Kolnologie

Mai intai am plecat.

Am plecat devreme, la 5 jumate dimineata. La 4 ma duceam sa-l iau pe nea Mitica din Pantilimon. Pe urma ne-am intalnit in partea cealalta a judetului Bucuresti, la inceputul autostrazii, unde ne asteptau Manu si Gica si Maslina si Sebi, fi-su lui Manu, si nu in ultimul rand Simi, cel care mi-a fracturat zigomaticul anul trecut si care joaca o linia a treia de mare rafinament percusiv.

Partea nasoala a fost ca eram in urma cu un proiect, la care am lucrat pana la 10 noaptea. Pe urma m-am dus sa ma vad cu cineva, pe urma la miezul noptii imi echilibram rotile. Pe urma la 2 noaptea faceam bagaje. Nu am apucat sa dorm deloc. "Potzi, tatare?" ma intreaba Maslina. "Pot, pot. Beau un Red Bull si tin pana la Craiova". Pentru ca Maslina ne-a convins sa mergem pe Craiova - Turnu Severin - Timisoara, nu pe Valea Oltului. Pana la urma si prin sud s-a dovedit complicat, ca de la Turnu Severin pana hat sus la Lugoj se lucreaza la drum si sunt portiuni busite, iar pe altele astepti la semafor.

Am plecat din Bucuresti la 5 jumate. Am ajuns la vama in Timisoara la 2 jumate dupa-amiaza. Am condus cu schimbul, la inceput eu, pe urma cand mi s-au terminat bateriile, Maslina. Mitica nu s-a bagat. Nu se baga el la condus la drum lung.

Seara ne-am oprit la Keshkemet, undeva prin inima Ungariei, la jumatate intre Seget si Budapesta, unde nea Gica antreneaza echipa locala. S-a bucurat nea Gica atunci cand ne-a vazut de parca ne despartisem de ani de zile, nu cu doar o luna inainte. Am dormit la Keskemet, am baut la Keskemet, ne-am balacit in piscina si am facut sauna. Iar Simi, la cei cincizeci de ani ai sai, a sarit cu gratzie de hipopotam adolescentin pe burta in apa, mai-mai sa dea cu capul de tavanul scund de sticla.

Si a fost ziua intai.

A doua zi, Jermania. Ungaria Budapesta Neusiedler See pe unde tocmai fusesem cu nici o luna in urma, la balaceala de familie, Viena Passau malul Dunarii A3 Frankfurt aeroportul aglomeratia de orele 16 Koln. Mai mult de o mie de kilometri in duduiala de 180 200 120 150 180 150 "las-o turcule mai moale ca ne omori". Mi se spune cand "turcule", cand "tatarule". V-am cucerit pe totzi, mama voastra de indo-europeni pastorali...


Si am ajuns in Koln. Unde ceilalti, restul echipei, erau deja sositi imbaiati mancati plimbati bauti vorbiti. Noi, os prin os.

Si am inceput sa facem apelul. Ia sa vedem, cati suntem? Avem destule rezerve? Ar fi trebuit sa fim 19 - oricum cam putini. Dar de-abia de-aici a inceput socoteala la vale. Sandu si cu Tudor s-au razgandit in ultimul moment si nu au mai venit. Deci 17. Nea Micky are 68 de ani, aproape 70. Deci 16. Si Gica arbitrul, care fumeaza ca o locomotiva si care nu a mai jucat de nu stiu cat timp. Deci 15. "Turcule, joci". Bineintzeles ca joc. De-aia am venit eu 2100 de km, sa ma uit?

Si ne-am dus la piscina si la sauna, si am baut si am vorbit si am mancat, si l-am fentat pe nea Mitica, pen' ca vroia sa stea cu mine in camera, si am stat cu Maslina, iar Mitica a fost pus cu Dinte, sa le iasa pe nas ca vorbesc pe teren. Cele doua babe cartitoare au fost puse in camera sa se sforaie unul pe altul.

Si a fost ziua a doua.

Si s-a facut sambata, si Accuweather a avut dreptate: frumos dimineata, potop la pranz. Si ne-am dus la stadion, la clubul de rugby din Koln, ascuns intr-o padurice din inelul verde care inconjoara orasul. Si nu era aproape nimeni, in afara de un tip care intindea un furtun. What the ...? Noi cu masinile am ajuns destul de repede. Ceilalti, venind cu tramvaiul, au sosit dupa jumatate de ora. Intre timp incep sa apara nemtii. Tot numai tineri si unul si unul. What the...? Astia nu sunt Old Boys cum nu suntem noi nemti. Cu astia jucam? Ne rup. Nu-i corect. Am aflat pe urma ca de fapt era echipa de seniori a Koln-ului care venise la club sa se pregateasca sa plece in deplasare.

Incetul cu incetul, au sosit si ceilalti. Echipa Koln-unului, gazdele. Cei din Frankfurt. Inca o echipa, n-am retinut de unde. Doar olandezii se lasau asteptati. Pana la urma nu au venit decat vreo sapte - opt, care s-au aciuiat pe la echipele nemtilor, si in loc de patru meciuri am jucat doar trei.

Si s-a facut vremea sa ne schimbam si sa ne incalzim.

Moment in care Tuca ne face pocinogul. Pe un teren aproape ca in palma, la o alergare de incalzire cat se poate de usoara si de banala, pune Tuca al nostru piciorul pe colt si ii frige frumusete de entorsa care ii face instant glezna cat portocala. Gata, pa meci pentru Tuca. Pune-i gheatza, da-i cu alifii spreiuri si alte scuipinoale. Degeaba. Tuca al nostru, mort pentru patrie. "Ce faci, ba? Acuma te-ai gasit sa te accidentezi? Unde ti-a fost mintea?" Tuca al nostru ne priveste cu ochi tristi de catzel accidentat, stand in fund pe o lada de apa minerala si tinandu-si o punga cu gheatza la glezna.

Si uite asa ne-am facut 16, including nea Micky si Gica arbitrul. Deci rezerve, presque canci.

Si incep meciurile. Primul meci, nemtii intre ei. Ne uitam la ei de pe margine, in timp ce-l compatimim si bombanim pe Tuca. Hmmm... Nu prea cine stie ce. Sunt mari, dar nu le stiu baietii cu mingea. Ii batem. Dar ce ne facem cu Tuca? Ce ne facem cu rezervele? O sa avem suflu pana la sfarsit?

Am avut. I-am batut. Am jucat trei meciuri. Doua castigate cu 4-0 (scorul in meciurile de Old Boys se tine la eseuri, pentru ca nu se bat lovituri de penalizare la bete). Al treilea, remiza alba, 0-0.


In primul meci am avut un pic trac, mai ales la inceput. Chiar la inceputul meciului Mihai Isp., fundasul nostru, imi da o pasa pe care daca o luam cum trebuie nu mai aveam decat sa ma duc in eseu. Fie ca a dat-o el prea tare, fie ca am prins-o eu cu mainile rare, fie o combinatie neplacuta de-amandoua, cert este ca a sarit din mine ca din gard. Dar pe urma mi-am revenit si am dat si pase de eseu (Manu catre Turcu, Turcu face pasul la interior, in loc sa se duca pe colt, il gaseste pe Simi, Simi o da mai departe la Nelu avocatu, care juca centru si Nelu se duce in eseu) si placaje. Am invatat si noi termeni: disjunctie de umar. Seara, Maslina si Mitica ranjeau fasolea ca am inceput si eu sa vad cum e. "Aha, Turcule, te doare... Pai tu iti dai seama cat ne-a durut pe noi?"

Al doilea meci a fost imbacsit. Dupa ce au vazut ca jucam, nemtii au facut un soi de selectionata sa ne bata. Au bagat de la toate echipele, si de la olandezi, inclusiv un inchizator la gramada care chiar le stia. Si tot timpul au stat in offside. Nu se facea bine aglomerarea, ca ei intrau din lateral. Arbitrul, canci penalizare. Si uite asa nu prea le-au mers pasele alor nostri la centru si s-au certat ca chiorii (Mitica, evident, si Nelu Avocatu). Dar nici ei nu au dat nici un eseu. Faza meciului: o gramada spontana cu nea Micky pe undeva dedesubt si cu vreo sase malaci peste el. Si nea Micky cu fata in sus. Repet: nea Micky are 68 de ani. Dar asta nu l-a impiedicat sa se arunce peste minge ca un flacau, sau sa dea cu genunchiul.

La inceputul celui de-al doilea meci, alta accidentare. Florin "Moshu" primeste un deget in ochi care ii rashcheteaza globul ocular, mai-mai sa i-l sparga. Sange, sperietura. Hai cu el la doctor. Pana la urma s-a dovedit ca totul e OK, globul ocular nu e afectat decat superficial, o zgarietura, dar putea sa fie urat. Iar principalul efect a fost ca timp de doua meciuri am jucat si fara Florin. Acum chiar eram 15, pe toate partile, inclusiv nea Micky si Gica arbitrul. "Manule, nu mai poti Manule sa faci semnul ala de schimbare, Manule", radeau baietii de el. Manu e cunoscut ca avantandu-se in meci, alergand arzand, dar la un moment dat pierzandu-si suflul si facand miscare circulara din degetele aratatoare: "Schimbati-ma!".


Al treilea meci a fost cel mai fain. Dupa al doilea meci am avut o pauza un pic mai lunga, timp in care au jucat celelalte echipe. Ai nostri s-au odihnit, au schimbat echipamentul (plouase in al doilea meci), s-au certat, s-au porcait, au dat drumul la bad blood. Dar pe urma am scos sticla de palinca de doi litri si am baut cu totii si palinca ne-a incalzit si am intrat cu pofta de joc pe teren si ploua si mai tare si dintr-o data nu mai conta atat de mult si s-a dat drumul la minge si nu s-a mai cantat in teren si i-am batut cu 4-0, desi a treia echipa a fost mai buna decat ce-a de-a doua cu care facusem egal.

Si mi-am scos si eu parleala cu eseul ratat din primul meci. Demi-ul lor, un japonez vanos si priceput la minge, scoate dintr-o aglomerare, se face ca sparge si o da in ultimul moment la un flancheur care venea din spate. Scapa asta, se duce ca din pusca, aproape pana in eseu. In timpul asta insa Turcu venea de pe partea cealalta a terenului si cu cinci metri inainte de linia de but i-am dat un palton venind din lateral spate care a salvat eseul ca si facut.

Si pe urma a fost repriza a treia. Si evident ca am baut si am stat de vorba si s-a cantat si s-a dansat. Si am cunoscut un olandez foarte fain, undeva spre 60 de ani, fost jucator al echipei lor nationale (I know, I know...) si ne-am intretinut si am discutat despre rugby si Romania si Olanda si evolutia inaltimii la generatiile post-razboi si despre revolutie si despre schimbarea stilului de viata.


Si a fost pe urma din nou piscina si sauna si oboseala de seara. Si a fost ziua a treia.

A patra zi a fost de turism. Am vizitat Kolnul. Domul, evident. L-am dus pe Andrei la gara, care este chiar in buza catedralei, si inainte de asta ne-am dat cu masina prin oras si am trecut Rinul si am privit biserica si orasul vechi de pe partea cealalta, si pe urma am balaurit aproape o jumate de ora sa gasim loc de parcare si ne-am invartit si am trecut de doua ori podul pana am gasit in cele din urma un loc de parcare la mama naibii, de incepuse Andrei sa intre la ganduri ca pierde trenul (el venise separat, de la Paris, unde urma sa se intoarca). Si am trecut linia de tramvai si linia continua, la fel ca si alti germani, si am vazut ca si la ei uneori se practica aproximativ acelasi sport ca si la noi.


Si pe urma am vizitat domul. Si domul e dincolo de cuvinte.


Si pe urma am plecat sa-i prindem pe ceilalti din urma, care se dusesera la un Irish Pub sa vada prima etapa din Guiness Premiership in context de multa multa bere. Si in drum spre ei, impreuna cu Mitica si cu Dinte, trec pe langa muzeul de istorie germano-romana, tot langa catedrala, pe partea cealalta fata de gara.


Si eu raman la muzeu, si Mitica si Dinte se duc sa se culturalizeze cu bere, iau eu cu pietre si inscriptii si cu geme si coroane si francisce. Si am zis ca intru acolo asa, sa dau un ochi, o juma de ora, si pe urma ma duc dupa baieti. Si am ramas inauntru trei ore batute pe muchie. Si am iesit habauc de atata istorie si de atatea artefacte pe care am putut sa le vad. Nici in visele mele cele mai umede nu credeam sa dau nas in nas cu asa ceva.


Si pe urma i-am gasit si pe baieti, care se uitau deja la al doilea meci si care atinsesera o stare avansata de constiinta modificata, manifestata prin locvacitate si prin tendinta de a se lua in gura cu amarata aia de chelnerita.

Si pe urma ne-am intors la hotel, pe seara, dar mai inainte am mancat un kebab pe malul Rinului, mancare specific germana. Iar eu am ratacit un pic drumul, dar pana la urma m-am descurcat, courtesy of some kind German middle-age ladies who were strolling in the evening.

Si a fost ziua a patra.

Si pe urma in ziua a cincea ne-am intors. Si iar ne-am trezit dimineata devreme devreme si l-am bombanit pe Manu cu planul lui si iar A3 si Manu nu stia sa iasa din Koln cu GPS-ul si Turcu si-a demonstrat certele calitati de orientare in spatiu strain si i-am scos dupa harta si dupa amintiri si Turcu a fost mai destept si mai priceput decat GPS-ul in ziua aceea. Si pe urma iar A3 si Frankurt si Regensburg si Passau si ne-am oprit la Passau pe malul Dunarii si am facut cumparaturi "la copilasi", ca nea Mitica are nepotica acasa, pe care urmeaza sa o boteze, si Maslina copila de 5 ani si Turcu doua copile, una de 9 ani si una de 4 ani. Si multe cumparaturi s-au facut.

Si pe urma Austria Alpii de est in zare si St Polkten pe care eu il vedeam sfantu polen si pe urma am ratat autostrada de centura care ocoleste Viena si am intrat precum avarii in Viena si am luat-o drept in freza, the evening rush hour, si ne-a luat o ora sa traversam Viena si am stat la niste cozi de ziceai ca esti in Militari cand se intoarce toata lumea de la servici. Si pe urma am trecut in sfarsit de Viena si am trecut din nou pe langa locul unde fusesem cu o luna in urma, pe langa Neusedler See, si l-am lasat pe Manu in urma, pentru ca Turcu a condus tare, si am intrat in Ungaria, si urma sa ramanem din nou in acea seara la Gica, si Maslina zice: "Turcule, hai acasa".

Si nu ne-am mai oprit nicaieri, decat la TataBanya sa mancam gulas, si nea Mitica a mancat pentru prima oara in viata sa gulas, si gulasul era cam gras, dar la ce foame ne era a fost bun. Dar parca tot o ciorba de burta ar fi mers mai bine. Tz tz tz ce balcanici suntem.

Si pe urma am trecut ca prin branza prin Ungaria si apusul de soare mi-a amintit de rasaritul de soare dintre Koln si Frankfurt, printre ceturile padurilor teutone, si am inteles ce e aia Germania. Si pe urma am condus toata noaptea si am luat din nou soseaua busita de la Timisoara la Drobeta Turnu Severin dar de data asta era noapte si nu mai era asa de aglomerata, cu exceptia unor tiruri bulgaresti, si drumul a curs intins, doar ca avea portiuni unde nu era marcat deloc si mergeai negru pe negru, asfalt negru pe fundal de noapte neagra. Si Turcu a condus ca un nebun, si nea Mitica se uita in bezna.

Si a fost ziua a cincea, si s-a facut marti, si am ajuns in Bucuresti la ora 7. Si l-am lasat pe Maslina in Militari si l-am dus pe Mitica in Pantilimon si m-am intors din Pantilimon si era ora 9. Si am ajuns acasa si m-am culcat, cu o durere surda in umarul drept, care nu m-a lasat nici acum.