Scrisoare

Vorbeam de Luca Pițu. Vorbeam de Mihai Ursachi.

Din păcate însă, pun pariu că nu știți cine e acest distins domn. Mai bine spus, cine a fost, că a murit între timp, în 2004. Dar nu asta este important, că nu știți, că doar nu suntem la ora de comentarii literare de la limba română. Ce este cu adevărat important este că nu ați citit nimic de Ursachi. Pentru că nu prea se găsește pe Internet.

Până aici. Până acum.

Dig this and cry. Death is near. Winter is coming.


SCRISOARE

Într’adevăr buna mea, “les métiers d’hiver sont venus”
cisme grosolane încalț, și cravașa îmi e
de folos. Gustul tare
al vinului roșu, ferocitatea
de a pune butuci în cămin. Ultimul lup
a căutat plin de teamă o ceată de vânători
ca să-l ucidă. Unii fiind prea bătrâni,
alții prea tineri, nu nimereau, mâinile lor
tremurătoare. Cărunt, ostenit,
fu ucis cu topoare și furci de țăranii din apropiere,
mirosind a rachiu și a cai. Pădurea,
violacee, nu s-a clintit.

Cât despre mine,
deși suficient de cărunt, aspectez uneori
poza aceea de epocă – dantelă pe piept
și privirea ușor afectată, în sus. Pe
fața de masă, brodată cu mâna cândva, cu scene de vânătoare,
paharul se varsă și pete fierbinți, sângerii...

Oh, cravașa îmi e de folos, și cismele grele
“les métiers d’hiver sont venus”