Niste dobitoci

Niste dobitoci. Din cel putin doua motive. Ba nu, trei:

a) abuzeaza de buna credinta a oamenilor si le pun in pericol cariera
b) isi dau cu deontologia in cap si manjesc profesia de jurnalist (parca ar fi primii... :( )
c) ce ma doare de fapt pe mine cel mai tare: afecteaza credibilitatea ideii de sondaj (parca ar fi primii... :( )

In consecinta: mama lor de jurnalisti. Sunt din ce in ce mai prost pregatiti si fac greseli din ce in ce mai mari si mai dese si mai jenante. Ce se intampla, frate, cu profesia asta?

Pentru detalii, cititi mai multe la Ovidiu Voicu si la Cristi Parvan.

:(


LATER EDIT: Excelent schimbul de replici si idei dintre Doc, Ovidiu si Cristi, din comentariile de pe blogul lui Ovidu. Jenanta incercarea de justificare a lui Dan Tapalaga (seful celui in cauza), ceva mai jos in aceleasi comentarii.

Parvan Says:

30 septembrie 2009 at 8:20 am

@Doc. Publicarea identitatii persoanelor si atribuirea inclusiv fata de public a unor pretentii stiintice (a fost prezentat ca sondaj incognito) .. sunt erori usor demonstrabile si usor indreptabile.

Dar dincolo de ele ramane o serioasa problema de jurnalism. Zici tu ca informatia e de interes public. S-ar putea, dar informatia n-a fost emisa catre public. Ca jurnalist poti intradevar sa obtii informatii atribuindu-ti alte identitati decat cea de jurnalist. Dar ca aceste informatii sa fie ca pentru public identitatea trebuie sa fie cumva publica: cetatean interesat, posibil elev, posibil angajat, posibil client etc.
In momentul in care identitatea pe care o joci nu-i una “plauzibil publica” atunci nu mai obtii informatii publice ci obtii informatii private. Oamenii aia au dat niste raspunsuri pe care le-au crezut directionate catre sefii partidelor. nu pentru public.

Tocmai d-aia problema nu e ca informatia ajunge la sefii partidelor caci pentru ei a fost ceruta informatia, problema e ca ajunge la public desi oamenilor li s-a spus ca e pentru sefii partidelor.

Stiu. Se mai practica in media la tradati in dragoste sau la Jugaru … dar acolo e entertainment si daca ai urmarit implicatiile legale ai remarcat ca tipul asta de emisiuni au nevoie de acordul persoanelor (chiar obtinut ulterior) de a transmite informatiile obtinute astfel … catre marele public.

Ca sa fiu mai direct … cand suni la un om la usa poti sa-ti atribui orice calitate publica si vei obtine informatii publice. Daca zici ca esti “de la gaze” … informatiile pe care le obtii nu-s pentru public ci pentru cei “de la gaze”.



********************

Doc Says:

30 septembrie 2009 at 11:26 am

Parvan,

“Dar ca aceste informatii sa fie ca pentru public identitatea trebuie sa fie cumva publica”

Jurnalism de tip juganu? Nu, din contra – daca am merge pe rationamentul acesta am ingropa orice jurnalism de investigatie, nu? Acesta presupune publicarea unor date, documente, convorbiri etc. pe care autorii acestora n-ar fi dorit sa le faca publice – caci altfel nu ar mai fi trebuit investigate. De asemenea, orice surse jurnalistice ar trebui abandonate, o sursa este un om care furnizeaza informatii pentru public, informatii care nu au fost emise catre public si la care el a ajuns in virtutea pozitiei pe care o ocupa. Orice sursa e vinovata de ceea ce Ovidiu numeste “inselaciune”, si nu cred ca e o mare diferenta pentru discutia despre jurnalism daca e facuta prin proxy.



********************

Ovidiu Says:

30 septembrie 2009 at 11:44 am

În jurnalismul de investigaţie jurnalistul îşi declină identitatea de jurnalist atunci când cere documente sau pune întrebări.

O sursă jurnalistică ştie că vorbeşte cu un jurnalist, ceea ce înseamnă automat că ceea ce spune va ajunge la public (asta e meseria jurnalistului).

Nu sursa este vinovată de înşelăciune, ci jurnalistul. Partea înşelată, minţită în acest caz este sursa. Care de altfel nici nu e sursă, ci victima unei înşelătorii.

De asemenea, este înşelat publicul, căruia i se spune că instrumente oneste (în acest caz, sondajul telefonic) pot fi folosite fără onestitate şi asta ar fi ok. Nu, nu este.

În niciun caz acest raţionament nu conduce la renunţarea la investigaţii sau la surse, asta e o concluzie forţată.



********************

Doc Says:

30 septembrie 2009 at 12:09 pm

“În jurnalismul de investigaţie jurnalistul îşi declină identitatea de jurnalist atunci când cere documente sau pune întrebări.”

In masura in care poate obtine informatiile in acest fel, regulile deontologice ii cer sa procedeze asa. In multe cazuri o astfel de abordare nu ar duce nicaieri. “Buna ziua, ma numesc X. si sunt de la ziarul Y, imi puteti spune daca ati trucat licitatia Z.? Nu? Sunteti sigur? Ok, multumesc.”

“O sursă jurnalistică ştie că vorbeşte cu un jurnalist, ceea ce înseamnă automat că ceea ce spune va ajunge la public (asta e meseria jurnalistului).”

Da, o sursa stie ca vorbeste cu un jurnalist; dat cei de la care sursa respectiva (Deep Throat, sa zicem) isi obtine informatiile nu stiu ca ele ajung la o sursa si apoi, prin jurnalisti, la public. Sursa ii inseala pe ei, si, prin proxy, jurnalistul ii inseala pe ei. Ar trebui atunci sa se renunte la surse?

Inteleg iritarea apropo de folosirea termenului “sondaj”, o gasesc perfect justificata, mai ales daca tinem seama de gafa initiala, din cate vad intre timp sondajul a ajuns un “mic chestionar”. Dar de aici pana la a trage concluzii despre cum trebuie facut jurnalismul e o cale foarte lunga.


********************

Ovidiu Says:

30 septembrie 2009 at 12:32 pm

Dacă mergem pe firul informaţiei, din sursă în sursă, probabil că în majoritatea cazurilor undeva apare o înşelătorie sau o minciună. O generalizare e greu de făcut şi de multe ori depinde de conştiinţa jurnalistului.

E limpede însă situaţia în care jurnalistul e primul care minte, îşi înşeală sursa. Consider că e inacceptabil.

Mergând un pas mai departe, cred că orice jurnalist are obligaţia să-şi pună întrebarea asupra legitimităţii sursei. Cazul fericit este cel în care informaţiile respetive au ajuns legitim la sursă, iar aceasta decide să le facă publice pentru că un interes public poate fi afectat. Altfel, dacă jurnalistul află că informaţiile au ajuns pe căi nu tocmai corecte la sursă, are obligaţia să verifice. Credibilitatea sursei este pusă la îndoială în acest caz (ce garanţie avem că nu minte din nou?). Verificarea din mai multe surse credibile este o normă deontologică fundamentală.



********************

Parvan Says:

30 septembrie 2009 at 12:35 pm

discutia e intr-adevar lunga dar daca alegem sa sustinem discursuri ignorand problema o sa ramanem fiecare cu preconceptiile proprii.

In textul pe care-l combati eu spun clar ca poti sa-ti atribui o calitate sau alta. Si mi se pare evident ca fac distinctia in “pentru public” respectiv “pentru presa”

Sper ca esti de acord ca nu orice este posibil in jurnalismul de investigatie. Era un caz recent cu unu care omora oameni ca sa investighezele reactiile banuiesti ca esti acord cu mine ca undeva trebuie trasata o limita.

Din punctul meu de vedere limita e “atribuirea de calitati care ar putea fi publice”,adica poti sa zici ca esti posibil client si apoi sa spui cum unii isi trateaza clientii etc.

In cazul pe care-l discutam “sondorii” si-au atribuit calitatea de angajati ai “partidului” si au publicat informatiile obtinute drept “cum gandesc cu adevarat”.

Aici e falsitatea. Oamenii aia intervievati au transmis mesaje private catre partidele lor, iar mesajul a fost deturnat.

N-are treaba cu sursele jurnalismului de investigatie si nici cu impiedicarea obtinerii de date. Spun doar ca este incorect sa te dai comisar la garda financiara pentru a le obtine, sau sa te dai seful, prietenul sefului etc (sic)

N-o sa lamurim din spatele unui proxy (poti sa dai click s-o sa vezi ca e o identitate asumata) … dar in acelasi timp nici nu putem nega ca undeva cineva trebuie sa-si stabileasca o limita.



********************

Parvan Says:

30 septembrie 2009 at 12:45 pm

Nota: commentul anterior era evident pentru doc.

Daca tot am facut comment nou, ca sa simplific discutia il intreb: Ar fi diferit raspunsurile daca baietii de la telefon ar fi zis ca pun niste intrebari pentru un ONG?

Eu tind sa cred ca au zis ca fac sondaj pentru partid tocmai pentru a obtine raspunsuri. Ori in situatia cred ca raspunsurile au fost cel putin biasate de definirea interlecutorului.