Aceste exit polluri înjurate întotdeauna

Spre deosebire de Ovidiu, nu îl acuz pe acesta de proces de intenție. O pun pe seama unei necesare atitudini științifice, care știm cǎ este inevitabil criticǎ. Falsificabilitatea, sfînta falsificabilitate.

O sǎ ignor și tonul. În cel mai bun caz robespierrean, în cel mai rǎu caz rǎutǎcios. Îl iau drept un efect secundar al abordǎrii critice, drept o coloraturǎ stilisticǎ.

Ce nu pot însǎ sǎ înțeleg este cum Ovidiu, cu priceperea sa teoreticǎ, metodologicǎ și cu minuțiozitatea sa cu care deja ne-a învǎțat de atîta timp, ignorǎ ipoteza alternativǎ. Mǎcar sǎ o discute, sǎ o calce în picioare, dacǎ nu sǎ-i confere aceeași probabilitate.

E vorba de spirala tǎcerii, teorie cu siguranțǎ binecunoscutǎ de Ovidiu.

O privire chiar și fugarǎ asupra tabelului din articol – felicitǎri pentru munca de chinez bǎtrîn, o începusem și eu în dupǎ-amiaza asta, dupǎ ce m-am trezit dupǎ o zi și o noapte epuizantǎ – ne dezvǎluie o recurențǎ bine definitǎ. Știi tu, Ovidiule, recurența, semnul legii în cunoașterea științificǎ.

Indiferent de institut, identificǎm o diferențǎ în favoarea USL de aprox. 3% - 5%, în cazul lui Sorin Oprescu mult mai mare, între 7% și 10%. În acest caz avem, dupǎ pǎrerea mea de sondolog nepriceput și de nemernic lipsit de deontologie, fǎrǎ mamǎ, fǎrǎ tatǎ, doar cu mogul și cu batistǎ în dotare, avem trei ipoteze:

a) sîntem niște nepricepuți; vai de mama noastrǎ, facem degeaba umbrǎ sondajului

b) sîntem niște manipulatori care ne-am înțeles între noi sǎ umflǎm USL, într-o mare conspirație masonico-moguleascǎ

c) sîntem fotografii unui fapt social

Primele douǎ ipoteze sînt, în varii variante, acoperite de argumentația lui Ovidiu. Nu ne pricepem, o gustǎm prin batistǎ de la moguli, nu avem deontologie profesionalǎ, nu prezentǎm metodologia, contribuim la efortul de manipulare pro-USL purtat de televiziunile de știri.

Cea de-a treia ipotezǎ este cǎ de fapt am fǎcut toate institutele cam aceleași greșeli dintr-un motiv mult mai simplu. Am surprins un fenomen cu semnificație, relevant, un fapt social (supra-personal și care exercitǎ presiune limitativǎ asupra individului, pentru a ne aduce aminte de definiția lui Durkheim).

E vorba despre conformismul social concretizat în fenomenul spiralei tǎcerii. Acest conformism, plecînd de la percepția foarte sensibilǎ a individului privind opinia majoritǎții, favorizeazǎ acele partide sau acei candidați care sînt percepuți de cǎtre mulțime ca fiind dominanți, primii, cei mai strǎlucitori.

Cu cît dominarea e mai mare, cu atît aplecarea conformistǎ de a te declara cu învingǎtorul este mai mare, respectiv reticența de a-ți declara public susținerea fațǎ de un candidat minoritar este mai micǎ.

De unde și diferența dintre vot și declarațiile de vot: mai mult pentru cei de pe primul loc, mai puțin pentru cei de la coadǎ, rezidualii care completeazǎ lista de vot și care iau fiecare zero virgulǎ ceva la sutǎ.

Cu cît cel de pe primul loc este mai popular, mai dincolo de 40% - 50%, cu atît diferența dintre vot și declarație de vot este mai mare.

Dacǎ peste asta se suprapune și un efect de stigmǎ, cum este cazul partidelor anti-sistem, bunǎoarǎ în zilele noastre PP-DD și candidații sǎi, atunci aceastǎ discrepanțǎ se întǎrește.

Votanții partidului anti-sistem PP-DD, pe lîngǎ cǎ simt cǎ acesta este îmbrǎțișat doar de o minoritate (aprox. 7 % - 10%), mai știu din discursul public și cǎ este rușinos sǎ ții cu ei. Atunci o parte dintre ei voteazǎ cu acest partid, dar nu recunosc cǎ au votat.

Toate aceste reticențe, dupǎ cum spuneam, se contabilizeazǎ pe seama partidului sau candidatului dominant. În București, acesta s-a numit Oprescu. De altminteri, toți candidații USL au beneficiat de acest bonus de declarații.

În schimb, candidații PDL nu au fost atît de afectați de stigmǎ. Estimǎrile exit pollurilor au fost exacte în privința lor.

Doar în Cluj, discursul mediatic puternic critic la adresa lui Boc e foarte posibil sǎ fi general un efect de evitare a rǎspunsurilor la exit poll care, în contextul situației echilibrate pe care o cunoșteam și din sondajele de calibrare, a dus la nefericita situație de schimbare a ierarhiei.

În privința colaborǎrii ascunse între institute, voi nu țineți cont cǎ sîntem o breaslǎ puternic competitivǎ și chiar și mai paranoicǎ decît publicul larg.

Ne dorim sǎ obținem estimǎri mai exacte decît competiția, sîntem conștienți de eforturile de manipulare fǎcute la adresa noastrǎ în ziua votului și, în general, nu ținem cont de cifrele vehiculate pe surse care zbor de colo colo pe tot parcursul zilei.

Acuza cǎ ne-am fi înțeles cumva este, pentru cei care cunosc situația din profesia noastrǎ, șchioapǎ, dacǎ nu chiar ușor hilarǎ.

Un ultim cuvînt despre deontologie și despre prezentarea metodologiei. Trebuie sǎ înțelegeți cǎ existǎ o diferențǎ între domeniul academic și cel comercial.

În domeniul academic este obligatorie prezentarea rețetei, pentru ca aceasta sǎ poatǎ sǎ fie replicatǎ de cǎtre colegi, în încercarea acestora de a invalida datele – marea ghilotinǎ a științei.

În domeniul comercial în schimb funcționeazǎ altǎ logicǎ, atît de validare, cît și de comunicare. Nu sînt obligat sǎ spun cum am fǎcut exit pollul. Rǎspunsul este “simplu: cum se face un exit poll”.

Cuuum? Nu știi cum se face un exit poll? Foarte bine! Unul în minus pe piața asta puternic concurențialǎ. Cuuum? Nu știi cum se face un eșantion? Țț țț țț. Atunci de ce mai discuți despre sondaje?

E o meserie ce facem noi. Cu relații contractuale, de multe ori de exclusivitate, cu pretenții din partea clienților și cu sensibilitǎți, protecții ale proprietǎții intelectuale și reticențe de comunicare cu concurența, dupǎ cum spuneam și mai sus.

E vorba despre context competitiv și despre secrete comerciale. Altminteri, Coca Cola ar trebui sǎ-și publice pe toți pereții rețeta bǎuturii pentru ca ceilalți sǎ fie în stare sǎ-i replice efectul.

PS: Da, ai dreptate. Din punct de vedere al comunicǎrii puteam și mai bine. Nu numai noi, ci și celelalte institute.

Doar cǎ atunci cînd client ai o instituție de comunicare, numai la comunicare nu-ți stǎ gîndul, ci la rapiditatea transmiterii datelor. Este o presiune a secundelor și a transmiterii datelor pe tot parcursul zilei.

Din nou vin cu argumentul unanimitǎții: nici un institut nu a fǎcut-o. OK, sǎ zicem cǎ ai dreptate și cǎ sîntem noi niște nemernici aserviți la mogulul cel rǎu. Dar nici Cǎtǎlin Stoica, la Realitatea TV cea mai foarte obiectivǎ? Nici Vasile Dîncu, la televiziunea pro-PDL Digi TV? Ei ce bube în cap mai au?...

PPS: Cǎtǎlin are dreptate. Un argument pe care l-am mai folosit azi dar am uitat sǎ-l includ în acest rǎspuns lung. Hai sǎ avem rǎbdare și sǎ folosim cuțitele ascutițe din dotare pe baza datelor oficiale cele mai foarte finale, nu pe baza unor numǎrǎtori oficiale parțiale, pe nici 20% în București.