Nostalgia lucrurilor niciodată făcute

Să te închini la zei.

Să vînezi lupi și cerbi și mistreți și urși și vidre, alunecoasele vidre.

Să tremuri de frig în pădurea înzăpezită.

Să urli la lună.

Să mori. Încet, jupuit, într-o baltă de sînge.





* * *

SCRISOARE
Mihai Ursachi

Într’adevăr buna mea, “les métiers d’hiver sont venus”
cisme grosolane încalț, și cravașa îmi e
de folos. Gustul tare
al vinului roșu, ferocitatea
de a pune butuci în cămin. Ultimul lup
a căutat plin de teamă o ceată de vânători
ca să-l ucidă. Unii fiind prea bătrâni,
alții prea tineri, nu nimereau, mâinile lor
tremurătoare. Cărunt, ostenit,
fu ucis cu topoare și furci de țăranii din apropiere,
mirosind a rachiu și a cai. Pădurea,
violacee, nu s-a clintit.

Cât despre mine,
deși suficient de cărunt, aspectez uneori
poza aceea de epocă – dantelă pe piept
și privirea ușor afectată, în sus. Pe
fața de masă, brodată cu mâna cândva, cu scene de vânătoare,
paharul se varsă și pete fierbinți, sângerii...

Oh, cravașa îmi e de folos, și cismele grele
“les métiers d’hiver sont venus”