Un cuvînt: Sapling

Trec printre blocuri, întorcîndu-mă de la grădiniță, unde o dusesem pe Andra. Mai întîi pe Marta, la 8. După, pe la 8 jumate, pe Andra. La întoarcere, printre blocuri, pe lîngă gărdulețele acelea de sîrmă zincată pe care unii le înjură, alții le apreciază. Obicei vechi: privirea îmi fuge instinctiv spre frunze, crengi, copaci, ierburi. Chiar și în București, tot în pădure sînt. Trebuia să mă fac pădurar, nu sociolog.

Și ochii mi se opresc într-un vlăstar de paltin care, crescut pe lîngă plasa gardului, trecea ușor de marginea lui de sus. O mînă de frunze, o nuia de pui de copac.



Și cuvîntul îmi răsare fără efort în minte: sapling. Nu sampling, cuvîntul acela recent și urît din marketing, ci sapling, cuvîntul acela frumos și vechi din engleza de acum 100 și 500 ani și probabil chiar și acum 1000 de ani.



Și atunci switchul se face effortless, and languages change and words start whirling within. Sapling. A thousand years old word. When sagas were told in the evening, around the hearth. When trees were felled by axes and people were felled by swords. When history was itself a sapling, nimble and slender and green, rich in woods and red in blood and grief.

Sapling. A word that rings true, in a world that rings hollow and harsh.

Sapling. Memories effortlessly start to unravel.

The leaves were long, the grass was green,
The hemlock-umbels tall and fair,
And in the glade a light was seen
Of stars in shadow shimmering.
Tinuviel was dancing there
To music of a pipe unseen,
And light of stars was in her hair,
And in her rainment glimmering.


Sapling.



:)