marți, 24 ianuarie 2012

[...] aș fi putut fi cel mult emițător de idei [...] sau cutie de rezonanță [...]

"Istoria ne-a demonstrat că, în România, niciun protest semnificativ nu este spontan, oricât de mare ar fi starea de nemulțumire. Are nevoie de ”ajutor”. Iar maximul de nemulțumire și frustrare a fost în 89, din ce-am apucat eu în viața asta.

După ce-am văzut cu ochii mei că la troiță sunt o mână de oameni și de trei ori mai mulți jandarmi, iar în a doua seară centrul orașului era devastat de parcă gherilele erau ceva tradițional pe plai mioritic, m-am întrebat cine are atâta putere încât să organizeze ceva semnificativ, deși tot nu văd nici acum obiectivul final.

Și mi-am trecut, pe foaie, cu liniuță de la capăt, variantele: cel mai puternic om (cei mai puternici oameni) împreună cu serviciile, serviciile (singure sau împreună cu o altă forță – politică sau economică) împotriva celui mai puternic/celor mai puternici, dar cu ok-ul de afară, cei de afară împreună cu măcar o parte a serviciilor.

În toate ipotezele, era nevoie de o masă de manevră. Care să iasă-n stradă, stimulându-i-se mânia. Căci frustrarea generează mânie. Orwell, Orwell...

Eu nu sunt cel mai puternic om, nici cu serviciile n-am treabă, și nici de-afară nu sunt. Deci locul meu ar fi fost numai în masa de manevră.

Dacă aș fi continuat să scriu pe Facebook despre evenimentele care se întâmplă, aș fi putut fi cel mult emițător de idei (servind, inconștient, cauza unora) sau cutie de rezonanță pentru mesajele lansate conștient ale altora (pe care le-aș fi aprobat sau propagat ca un om de bună credință).

Căci orice laborator, atunci când fabrică strategii, se bazează pe buna credință a unora și pe oportunismul altora. Și pe alterarea stării emoționale. Iar apele învolburate mereu scot la suprafață toate gunoaiele.

Deh, e legea naturii...
"

Mana Ciutacu, "Și-atunci am simplificat..." (24 ian 2012)