Repetitio, mater excelsiorum brelifericorum

Puterea detaliului

Știți cum spun englezii, sper: the devil is in details.

Și pentru că veni vorba de englezi, azi vom vorbi de un belgian, de un francez pîrît, de un mostru, de o bestie într-ale vorbelor. De Jacques Brel, pe care îl aminteam în postul anterior.

Brel este recunoscut pentru poezia versurilor sale. El este de fapt un poet care s-a întîmplat să le pună pe muzică și să-i iasă, mama lui de șansonetist. Triada Jacques Brel – Georges Brassens – Boris Vian (la care evident că putem adauga și pe alții: Yves Montand, Leo Ferré, Charles Aznavour, Georges Moustaki) își trage seva și puterea din vorbe, nu din muzică.

Una din caracteristicile poeziei lui Brel o reprezintă repetiția. Cantitatea care produce calitate. Repetiția însoțită de mici variații la Brel produce un efect devastator. Precum o fugă de Bach care îți ia o temă și mi ți-o freacă gradual pînă te aduce la extaz, la exasperare, la orgasm, la nervi, la fel și Brel ia o frază, un motiv, o sintagmă și mi ți-o variază ușor, enervant de discret, încît dacă nu asculți cu atenție versurile, de preferință de mai multe ori, e foarte posibil să treacă efectul pe lîngă tine precum trenul prin gară, tu fiind cufundat în paradigma “e cîntec, deci să ne concentrăm pe muzică, pe melodie dă-le dracu’ de cuvinte, să cînte fanfara”.

Însă efectul produs este teribil. Deși variația întru repetiție este discretă, aproape neobservată, un cuvințel schimbat ici, unul schimbat colo, o ușoară întorsătură de frază dincolo, efectul este cocoșător, non-liniar, precum bătaia aripilor de fluture din Carpați ce produce furtună pe Orinoco, precum variația lentă a coapselor atunci cînd apeși în unghiuri ușor diferite, și în cotlonul ăla, și în ălălant, hai înapoi pe unde am mai fost o dată, de două ori, de nouă ori, un pic mai tare, un pic mai tare! un pIC MAI TARE!! pînă cînd... pînă cînd...

Pînă cînd știți voi. Dacă nu știți, probabil nu ar trebui să citiți acest blog, n-aveți încă buletin, nu știți voi ce se poate face din mișcarea sacadat-repetat-variată a coapselor, din șolduri, din vintre, din...

Buuun. Unde rămăsesem?

La variația aproape la fel de erotică a vorbelor la Brel.

Un bun exemplu, că totuși se face seară și sînt pe terasă și mi se termină bateria la laptop și n-am chef să trag prelungitorul pe fereastră, este în cîntecul de dragoste, de jale, de disperare și de auto-miștocăreală Madeleine.

E povestea unui fraer de fraer, a unui guvid de bulache care tot pune botu la promisiunile unei curviștine cu pulpe franțuzești care îl face din vorbe că o să vină la întîlnire, o să se și țină poate de mînă, o să meargă la cinema, o să facă tot ce pot să facă adolescenții complexați în visele lor umede și foarte limitate și timide și naive.

Și curviștina de Madeleine evident că nu vine la nici una dintre întîlniri și-l face pe fraer din vorbe și fraerul stă în ploaie cu buchetul de flori ofilite în mînă, și tot speră, și tot speră, și vine și a doua zi, și și atunci plouă la fel de balzacian și de pedepsitoriu.

Și fraerul rămîne fraer și plin de speranță, că de-aia e poiezie și nu roman de spionaj, John Le Carré care să ne explice de ce nu e dreptate în lume, doar învingători, supraviețuitori și restul multe, multe pietre de mormînt.

Iar tonul, savoarea, culoarea cîntecului de fraer sînt date de o simplă repetiție discretă, savuroasă, cvasi-neobservabilă.

E vorba de numele “verilor” curviștinei de Madeleine, mereu alții, pe care guvidul de fraer de bulache e suficient de naiv să-i ia drept veri, dar noi, ascultătorii avizați și un pic mai duși la moara realității, autorul ne face cu ochiul, un clin d’oeil, a wink in a wink, nu-i așa că voi stimați cititori și ascultători vă dați seama că de fapt “verii” ăia nu e ei chiar veri, ci niște golani de babarditori de băeți de băeți care de fapt o gestionează de manieră angrosistă pe Madeleine, în timp ce fraerul stă în ploaie, cu buchetul de liliac plouat într-o mînă și cu cutia de ciocolată în cealaltă.

Joël, Gaston, Gaspard, pe parcursul a trei strofe numele se schimbă necruțător. Alți golani, alte nume, aceeași naivitate de copil fraer care încă mai crede în Moș Crăciun, în virgine la 18 ani și în dragoste la prima vedere care nu necesită schimburi reciproce de fluide și fluxuri asimetrice pecuniar-bancare.

Brel mai are astfel de cîntece unde variația produce admirația. De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, mai toate cîntecele sale sînt construite pe o structură repetitivă, pe un rondel sau catren sau cum paștele mă-sii îi zice acestei subspecii poetice. Iei o strofă, o spui, pe urmă îi schimbi ușor ceva, pe urmă încă ceva și tot așa pînă la enervare sau la extaz, depinde de pricepere.

Hai, gata, că mi se termină bateria la laptop. Învățați naibii și voi odată franceza asta și ascultați Brel, să simțiți că nu trăiți degeaba, damn it!

* * *

Jacques Brel
MADELEINE
1961


Ce soir j'attends Madeleine
J'ai apporté du lilas
J'en apporte toutes les semaines
Madeleine elle aime bien ça
Ce soir j'attends Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aime tant ça
Madeleine c'est mon Noël
C'est mon Amérique à moi
Même qu'elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Joël
Mais ce soir j'attends Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des "je t'aime"
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine que j'attends là là

Ce soir j'attends Madeleine
Mais il pleut sur mes lilas
Il pleut comme toutes les semaines
Et Madeleine n'arrive pas
Ce soir j'attends Madeleine
C'est trop tard pour le tram trente-trois
Trop tard pour les frites d'Eugène
Madeleine n'arrive pas
Madeleine c'est mon horizon
C'est mon Amérique à moi
Même qu'elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaston
Mais ce soir j'attends Madeleine
Il me reste le cinéma
Je pourrai lui dire des "je t'aime"
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine qui n'arrive pas

Ce soir j'attendais Madeleine
Mais j'ai jeté mes lilas
Je les ai jetés comme toutes les semaines
Madeleine ne viendra pas
Ce soir j'attendais Madeleine
C'est fichu pour le cinéma
Je reste avec mes "je t'aime"
Madeleine ne viendra pas
Madeleine c'est mon espoir
C'est mon Amérique à moi
Mais sûr qu'elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Ce soir j'attendais Madeleine
Tiens le dernier tram s'en va
On doit fermer chez Eugène
Madeleine ne viendra pas

Elle est elle est pourtant tellement jolie
Elle est pourtant tellement tout ça
Elle est pourtant toute ma vie
Madeleine qui ne viendra pas

Mais demain j'attendrai Madeleine
Je rapporterai du lilas
J'en rapporterai toute la semaine
Madeleine elle aimera ça
Demain j'attendrai Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aimera ça
Madeleine c'est mon espoir
C'est mon Amérique à moi
Tant pis si elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Demain j'attendrai Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des "je t'aime"
Et Madeleine elle aimera ça.

* * *