În drumul meu prin zona de dealuri a Munteniei de la sfîrșitul ǎsta de sǎptǎmînǎ, prin județele Buzǎu și Prahova, am fost la un moment dat frapat de o iluminare minorǎ arhitecturalǎ: românașii noștri de la Țǎrǎnoaia ruralǎ au uitat de culoarea alb la case.
Avem urmǎtoarele dominante cromatice ale caselor țǎrǎnești, riguros structurate pe epoci arheologico-comuniste.
Mai intîi casele vechi, bǎtrînești, alea de la 1730 toamna tîrziu, de dinainte de inventarea materialelor cît de cît moderne, sînt singurele vǎruite în alb. Doar cǎ sǎracele mai toate sînt în paraginǎ, pǎrǎsite, nelocuite, cu pereții coșcoviți și cu acoperișurile gǎurite și cu varul demult julit. Niște epave.
Pe urmǎ au venit glorioșii ani 50-60-70, cînd am avut de-a face cu un val de case “moderne”, mai ca la oraș. Ceva mai mari, fǎcute din cǎrǎmidǎ, cu gard de fier de pe acum în fațǎ, la drum. Culoarea dominantǎ: cenușiu borît, pereți lucrați în tencuialǎ și “în calciu” și în țurțuri și în alte elemente de stil “rococo Mizil”. O borîturǎ generalizatǎ, o tristețe și un suspin demne de vremurile cretine comuniste, de zǎticnire stilisticǎ și spiritualǎ și de propǎșirea omului nou multilateral dezvoltat la creierul șerpilian.
Pe urmǎ casele fǎcute prin anii 80-90. Încǎ nu apǎruse boom-ul de materiale de construcții recente. Se inventase doar BCA-ul. Case mai mari, cu prime semne de coloare pe obrajii pereților. Fie netencuite, fie o combinație de plǎcuțe de ceramicǎ, mai o zugrǎvealǎ atomico-bezmeticǎ. Aceeași însǎ oroare de alb și de simplitate. Sǎ fie oricum, dar sǎ fie frumos. Adicǎ alambicat, complicat, cîrcǎlit. Rococo de Mizil, etapa a doua.
Pe urmǎ, dupǎ 90, dar mai ales în anii 2000, sǎlbǎticia caselor mamut de neam prost de gherțoi care lucreazǎ în Italia sau Spania și care intrǎ în concurențǎ simbolicǎ cu vecinul. Ce ștreșini! Ce acoperișuri! Ce tone de beton! Dar mai ales și mai ales ce culori turbate pe pereți! Roz mov vernil acoperișuri albastre vișinii tǎblǎrie pseudoLindab. Și peste toate, tronînd supremǎ, coloarea. Multǎ coloare, coloare acrilicǎ, turbatǎ, atomicǎ roz bombon și vomǎ verde de cîine. Toate culorile pǎmîntului cumpǎrate eftin de la Kaufland.
Cu o singurǎ excepție: alb. Albul simplu imaculat, albul de var de vopsea lavabilǎ de ce vreți voi, dar alb sǎ fie. E o fugǎ de alb, o oroare de simplu la țǎranul român, care vorbește de fapt despre ce este în sufletul sǎu, în creierul sǎu, în zǎticneala sa spiritualo-estetico-moralǎ. Pe scurt: țigǎnia din capul țǎranului bezmetic post-comunist român se reflectǎ fidel în țigǎnia multicolorǎ și în spoiala de culori de copil care a scǎpat în cutia cu acuarele cu care și-au vopsit casele lor mari, recente, urîte, colțuroase, cubice și prost proporționate.
Cînd vom începe din nou sǎ preferǎm simplitatea albului de var, va fi semn cǎ încet-încet rǎnile comunismului și ale capitalismului sǎlbatic de cumetrie vor fi început sǎ se tǎmǎduiascǎ în creierul nostru de austrolapiteci post-comuniști și baroci și mitici. Mitici ca în "Miticǎ de Mizil", cu accent pe a doua silabǎ, nu pe prima, ca în "mit", "Zeus", "Creanga de Aur".
:(
.
ABCul politic, cu Ernu și Rogozanu
Acum 4 ore
11 comentarii:
Eu sunt mai pragmatic de felul meu si cred ca romanii nu folosesc albul deoarece e o culoare greu de intretinut, se murdareste usor si orice pata cat de mica se vede imediat.
Buna observatie.
Eu o sa-i fac casa alba pe afara. Si inca o culoare usor mai inchisa e alocuri pentru contrast. E nevoie de doua tonuri de culoare din cauza proiectarii. Dar asa am dorit de la inceput.
Arhitectul a zis din prima ca el recomanda alb.
In tot satul unde pierd vremea am vazut doar o casa alba. Culmea construita recent. Si arata si foarte bine.
casa asta :
http://ciupico.com/2012/04/24/aint-no-sunshine-when-shes-gone-bill-withers/
am vrut s'o cumpar acum 10 ani . a luat'o însa un italian "anexa" la conacul Lahovarilor si probabil la anul va fi pe foc. As fi luat'o pentru o vedere fantastica ce o avea catre Cetatea Neamtului.
Mai bine ca n'am luat'o caci în calea privelistii minunate vecinul de peste drum a trîntit (acum un an) o hardughie cu etaj pe care a colorat'o în galben flashy si cu gard de tabla. M'as fi înbolnavit de galbenare (la propriu).
aia e, daca te risti sa traiesti în comunitate :)
Asta cu culoarea greu de intretinut e tare.
E ca si cu mi-as lua canapea superba doar sa o tin acoperita cu vreo cirpa ca sa nu o stric.
@DMZ dragule, no offense, dar ma cam iau de cap cind vad chestia asta cu greu de intretinut.
Pentru propria ta liniste sufleteasca cam toate vopselele astea de exterior pot fi spalate. La propriu, cu furtunul. Dai de doua ori pe an si ai o casa stralucitoare mereu.
@jules nu ai vazut melteni care tin canapeaua in tipla sau pun o patura sau husa pe ea sa nu se toceasca?
Chestia cu albul am auzit-o de mai multe ori de la persoane din toate straturile sociale de la tara si de la oras.
DMZ are dreptate. Meltenii e de vina pentru "gusturile" noastre.
Si cind iti spun mai multi, de pe ogoare si din uzine, ca vinul nu e bautura alcoolica, atunci te duci si te culci.
(Ma gindesc sa brevetez o vopsea de culoarea murdariei. O avea rost s-o fac lavabila?)
ba albul se intretine mai usor - cum s-a murdarit, vezi repede si o varuiesti; simplu, usor si curat; bunicii mei, la tara, aveau mereu var nestins pe care si-l preparau imediat si varuiau casa fie pe dinauntrul fie pe dinafara, pe unde era nevoie. era treaba bunicii, la noi in muntenia femeile varuiau, era in sarcina lor sa intretina casa curata.
@DMZ stiu ca exista ideea asta in toate paturile sociale.
Din pacate. Eu inca sper sa nu ma mai lovesc de oameni din astia.
Cit despre chetia cu revopsitul, asta daca se foloseste var clasic. IN rest nu ai treaba.
Foarte frumos, Mirel, ca ai ales o imagine din Santorini pentru a ilustra albul desavarsit pus pe case. Tocmai m-am intors de acolo si mi-am dat seama de ce grecii, de fapt, nu au nicio problema, ci doar o scurta perioada in istoria lor in care, din nou, se gasesc unii sa ii judece, sa ii califice, sa ii impinga sa fie ca ei. Aceasta perioada va trece si la scara istoriei nu va insemna nimic. Pentru ca sunt constienti de identitatea lor, care este unica, originala si supravietuieste fiecarei epoci pentru ca sta pe valori despre care ulterior se scriu carti.
Noi, romanii, nici macar nu suntem constienti ca tocmai asta ne lipseste. O manea, o hahaiala sau orice altceva sunt in stare sa ne distraga atentia in asa fel incat sa uitam ce-i cu noi. Din acest motiv ne trebuie mai putin zgomot care sa ne infecteze vietile.
Va iubesc sincer.
Articolul asta mi-a mers la inima.
10-most-popular-historic-houses-of-romania-articles-in-july-2012
Trimiteți un comentariu