Mama lor de psihanaliști, cum dau ei deoparte cearșaful iluziei și amǎgirii și ne provoacǎ sǎ privim cadavrul în fațǎ, în toatǎ splendoarea descompunerii sale umflate și împuțite.
* * *
Întrebarea revine nu numai în mintea celui ce scrie rândurile de faţă, obsesiv: cum se face că cel puţin jumătate dintre români regretă regimul comunist?
[...] Fiinţa umană are nevoie de un „tată“ sever, spune Fromm. Este foarte greu să fii liber, să iei mereu, în mod autonom, decizii privind viaţa ta. În interiorul conştiinţei unui adult rămâne mereu viu un copil; acest copil jinduieşte către un „tată“, chiar tiranic, chiar odios. Succesul totalitarismului vine din această nevoie de-a da ascultare, de a-i lăsa pe alţii să decidă pentru tine.
[...] Avem acum un avantaj faţă de Fromm: ocazia de-a studia mentalitatea acestui om, omul postcomunist. Autoritatea tatălui monstruos a dispărut. Mulţi se consolează cum pot: unii, cu mult curaj, fac dificilul exerciţiu al libertăţii, în ţara lor sau aiurea; alţii trăiesc ca nişte orfani nenorociţi, cu „nostalgia tatălui“, ale cărui consemne nu te obligau pe tine, eternul copil, să iei hotărâri, să suferi de libertatea pe care o ai. Iar faptul că rândurile „orfanilor“, ale celor ce plâng după autoritate, sunt din ce în ce mai dense arată că sistemul actual nu câştigă teren; dimpotrivă, el convinge pe din ce în ce mai puţini, atâta vreme cât nu oferă soluţii.
Trăim într-o oligarhie care a înlocuit tirania. Omul de rând suportă mai bine opresiunea unui singur tiran, oricât de apăsătoare ar fi ea, decât neruşinata inamovibilitate a unui grup de inşi care abuzează constant de influenţa dobândită. Acest grup este aidoma balaurului din poveste: îi tai un cap, îi cresc alte şapte la loc. Numai scuturarea pasivităţii, protestul ar putea reduce puterile oligarhiei. Dar pentru asta omul trebuie, tocmai, să se simtă liber.
Ion Vianu, Gîndirea congelatǎ, Revista 22, 1 martie 2011
ABCul politic, cu Ernu și Rogozanu
Acum 4 ore
3 comentarii:
Asa cum era el de tiran si nu era libertate deloc, s.a.m.d., lumea il regreta pe Ceausescu pt. ca avea mai multa siguranta pe vremea aceea.
Acum trebuie sa asistam la ce fac gastile in Romania.
"Fiinţa umană are nevoie de un „tată“ sever, spune Fromm."
Poate, desi e cam riscant sa generalizezi. In mod sigur românul are vocatia biciului.
Si daca nu impui niste limite e greu sa spui cuiva ca le-a depasit.
Personal am avut o viata buna pe vremea lu' Ceausescu. Nesiguranta zilei de maine, jaful la drumul mare pe care il indura fiecare roman, dorinta unui regim autoritar care sa ii stapaneasca pe cei care acum distrug statul, duc la concluzia ca era mai bine atunc.
Trimiteți un comentariu