Revin cu subiectul de aici si imi inclin palaria in fata bunului simt si a retoricii cumpanite si fundamental etice de care Ovidiu Voicu da inca o data dovada.
PS: Ca de obicei, jurnalistii sunt din ce in ce mai penibili. In cazul de fata, penibilul de servici care insista intru bicisnicie si se innamoleste cu fiecare cuvant in optiuni valorice din ce in ce mai suspecte este Dan Tapalaga. Jenant, domnule presar... :/
*********************
Cred că discuţia despre ce e “bine” este inevitabil subiectivă. Aşa că îmi permit să divaghez pe această temă.
CEDO ne spune ce e “legal”, nu ce e “bine”. S-ar putea spune că ce e avizat de CEDP ca fiind “legal” e identic cu ce e “bine”, dar atunci CEDO ar intra în concurenţă directă cu alte instanţe ce se ocupă cu reglementarea “binelui”, spre exemplu diverse biserici din diverse colţuri ale lumii.
Aşa încât nu pot să dau curs invitaţiei de a-mi evalua principiile pe baza deciziilor CEDO. Consider că e bine şi sănătos să-mi aleg singur valorile, aşa cum e bine şi sănătos ca fiecare individ să facă la fel.
Printre altele, o înclinaţie liberală a propriei minţi mă îndeamnă să fiu suspicios cu privire la afirmaţii tranşante cu privire la lucruri alunecoase precum “interesul public”. Este în interesul tuturor ca toată lumea să respecte legea. Asta mi se pare o definiţie rezonabilă a interesului public. Dincolo de ea intrăm într-o nebuloasă în care se amestecă tot felul de ideologii, inclusiv, dacă vreţi, “Interesul Naţional” ce stă în centrul programului politic al PRM.
Nu văd cum este în interesul public să accept ca un om să fie minţit şi să se profite astfel pentru a publica în ziar nişte lucruri pe care el poate nu ar vrea să le spună. Poate să fie oricine acel om, un oarecare, un primar, Crin Antonescu, Traian Băsescu, oricine. Mâine aş putea să fiu eu. Cum e în interesul public să profite cineva de buna mea credinţă?
Dacă este în interesul public, care va să zică al tuturor, atunci s-ar zice că este şi în al meu. Pot să accept că interesul altora e diferit. Daţi-mi voie vă rog să îmi aleg singur interesul. E un drept fundamental la care ţin infinit mai mult decât la o informaţie oarecare despre ce-o fi (sau n-o fi) în capul unor politicieni obscuri din nişte comune oarecare.
Ovidiu Voicu, aici
Citeste tot...
miercuri, 30 septembrie 2009
Quote of the day
Niste dobitoci
Niste dobitoci. Din cel putin doua motive. Ba nu, trei:
a) abuzeaza de buna credinta a oamenilor si le pun in pericol cariera
b) isi dau cu deontologia in cap si manjesc profesia de jurnalist (parca ar fi primii... :( )
c) ce ma doare de fapt pe mine cel mai tare: afecteaza credibilitatea ideii de sondaj (parca ar fi primii... :( )
In consecinta: mama lor de jurnalisti. Sunt din ce in ce mai prost pregatiti si fac greseli din ce in ce mai mari si mai dese si mai jenante. Ce se intampla, frate, cu profesia asta?
Pentru detalii, cititi mai multe la Ovidiu Voicu si la Cristi Parvan.
:(
LATER EDIT: Excelent schimbul de replici si idei dintre Doc, Ovidiu si Cristi, din comentariile de pe blogul lui Ovidu. Jenanta incercarea de justificare a lui Dan Tapalaga (seful celui in cauza), ceva mai jos in aceleasi comentarii.
Parvan Says:
30 septembrie 2009 at 8:20 am
@Doc. Publicarea identitatii persoanelor si atribuirea inclusiv fata de public a unor pretentii stiintice (a fost prezentat ca sondaj incognito) .. sunt erori usor demonstrabile si usor indreptabile.
Dar dincolo de ele ramane o serioasa problema de jurnalism. Zici tu ca informatia e de interes public. S-ar putea, dar informatia n-a fost emisa catre public. Ca jurnalist poti intradevar sa obtii informatii atribuindu-ti alte identitati decat cea de jurnalist. Dar ca aceste informatii sa fie ca pentru public identitatea trebuie sa fie cumva publica: cetatean interesat, posibil elev, posibil angajat, posibil client etc.
In momentul in care identitatea pe care o joci nu-i una “plauzibil publica” atunci nu mai obtii informatii publice ci obtii informatii private. Oamenii aia au dat niste raspunsuri pe care le-au crezut directionate catre sefii partidelor. nu pentru public.
Tocmai d-aia problema nu e ca informatia ajunge la sefii partidelor caci pentru ei a fost ceruta informatia, problema e ca ajunge la public desi oamenilor li s-a spus ca e pentru sefii partidelor.
Stiu. Se mai practica in media la tradati in dragoste sau la Jugaru … dar acolo e entertainment si daca ai urmarit implicatiile legale ai remarcat ca tipul asta de emisiuni au nevoie de acordul persoanelor (chiar obtinut ulterior) de a transmite informatiile obtinute astfel … catre marele public.
Ca sa fiu mai direct … cand suni la un om la usa poti sa-ti atribui orice calitate publica si vei obtine informatii publice. Daca zici ca esti “de la gaze” … informatiile pe care le obtii nu-s pentru public ci pentru cei “de la gaze”.
********************
Doc Says:
30 septembrie 2009 at 11:26 am
Parvan,
“Dar ca aceste informatii sa fie ca pentru public identitatea trebuie sa fie cumva publica”
Jurnalism de tip juganu? Nu, din contra – daca am merge pe rationamentul acesta am ingropa orice jurnalism de investigatie, nu? Acesta presupune publicarea unor date, documente, convorbiri etc. pe care autorii acestora n-ar fi dorit sa le faca publice – caci altfel nu ar mai fi trebuit investigate. De asemenea, orice surse jurnalistice ar trebui abandonate, o sursa este un om care furnizeaza informatii pentru public, informatii care nu au fost emise catre public si la care el a ajuns in virtutea pozitiei pe care o ocupa. Orice sursa e vinovata de ceea ce Ovidiu numeste “inselaciune”, si nu cred ca e o mare diferenta pentru discutia despre jurnalism daca e facuta prin proxy.
********************
Ovidiu Says:
30 septembrie 2009 at 11:44 am
În jurnalismul de investigaţie jurnalistul îşi declină identitatea de jurnalist atunci când cere documente sau pune întrebări.
O sursă jurnalistică ştie că vorbeşte cu un jurnalist, ceea ce înseamnă automat că ceea ce spune va ajunge la public (asta e meseria jurnalistului).
Nu sursa este vinovată de înşelăciune, ci jurnalistul. Partea înşelată, minţită în acest caz este sursa. Care de altfel nici nu e sursă, ci victima unei înşelătorii.
De asemenea, este înşelat publicul, căruia i se spune că instrumente oneste (în acest caz, sondajul telefonic) pot fi folosite fără onestitate şi asta ar fi ok. Nu, nu este.
În niciun caz acest raţionament nu conduce la renunţarea la investigaţii sau la surse, asta e o concluzie forţată.
********************
Doc Says:
30 septembrie 2009 at 12:09 pm
“În jurnalismul de investigaţie jurnalistul îşi declină identitatea de jurnalist atunci când cere documente sau pune întrebări.”
In masura in care poate obtine informatiile in acest fel, regulile deontologice ii cer sa procedeze asa. In multe cazuri o astfel de abordare nu ar duce nicaieri. “Buna ziua, ma numesc X. si sunt de la ziarul Y, imi puteti spune daca ati trucat licitatia Z.? Nu? Sunteti sigur? Ok, multumesc.”
“O sursă jurnalistică ştie că vorbeşte cu un jurnalist, ceea ce înseamnă automat că ceea ce spune va ajunge la public (asta e meseria jurnalistului).”
Da, o sursa stie ca vorbeste cu un jurnalist; dat cei de la care sursa respectiva (Deep Throat, sa zicem) isi obtine informatiile nu stiu ca ele ajung la o sursa si apoi, prin jurnalisti, la public. Sursa ii inseala pe ei, si, prin proxy, jurnalistul ii inseala pe ei. Ar trebui atunci sa se renunte la surse?
Inteleg iritarea apropo de folosirea termenului “sondaj”, o gasesc perfect justificata, mai ales daca tinem seama de gafa initiala, din cate vad intre timp sondajul a ajuns un “mic chestionar”. Dar de aici pana la a trage concluzii despre cum trebuie facut jurnalismul e o cale foarte lunga.
********************
Ovidiu Says:
30 septembrie 2009 at 12:32 pm
Dacă mergem pe firul informaţiei, din sursă în sursă, probabil că în majoritatea cazurilor undeva apare o înşelătorie sau o minciună. O generalizare e greu de făcut şi de multe ori depinde de conştiinţa jurnalistului.
E limpede însă situaţia în care jurnalistul e primul care minte, îşi înşeală sursa. Consider că e inacceptabil.
Mergând un pas mai departe, cred că orice jurnalist are obligaţia să-şi pună întrebarea asupra legitimităţii sursei. Cazul fericit este cel în care informaţiile respetive au ajuns legitim la sursă, iar aceasta decide să le facă publice pentru că un interes public poate fi afectat. Altfel, dacă jurnalistul află că informaţiile au ajuns pe căi nu tocmai corecte la sursă, are obligaţia să verifice. Credibilitatea sursei este pusă la îndoială în acest caz (ce garanţie avem că nu minte din nou?). Verificarea din mai multe surse credibile este o normă deontologică fundamentală.
********************
Parvan Says:
30 septembrie 2009 at 12:35 pm
discutia e intr-adevar lunga dar daca alegem sa sustinem discursuri ignorand problema o sa ramanem fiecare cu preconceptiile proprii.
In textul pe care-l combati eu spun clar ca poti sa-ti atribui o calitate sau alta. Si mi se pare evident ca fac distinctia in “pentru public” respectiv “pentru presa”
Sper ca esti de acord ca nu orice este posibil in jurnalismul de investigatie. Era un caz recent cu unu care omora oameni ca sa investighezele reactiile banuiesti ca esti acord cu mine ca undeva trebuie trasata o limita.
Din punctul meu de vedere limita e “atribuirea de calitati care ar putea fi publice”,adica poti sa zici ca esti posibil client si apoi sa spui cum unii isi trateaza clientii etc.
In cazul pe care-l discutam “sondorii” si-au atribuit calitatea de angajati ai “partidului” si au publicat informatiile obtinute drept “cum gandesc cu adevarat”.
Aici e falsitatea. Oamenii aia intervievati au transmis mesaje private catre partidele lor, iar mesajul a fost deturnat.
N-are treaba cu sursele jurnalismului de investigatie si nici cu impiedicarea obtinerii de date. Spun doar ca este incorect sa te dai comisar la garda financiara pentru a le obtine, sau sa te dai seful, prietenul sefului etc (sic)
N-o sa lamurim din spatele unui proxy (poti sa dai click s-o sa vezi ca e o identitate asumata) … dar in acelasi timp nici nu putem nega ca undeva cineva trebuie sa-si stabileasca o limita.
********************
Parvan Says:
30 septembrie 2009 at 12:45 pm
Nota: commentul anterior era evident pentru doc.
Daca tot am facut comment nou, ca sa simplific discutia il intreb: Ar fi diferit raspunsurile daca baietii de la telefon ar fi zis ca pun niste intrebari pentru un ONG?
Eu tind sa cred ca au zis ca fac sondaj pentru partid tocmai pentru a obtine raspunsuri. Ori in situatia cred ca raspunsurile au fost cel putin biasate de definirea interlecutorului.
Citeste tot...
Pet Shop Geertz
Aproape în fiecare zi trec pe lîngă el. E acolo, lîngă florărie, pe o străduță ce dă din Calea Moșilor, pe unde scurtez eu drumul spre birou să evit semafoarele de centru de București. Șmecherii șoferești învățate de la taximetriști, prilej cu care cunoști și orașul adevărat, cel din spatele blocurilor comuniste.
E acolo, două uși mai departe de anticariat și de florărie. Are o vitrină cam jegoasă, cu afișe vechi. Scrie pe el Pet Shop. Probabil vinde fie mîncare de animale, fie animale de companie, din acelea pufoase și nevinovate: aligatori, iguane, boa constrictori, varani de bimbliotecă. Nu știu, că nu m-am oprit niciodată să intru să văd ce-i cu el. Știu, știu: ar trebui să-mi țin trează curiozitatea de antropolog amator.
Doar atît știu: că scrie Pet Shop pe el. Și că de fiecare dată cînd îl văd, în minte mi se aprinde în mod inevitabil asocierea: Pet Shop Boys. Nasoii ăia de anii 80, cu muzica lor sacadată și ieftină și comercială și gay.
Dar nu despre calitatea muzicii lor e vorba aici în propoziție, ci despre felul în care se fac conexiunile. Eu, și probabil mulți alții dintre noi, care în anii 80 și 90 auzeam prima dată de sintagma Pet Shop în contextul MTV-ist, facem asocierea de la trupa muzicală la tipul de magazin.
Cînd, de fapt, la început a fost fix pe dos: băieții ăia cînd și-au făcut trupă, aveau bine înfiptă în capul minții lor ideea de magazin de / pentru animale. Făcea parte din textura socială a vieții lor cotidiene, era aproape la fel de obișnuit și de banal pentru ei precum brutăria, frizeria, florăria sau farmacia. Și atunci și-au spus Pet Shop Boys. Băieții de la magazinul de animale. Poate că vreunul din ei chiar și lucrase acolo, să facă un ban în tinerețea lor săracă.
În schimb, pentru noi, conceptul de magazin de animale era ceva totalmente străin în acei ani ai tinereții noastre în care deținerea unui animal și corcolirea sa era probabil perceput de către comuniști ca fiind ceva decadent, capitalist și subversiv. Pe lîngă această explicație politică, de respingere datorată asocierii cu mama lor de capitaliști, lipsa magazinelor de animale mai avea și una economică, restriștea din acei ani, cînd de-abia se găsea mîncare pentru oameni, darămite pentru animale, cît și una culturală: reticența generațiilor cu experiență recentă de viață țărănească de a ține animale în casă la oraș.
Deci ceva de genul ăsta:
Occident
INIȚIAL ÎN CONȘTIINȚA SOCIALĂ: magazin, ceva obișnuit ochilor -> GENEREAZĂ SECUNDAR: trupă de muzică ==> ASOCIEREA SPONTANĂ merge dinspre magazin spre trupa de muzică
România:
INIȚIAL ÎN CONȘTIINȚA SOCIALĂ: trupă de muzică, via MTV -> PE URMĂ APAR, MAI TÎRZIU: magazin, ceva nou ochilor ==> ASOCIEREA SPONTANĂ este de la trupă la magazin 
Anyway. Iată un exemplu de folosire a cuvintelor în descîlcirea texturii unei culturi. Un exemplu de interpretare, de referință la referință, de contextualizare care aduce plus de cunoaștere și care vorbește despre felul de a fi al unei culturi (în cazul de față, cultura restrictiv-pauperă a tinereții noastre) care cred că i-ar fi plăcut lui Geertz. Deep play. Thick description. A wink is a wink is a wink, isn’t it?
Citeste tot...
marți, 29 septembrie 2009
Sunetul facut de ascutirea cutitelor
Se ascut cutzitele. Sunetul se aude pana in presa.
Pardon, gresesc: presa este cutzitul. Procuratura este gresia. Se ascute campania pe zi ce trece. Si presa taie taie taie la sange la sange la sange la DNA la DNA la DNA. Se pune oala pe foc. Se reincalzesc dosarele si temele. Anticoruptia. Anticomunismul. A se servi cald, fierbinte, cu patima. Betzi mancatzi aceasta este campania mea acestia sunt vinovatii mei belitzi-i votatzi-ma fitzi furioshi pana in noiembrie.
Nu ma credetzi? I'auzi i'auzi...
Iliescu e KGB-ist (serios? hai nu zau? Nea Nicu?)
Nastase si DIP-ul cercetati pt Petrom (seriooos? hai nu zau? la litru?)
PS: Don't get me wrong: nu ca nu ar fi asha. Ce naiba: stim de o eternitate si ceva ca Iliescu e coada de topor a rusilor si ca Aditza si cu DIPul au dat Petromul pe gratis, tot la rusi. Aici insa ne intereseaza nu tema in sine, nu moralitatea actiunii, ci aspectul de folosire a presei si justitiei la locul si momentul potrivit. Adica aspectul de marketing electoral. Ca asta stralucitorii portocalii puteau sa o spuna / faca si acum doi ani de zile. Insa atunci nu ar mai fi avut nici un chichirez de castig electoral. Nu'i asa, consilierilor?
:blink: :/
Citeste tot...
Moment de minune centrifuga
Se duce unchiu-meu ieri la piață, în Cîmpina. Parchează mașina, pleacă la cumpărături. Cînd pleacă, îi vede pe unii lîngă întinzînd o folie de plastic la mașina de alături. Probabil cumpărau struguri, să facă vin.
Se duce unchiu-meu, face cumpărăturile, se întoarce, bagă cheia în contact, vavavum, pleacă la Telega. Pentru neinițiații de voi care nu știți cum sunt drumurile la Telega, aflați că sunt cu multe pante. Pe vremuri erau și proaste, pline de gropi, de un an de zile sunt OK, courtesy of Florin Anghel și banii Consiliului Județean. Însă pantele și curbele tot alea sunt.
Buuun. Sosește unchiu-meu la Telega, preț de 5-10 minute și 7 kilometri de drum drept, drum în pantă la deal, curbe destul de strînse, de la Zorile pe sub Rotunda, pe urmă drum în pantă la vale, din Vîrf pînă în Centru. Buuun. Parchează unchiu-meu mașina în față la ai mei, în Centru, și dă să intre la ei. Cînd colo, ce vede pe mașină, sus pe acoperiș, sau cum îi zice la partea cea mai de foarte sus a tablei sale? Doo telefoane mobile stînd cuminți la soare. După șapte kilometri de sus jos stînga dreapta fîța fîța a-ntîia a doua a treia frînă curbă pod deal vale, două telefoane pe mașină.
Nu pune bine mîna pe ele, că unul din ele sună. Tipul cu folia de plastic, evident. “Dom’le, ai găsit dom’le telefonu’?” “Da, dom’le, două, nu unul. Vino să ți le iei.” “Păi hai matale în Piață, că eu tot aici sunt”. “Păi eu am plecat din Cîmpina, sunt la Telega. Vino’ncoace, să-ți iei telefoanele...”.
The rest is silence. Moment de cascadorii rîsului. Cînd fizica și gravitația își iau vacanță și trag heblul și taie corentu la particolele alea mici nedescoperite încă ce fac lucrurile să aibă inerție, să cadă, să se învîrtă și să se piardă.
:)
Citeste tot...
Evolutii convergente
Ieri va aratam felul in care estimarile de participare la vot variaza in jurul unei valori medii de 47%, asa cum rezulta din sondajele recente CCSB.
Intre timp, am luat cifrele oficiale de prezenta la vot la alegerile de dupa 1989 si am facut ce stiu eu mai bine: i-am fript un grafic.
Fig. 1. Evolutia prezentei la vot, 1990 - 2008
Buuun. Ce observam? Patru momente relativ distincte:
1) Entuziasmul virginitatii initiale (Hmmm... Exista oare si virginitate ulterioara? Hmmm. De elucidat acest amanunt lingvistic). In 1990 am avut o participare la vot la un nivel de saturatie paretian: 86%
2) Stabilizarea la trei sferturi din electorat din 1992 - 1996 (epoca Iliescu)
3) Scaderea liniara din 1996 pana in 2004, cu o corelatie intre datele calendaristice si prezenta la vot remarcabila (coef corelatie -99%)
4) O valoare stinghera in 2008, sub linia ochiometrica a evolutiei anilor 1996 - 2004, care se explica foarte usor prin faptul ca au fost doar parlamentare, nu si prezidentiale. Alta mancare de peste, alta motivatie de participare la vot. Patimi diferite...
Buuun. Dupa aceasta observatie vizual-ochiometrica, tragem concluzia ca cel mai probabil putem face o estimare a participarii la vot din 2009, alegerile astea care stau sa vina si genereaza atatea trairi intense, pe baza secventei 1996 ... 2000 ... 2004. Aceasta datorita atat remarcabilei salei liniaritati, cat si faptului ca reprezinta cea mai recenta serie de date de alegeri prezidentiale. Dupa cum spuneam, ignoram momentul 2008, pentru ca atunci nu am avut prezidentiale.
Buuun. M-ati urmarit pana aici? Atzi intzeles ceva, sau trecem la teme de discutie mai simple, cum ar fi rugby-ul, indo-europenii, filmele alb-negru sau fotografia artistica de un anumit specific corporal?
Buuun. Stiam eu ca sunteti cititori rabdatori :). Buuun. Deci ne intoarcem la Excel, unde tocmai am facut grafice frumoase, si apelam la magia functiei FORECAST sau TREND. Care vreti voi, tot aia iese.
Pentru valoarea X cunoscuta 22 noiembrie 2009, folosind fie functia FORECAST, fie functia TREND, obtinem aceeasi valoare estimata Y : 47.0.
Fig. 2. Estimarea prezentei de vot la 22 nov 2009
pe baza participarilor la vot anterioare (1996 ... 2004)
Pe bune. Daca nu ma credeti, daca o sa ziceti ca am pus-o cu mana ca sa demonstrez ce priceput e Turambarul de la CCSB, atunci nu aveti decat sa faceti fics acelasi calcul in orice Excel din orice calculator cu Office-ul pe el, de preferinta bagat in priza, sa avetzi curent in instalatzie, pe urmatoarea serie de date:
03 nov 1996 --> 76.01
26 nov 2000 --> 65.31
28 nov 2004 --> 58.50
22 nov 2009 --> FORECAST sau TREND (cautati si voi in Help formatul functiei, daca nu va pricepeti)
Aveti grija ca prima coloana (valorile x) sa fie formatata DATE, ca in spate sa aiba niste cifre, nu valori text.
Buuun. Cam asta ar fi. Deci doua maniere de estimare distincte, una pe baza de sondaj de opinie (estimarea electoratului daca merge sau nu la vot), alta pe baza evolutiei datelor anterioare oficiale, dau cam acelasi lucru. Aceeasi valoare: undeva usor sub 50%.
De aici incolo, felul in care participarea propriu-zisa la vot va varia mai mult sau mai putin in jurul acestei aproape jumatati de electorat depinde de priceperea de mobilizare a distinsilor candidati si a distinselor masinarii de vot. To get their hearts and minds by their balls, cum ar spune veteranul din Vietnam. Insa va spun de pe acum: participarea la vot nu are cum sa varieze prea departe de acest 47%. Ca o fi 44% sau 45%, ca o fi 51% sau 52%, deja aici nu mai depinde nici de sondaje, nici de FORECAST-ul din Excel. Dar rezultatul va fi in jur de 47%.
Motiv in plus de suspans: oare va trece de 50% sau nu? Se va valida referendumul sau nu? Cat va trage in sus referendumul, daca acesta se va face? Cat vor trage in jos cei 2.5 milioane de romani plecati in strainatate? Cat va trage in sus campania si interesul pentru un tur I cu trei candidati foarte probabil sa fie neck-to-neck? Cat va trage in jos sictirul si cinismul acumulate in toate aceste cicluri electorale, ca sa nu mai spun de inerenta oboseala a sase alegeri in doi ani si jumatate (referendum 2007, europarlamentare 2007, locale 2008, parlamentare 2008, europarlamentare 2009, prezidentiale 2009)?
Anyway, tzinetzi minte: in jur de 47%. Sa nu ziceti ca nu v-am spus...
:wiseguy:
Citeste tot...
luni, 28 septembrie 2009
Estimarea participarii la vot
Estimarea participarii la vot, defalcata pe
principalele categorii socio-demografice.
Sursa: CCSB.
Estimarile brute de prezenta la vot pe diversele categorii socio-demo au fost ajustate cf. cu ratele specifice de emigratie recenta (tinerii mai mult, batranii mai putin, etc), identificate tot in cercetari CCSB (prezenta in tara cf. sex / varsta / marime localitate).
Nu ma puneti sa va povestesc graficele, ca le vedeti si singuri.
LATER EDIT: Mda. On second thought, m-am razgandit. Hai sa va spun cine merge la vot, in cuvinte simple si clare, ca patru petale, pentru voi astia cei graphically-challenged.
Categoriile socio-demografice care prezinta probabilitate mai mare sa participe la vot, cf. declaratii cu doua luni inainte de turul I al alegerilor, sunt:
- Cei din rural
- Cei peste 45 de ani (si mai ales peste 60 de ani)
- Cei cu studii primare
- Neoprotestantii ("pocaitii")
- Pensionarii si agricultorii
- Cei cu venitul destul de mare pe gospodarie
Marea majoritate a acestor categorii sunt strans legate intre ele (rural, batrani, studii primare, pensionari si agricultori).
Deci sa nu spuneti ca nu v-am spus cine va vota in locul vostru, mai astia care va dati pe bloguri, mai astia voi tinerii din urban cu studii superioare. Da? Deci sa nu va aud ca va jelitzi pe urma ca cine iese si ce face. Pen' ca voi, ca nishte loaze leneshe, nu va ducetzi la vot. Deci ciocu mic si joc de glezne. Altii hotarasc pentru voi, pen' ca voi nu avetzi suficient de mult sange in picioare sa va deplasatzi cinci sute de metri.
Deci repet: sa nu spunetzi ca nu v-am spus.
Citeste tot...
Un cuvînt: Sapling
Trec printre blocuri, întorcîndu-mă de la grădiniță, unde o dusesem pe Andra. Mai întîi pe Marta, la 8. După, pe la 8 jumate, pe Andra. La întoarcere, printre blocuri, pe lîngă gărdulețele acelea de sîrmă zincată pe care unii le înjură, alții le apreciază. Obicei vechi: privirea îmi fuge instinctiv spre frunze, crengi, copaci, ierburi. Chiar și în București, tot în pădure sînt. Trebuia să mă fac pădurar, nu sociolog.
Și ochii mi se opresc într-un vlăstar de paltin care, crescut pe lîngă plasa gardului, trecea ușor de marginea lui de sus. O mînă de frunze, o nuia de pui de copac.
Și cuvîntul îmi răsare fără efort în minte: sapling. Nu sampling, cuvîntul acela recent și urît din marketing, ci sapling, cuvîntul acela frumos și vechi din engleza de acum 100 și 500 ani și probabil chiar și acum 1000 de ani. 
Și atunci switchul se face effortless, and languages change and words start whirling within. Sapling. A thousand years old word. When sagas were told in the evening, around the hearth. When trees were felled by axes and people were felled by swords. When history was itself a sapling, nimble and slender and green, rich in woods and red in blood and grief.
Sapling. A word that rings true, in a world that rings hollow and harsh.
Sapling. Memories effortlessly start to unravel.
The leaves were long, the grass was green,
The hemlock-umbels tall and fair,
And in the glade a light was seen
Of stars in shadow shimmering.
Tinuviel was dancing there
To music of a pipe unseen,
And light of stars was in her hair,
And in her rainment glimmering.
Sapling.
:)
Citeste tot...
Sarut mana
Doi monstri sacri. O fotografie alb-negru. Un gest, o privire, un zambet, o stare. Sagalnicie, curtezie, joaca.
Un fel de a incepe ziua.
Courtesy of Belle de Jour, care zilnic ne invatza elegantza, rafinamentul, decadentza si sofisticariciunea.
:)
Citeste tot...
duminică, 27 septembrie 2009
De'aia iubesc Bucurestiul
Cosar-sobar
Crescator de cactusi
Cu stresu'
Pensionar sarac
Crupier
Cititor constatator
Artist liric si instrumentist
Cusator
Designer de sistem
Editor video
Fac masterul si imi caut loc de munca
Femeie de curatenie
Frizer canin
Functionar Muzeul Taranului
Geofizician
Garderobier
Ghid international
Ambasador
Impresar artistic
Jonctor (???)
La Centrul de Fizica Pamantului
Legator manual
La salon spa
Logoped
Medic, filosof
Operator ciocolata
Pictor bisericesc
Promoter
Recuperator fizic
Samponeza (???)
Slefuitor marmura
Somer fara bani
Team leader
Tehnician aviator
Topometrist
Trezorier
Verificator bani
Citeste tot...
sâmbătă, 26 septembrie 2009
vineri, 25 septembrie 2009
Pregatiri de invazie
Recent usurat de stresul de la Academia Catavencu si convertit la un stil de viatza mult mai loasirist, Istodor se pregateste sa vina la acest sfarsit de saptamana in Telega.
Va las. Am treaba. Ma duc sa-mi ascut coasa...
Citeste tot...
61% emotie si furci si coase
In Romania, cf. BEC, dupa date INSSE, sunt 18.2 milioane de alegatori (alegeri europarlamentare, iunie 2009).
De fapt, in Romania, tot cf. INSSE, sunt 17.5 milioane de alegatori (populatia Romaniei la 1 ian 2009; voi reveni cu un articol separat care sa scoata in evidenta in detaliu diferentele si sa dea sursa cifrelor oficiale).
Si acum sa facem socoteli.
Ca referendumul sa fie validat, trebuie sa aiba o participare de 50% + 1 din cifra aia cea mai foarte oficiala de 18.2 milioane. Adica trebuie o participare de 9.1 milioane de romani la vot.
Pe de alta parte, in Romania sunt de fapt doar 17.5 milioane de votanti, din care in strainatate (si cu sanse f mici de participare la vot) sunt vreo 2.5 milioane (cifra larg acceptata in varii surse de specialitate). Adica efectiv in Romania sunt fics 15 milioane de alegatori.
Sa facem atunci calculul pe bune, cel efectiv, nu cel oficial. 9.1 mil / 15 mil = 61%. Deci trebuie o participare efectiva, reala (nu oficiala) de 61%.
Ia sa vedem, ce ziceti? Reuseste tema puternic afectiva propusa de stralucitor sa aduca la vot 61% din romanii din Romania, aia reali, babe, mosi, pensionari, mecanici, profesori, tarani si alti someri, care sa vina cu furci, cu coase, cu aruncatoare de flacari si cu sandvishuri cu napalm sa beleasca la boierii cei prea multzi shi prea corupti?
Aici e cheia, copiii moshului. Acest branci emotional de marketing politic de pricepere manipulatorie care sa faca trecerea peste pragul de 50% oficial (adica de 61% real).
Si sa stiti ca diferenta nu e prea mare. Daca discutam in cifre oficiale, deja in sondajele noastre tot apare o participare la vot OFICIALA de aprox. 45-50%. Deci doar un mic pas pana la 50% + 1.
Deci... Deci completatzi voi aceste puncte-puncte...
Citeste tot...
Old cruel harsh beauty
Acum cateva luni, prin iulie, un somer de 55 de ani, Terry Herbert, care de ani de zile balaurea campurile Angliei centrale, prin comitatul Staffordshire, un soi de judetul Bistrita-Nasaud, cu detectorul de metale dupa el, doar-doar va gasi ceva, a dat peste cea mai mare comoara descoperita in timpurile moderne in Anglia: peste 5 kile de aur si peste nu stiu cate kile de argint.
Dar in acest caz paradigma lui Stalin nu se aplica, pentru ca nu atat cantitatea si numarul diviziilor conteaza, ci frumusetea obiectelor gasite. Obiecte de arta elegante, migalit lucrate, genial desenate si gandite si turnate. Sabii si bijuterii si casti si inele si alte chestii de-astea pe care le apreciau razboinicii anglo-saxoni ai secolului 7 sau 8 dupa Christos, pe vremea regatului Mercia, pe vremea cand lumea credea ca balaurii dorm cu burta pe comoara.
Stiu, stiu: o sa ma intrebati de sondaje si de referendum si de priceperi retorice si de miscari neasteptate si de genialitati de marketing politic. Stiu, tristilor, mascatzilor, politrucilor. Stiu. Iar eu o sa va raspund: cititi articolele astea: aici sau aici sau aici, si pe urma uitati-va la pozele astea, sa vedeti ce faceau barbarii de pagani neciopliti de pe vremuri: aici.
Si lasati pentru o jumatate de ora politica la o parte si ganditi-va cum era pe vremea cand balaurii striveau cu burta cea plina de solzi comorile stalucind rosiatic in flacara respiratiei lor de foc.
Citeste tot...
joi, 24 septembrie 2009
Sambata finala la rugby
Deci.
Deci sambata 26 septembrie, in Bucuresti, la stadionul Arcul de Triumf de langa Arcul de Triumf aflat in mijlocul Pietei Arcul de Triumf (arcul, nu stadionul)
(hmm... de ce mi se pare ca e o dificultate problema de constructie retorica in aceasta fraza de propozitzie de alaturare de cuvinte?)
deci sambata de la orele 16 incepand, soarele apunand, cu piciorul pe minge calcand, arbitrii fluierand si tribunele incurajand (hahaind / huiduind / semintze scuipand),
veti vedea finalele Diviziei Nationale la rugby.
De la orele 16, finala mica: Dinamo - Farul Constanta.
De la orele 18, finala mare: Steaua - Baia Mare.
Rekinoo ne ofera un interviu cu rugby-sti de la ambele finaliste. Tot Rekinoo, pe celalalt site al lui, Rugby Forum, ne prezinta niste imagini de la semifinale.
Iar eu sambata imi voi plimba privirea scrutinatoare peste tribune, ca un bun bodyguard de ocazie ce voi fi, si va voi numara: un blogger. doi bloggeri. trei bloggeritze. four geeks. uite si un politician... E bine. Au venit.
Deci ramane cum am stabilit: be there or be square.
Citeste tot...
miercuri, 23 septembrie 2009
La gat!
La gat. La rupere. La bascula. La glezne. La coaste. La bodycheck.
La alegeri. La vot. La urne. La campanie. La talk-show.
La oaaaaseee!
PS: Pe Youtube, pe pagina cu pricina, un comentariu trist si intzelept, de la un antrenor:
As an older player and sometimes coach, trying to grow the sport and introduce young players to the great game, I wonder why so many "youtubers" find it necessary to glorify all this illegal crap. No attempt to wrap, high tackles and fights. If this is what you like, you are missing the heart of a truly great sport. if this is how you play, I am sure your mates LOVE all the penalties you draw. Learn the game correctly and you will enjoy it more.
Deci ca sa nu ma intzelegetzi greshit: acesta este un post despre politica, nu despre rugby.
:)
Citeste tot...
Il gasiti aici
Nu va mai chinuiti sa facetzi trafic pe la varii blogorizatzi mai mult sau mai putini inocenti. Il gasiti aici, la client, in deplinatatea paginilor sale publice.
PS: Ovidiu, in mod paradoxal, non-vehement si deontologic, sa stii ca are si metodologie...
PPS: Pentru profile si alte bunatatzuri gnoseologice, sa shtitzi ca shtiintza necesita sacrificii. Sacrificii de-ale sacrificante, care doare si e dureroase. Nu-i asha, Sergiu, ca nu esti dispus sa faci sacrificii, ci mai degraba asteptzi de la altzii sa se sacrifice pentru tine?
Citeste tot...
marți, 22 septembrie 2009
luni, 21 septembrie 2009
Pinkoloid
Mai intai Pink Floyd. Apoi Black Sabbath. Asta da cultura muzicala.
Biciu' si Metallicaaaa!
Lantzu' shi gramaticaaaa!
:punk:
:rofl:
Courtesy of Sorin.
PS: Pentru cei care simt o umbra de tristete prin restul de nostalgie prin emisfera de blasfemie, na poftim the real thing. Pardon: da rial fing.
Citeste tot...
duminică, 20 septembrie 2009
apere amere
apere. Adica ApR. amere. Adica AMR. sau amare. Tot aia e.
De ce? Pen' ca tocmai am primit o scrisoare. O scrisoare interesanta. O scrisoare deschisa. Pentru membri (nu, nu sunt, dar conform cu slujba si ambientul, sint in legatura cu ei). O scrisoare amara, care face referire oblica la AMR si care prefigureaza, la fel de oblic, un ApR. Un ApR amar, al inevitabilitatii demografice si de stil de viata. Cine stie sa se uite in cifre, in profile, stie la ce ma refer. O retorica a rupturii, a supararii, a dezastrului si infrangerii si amaraciunii si supararii si suspinului.
Mai ales ca am si cifre. Da, da, am cifre. Si cifrele sunt pe cat de proaspete, pe atat de amare...
:/
Citeste tot...
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Din timp
lol. au inceput baietii sa semneze cu nick-ul meu pe bloguri. nu dau link, ca nu vreau sa-i fac publicitate nashparliului care nu stie ce e ala bun simtz. daca vreti, v-o spun prin viu grai, pentru cei care imi stiu viul grai si cum sa dea de el.
dar intrebarea ramane: de ce oare dintr-o data Turambar este semnat de altzi Turambari?
hmmmm. eu simt ca stiu raspunsul.
baiete, inca o camasha cu maneci reci si ude. repede, ca ma ia cu calduri prin comments!
:blink:
Citeste tot...
vineri, 18 septembrie 2009
Quote of the day
- Discreditați tot ce merge bine în țara adversă.
- Implicați-i pe reprezentanții claselor conducătoare ale țării adverse să întreprindă acțiuni ilegale. Subminați-le reputația și, la momentul potrivit, supuneți-i disprețului concetățenilor lor.
- Răspândiți discordia și gîlcevele între cetățenii țării adverse.
- Întărîtați-i pe tineri contra bătrînilor. Ridiculizați tradițiile adversarilor.
* * *
Acțiunea subversivă urmărește trei scopuri:
- să demoralizeze națiunea vizată și să dezintegreze grupările care o constituie
- să discrediteze autoritatea, precum și pe apărătorii, funcționarii și notabilitățile sale
- să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenție spontană generală în favoarea ordinii stabilite, în momentul ales pentru cucerirea non-violentă a puterii de către o mică minoritate.
Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare
Țț țț țțț. De ce nu îmi văd eu de sondajele și de rugby-ul meu?
Citeste tot...
Miros de ziar ars
Tanti Lili încearcă să aprindă focul în cuptor cu un mic șomoiog făcut dintr-un ziar mototolit, dar cuptorul se încăpățînează să nu o ia din prima. Șomoiogul fumegă leneș pe arzătorul cuptorului, iar fumul dulceag se răspîndește în bucătărie.
Și deodată-n jurul meu natura…
Și deodată în jurul meu bucătăria se transformă în casa copilăriei, prin care Mămăița, străbunică-mea, trecea ca o vestală ponosită și gîrbovită și tăcută cu un făraș de fier cu coadă lungă în care bucăți de jar jucau ape portocalii-negre pîlpîite, peste care ardeau cu mult fum cocoloașe de hîrtie sfințită cu tămîie înăuntru. Trecea Mămăița prin toată casa cu dîra de fum după ea, să alunge spiritele rele sau dracii sau diavolii sau pe Necuratu, sau cum îi spunea dînsa, că nu mai îmi amintesc. Ca o șamană, ca o păgînă precreștină care purifică prin foc locul și casa și sufletul și mîncarea și bătătura. Și mirosea a hîrtie veche arsă și a tămîie.
Și acum, în casă la noi, dintr-o dată miroase a fum și a copilărie. Madlena Turcului, a Tătarului, a Turambarului.
Citeste tot...
Paravan!
Si, daca stam sa ne uitam bine, nu o data, chiar de doua ori: prima data la mijlocasul la gramada, a doua oara la Maradona celtic.
Asta nu inseamna insa ca nu e genial, cand vrea. Ca de pilda in acest caz.
:)
Courtesy of baietzii de la Triumf.
Sau in acesta. Mai ales in acesta.
Citeste tot...
joi, 17 septembrie 2009
miercuri, 16 septembrie 2009
Exista viata dupa moarte
Neasteptat de proaspat si de potrivit flashmobul asta.
Asta imi aduce aminte de scena din Fame:
Citeste tot...
Mongolia din sufletul nostru
Noi am venit acum o mie de ani. Calare, cu hangherul la brau, sa babardim indo-europeni.
Altii, la o mie de ani dupa, pleaca intru indo-europeana nesabuire sa vada locurile alea.
Locurile alea.
Doamnelor si domnilor, un nebun frumos: Mihai jurnalistul fotoreporterul motardul care si-a pus in cap sa plece in Mongolia si a plecat. Si tine un jurnal de calatorie. Acum, daca inteleg bine, chiar pe acolo este, prin Mongolia. Si pe langa ca este un nebun de admirat, mai si scrie bine. Cu nerv. Cu verb. Cu spirit de observatie. Cu umor. Si cu poze bine asezonate. Un adevarat antropolog amator.
Chapeau, Mihai. Keep up the good road. Si spiritul lui Ghenghis si al lui Timur Lenk sa-ti invarta roata.
:)
Courtesy of April, care ne-a spus aici despre Mongolia.ro.
Citeste tot...
marți, 15 septembrie 2009
Noapte buna!
Limpezeshte mintea. Potoleste cugetul si sufletul si ficatul si fierea. Adoarme inima si trezeste creierul. Sau adoarme creierul si trezeste inima. Depinde daca avetzi inima tot in cutia craniana. Sau daca avetzi creer. Sau daca (mai) avetzi inima. Uscatzilor. Secilor. Railor. Famenilor.
Doamnelor si domnilor, Ricercare la 6 liniutze de fuga si spaima din Oferta muzicala a lui Papa Bach, cantat de Modern Jazz Quartet si de Swingle Singers.
Asha sa vi se asheze inima si cugetul si sufletul si fierea.
Citeste tot...
luni, 14 septembrie 2009
Kolnologie
Mai intai am plecat.
Am plecat devreme, la 5 jumate dimineata. La 4 ma duceam sa-l iau pe nea Mitica din Pantilimon. Pe urma ne-am intalnit in partea cealalta a judetului Bucuresti, la inceputul autostrazii, unde ne asteptau Manu si Gica si Maslina si Sebi, fi-su lui Manu, si nu in ultimul rand Simi, cel care mi-a fracturat zigomaticul anul trecut si care joaca o linia a treia de mare rafinament percusiv.
Partea nasoala a fost ca eram in urma cu un proiect, la care am lucrat pana la 10 noaptea. Pe urma m-am dus sa ma vad cu cineva, pe urma la miezul noptii imi echilibram rotile. Pe urma la 2 noaptea faceam bagaje. Nu am apucat sa dorm deloc. "Potzi, tatare?" ma intreaba Maslina. "Pot, pot. Beau un Red Bull si tin pana la Craiova". Pentru ca Maslina ne-a convins sa mergem pe Craiova - Turnu Severin - Timisoara, nu pe Valea Oltului. Pana la urma si prin sud s-a dovedit complicat, ca de la Turnu Severin pana hat sus la Lugoj se lucreaza la drum si sunt portiuni busite, iar pe altele astepti la semafor.
Am plecat din Bucuresti la 5 jumate. Am ajuns la vama in Timisoara la 2 jumate dupa-amiaza. Am condus cu schimbul, la inceput eu, pe urma cand mi s-au terminat bateriile, Maslina. Mitica nu s-a bagat. Nu se baga el la condus la drum lung.
Seara ne-am oprit la Keshkemet, undeva prin inima Ungariei, la jumatate intre Seget si Budapesta, unde nea Gica antreneaza echipa locala. S-a bucurat nea Gica atunci cand ne-a vazut de parca ne despartisem de ani de zile, nu cu doar o luna inainte. Am dormit la Keskemet, am baut la Keskemet, ne-am balacit in piscina si am facut sauna. Iar Simi, la cei cincizeci de ani ai sai, a sarit cu gratzie de hipopotam adolescentin pe burta in apa, mai-mai sa dea cu capul de tavanul scund de sticla.
Si a fost ziua intai.
A doua zi, Jermania. Ungaria Budapesta Neusiedler See pe unde tocmai fusesem cu nici o luna in urma, la balaceala de familie, Viena Passau malul Dunarii A3 Frankfurt aeroportul aglomeratia de orele 16 Koln. Mai mult de o mie de kilometri in duduiala de 180 200 120 150 180 150 "las-o turcule mai moale ca ne omori". Mi se spune cand "turcule", cand "tatarule". V-am cucerit pe totzi, mama voastra de indo-europeni pastorali...
Si am ajuns in Koln. Unde ceilalti, restul echipei, erau deja sositi imbaiati mancati plimbati bauti vorbiti. Noi, os prin os.
Si am inceput sa facem apelul. Ia sa vedem, cati suntem? Avem destule rezerve? Ar fi trebuit sa fim 19 - oricum cam putini. Dar de-abia de-aici a inceput socoteala la vale. Sandu si cu Tudor s-au razgandit in ultimul moment si nu au mai venit. Deci 17. Nea Micky are 68 de ani, aproape 70. Deci 16. Si Gica arbitrul, care fumeaza ca o locomotiva si care nu a mai jucat de nu stiu cat timp. Deci 15. "Turcule, joci". Bineintzeles ca joc. De-aia am venit eu 2100 de km, sa ma uit?
Si ne-am dus la piscina si la sauna, si am baut si am vorbit si am mancat, si l-am fentat pe nea Mitica, pen' ca vroia sa stea cu mine in camera, si am stat cu Maslina, iar Mitica a fost pus cu Dinte, sa le iasa pe nas ca vorbesc pe teren. Cele doua babe cartitoare au fost puse in camera sa se sforaie unul pe altul.
Si a fost ziua a doua.
Si s-a facut sambata, si Accuweather a avut dreptate: frumos dimineata, potop la pranz. Si ne-am dus la stadion, la clubul de rugby din Koln, ascuns intr-o padurice din inelul verde care inconjoara orasul. Si nu era aproape nimeni, in afara de un tip care intindea un furtun. What the ...? Noi cu masinile am ajuns destul de repede. Ceilalti, venind cu tramvaiul, au sosit dupa jumatate de ora. Intre timp incep sa apara nemtii. Tot numai tineri si unul si unul. What the...? Astia nu sunt Old Boys cum nu suntem noi nemti. Cu astia jucam? Ne rup. Nu-i corect. Am aflat pe urma ca de fapt era echipa de seniori a Koln-ului care venise la club sa se pregateasca sa plece in deplasare.
Incetul cu incetul, au sosit si ceilalti. Echipa Koln-unului, gazdele. Cei din Frankfurt. Inca o echipa, n-am retinut de unde. Doar olandezii se lasau asteptati. Pana la urma nu au venit decat vreo sapte - opt, care s-au aciuiat pe la echipele nemtilor, si in loc de patru meciuri am jucat doar trei.
Si s-a facut vremea sa ne schimbam si sa ne incalzim.
Moment in care Tuca ne face pocinogul. Pe un teren aproape ca in palma, la o alergare de incalzire cat se poate de usoara si de banala, pune Tuca al nostru piciorul pe colt si ii frige frumusete de entorsa care ii face instant glezna cat portocala. Gata, pa meci pentru Tuca. Pune-i gheatza, da-i cu alifii spreiuri si alte scuipinoale. Degeaba. Tuca al nostru, mort pentru patrie. "Ce faci, ba? Acuma te-ai gasit sa te accidentezi? Unde ti-a fost mintea?" Tuca al nostru ne priveste cu ochi tristi de catzel accidentat, stand in fund pe o lada de apa minerala si tinandu-si o punga cu gheatza la glezna.
Si uite asa ne-am facut 16, including nea Micky si Gica arbitrul. Deci rezerve, presque canci.
Si incep meciurile. Primul meci, nemtii intre ei. Ne uitam la ei de pe margine, in timp ce-l compatimim si bombanim pe Tuca. Hmmm... Nu prea cine stie ce. Sunt mari, dar nu le stiu baietii cu mingea. Ii batem. Dar ce ne facem cu Tuca? Ce ne facem cu rezervele? O sa avem suflu pana la sfarsit?
Am avut. I-am batut. Am jucat trei meciuri. Doua castigate cu 4-0 (scorul in meciurile de Old Boys se tine la eseuri, pentru ca nu se bat lovituri de penalizare la bete). Al treilea, remiza alba, 0-0. 
In primul meci am avut un pic trac, mai ales la inceput. Chiar la inceputul meciului Mihai Isp., fundasul nostru, imi da o pasa pe care daca o luam cum trebuie nu mai aveam decat sa ma duc in eseu. Fie ca a dat-o el prea tare, fie ca am prins-o eu cu mainile rare, fie o combinatie neplacuta de-amandoua, cert este ca a sarit din mine ca din gard. Dar pe urma mi-am revenit si am dat si pase de eseu (Manu catre Turcu, Turcu face pasul la interior, in loc sa se duca pe colt, il gaseste pe Simi, Simi o da mai departe la Nelu avocatu, care juca centru si Nelu se duce in eseu) si placaje. Am invatat si noi termeni: disjunctie de umar. Seara, Maslina si Mitica ranjeau fasolea ca am inceput si eu sa vad cum e. "Aha, Turcule, te doare... Pai tu iti dai seama cat ne-a durut pe noi?"
Al doilea meci a fost imbacsit. Dupa ce au vazut ca jucam, nemtii au facut un soi de selectionata sa ne bata. Au bagat de la toate echipele, si de la olandezi, inclusiv un inchizator la gramada care chiar le stia. Si tot timpul au stat in offside. Nu se facea bine aglomerarea, ca ei intrau din lateral. Arbitrul, canci penalizare. Si uite asa nu prea le-au mers pasele alor nostri la centru si s-au certat ca chiorii (Mitica, evident, si Nelu Avocatu). Dar nici ei nu au dat nici un eseu. Faza meciului: o gramada spontana cu nea Micky pe undeva dedesubt si cu vreo sase malaci peste el. Si nea Micky cu fata in sus. Repet: nea Micky are 68 de ani. Dar asta nu l-a impiedicat sa se arunce peste minge ca un flacau, sau sa dea cu genunchiul.
La inceputul celui de-al doilea meci, alta accidentare. Florin "Moshu" primeste un deget in ochi care ii rashcheteaza globul ocular, mai-mai sa i-l sparga. Sange, sperietura. Hai cu el la doctor. Pana la urma s-a dovedit ca totul e OK, globul ocular nu e afectat decat superficial, o zgarietura, dar putea sa fie urat. Iar principalul efect a fost ca timp de doua meciuri am jucat si fara Florin. Acum chiar eram 15, pe toate partile, inclusiv nea Micky si Gica arbitrul. "Manule, nu mai poti Manule sa faci semnul ala de schimbare, Manule", radeau baietii de el. Manu e cunoscut ca avantandu-se in meci, alergand arzand, dar la un moment dat pierzandu-si suflul si facand miscare circulara din degetele aratatoare: "Schimbati-ma!".
Al treilea meci a fost cel mai fain. Dupa al doilea meci am avut o pauza un pic mai lunga, timp in care au jucat celelalte echipe. Ai nostri s-au odihnit, au schimbat echipamentul (plouase in al doilea meci), s-au certat, s-au porcait, au dat drumul la bad blood. Dar pe urma am scos sticla de palinca de doi litri si am baut cu totii si palinca ne-a incalzit si am intrat cu pofta de joc pe teren si ploua si mai tare si dintr-o data nu mai conta atat de mult si s-a dat drumul la minge si nu s-a mai cantat in teren si i-am batut cu 4-0, desi a treia echipa a fost mai buna decat ce-a de-a doua cu care facusem egal.
Si mi-am scos si eu parleala cu eseul ratat din primul meci. Demi-ul lor, un japonez vanos si priceput la minge, scoate dintr-o aglomerare, se face ca sparge si o da in ultimul moment la un flancheur care venea din spate. Scapa asta, se duce ca din pusca, aproape pana in eseu. In timpul asta insa Turcu venea de pe partea cealalta a terenului si cu cinci metri inainte de linia de but i-am dat un palton venind din lateral spate care a salvat eseul ca si facut.
Si pe urma a fost repriza a treia. Si evident ca am baut si am stat de vorba si s-a cantat si s-a dansat. Si am cunoscut un olandez foarte fain, undeva spre 60 de ani, fost jucator al echipei lor nationale (I know, I know...) si ne-am intretinut si am discutat despre rugby si Romania si Olanda si evolutia inaltimii la generatiile post-razboi si despre revolutie si despre schimbarea stilului de viata. 
Si a fost pe urma din nou piscina si sauna si oboseala de seara. Si a fost ziua a treia.
A patra zi a fost de turism. Am vizitat Kolnul. Domul, evident. L-am dus pe Andrei la gara, care este chiar in buza catedralei, si inainte de asta ne-am dat cu masina prin oras si am trecut Rinul si am privit biserica si orasul vechi de pe partea cealalta, si pe urma am balaurit aproape o jumate de ora sa gasim loc de parcare si ne-am invartit si am trecut de doua ori podul pana am gasit in cele din urma un loc de parcare la mama naibii, de incepuse Andrei sa intre la ganduri ca pierde trenul (el venise separat, de la Paris, unde urma sa se intoarca). Si am trecut linia de tramvai si linia continua, la fel ca si alti germani, si am vazut ca si la ei uneori se practica aproximativ acelasi sport ca si la noi.
Si pe urma am vizitat domul. Si domul e dincolo de cuvinte. 
Si pe urma am plecat sa-i prindem pe ceilalti din urma, care se dusesera la un Irish Pub sa vada prima etapa din Guiness Premiership in context de multa multa bere. Si in drum spre ei, impreuna cu Mitica si cu Dinte, trec pe langa muzeul de istorie germano-romana, tot langa catedrala, pe partea cealalta fata de gara. 
Si eu raman la muzeu, si Mitica si Dinte se duc sa se culturalizeze cu bere, iau eu cu pietre si inscriptii si cu geme si coroane si francisce. Si am zis ca intru acolo asa, sa dau un ochi, o juma de ora, si pe urma ma duc dupa baieti. Si am ramas inauntru trei ore batute pe muchie. Si am iesit habauc de atata istorie si de atatea artefacte pe care am putut sa le vad. Nici in visele mele cele mai umede nu credeam sa dau nas in nas cu asa ceva. 
Si pe urma i-am gasit si pe baieti, care se uitau deja la al doilea meci si care atinsesera o stare avansata de constiinta modificata, manifestata prin locvacitate si prin tendinta de a se lua in gura cu amarata aia de chelnerita.
Si pe urma ne-am intors la hotel, pe seara, dar mai inainte am mancat un kebab pe malul Rinului, mancare specific germana. Iar eu am ratacit un pic drumul, dar pana la urma m-am descurcat, courtesy of some kind German middle-age ladies who were strolling in the evening.
Si a fost ziua a patra.
Si pe urma in ziua a cincea ne-am intors. Si iar ne-am trezit dimineata devreme devreme si l-am bombanit pe Manu cu planul lui si iar A3 si Manu nu stia sa iasa din Koln cu GPS-ul si Turcu si-a demonstrat certele calitati de orientare in spatiu strain si i-am scos dupa harta si dupa amintiri si Turcu a fost mai destept si mai priceput decat GPS-ul in ziua aceea. Si pe urma iar A3 si Frankurt si Regensburg si Passau si ne-am oprit la Passau pe malul Dunarii si am facut cumparaturi "la copilasi", ca nea Mitica are nepotica acasa, pe care urmeaza sa o boteze, si Maslina copila de 5 ani si Turcu doua copile, una de 9 ani si una de 4 ani. Si multe cumparaturi s-au facut.
Si pe urma Austria Alpii de est in zare si St Polkten pe care eu il vedeam sfantu polen si pe urma am ratat autostrada de centura care ocoleste Viena si am intrat precum avarii in Viena si am luat-o drept in freza, the evening rush hour, si ne-a luat o ora sa traversam Viena si am stat la niste cozi de ziceai ca esti in Militari cand se intoarce toata lumea de la servici. Si pe urma am trecut in sfarsit de Viena si am trecut din nou pe langa locul unde fusesem cu o luna in urma, pe langa Neusedler See, si l-am lasat pe Manu in urma, pentru ca Turcu a condus tare, si am intrat in Ungaria, si urma sa ramanem din nou in acea seara la Gica, si Maslina zice: "Turcule, hai acasa".
Si nu ne-am mai oprit nicaieri, decat la TataBanya sa mancam gulas, si nea Mitica a mancat pentru prima oara in viata sa gulas, si gulasul era cam gras, dar la ce foame ne era a fost bun. Dar parca tot o ciorba de burta ar fi mers mai bine. Tz tz tz ce balcanici suntem.
Si pe urma am trecut ca prin branza prin Ungaria si apusul de soare mi-a amintit de rasaritul de soare dintre Koln si Frankfurt, printre ceturile padurilor teutone, si am inteles ce e aia Germania. Si pe urma am condus toata noaptea si am luat din nou soseaua busita de la Timisoara la Drobeta Turnu Severin dar de data asta era noapte si nu mai era asa de aglomerata, cu exceptia unor tiruri bulgaresti, si drumul a curs intins, doar ca avea portiuni unde nu era marcat deloc si mergeai negru pe negru, asfalt negru pe fundal de noapte neagra. Si Turcu a condus ca un nebun, si nea Mitica se uita in bezna.
Si a fost ziua a cincea, si s-a facut marti, si am ajuns in Bucuresti la ora 7. Si l-am lasat pe Maslina in Militari si l-am dus pe Mitica in Pantilimon si m-am intors din Pantilimon si era ora 9. Si am ajuns acasa si m-am culcat, cu o durere surda in umarul drept, care nu m-a lasat nici acum.
Citeste tot...
Irreparabile
Gata. Dupa ce am dus-o pe una la scoala, am dus-o si pe cealalta la gradinita.
Ce trece timpul, mai muritorilor mai...
:blink:
Citeste tot...
duminică, 13 septembrie 2009
Freamata
Freamata frumusetzea si frica si furia. Frenezia si frigul si focul si fiarele. Fetzele faptele flacarile fulgii.
E clar: trebuie sa merg in Alpi...
Citeste tot...
vineri, 11 septembrie 2009
Asha grait-a Zarathustra
Monstri dantelati, fractalii zac in maduva fiintzei. Fiintza cea mare naprasnica imensa si fara de patima. Si fiintza respira ani lumina si matematica si energie si inevitabilitate si unde si timp si viata si moarte si fara-de-viata si fara-de-moarte.
In nemernicia noastra, ca niste oameni cu creiere, bicisnici si antropocentrici si marshavi si ingushti suntem. Furnici si fire de praf si colcaiala de amoebe cu bazdac de buricul pamantului.
Repent, repent, said the harlequin to the tick tock man!
:/
Citeste tot...
