Sorine, Sorine. Cand mai mergem, Sorine?
Toadere, Toadere. Cand ne mai stoarcem ciorapii, Toadere?
Munte, munte. Cand te mai vad, frate?
Bolojan, Radu Eremia și austeritatea
Acum 4 ore
miercuri, 15 octombrie 2008
Iar mi'e dor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
acelasi lucru ma intreb si eu...
:(
PI din Piatra Craiului... Un loc genial intr-un munte de care nu poate sa nu iti fie dor. Si asta o spune cineva care sta in Brasov, la o aruncatura de bat de PC.
Pentru nefericitzii de voi care nu atzi fost pe acolo si care nu stitzi ce vrea Alex sa spuna cu PI , sa va traduc: PI = Poiana Inchisa. E poiana din fotografie, chiar sub creasta sudica.
Nu vretzi sa stitzi cum e acolo la apus.
Nu'i asha, Alex?
:) :friends:
Da, de altfel tot Westwand-ul este impresionant in lumina apusului. Da' sa vezi cum e cand aproape te prinde apusul pe Valea Podurilor, in coborare, si sa trebuiasca sa urci spre Saua Caprelor si sa cobori apoi pe Valcelul Caprelor in Braul de Mijloc. Sau, dupa un Braul Rosu, sa o iei pe Tamasel si sa te prinda noaptea, nu numai apusul, in padure pentru ca o colega merge mai incet. Dar au si turele astea cu peripetii farmecul lor. In fine, poate ne intalnim vreodata pe cararile, branele sau la castelele din Crai.
Mi-a placut aia cu nefericitii :)
Pai nu sunt nefericitzi? Sunt precum orbii si lumina soarelui: nici nu stiu ce pierd :/
Noaptea in padure? Stim. Cunoastem. In diferite ipostaze: si iarna, si cu poteca pierduta si nevasta la calcaie, semi-panicata si restul furioasa. Deci nu-mi spune. Dansus de Spirlea, cum vii din Braul de Jos si o faci la stanga, sa prinzi muchia care te duce la refugiu. Am urcat un pic, sa ne recuperam rucsacii ascunsi in jnepenis. Intre timp s'a facut noapte si, dupa cateva sute de metri, am pierdut poteca. Ne'am dat seama ca ne ducem in vale. It took us a while sa o gasim, timp in care ce'a fost la gura lu Flo si la urechile mele, doar prietenii cu care eram si ursu stiu.
:)
Sper sa ne vedem. Acolo sus... :)
Da mama cu sapca-n mine, ca m-a apucat un dor de munte, de iubita mea din stundentie (sa nu-i spuneti nevesti-mi, ca eu o iubesc desi nu-i place sa urce pe munte), de mancat mere in timp ce-mi balanganesc picioarele pe marginea prapastiei. Si de Hesse, despre care am aflat acum vreo 2 ani de la o nemtoaica ca nu l-a citit pt ca ar fi fost simpatizant nazist si ca d-aia nu e inclus in programa de literatura germana, desi omul a scris in limba lui Schiller. Sau a lui Hitler sau a cui mama ei o o fi limba.
Trimiteți un comentariu