duminică, 8 iulie 2012

Prima mea epifanie la aikido

De un an de zile fac aikido. Încet, încet, clopin-clopinant, încep sǎ mǎ descurc. Nu sînt nici cel mai strǎlucit, dar nici cea mai loazǎ. Am luat ceva examene, rîde lumea de mine de manierǎ apreciativǎ cǎ sînt “dom’ profesor”, pentru cǎ, ținînd cont de aplecǎrile mele profesionale, predau tuturor, no matter if I know the technique or not.

Mǎ rog, deseori mai fac aikido și în dulce stil mitocǎnesc, așa cum am învǎțat de la bǎeți, în stil de rugby, un pic cam smuls, așa, mai cu 90 de kile la purtǎtor. Iese nu iese nu prea conteazǎ, sînt suficient de greu încît sǎ iasǎ ca la polițiști. Dar asta totuși se întîmplǎ din ce în ce mai rar.

Mǎ rog, sǎ zicem cǎ încet-încet merit sǎ port gi-ul.

Dar asta nu înseamnǎ cǎ știu.

Însǎ învǎț.

Doar cǎ una e sǎ înveți, metodic și trist și academic. Și alta este sǎ simți. Instinctual, în vîrful ștremeleagului, în sîngele cel roșu. Sǎ știi cǎ e așa. Sǎ știi. Sǎ știi!

Am avut oareșce mici epifanii deja la aikido. Cum trebuie sǎ fie o tehnicǎ. Cum sǎ o învîrți. Cum sǎ înfigi corpul. Momente în care mǎ simțeam ca nenea ǎla Jourdain, care vorbea în prozǎ fǎrǎ sǎ știe, care fǎcea mișcǎri de aikido fǎrǎ sǎ știe, pentru cǎ așa îi dicta lui corpul.

Însǎ precum sǎptǎmînile trecute n-a fost nicicînd. Aia a fost prima mea epifanie la aikido. Cred cǎ de-abia acum îmi merit primele grade.

Lucram cu armele. Cu bokenul. Și era poziția cea mai simplǎ, de început, kamae-le cu arma. Și fǎceam nici nu știu ce mișcare...

Gata! Mi-am amintit!

Era un lucru combinat. Nage fǎrǎ boken. Uke cu boken. Tu stǎteai în kamae în fața lui și el se pregǎtea sǎ ți-o frigǎ shomen uchi, cea mai simplǎ și mai la îndemînǎ loviturǎ, și tu trebuia sǎ-i faci ikkyo. Cea mai simplǎ și mai la îndemînǎ tehnicǎ.

Și de-abia cînd adversarul are sabia în mînǎ și chiar dacǎ e de lemn minima empatie te ajutǎ sǎ înțelegi cum ar fi sǎ fie de oțel, necruțǎtoare și tǎioasǎ și mortalǎ, de-abia atunci te poziționezi într-un maai impecabil, nici prea-prea, nici foarte foarte, nici prea aproape, pur și simplu sǎ ți-o înfigǎ în gît, nici prea departe, sǎ nu apuci sǎ te repezi la el.

Iar kamaele devine și el cel mai foarte impecabil kamae de care ai dat dovadǎ pînǎ atunci, aplecat cu adevǎrat înainte, pe piciorul din fațǎ, cum nu-ți ieșea neam pînǎ atunci, pornit sǎ ataci, sǎ parezi, sǎ neutralizezi, sǎ apuci moartea de mînǎ. Pe piciorul din fațǎ, gata de mișcare imediat cum uke începe sǎ ridice shomenul.

Și atunci înțelegi. Înțelegi kamaele, filosofia lui, nevoia lui, pornirea lui, necesitatea lui de oțel. Nu stai așa cum trebuie, n-ai nici o șansǎ sǎ oprești shomen uchi la timp. Vine sabia peste tine și te taie ca pe un cîrnat, felii felii, oricît de puternic ai fi, îți ia degețelele și mînușițele și mi ți le face carne de mici imediat. Dacǎ a apucat sǎ plece, pa Vasile, ești tocanǎ. Și atunci nu trebuie sǎ plece și trebuie sǎ belești ochii ca la tigru, în balansul de microsecundǎ necesar.

Și atunci mai înveți un principiu de bazǎ al aikido-ului, cum ar trebui sǎ fie al oricǎrei arte marțiale: orice antrenament trebuie sǎ-l abordezi cu starea mentalǎ ca și cum ar fi o luptǎ pe viațǎ și pe moarte. Atunci te taie. Nu e sabie de lemn, e de oțel necruțǎtor. Nu e dojo și practicǎ, mintea ta te proiecteazǎ în luptǎ. Nu îți pasǎ cǎ ți-o vei lua peste degete de la niște bețe de bambus, ci cǎ vei fi tǎiat felii-felii de oțelul cel rece și dornic de sînge.

Ce faci?

Ce faci?

Boule, ce faci? O sǎ mori!

Mushin. Maai. Kamae. Trei lucruri fundamentale învǎțate în fața tigrului.

Nu conteazǎ cǎ e tigru de hîrtie. În mintea ta, e tigru cu colți și gheare.

Așa ar trebui sǎ lucrǎm în fiecare secundǎ: cu tigrul în fața noastrǎ.

Mushin...




.



2 comentarii:

Sempai Andrei spunea...

DAAAAAAA!!! DA, DA, DA... Exact asta vroiam sa va fac atunci sa intelegeti! Si eu care imi faceam mustrari de constiinta ca nu m-am priceput sa va explic bine si credeam ca nimeni nu s-a prins. Excelent descris... Ma bucur tare mult.

Adriana spunea...

Foarte frumos ce ai descris, cred ca o sa-l dau si eu pe finutul meu la arte martiale