Moment de minune centrifuga

Se duce unchiu-meu ieri la piață, în Cîmpina. Parchează mașina, pleacă la cumpărături. Cînd pleacă, îi vede pe unii lîngă întinzînd o folie de plastic la mașina de alături. Probabil cumpărau struguri, să facă vin.

Se duce unchiu-meu, face cumpărăturile, se întoarce, bagă cheia în contact, vavavum, pleacă la Telega. Pentru neinițiații de voi care nu știți cum sunt drumurile la Telega, aflați că sunt cu multe pante. Pe vremuri erau și proaste, pline de gropi, de un an de zile sunt OK, courtesy of Florin Anghel și banii Consiliului Județean. Însă pantele și curbele tot alea sunt.

Buuun. Sosește unchiu-meu la Telega, preț de 5-10 minute și 7 kilometri de drum drept, drum în pantă la deal, curbe destul de strînse, de la Zorile pe sub Rotunda, pe urmă drum în pantă la vale, din Vîrf pînă în Centru. Buuun. Parchează unchiu-meu mașina în față la ai mei, în Centru, și dă să intre la ei. Cînd colo, ce vede pe mașină, sus pe acoperiș, sau cum îi zice la partea cea mai de foarte sus a tablei sale? Doo telefoane mobile stînd cuminți la soare. După șapte kilometri de sus jos stînga dreapta fîța fîța a-ntîia a doua a treia frînă curbă pod deal vale, două telefoane pe mașină.

Nu pune bine mîna pe ele, că unul din ele sună. Tipul cu folia de plastic, evident. “Dom’le, ai găsit dom’le telefonu’?” “Da, dom’le, două, nu unul. Vino să ți le iei.” “Păi hai matale în Piață, că eu tot aici sunt”. “Păi eu am plecat din Cîmpina, sunt la Telega. Vino’ncoace, să-ți iei telefoanele...”.

The rest is silence. Moment de cascadorii rîsului. Cînd fizica și gravitația își iau vacanță și trag heblul și taie corentu la particolele alea mici nedescoperite încă ce fac lucrurile să aibă inerție, să cadă, să se învîrtă și să se piardă.



:)