Spiritus loci: găurirea la telegeni

Vedeți voi,

Străbunicul meu, Ion Duțu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost dulgher. Dat fiind că să pricepea cu tesla și cu rindeaua și cu toporul, a ajuns să lucreze la sonde, să construiască turlele sondelor care pă vremea lui să făceau dîn lemn. Repede și eftin, cum îi stă bine capitalismului sălbatic aflat în faza dă acumulare primitivă dă capital.

Asta pentru că la Telega o vreme s-a tot scos petrol dîn pămînt. Telega a fost unul dîn locurile binecuvîntate / blestemate ale acestei țări binecuvîntate / blestemate dă unde s-a scos petrol. Țiței, păcură, aurul negru. Cu petrolul dă acolo olandezii și englezii s-au îmbogățit în anii 20-30, nemții au făcut cel de-al doilea război mondial în anii 40, iar rușii l-au supt și rechiziționat fără nici un pic de jenă în anii 50.

Printre picături, au beneficiat și românii. Leoaica, stră-mătușă-mea și bunică-mea dîn partea maică-mii, de exemplu, a fost pă rînd țărancă de la coada vacii, mică întreprinzătoare atunci cînd s-a găsit petrol pă pămînturile ei, boieroaică cu aere dă Paris dă București, cu manșon și alte bîzdîcuri dă nouveau riche, pă urmă chiaburoaică, pă urmă lucrătoare dă rit infractor la Canal, pă urmă la loc țărancă, pașol na turbinca, exploatatoareo, istoria te-a ridicat, istoria îți dă în cap, mama ta dă bandită.

Ion Duțu, străbunică-miu dîn partea lu taică-miu, a rămas la stadiul de proletar. El a făcut sonde. Să cheamă deci că a fost sondor. Așa și-a cîștigat pîinea lui cea dă toate zilele, așa s-a schilodit, căzînd dă pă sondă și rămînînd șchiop mai apoi tot restul vieții. Mi-l amintesc, un om uscat, mic, mărunțel, aducînd un pic a Fred Astaire la figură. Și la 80 de ani se pricepea cu fierăstrăul, joagărul, toporul, tesla. Dumnezeu să te odihnească, Tătuțule...

Mai apoi, două generații mai tîrziu, taică-miu, Mihai Palada, primul om cu facultate dîn familie, s-a făcut automatist. Chestii de-alea complicate cu sîrme, cablaje, tranzistoare și alte lucruri pîn care trece curentu. Însă cum a dat, cum a cotit-o, tot la sondă a nimerit-o. Cercetător științific, chestii cu planșe, cu proiecte, cu capu, dar legate dă extracția dă țiței. Se cheamă deci că și taică-miu tot un soi de sondor a fost, căci a stat în viața lui profesională și la gura sondii, să vază cum îi indică aparatele, acolo unde mustește păcura la ieșirea prăjinii dă foraj dîn pămînt.

Și uite că acum, la a patra generație, eu, deși fac cu totul alte chestii decît ei, lucru cu omul, cu fiara, cu numerele sociale, tot sondor se cheamă că sînt. Căci fac sondaje, nu?

Această ironie lingvistico-existențială m-a lovit aseară, în timp ce cetuiam cu un prieten pă Facebook. La final, cînd să ne luăm la revedere, mi-a zis “noapte bună, sondorule!”.

Și atunci m-a lovit: damn it, sînt a treia generație dă sondori dîn familia noastră!

Cred că este ceva ce ține de spiritus loci, dă reverberațiile mistico-astralo-pășuniste ale acelei zone plină dă cătină, măceșe, gherghine, pruni și păcură. Multă păcură. Acum desigur nu mai e chiar atîta, că a avut grijă istoria să-și ia tainul și să mai lase doar un firicel, doar un jet cît pișatul boului bătrîn.

Însă ceva în soarta asta a noastră de telegeni ne face să fim în continuare sondori. Că dăm găuri în pămînt să țîșnească lichidul cel vîscos, aducătorul dă bani și dă binecuvîntare și dă energie și dă blestem și dă poluare și dă epuizare. Că dăm găuri în sufletele oamenilor să le scoatem cuvintele și gîndurili pline de mîzgă, dă sînge, dă dorință, dă ambiguitate și dă ipocrizie... Tot aia e. Tot sondor se cheamă că sînt.

Data viitoare cînd mă duc acasă, la Telega, o să dau o fugă pînă în pădure pă Recea, să bag mîna în rezervorul dă decantare care știu eu că încă mai funcținează, să gust dîn zeama aia a pămîntului, dîn mustul blestemat. Să văz: are același gust cu sîngele dă om, sau nu?

PS: La noi la Telega să vorbește cu mult dă “ă”, ca orice muntean care să respectă. Dă. Pă. Să. În consecință suportați și voi vorba telegenească, cel puțin în acest articol plin dă burtucală semantică locală.