, adj. (înv., roșu-închis; sumbru, întunecat; întristat, melancolic).

Mda. Concluzia? De la unguri vine mohoreala.

Să continuăm.

Ciufut. Ia să vedem: există în DELR? Cum să nu! Pagina 206: Ciufut (-tă). adj. 1. Evreu. 2. Cămătar. 3. Zgîrcit, avar, meschin. – Mr. ciafut. Tc. Ciufut "evreu" din arab. "gehud. […] Se folosește numai în Muntenia, dar mai mult decît afirmă DAR.

Aha. Deci de la turci și de la arabi, prietenii istorici ai evreilor. Ai dracu’ evrei, ciufuți mai sînt... :)

Aside comment: nu are legătură cu ciuf. Cel puțin după DELR / Ciorănescu.

Să continuăm.

Găgios. Dacă și ăsta este în DELR, atunci jos pălăria, legionarule care ai fugit în Spania (sau Portugalia?) și care ai lăsat bunătate de monument al limbii române. Ia să vedem... (Aside thought: ar trebui să vină din țigănescul “gagiu”, nu?)

Mda. Nope. Nu are acest regionalism de zonă telegenească. Se pare că doar pe la noi pe dealurile alea e lumea găgioasă, în restul României e doar ciufută sau hirsută sau morocănoasă sau mohorîtă. Sau, mai nou, că tot se poartă neologismele, nefe... :)

Să continuăm (dar repede, că trebuie să mă duc să o iau pe Marta de la balet, să o fac pachet împreună cu Andra, să le trimit la Telega cu nepotu’ Mihai, că mîine și poimîine sîntem ocupați și eu, și Flo).

Deci. Unde rămăsesem?

Hirsut. Să vedeeem... DELR... Pagina 398. Apare doar pasager, nu are cuibul său propriu, ci doar printre multe alte derivate la hîrș, considerat a fi onomatopeic. Hîrsi, vs. refl. (a se obișnui, a se deprinde; a fi zgîrcit), în al cărui al doilea sens pare a se observa același semantism ca în sp. ronoso, fr. ladre (după DAR este cuvînt de origine diferită, în legătură cu tc. hîrs “lăcomie”).

Deci cum ar veni fie onomatopeic, fie din turcă. Nimic despre germanicul hirsute.

Ia să vedem “hirsute” în engleză.

http://dictionary.reference.com/browse/hirsute

Hirsut în acest sens înseamnă despletit, nearanjat, cu părul lung și încîlcit, dezordonat, care nu are grijă de el, așa mai hippie și mai homeless, sau ca atunci cînd te scoli din somn și ai o față de spate, ciufulit și încercănat și vai de mama ei de viață.

Din latinescul hirsūtus rough, shaggy, bristly, related to hirtus "shaggy," and possibly to horrere "to bristle with fear."

Deci aici n-avem noroc de convergență etimologică.

Gata, ultimul, că trebuie să plec. Morocănos (clar înrudit cu morose).

Să căutăm mai întîi în DELR.

Nope. Pagina 522: cf. lui Ciorănescu, n-ar avea strămoș, ci ar fi pur și simplu o creație expresivă, adică nu vine de nicăieri, a fost inventat pur și simplu pentru sonoritatea sa elocventă. Morînci [...] Creație expresivă, cf. morocăni, morfoli. Hmmm. Măi, să fie...

Ia să vedem dinspre partea englezească.

http://dictionary.reference.com/browse/morose

Evident din latină. mōrōsus fretful, peevish, willful, equiv. to mōr- (s. of mōs) will, inclination + -ōsus. Adică, cum ar veni, din morav, da? Uite, un pic mai la vale

from L. morosus "morose, peevish, fastidious," from mos (gen. moris) "habit, custom" (see moral). In English, manners by itself means "(good) manners," but here the implication in Latin is "(bad) manners."

[Latin mōrōsus, peevish, from mōs, mōr-, self-will, caprice, manner; see mē-1 in Indo-European roots.]
mo•rose'ly adv., mo•rose'ness n.

Ia să căutăm la morav în DELR. Cu o pagină înainte, la 521. Nope. Nimic. Nu spune nimic de morocănos.

Deci gata. Deci am plecat. Deci nu mai fiți morocănoși și găgioși și ciufuți, și mai pieptănați-vă și voi, că prea arătați ca Muma Pădurii. Măi hirsuților măi...

:)