Păcatul național

Ovidiu ne propune leapșa păcatului național. Ce e mai nașpa și mai nasol la acest brav popor român, care a dat lumii capodoperele de artă Miorița, Legenda Meșterului Manole, Mambo Syria și Casa Poporului? A, și Brîncuși. Era să uit. Mai ales Brîncuși. Mai ales după ce s-a făcut francez… :) :p

Ovidiu spune că ar fi invidia. Nu îl contrazic – are în mare măsură dreptate. Vreau doar să-l completez. Să scot în evidență alte două păcate care, după mine, sînt chiar și mai mari decît cel al invidiei.

De ce spun asta? Pentru că invidia, în doze bine ținute în frîu, homeopate și farmaceutice și servite cu lingurița de șerbet, poate fi pozitivă. Am ciudă pe Mr Smith că face, sau este, sau are, sau știe (marile verbe ale existenței, nu?), și atunci invidia bine temperată poate să-mi cheme la suprafață (to muster, cum frumos zice limba engleză) dozele de energie, de voință necesare pentru a fi și eu pe măsura lui.

În acest caz, vorbim de diferența esențială dintre bine și rău, dintre zăticneală și construcție, dintre abordarea pozitivă și cea negativă, cîrcotașă, cinică, lehamitoasă.

Nouă, după cum bine știm, mai ales ăștia intoxicați cu aerul Internetului social românesc, totul ne pute și nimic nu e bun. Să ne așezăm, așadar, dragi tovarăși întru jale, în cur acișilea pe iarbă sau pe marginea trotuarului, eventual și cu o bere lîngă noi, și să așteptăm duios, încet și trist, să vină moartea să ne ia, decreptitudinea, ratarea, bătrînețea, deranjul, dărăpănarea și uitarea. Așezați-vă aici, dragi tovarăși întru blambeceală cîrtitoare, luați o gură din berea asta ticăloasă și capitalistă și făcută în Danemarca și să privim ce nașpa e capra vecinului, și cum trenurile și păsările și norii și toți și toate se duc în Occident. Ale dracu’ trenuri și paseri și nori. Al dracu’ Occident (știți voi: catedralele, turcii, Ștefan cel Mare, noi cu pieptu’ gol ne-am sacrificat și i-am salvat de la căsăpire). A dracu’ viață, că așa mi-e o scîrbă de toți și de toate că nici să mă sinucid nu reușesc, că necesită efort și organizare.

Vedeți: negativitatea. Nu invidia, ci negativitatea. Asta e principala bubă, după părerea mea. Orice meteahnă, orice viciu, orice zăticnire poate fi, la rigoare, transformat, sublimat în ceva bun. E cunoscută butada că chirurgul nu este, în fond, decît un criminal socializat, care și-a găsit și el un rost în viață, iar polițistul un bătăuș adus la sentimente mai bune. Două exemple de sublimări ale unor porniri rele.

Deci, dragi tovarăși întru jale, primul păcat pe care trebuie să-l mărturisim sub sutana popii (hei! ce căutați acolo? Nu vă e un pic de rușine la obraz?), pe bloguri și forumuri și site-uri de ziar (hei! de ce pierdeți timpul pe bloguri? marș la muncă cu voi, mama voastră de pletoși și de inadecvați și de elemente subversive și antisociale!), la terapeut (hei! cum aveți curajul să vă duceți acolo? Cum îndrăzniți să vă așezați pe canapea? o să ardeți în focurile Gheenei, famenilor) sau, ultima soluție, scumpei mame care ne-a dat viață (hei! nu-i spuneți totul! mai încolo o să vă pară rău), să-l conștientizăm, încolțim, înghesuim, țintuim, să-l eradicăm și să-l dăm cu DDT, cu soluție de gîndaci și cu benzină este negativismul.

Nu mai fiți negativiști, dra... Hait, că și eu folosesc tot propoziții negative. Deci să reformulăm. Deci cu alte cuvinte. Deci din nou și de la capăt: FIȚI POZITIVI, MĂI DRAGE LOAZE! Cum spune mărețul popor chinez care e pe cîmp la cules: orice criză e o oportunitate.

A doua zăticnire valorică, emoționalo-energetică de care ne facem vinovați în fața Dumnezeului popoarelor care nu există (Dumnezeu, nu popoarele) este lipsa de perseverență. Inconsecvența. Și – strîns legat de asta – lipsa de proiect, de strategie, de gîndire adîncă, de conștientizare și faptă întru la longue duree.

Perseverența, fraților. Tot o chestie ce ține de sublimare, de maniera în care sîntem în stare să muster, să domesticim, să împrietenim energiile din puțul adînc al animalului somatico-inconștient, să le aducem la suprafață, să le înhămăm (to harness, da?) și să le punem la treabă întru paradigmă pozitivă și construcție și migăleală de chinez bătrîn și de constructor de catedrale și de autostrăzi și de mici garduri vii între țarini și ogoare, plantate acum doo trei cinci sute de ani și care și acum înfloresc frumoasă floare de gherghin viața e un chin amar și suspin gata nu vă mai rețin floare verde de pelin mă duc la icoane să mă închin să damblagească și Obama și Putin.

Deci ați înțeles, da? Atitudine optimistă. Perseverență. Gîndire strategică. La longue duree. Respirația istoriei în ceafă.

Și pe urmă, încet-încet, creepin’ upon us, o să vină și mîndria, acea aspră, ștremelegoasă și țîfnoasă meteahnă atitudinală de care sînt preaplini nemernicii de britanici, mama lor de civilizatori, de cuceritori, de gînditori, de muncitori și de aprigi băutori (does it correlate, or what?)

Gata, vă las. Am treabă. Trebuie să gîndesc pozitiv, să fiu perseverent și să îmi construiesc o strategie de cucerire a Marii Britanii. Unde am pus sticla aia de Laphroaig, aia făcută de frații noștri scoțieni care îi urăsc cu mare ură și ciudă și invidie pe nasoii ăștia de nemernici de briți? Că am un pic de treabă cu ea, întru mare perseverență lichido-telectualo-creativă...

:rofl: