Ah, ce dureros...

Am fost asearǎ la lansarea lui Digi 24.

De cum am intrat, am avut un deja vu. Ah ce dureros. Am dat nas în nas fix cu englezii consultanți care acum vrei trei secole și ceva, prin 2003, pe vremea cînd îngîmfatul Albion cîștiga Cupa Mondialǎ, ei, îngîmfații de consultanți, fǎceau identitatea vizualǎ pentru Național TV. Ah, ce dureros.

Ne-am recunoscut, ne-am îmbrǎțișat, am evocat, ne-am tachinat. Am discutat despre banii de recuperat (ah, ce dureros!), despre viațǎ, rugby, București (ah, ce dureros!), televiziune, Cehia și femei. Nu, despre femei n-am discutat, am pus-o de la mine. Ah, ce dureros.

Pe urmǎ s-au deschis ușile și am intrat în sala cea mare, unde avea loc evenimentul propriu-zis de lansare. Chestii cu fum, cu obscuritate cyberpunk. Ce mai: plin secol 21. Multe efecte speciale. Din pǎcate însǎ, efectele speciale au fost anulate de un scenariu șchiop, tare șchiop. Naiv, ca la teatrul din Drǎgǎșani. În consecințǎ, distins onor participanții ne-am plictisit elegant și demn și sobru și cu oareșce aroganțǎ, cum îi șade bine participantului la asemenea sindrofii.

Trǎirile negative de jenǎ la adresa scenariului șchiop – sǎracii! uitǎ-te la ei cum se chinuie! vai, ce varzǎ sînt! cine a scris penibilitatea asta? – au fost parțial compensate de trǎirile pozitive la vederea unui comportament reprobabil drag sufletelor noastre amorale și imorale și cîinoase și reci. Am admirat inadecvarea cvasi-ilegalǎ a comportamentului participanților în trafic la eveniment: mai mult de jumǎtate din cei de acolo își aprinseserǎ tacticos țigǎrile și fumau like in the good old days, înainte de Potopul moral anti-tutun. Ce fum! Ce autenticitate! Ce nostalgie dupǎ vremurile cînd puteai fuma fǎrǎ sǎ se uite lumea la tine ca la ciumați.

De bucurie – ah, ce dureros! – mi-am aprins și eu o țigarǎ, deși formal vorbind am trecut de partea bunǎ a Forței și m-am lǎsat de fumat, și am bîrfit naivitatea scenariului de eveniment de lansare cu cei din preajmǎ, cunoscuți din televiziuni.

Cum e aia sǎ stai de vorbǎ cu niște holograme? Ǎștia nu-și dau seama de frazbilitatea situației? Chiar ne iau de gubilactici? Hai, sǎ zicem cǎ pentru un copil de 6-7 ani parcǎ-parcǎ ar mai merge, dar pentru unul de 8-9 ani deja e fumat, e passee. Ce e aici: lansare de televiziune de știri sau de televiziune de desene animate?

Ah, ce dureros! Sǎ vezi ce cotǎ de piațǎ scǎzutǎ o sǎ aibǎ. Vlad, sǎ zicǎ mersi ǎștia dacǎ peste un an vor reuși sǎ stea în 1% market share.

Ce acoperire are RCS-RDS, Șerbane? Pǎi tu trebuie sǎ-mi spui, cǎ tu ești cu cifrele! Da, dar eu le știu în calculator, nu în mintea creierului meu. Am ajuns la concluzia cǎ undeva în jur de 40% din gospodǎrii. Aha! Și ǎștia vor sǎ facǎ rating? Ah, ce dureros... Doar dacǎ îi preia și UPC-ul, și dacǎ trec și pe DTH-urile celorlalți. Crezi cǎ Romtelecom o sǎ-i preia? Eu nu cred. Ah, ce dureros.

Ca sǎ nu mai vorbim de aglomerare. Cîte televiziuni de știri sînt pe lumea asta la noi, Vlad? Șapte, opt? Mai e loc de încǎ una? Pǎi hai sǎ le numǎrǎm: Antena 3, Realitatea TV, România TV, TVR Info, B1 TV, Giga TV, N24. Am uitat vreuna? Deci șapte. Dacǎ punem și TVR 3, deci opt. Asta ar fi a noua. Damn it: a noua! Ah, ce dureros.

Pǎi de ce mai pui N24?, mǎ întreabǎ Vlad pe bunǎ dreptate. Cǎ ǎia sînt morți deja de sute de ani. Bine, fie: îi scoatem din calcul. Deci cel puțin șase televiziuni de știri. Asta ar fi cel puțin a șaptea. Îți spun eu: sǎ zicǎ mersi dacǎ fac 1% cotǎ de piațǎ. Va fi foooarte cel mai perfect pentru ei. Mai mult decît foarte ideal.

Pe urmǎ s-a terminat penibilitatea cu holograma și evenimentul a continuat în partea cealaltǎ a sǎlii și pe scena doi s-a urcat un prezentator TV tînǎr și subțirel și dichisit, ca un sublocotenent de entuziast și de subțirel și de necopt, și a început sǎ vorbeascǎ și sǎ invite sus pe scenǎ vorbitorii. “Iar acum îl invit pe scenǎ pe premierul României, Mihai Rǎzvan Ungureanu”. Și pe scenǎ s-a urcat Mihai Rǎzvan Ungureanu.

Ups. Stai așa cǎ nu-i așa.

Vlad rînjește în colțul gurii: cît ziceai? 1%? Îți reconsideri estimarea de cotǎ de piațǎ?

Da, Vlade, mi-o reconsider.

Ah, ce dureros...