Concurs de înjurǎturi antropologico-nostalgice

Cum spuneam și în dimineața asta, într-un dialog erotico-constructiv cu Matusalem, mǎ întristeazǎ decǎderea stilistico-lingvisticǎ ce o putem decela în comportamentul agresiv verbal la compatrioții noștri contemporani din ziua de azi adicǎ de acum.

Ce se întîmplǎ? Toatǎ lumea s-a cantonat în genital. Cînd vine vremea de înjurat, sîntem martorii unei nefericite sǎrǎciri lexicale. Pulǎ, pizdǎ, inevitabilul fut. În cel mai bun caz, se fac excursuri în zona tanaticǎ. Aia cu morți adicǎ, pentru cine a lipsit de la orele de greacǎ clasicǎ.

Indiferent de motiv, de mood, de intensitatea supǎrǎrii, toatǎ lumea își bagǎ și își scoate, fute chiar și dacǎ n-are cu ce, apǎsat, cu stropi de plǎcere cristalinǎ atunci cînd rostesc cuvintele alea neaoșe, pe care ni le-au lǎsat strǎmoșii noștri slavi și cumani, de la Decebal și Traian citire. Tare repede și iute, cum zice bancul. Tare și apǎsat, cum scria pe tatuajele interlopilor pe vremuri.

Ca și în alte domenii ale vieții, ruralul și tradiționalul își dau obștescul sfîrșit. Iia cea înfloratǎ, nǎframa, costumul popular, cîntatul din frunzǎ, hora în bǎtǎtura satului, obiceiurile tradiționale și înjuratul pe teme religioase sînt deja de domeniul trecutului.

Cred cǎ în ziua de azi doar pe la MȚR se mai înjurǎ ca pe vremuri, asta doar ca sǎ se pǎstreze ceva din parfumul acelor vremi trecute. Te trezești cǎ mîine-poimîine Vintilǎ Mihǎilescu, antropologul nostru de servici, se va simți obligat sǎ organizeze un workshop la care sǎ învețe studenții de la științe sociale sǎ învețe tradițional, autentic.

Workshopul va fi organizat pe bani europeni, evident, cel mai probabil pe un fond POSDRU, și pe urmǎ vor fi dificultǎți în justificarea birocraticǎ a banilor cheltuiți. Alte motive de înjurǎturi. Alt workshop. Chiar happening, aș zice.

Unde sînt, oameni buni, înjurǎturile alea cu care am crescut în ograda pǎrinteascǎ? De cînd n-ați mai auzit un “Dumnezeii mǎ-tii” spus din inimǎ, cu foc, cu poftǎ haiduceascǎ și cu bîzdîc balcanic? Dar un “Crucea mǎ-tii”? Dar un “Da-r-ar dracii în capul tǎu sǎ dea”? “Anafura și cristoșii cui te-a fǎcut”? Dar un simplu “Du-te dracu’”, care pe vremuri era pur și simplu pîinea cea de toate zilele a relațiilor interumane pline de respect și prețuire reciprocǎ?

Oameni buni, ne moare tradiția, oameni buni! Sǎ facem ceva! Sǎ-l punem pe Vintilǎ sǎ scrie un proiect! Sǎ propunem o materie facultativ-obligatorie în clasa pregǎtitoare, sǎ învǎțǎm copiii sǎ înjure neaoș, de la curu’ vacii. Ah! Cristoșii mǎ-sii de viațǎ, de ce trebuie sǎ îndurǎm aceastǎ nedreptate ontologicǎ, aceastǎ viațǎ atomicǎ de rahat, în care toatǎ lumea vorbește ca-n Pantilimon și nimeni nu mai înjurǎ ca un cioban?

Dumnezeii mǎ-sii de viațǎ...

Deci, așadar și prin urmare, ținînd cont de faptul cǎ scǎunelul are doar trei picioare, pe cale de consecințǎ declar deschise lucrǎrile interactive pe aceastǎ temǎ. Aștept cu cel mai științific interes toate înjurǎturile rural-arhaice pe care vi le amintiți și care considerați cǎ trebuie sǎ rǎmînǎ în fondul de aur al înțelepciunii spiritului poporului român.

Ce mama dracu’! Pǎi ori sîntem antropologi, ori nu mai sîntem...