Ce ți-e scris, în curte ți-e pus

În ultimii ani am avut ocazia sǎ bat Europa în lung și-n lat, de sus în jos, de la stînga la dreapta, din Republica Moldova în Țara Galilor și din Germania și Polonia în Grecia, Italia, Spania și Portugalia. Ungaria, Austria, Slovacia, Franța, Belgia, Olanda, Scoția, Bulgaria (evident!), chiar și Turcia, care nu e în Uniunea Europeanǎ, dar se chinuie sǎ intre, toate le-am bifat în ultimul timp.

Mai toate cǎlǎtoriile le-am fǎcut cu mașina. Chiar și acolo unde unde m-am dus cu avionul am avut parte de hǎlci consistente de mers cu mașina, sute de kilometri, și autostradǎ, dar și șosele secundare, de-alea de bîntuie prin sate și cǎtune și orașe neauzite de nimeni.

Îmi place sǎ merg cu mașina din douǎ motive. În primul rînd, datoritǎ autonomiei de care ai astfel parte. Libertate, dulce libertate, picioarele mele merg acolo unde mǎ duc roțile și roțile acolo unde mǎ duce creierul și harta. Dacǎ vreau sǎ merg hǎis, merg hǎis. Dacǎ vreau sǎ mǎ opresc și sǎ admir flora și fauna ori grafitti de pe pereți, oprim și executǎm admirație organizatǎ, foc de voie, uau, ce cool. Nu stau la cheremul organizatorilor, administratorilor, turistologilor și altor Masters of Ceremonies sǎ-mi spunǎ ce meritǎ și ce nu meritǎ vǎzut.

Dar și mai în primul și în primul rînd, chiar și mai important decît autonomia de care ai parte, merg cu mașina pentru cǎ astfel înțeleg cu adevǎrat locurile pe care le vizitez.

Cînd te dai cu avionul, ai parte de o experiențǎ asepticǎ, anostǎ, de un internaționalism fad, gresie și neoane și tavane false și sclipici modern și funcțional și ieftin, inevitabil ieftin, cǎ trǎim în epoca rațiunii și a maximizǎrii profitului.

Înainte, pînǎ acum doi-trei ani de zile, Bucureștiul fǎcea oareșce notǎ discordantǎ fațǎ de celelalte aeroporturi internaționale, iaca așa un soi de autogarǎ de Mizil, cam cum a rǎmas între timp aeroportul Bǎneasa. Însǎ de cînd au renovat și Otopenii, cam tot aia e. Te urci în București, te dai jos la Fiumincino sau la Heathrow sau unde naiba merg avioanele astea care pleacǎ din gubernia România spre civilizație, tot cam aceeași senzație de mucava consumeristǎ este.

Și pe urmǎ hop!, faci transferul și te duce în locul de destinație, și mii și mii de kilometri au fost sǎriți ca-n vis, și parcǎ îți e din ce în ce mai greu sǎ faci diferența dintre ce vezi la televizor și ce trǎiești în realitate. Un soi de pîclǎ, de sticlǎ ce desparte realitatea de realitate, îți dǎ senzația de continuǎ vizionare a unui canal TV de documentare de cǎlǎtorie. Yuk...

În schimb, cînd mergi cu mașina, trecerea se face gradat, ai timp sǎ CONTINUAREA PE CURS DE GUVERNARE