Politic, despre "Politice"

PDL / MRU

Dragoș Paul Aligicǎ scrie un editorial pertinent și deștept, așa cum știe el sǎ scrie de obicei, pertinent și deștept, despre situația de la PDL și despre posibilele planuri de remediere ale acestora.

Pe scurt, el spune cǎ este foarte probabil ca PDL sǎ adopte varianta conservatoare, de pǎstrare a status quo-ului instituțional, în jurul personajelor alfa cum ar fi Vasile Blaga și deplînge faptul cǎ cei de dreapta nu acceptǎ varianta “cea bunǎ”, cea de “înoire radicalǎ”, de “deschidere și reorganizare fundamentalǎ”. Adicǎ federalizarea în jurul lui MRU.

Poate cǎ are dreptate. Nu mǎ bag sǎ judec justețea de principiu a mișcǎrilor unui partid care a fost amendat sever la alegeri. Era inevitabil ca PDL sǎ scadǎ la vot în urma a douǎ cicluri electorale în timpul cǎrora au guvernat, în context de crizǎ mondialǎ. Poate cǎ e nevoie de o “deschidere și reorganizare fundamentalǎ”.

Ce nu înțelege însǎ Dragoș Paul este faptul cǎ asemenea reset-uri, count zero-uri, schimbǎm tot și o luǎm de la capǎt, se întîmplǎ foarte rar de manierǎ programatǎ, consensualǎ, organizatǎ.

De cele mai multe ori, rezistențele și structurile bine conturate fac practic imposibilǎ o asemenea schimbare totalǎ de gîndire, o asemenea acceptare de corpuri strǎine, de puneri la îndoialǎ de ierarhii și structuri de putere.

Singurele momente în care se întîmplǎ așa ceva este în general în urma unui dezastru. Cǎ e revoluție, cǎ e cutremur, cǎ se întrerupe curentul, mai puțin important.

Important este cǎ e nevoie de o zǎticnire iremediabilǎ și catastroficǎ pentru a reașeza o structurǎ bine definitǎ, meticulos contruitǎ și întreținutǎ de-a lungul timpului.

În consecințǎ, soluția doritǎ de dînsul va fi posibilǎ doar atunci cînd va fi prea tîrziu, cînd PDL își va epuiza inerția structuralǎ. Cum se spunea în butada de acum 20 de ani: “se poate doar atunci cînd nu se mai poate”.

Și oricum va fi prea tîrziu...

* * *

ICR / HRP

Aveam în minte rǎspunsul de ceva zile, tot mǎ îndemnam sǎ-l scriu. Între timp, Vasile Ernu mi-a luat-o înainte. Mințile luminate scriu mai repede și mai bine decît mințile aproximative de rit sociologic.

Tema ICR și a lui Horia Roman Patapievici este o furtunǎ într-un pahar cu apǎ. HRP a fost numit politic, acum își gǎsește obștescul sfîrșit tot politic. Nu este vorba despre competențǎ, ci despre tabǎra pe care te-ai hotǎrît s-o îmbrǎțișezi.

O necesarǎ precizare, înainte de a scrie mai departe: îl apreciez pe HRP, la vremea sa i-am citit scrierile și îl consider una din mințile luminate ale acestei țǎri. Între HRP și Rǎzvan Theodorescu, simpatiile mele intelectuale se îndreaptǎ spre primul.

Cel mai probabil – spun “cel mai probabil” pentru cǎ la fel ca și mulți dintre Dvs nu am informații directe, de la sursǎ, ci prin intermediul mass media, care știm cît de obiectivǎ este – deci cel mai probabil a fǎcut treabǎ bunǎ la ICR în timpul mandatului sǎu.

Dar nu despre asta este vorba. Voi nu înțelegeți motivația actului politic, drive-ul care unește și pune în mișcare tabere diferite. Cînd un partid cîștigǎ situația, cum este cazul USL în momentul de fațǎ, este imperios necesar pentru sǎnǎtatea sa organizaționalǎ sǎ își rǎsplǎteascǎ susținǎtorii, soldații, trupa.

E simplu, e în carnea și firea și logica inexorabilǎ a oricǎrei lupte: fidelitatea se rǎsplǎtește de cele mai multe ori cu recompense. Altminteri, încet-încet eficiența organizației are de suferit, pentru cǎ oamenii care au pus osul la treabǎ, la muncǎ, la luptǎ se simt nedreptǎțiți. Poate te mai ajutǎ încǎ ceva timp, dar nu uitǎ și își vor pierde din entuziasm, din energie, din motivație. Și asta înseamnǎ cǎ data viitoare pierzi cu brio.

E o lege a firii. Nu spun cǎ e dreaptǎ. Dar e eficientǎ. Altminteri nu merg lucrurile. Și atunci e mai bine sǎ o conștientizǎm, sǎ ținem cont de ea și sǎ nu fim ipocriți, sǎ nu ne dǎm dupǎ tufiș.

Cînd vine PDL la putere, rade tot și își pune oamenii. De ce? Simplu: pentru cǎ are încredere în ei. Fidelitatea bate competența oriunde.

Cînd se schimbǎ clepsidra și USL vine la putere, la fel de simplu și de riguros și de inevitabil și inexorabil oamenii PDL zboarǎ și vin cei ai USL. Din exact aceleași motive.

La fel se întîmplǎ și în Franța, și în America, și în Noua Zeelandǎ.

Da, știu: o sǎ-mi veniți sǎ-mi dați exemple de bipartizanat și de încǎlcare a acestei legi în favoarea competenței. De oameni din guvernarea anterioarǎ care au fost acceptați de noua conducere, pǎstrați pentru priceperea lor.

Dar asta pe de o parte e o excepție, pe de altǎ parte s-a întîmplat deja și la noi – vezi cazul Leonard Orban. Doar cǎ ele sînt excepții, nu reguli, și în plus se aplicǎ în acele cazuri în care persoanele au cǎlcat apa de manierǎ prudentǎ, nu vehement asumatǎ, precum HRP.

În consecințǎ, nu mi se pare nimic nefiresc în schimbarea lui HRP. Aveți dreptate: ar fi fost poate mai bine sǎ nu se întîmple. Dar eu (și Vasile Ernu și alții ca noi) avem și mai multǎ dreptate: e inevitabil sǎ se întîmple.

Ǎsta este prețul plǎtit pentru democrație: ai noștri, ai lor. Vine vremea PDL, vin și oamenii PDL. Vine vremea republicanilor, vin și oamenii republicanilor. Vine Obama, schimbǎ tot la nivel de conducere și își aduce oamenii sǎi. Pentru cǎ are încredere în ei.

Alternativa este fie Republica lui Platon, fie republica lui Stalin. Despotul luminat sau întunecat. Vǎ spun eu cǎ nu vreți nici una din ele, oricîte cǎrți savante ați fi citit în aceastǎ privințǎ.

Tiranul înțelept, masonii șerpilieni, grupul de înțelepți care le știu ei pe toate și așeazǎ cǎrțile pe masǎ dupǎ cum ii taie capul de cei mai foarte înțelepți. Și de unde știm cǎ nu o vor lua pe arǎturǎ, fǎrǎ un sistem de check and balances? Who watches the watchmen?

Sau dobitocul brutal, mocofanul de Ceaușescu sau de Pol Pot care oricum știe el mai bine cum stau lucrurile și nu-și mai bate capul cu negocieri, cu compromisuri, cu vot și cu alte rahaturi de-astea.

Sǎ știți cǎ între Platon și Stalin, în mod paradoxal, nu prea e nici o diferențǎ. Tot o machiavealǎ primejdioasǎ. Întrebați-l pe Churchill: "democracy is the worst form of government except all the others that have been tried."

În încheiere, aevǎrata întrebare nu este de ce îl dǎ jos USL pe Patapievici și pune unul de-al lor? Rǎspunsul e simplu: de-aia, cǎ așa merg lucrurile dupǎ ce unii cîștigǎ alegerile și alții le pierd.

Ci mai degrabǎ: de ce n-are USL unul de cel puțin același calibru intelectual cu Patapievici sǎ punǎ în loc?

În momentul în care USL, și mai ales PSD, va fi în stare sǎ domoleascǎ neîncrederea bine înrǎdǎcinatǎ a intelectualilor în stînga post-comunistǎ, de-abia vom putea spune cǎ am mai bifat încǎ un cui în coșciugul tranziției noastre interminabile.

Pînǎ atunci însǎ, rǎmînem la întrebarea care transcede tensiunea stînga – dreapta, SUA – Rusia, capitalism – comunism: Who watches the watchmen?

.