Aceste ganduri ne doare

Nu stiu daca au mai gandit si altii calamburul asta. Probabil ca da. Dar mie mi'a venit ieri, in timp ce intram in bloc. Sa moara pisica daca nu el al meu. Propriu si personal. Din putzul gandirii filosofice de om obosit care se intoarce zdrentze de la servici, cu un singur gand: sa doarma.

Ei, dragi prieteni, uite'asa mi'a fulgerat mie ieri mintea mea cea obosita: ca suntem o tara prea mica pentru a fi mare, insa prea mare pentru a fi mica.

Nici ca dracu', nici ca nevasta'sa. Nici o tara de 4 milioane, iaca o Estonie acolo, resemnata si potolita si cuminte in coltzul ei, la umbra Prusiei si Rusiei si preocupata de lucrurile domestice, de zi cu zi. Nici una de 8-10 milioane. Iaca o Bulgarie sau o Cehie degraba dornica de bere si de pace si de bun simt mic burghez. Dar nici una de 40 de milioane sau de 60 de milioane sau de 100 de milioane. Iaca, o Germanie, acolo, plina de hubris si de tancuri si de nebuni riguros organizati sa cucereasca lumea.

Si din aceasta struto-camileasca de volum, dintre aceasta pozitionare intre doua ape

(Apropos: stiti Entres dos aquas, al lui Paco de Lucia? daca nu'l stiti, rusine. Marsh la download cu voi)

...ei bine, intre aceste doua ape, nici prea prea, nici foarte foarte, aici rezida jalea, si vaicareala, si resentimentul, si suferinta de copii de coltz de continent care vor si ei sa calce istoria in picioare.

Rana narcisica, ar zice nenea ala care sta in colt si nu zice nimic. Dar pentru ca nu zice nimic, zicem noi, ca de'aia avem gura.

Ei, ce ziceti? Te doare, ma, te doare?