joi, 9 iunie 2011

PIB-ul României, 1990 – 2011. Două decenii de împliniri mărețe

De ceva timp mă tot țin să scriu acest articol. În cele din urmă, iată i-a venit timpul.

Doamnelor și domnilor, se tot discută de manieră mai mult sau mai puțin părtinitoare, înfierbîntată, pătimașă, despre soarta acestei țărrrișoare, Republica Isterică România.

Încotro ne îndreptăm? Cît de mare e catastrofa? Cum de mai trăim pe lumea asta? Cum de ne mai suportă lumea asta, la ce nemernici sîntem? De ce nu se crapă pămîntul sub noi? De ce nu mor oamenii de foame pe stradă, să cadă din picioare de ce amărîți sînt sub această dictatură care îi înconvoaie, îi asuprește, îi omoară și-i ucide? Cum, Doamne, cuuuum? Cum de accepți o asemenea năpastă cotidiană, ba chiar și zilnică?

Păi hai să vedem năpasta.

Fiind un om care se lasă ceva mai greu convins de vorbe și ceva mai ușor de cifre, că deh! asta mi-e meseria, de cantitativist incorigibil, de ceva timp îmi tot actualizez o serie de date pe care le chinui așa cum știu eu mai bine: de manieră grafică, să înțeleg și eu ceva din tot porcoiul ăla de date.

Probabil v-ați obișnuit deja cu principiul călăuzitor al acestui blog: un grafic bun face cît o mie de cuvinte. Și, de regulă, dacă mă puneți să vă explic graficul înseamnă că a) îmi jigniți inteligența și b) mă faceți să mă îndoiesc de inteligența Dvs. Graficele trebuie să fie expresive, să le cuprinzi informația dintr-o privire și să te lași lovit de completitudinea lor informațională, precum lovește garnitura de tren sinucigașul care își face pomana să se zvîrle în fața sa.

Dar cum știu că sînt și dintre aceia care încă prezintă dificultăți în a înțelege aceste opere de artă excelifere, azi voi face o excepție, un efort de timp și de îngăduință și le voi și povesti.

Sursa
Principala sursă de date pe care o voi folosi în cele ce urmează este INSSE, Institutul Național de Statistică (și Studii Economice, cum se numea pe vremuri, titulatură ale cărei urme au rămas doar in adresa de web a instituției).

Acolo, fie adînc îngropate prin labirinturi de linkuri, fie la față, la suprafață, la primul click de mouse, zac serii de date gustoase pe care le putem folosi pentru a înțelege soarta acestei țărișoare asuprite de continua dictatură, Republica Isterică România.

Să începem cu începutul. Cu PIB-ul, această expresie sintetică a evoluției bunăstării într-o națiune. Știu, știu, are limitările sale. Știu, se discută deja despre indicatori ai fericirii. Hai să rămînem totuși pentru moment la bani, da?

INS. Frecvență trimestrială
Mă voi folosi în cele ce urmează de seria de date statistice pe care INS o pune la dispoziție privind Produsul Intern Brut al României. Din 2000 încoace, INS ne raportează PIB-ul destul de des, cu frecvență trimestrială. Numai bine să ne putem face o idee despre variațiile acestui indicator – o serie anuală prezintă o inerție destul de mare și destul de puține date pentru a înțelege mersul lucrurilor în România.

Brut vs Ajustat sezonier
Mă folosesc în cele ce urmează atît de seria brută de date, dar mai ales de cea ajustată sezonier. Toate datele pe care le citez în continuare vor face parte din aceasta din urmă. După cum știm, sau dacă nu știm, după cum vedem din graficul de mai jos, întotdeauna trimestrele de început ale anului sînt mai leneșe, producția de valoare adăugată căpătînd viteză spre sfîrșitul anului calendaristic. De aceea se și nivelează această serie de date și se folosește drept indicator (mai) valid seria de date ajustate sezonier (cu roșu, îngroșat, în graficul de mai jos).

Perioada 1990 – 2000. Aproximarea trimestrială
Din păcate, înainte de 2000 nu avem decît date anuale. Pentru a rezolva această problemă, mi-am permis următoarea libertate metodologică.

Am calculat ponderea procentuală medie a fiecărui trimestru (Q1, Q2, Q3, Q4) pe baza datelor din 2000 ... 2010. Au reieșit patru procente medii care însumate dau 100% (logic, nu?).

Aceste procente medii le-am aplicat seriei de date anuale oficiale pe care o avem din 1990 pînă în 2000. Rezultă astfel o aproximare zic eu destul de apropiată de realitate a succesiunii PIB-ului trimestrial în primii 10 ani post-revoluționari. Alta n-am, dacă știți, dați-mi vă rog de veste să actualizez datele.

Am făcut asta pentru a avea în fața ochilor un cîrnat de cifre cît mai lungi și mai ales și mai ales compatibile (trimestriale toate), pentru a înțelege soarta economică a țărrrrrișoarei noastre Republica Isterică România pînă la prăsele, de la ou la elefant, de la Ana la Caiafa, de la început pînă în ziua de azi, cît mai des cu putință, să fie rezoluția cît mai mare, imaginea cît mai exactă.

Moneda: dolarul
Tot pentru a avea compatibilitate pe termen cît mai lung mă folosesc de măsurarea PIB-ului într-o monedă relativ stabilă și care a existat pe tot parcursul acestei perioade: dolarul. Datele într-adevăr ar fi fost mai elocvente în euroi, că sîntem totuși în Uniunea Europeană, nu în NAFTA. Însă o bună perioadă de timp din analiza noastră euro nu a existat, pînă prin 2002. Deci euro nu, dolar da.

Nici varianta prețurilor în lei nu e fericită, pentru că știm că leul a suferit o eroziune cruntă prin inflație. Așijderea, nici o standardizare pe baza indicelui prețurilor de consum, să nivelăm totul la un anumit an (de regulă la cap de serie, fie la început, 1990, fie la sfîrșit, 2011) nu o consider suficient de expresivă, pentru că tot timpul va fi o dificultate în mintea cititorului: despre ce fel de lei vorbim? De acum? De atunci? Cel mai bine rămînem la dolari.

Cea mai recentă dată
Cea mai recentă dată pe care o avem la dispoziție este cea din trimestrul 1 2011 (Q1 2011). De regulă există o discrepanță de 3 luni între terminarea trimestrului și apariția datelor oficiale: pînă le culeg, pînă le agregă, pînă le compatibilizează, pînă le mînăresc în așa fel încît dictatorul să fie mulțumit de cifrele concoctate.

Avem în consecință o serie ce începe din 1990, imediat după Revoluție, și se termină în martie 2011, cam pe vremea cînd apărea ștevia pe piață în acest peisaj apocaliptico-mediatic în care toată lumea moare, suferă, jelește, face spume la gură și își blestemă soarta cea potrivnică și asuprită.

Hai să vedem. Să privim în față catastrofa și să încercăm să nu leșinăm. Fii bărbată, Zoe! Pregătește-te să fii năpădită de PIB!

Fig. 1. Evoluția PIB-ului, 1990 – 2011 (Q1).
Date trimestriale. Sursa: INSSE

Notă: 1990 – 2000: aproximare trimestrială proprie pe baza datelor anuale





Perioade de evoluție
Ce observăm? Păi pe lîngă faptul că Turambar face grafice faine, frumoase, dar complicate și îmbîrligate, nu poți dom’le să le faci mai simple, să înțeleagă toată lumea? mai observăm că evoluția PIB-ului României prezintă 5 perioade distincte, bine conturate în poza de mai sus:

A. 1990 – 1992: Catastrofa post-decembristă.
PIB-ul cade brusc la aprox. 50%, de la aprox. 10 miliarde dolari pe trimestru la aprox. 5 miliarde $. Jumătate! Să fugim! Ne mănîncă! Și unii chiar au și fugit... :(

Însă cum pe vremea aceea ne conducea Iliescu, care știm cu toții că a fost un dictator bun, necesar, înțelept și mărinimos, nu putem vorbi de catastrofă, ci doar de o ajustare bine controlată, de o retragere pe linii defensive dinainte stabilite. Nu, parcă așa îi spunea Hitler la debandada armatei germane din timpul ofensivei de primăvară din 1944? Retragere pe poziții dinainte planificate.

Deci varză. Deci la jumătate. Deci Iliescu. Deci mama noastră de anti-comuniști... :(

B. 1992 – 2001. Băltire, stagnare, stază și cangrenă
În următorii 2 ani, PIB-ul nostru își revine clopin-clopinant înapoi la nivelul de dinainte de 1990. Atenție! Nu iau în considerare și eroziunea dolarului. Plec de la premiza că aceasta pe termen de cîțiva ani poate fi neglijată.

Se întoarce la aprox. 10 miliarde $ / trimestru și rămîne acolo hăăăăă-hăt, vreo 10 ani și restul zile, pînă la sfîrșitul lui 2001, începutul lui 2002, cînd afară înmugurea ștevia, înăuntru hărnicea Mugur. Da, Mugur Isărescu. Timp de vreo trei guverne și restul soartă, în tot deceniul ’90, România a stagnat la un nivel de aprox. 10 miliarde dolari. 10 ani de zile! Și totuși, lumea a rezistat, a supraviețuit, s-au făcut copii, s-a băut bere, chiar s-au cîntat și cîntece. Ce oameni, dom’le, ce oameni... Mama noastră de anti-comuniști :(

C. 2002 – 2008. Decolarea
În 2001 nu știu ce s-a întîmplat. Unii, horoscopici și șerpilieni, zic că s-au aliniat planetele. Alții, prozaici și contabili în suflet, zic că eforturile de asanare structurală din perioada anterioară au început să dea rezultate.

Eu, mai modest și mai conspirațional, așa cum mă știți de obicei, tind să pun această decolare pe un eveniment care are mai puțin de-a face cu economia și mai mult cu strategia, cu rachetele, cu marele joc: în New York două blocuri maaari au făcut bum.

Și de cînd monstrul geostrategic american și-a îndreptat ochiul lui de Sauron capitalist spre lumea musulmană, nemaiavînd încredere în Turcia drept platformă de susținere logistică, drept portavion de piatră înfipt în coasta infidelului, și-a făcut privirea roată și a căutat o altă curte de unde să lanseze bombițele, prin apropiere. Iar curtea cu pricina a fost să fie de partea cealaltă a ligheanului cu apă numit Marea Neagră, aici la noi la Românica și la Bulgărica.

De cînd s-au modificat interesele strategice americane, de atunci România a fost trecută discret de partea bună a plăpumii geostrategice. Am devenit brusc frecventabili pentru marii investitori, au venit banii, s-au demarat lucrurile, a crescut consumul, cercul virtuos a prins a se învîrti.

Și uite așa, dragii moșului, istoria în marea ei ironie a făcut ca sub ocîrmuirea aceluiași înțelept conducător, a despotului luminat de sorginte comunist-kagebistă Ion Ilici Iliescu să facem noi o voltă sub vîntul ideologiei și servituții și să ne dăm de partea nemernicilor de capitaliști.

Cred că săracul Iliescu a făcut icter negru de ciudă, și-a băgat gheara în gît și de draci și-a scurtat viața considerabil, de la 135 de ani la doar 110 ani, cînd a trebuit să facă asta. Dar a făcut-o. România, toate pînzele sus! Vine orgia de consum. Țineți-vă bine, scoateți buletinele la vedere, plouă cu credite!

În consecință, în acești șapte ani PIB-ul României a crescut de aprox. cinci (cinci!) ori, de la vreo 10 miliarde pe trimestru la mai mult de 50 de miliarde pe trimestru la începutul lui 2002 în trimestrele Q2 și Q3 din 2008.

Pentru cei dintre voi care știți matematică, e binecunoscută curba: se numește exponențială și știm că în realitate ea nu există decît pe termen limitat, pînă intervine vavavoumul de rigoare.

D. 2008 – 2009. Prăbușirea
Ei bine, și vavavoumul, inevitabil, a venit. Reversul medaliei și-a spus cuvîntul. Capitalismul ne-a dus în 7 ani de zile pe cele mai înalte culmi ale orgasmului consumerist. Ei bine, tot capitalismul ne-a dat două perechi de palme scurte și aprige, să ne intre bine mințile în cap, și ne-a adus cu picioarele pe pămînt, ne-a frînt zborul de consumatori, de haplea, de nesătui, de disperați să recuperăm timpul pierdut, toate acele decenii de penurie, să mîncăm mai mult, să bem mai mult, să ne împrumutăm mai mult, să construim mai mult, să facem credite mai multe. Mai mult, mai mult, mai mult.

Țț. Gata. Kaput. Într-o jumătate de an omu negru capitalist a venit, a scos pușca și ne-a frînt zborul. Unde vă duceți voi, mă dugușliucilor mă? Păi voi vă faceți de cap autonomi și nemuritori și reci? Păi voi nu știți că acuma v-ați integrat în marele ciclu al firii capitaliste, al vacilor grase urmate de vaci slabe, al ciclului economic? Voi nu știți, mă, că dacă strănută America, voi răciți, măi lumea a doua mă?

Într-adevăr, la ceva timp după ce America a strănutat cu Fannie Mae și Freddy Mac ale ei, noi ne-am aliniat disciplinați la coada cu globalizare și ne-am furat-o și noi. Ceva mai tîrziu decît era cazul, poate cu un an mai tîrziu, dar orișicum, erau niște alegeri, doar nu vroiați ca acestea să se desfășoare într-un vesel cadru de panică generală, că pe urmă nu mai ieșea cine trebuie. Nu-i așa, Mihaela, dragostea mea?

Deci România și-a frînt zborul ei de PIB exponențial și a făcut pleoșc! fleoșc! trosc! buf! kaboum! De la 55 miliarde pe trimestru a căzut la 40 miliarde pe trimestru, într-o jumătate de an. Cît face 15 din 55? 27%. Waw! O cădere de 27%. Nici chiar 50% cît a fost pe vremea lui Iliescu, în 1990, dar orișicît. Semnificativ. Jalnic. Ah, ce dureros!

Aici sîntem într-o situație clasică de optimism vs pesimism. De pahar care unii îl văd jumătate gol, alții jumătate plin.

Dornicii de suferință, prăpăstioșii de servici scot în evidență căderea. 27%!!! Dar rapița? Ai văzut rapița? Și au și ei dreptatea lor. Da, a fost o cădere zdravănă. Jale, monșer. Catastrofă, bibicule.

Dornicii de găsit circumstanțe atenuante, optimiștii de servici, scot în schimb în evidență faptul că nivelul pînă unde s-a căzut a fost în zona anului 2007, deci dracul nu a fost atît de negru, pentru că totuși din cîte ne aducem aminte în 2007 oamenii nu alergau pe stradă cu fața împietrită de suferință, ca în tabloul acela al lui Munch, strigînd “Săriți! Castastrofa! Sfîrșitul lumii! Să fugim! Ne mănîncă!”

Cum necum lumea s-a descurcat, viețile s-au ajustat, ba chiar - ce nesimțire! ce tupeu! - unii scot în evidență calitățile terapeutice ale acestui duș rece după o perioadă de împrumut și consum nesăbuite. Și au și ei dreptatea lor. În 2007 totuși lumea nu murea pe stradă, dictatorul încă nu împușca oameni în direct la televizor. Ce vremuri...

Însă ce a făcut cu adevărat diferența față de toți anii cînd de fapt România a dus-o mai prost, chiar mult mai prost îl reprezintă componenta psihologică. Nivelul de așteptare, cît și potențialul de pierdere.

Una este să fii rupt în cur, sărman și blazat și resemnat, cum erau românii prin anii ’90. Deh, mai rău de-atîta nu se poate, nu avem unde să ne ducem mai jos, las-o așa că e relativ ok, cumva cumva ne descurcăm, ce-am avut și ce-am pierdut. Mămăliga nu explodează, mămăliga se resemnează și emigrează.

Cu totul altceva era situația în 2008 cînd, după ani de așteptare frustrantă, oamenii au dat de ceva-ceva bunăstare precum vaca de lucernă, au început să avaleze, să amaseze, să bage în ei, să se bucure de prezent, de luciul sclipitor al vieții de consum, de mers la mall, de făcut vacanțele în străinătate, de construit case mari și urîte, dar mari și ale lor, de cumpărat apartamente, de jucat la bursă, de luat mașini, mă rog, toate chestiile pe care românii nu prea le făcuseră pînă atunci.

Și, dintr-o dată, vine omul negru cel capitalist, rupe filmul, aprinde lumina în sală și zice Koneț filma. Pașol na turbinca. Ia, hai înapoi la stadiul de rupți în cur, de sărăntoci, de trăit de azi pe mîine.

Păi stai așa că nu-i așa, neamule! Stai așa că ne supărăm! Ce faci, soartă, cu viața noastră?

Deși nivelul de trai era semnificativ superior, repet, o cădere la nivelul undeva prin 2007, în schimb frustrarea a fost cocoșător de mare, repercutată în niveluri de șucăr care pînă atunci nu mai fuseseră măsurate în sondajele de opinie după 1989.

Fig. 2. % răspunsuri "România merge într-o direcție greșită"


După cum se vede în graficul de mai sus (Fig. 2), acesta nu este deloc în concordanță cu evoluția PIB-ului. Din contră: cînd PIB-ul era jos, la 10 miliarde $ / trimestru, într-o băltire de 10 ani de zile, lumea nu era așa de șucărită precum a devenit cînd PIB-ul a căzut de la 55 la 40, adică la un nivel totuși de 4 ori mai ridicat decît cel al stagnării din anii ’90. Însă șucărul, vai șucărul! Frustrarea! Resentimentul!

Furia de copii cărora după ce li s-au dat jucăriile, sună clopoțelul și vine educatoarea cea rea și castratoare și-i ia la împins vagoane, să intre în clasă, să se apuce de lecții, să mai lase dracu jucăriile alea, că prea s-au jucat 7 ani de zile cu ele, ce naiba, nu s-au săturat de-atîta bunăstare și îmbuibare? Ia hai înapoi la criză, cum erați învățați.

Iete că nu mai erau învățați, că se obișnuiseră cu binele.

Mda.

E. 2010 – 2011. Revenire? Pișatul boului?
Da, știu: nu-i frumos să încurci registrele lingvistice și să folosești cuvinte aspre, țărănești, mulți dintre voi ar spune chiar mitocănești într-un articol care ar vrea, pasă-mi-te, să aibă ștaif de docoment științific.

Din păcate, dragilor, pentru urechile voastre de orășeni fini cu pampon și cu pudel în lesă și pentru sensibilitățile voastre lingvistico-ultragiate, limbajul țărănesc, frust, moromețian își are și el puterea sa retorică și uneori reușește să exprime mult mai plastic ceea ce altminteri ne-am chinui să spunem în tone de vorbe firitisite și ofilite.

Așa este cazul și cu această ultimă parte a analizei noastre. După multe vorbe și restul grafice, iată că am străbătut aproape 20 de ani de soartă economică a acestei țărrrișoare, Republica noastră Isterică România, și am ajuns în contemporaneitate. În zilele noastre, cum ar zice cronicarul.

Și ce observăm noi cu ochii noștri aprigi de vultur metodologico-analitic că se întîmplă în zilele noastre, iaca de vreo 8 trimestre încoace, de cînd PIB-ul a făcut tronc! în zona lui 40 miliarde $ pe trimestru?

Păi observăm că le cam șerpuiește. E cam nesigur pe el, mama lui de animal statistic. O fi beat? O fi-n pădure? O fi rănit? O fi bou? O fi-n fîntînă?

Eu așa știu că se spune la țară la un asemenea grafic. Nu se zice sinusoidal, că nea Fănică cel care ne cară fînul din Călinet nu știe el complicăciuni de-astea cu sinusoidă și cu Pareto și cu Poisson. Nu, nea Fănică are doi boi și-o căruță, cară fînul de pe coaste acasă la om și cînd vede o asemenea mermeleală de șerpișori indeciși concluzionează, cu biciul într-o mînă și cu hățurile în cealaltă: ca pișatul boului. Cînd hăis, cînd cea.

Cînd dă semne că își revine, spre 45 de miliarde $ pe trimestru, și atunci portocalii zvîrl brațele în sus spre cerul populat cu Zeus, slavă ție, Dictatorule, ne-ai scot din nevoie!

Cînd iar o ia la vale, spre 40 miliarde $ / trimestru, poate chiar și un pic sub, și atunci iar intrăm cu toții în fibrilații, să fugim! ne mănîncă!, toate televiziunile fac roșu în gît de cît de mult fac spume la gură, Dictatorul ne duce de rîpă, ar trebui o dictatură ca în Rusia să scăpăm de Dictatorul ăsta, să facem o revoluție, tovarăși, hai la lupta cea mare, ieșiți în stradă, ieșiți să scuturăm jugul cel crîncen. Și ies 50 de beleregi și se face totul un mare fîs. Căldură mare, monșer.

În concluzie, nea Fănică economistu meu care-mi cară fînul din Călinet și care e cam spurcat dînsul așa la gură ar spune că este prematur deocamdată să tragem vreo concluzie în privința evoluției ulterioare a PIB-ului României, cel puțin dacă este să analizăm doar acest indicator sintetic. Este nevoie să ne aplecăm eforturile asupra analizei structurii acestui indicator, să vedem pe ramuri de producție cum stăm, dar pe ramuri de consum?

Dar despre astea, într-un articol viitor. Graficul îl am făcut deja, dar deja simt că am obosit de atîtea cuvinte care să explice evidentul. Șeherazada sociologico-spurcată la gură își pleacă sfioasă privirea și se duce să-și pună un pa’ar de Laphroaig, că simte că i s-a uscat gîtul de atîta scris la tastatură.

În plus, vă simt și pe dumneavoastră că sînteți cam beleregi, cam pieriți, așa cam palizi la față. Prea v-am făcut capul calendar azi. Gata! Vă las. Mă duc să beau un whisky cu nea Fănică.

Nea Fănică, auzi mata, de unde știi matale să vorbești așa frumos, ca din carte, bre? Că nu te-am auzit niciodată vorbind așa de complicat. Ai pățit ceva, bre? Te simți bine?...

PS: Continuarea acestui articol, partea a doua de grafice și interpretări, aici:

PIB-ul României, 2000 – 2011. Structura producției și a folosirii acestuia


34 comentarii:

camil spunea...

bun, bun de tot. am citit, am dat și pe twitter, să vadă lumea din cele 4 zări :)

Anonim spunea...

Frumos, munca de bou de ala Apis care muta muntii din loc. Meriti un uischi bun. :)

camil spunea...

și dacă tot am început - PNȚ(CD) n-a mai intrat în Parlament ca urmare a politicii (sinucigașe dpdv electoral) pe care a dus-o între 96 și 2000. sunt curios ce-o să fie peste un an.

Anonim spunea...

Share...
Lucia Alexandru

Ștefan A. spunea...

Cu inteligenta mea redusa am inteles ca ne aflam acum exact cum se spune in previziunile meteorologice . La evolutii (non meteorologice) probabile . :)
Destul ca nu mai vin timpurile cu creditul dat la tot prostul si pentru toate . Sa invete romanul sa mai faca si sacrificii , sa munceasca mai mult si sa economiseasca .

db spunea...

Uau, m-am lesinat de placere! cel putin la grafice, am avut stari de bine multiple!

Demistificator spunea...

Daca tot ai facut aceasta analiza, du-o pana la capat...in loc de referinta dolar, care a avut fluctuatii si a fost supusa inflatiei la randul ei, ia matale frumusel referinta yen, ca acolo au avut inflatie zero, japonezii astia sunt tare perfectionisti, si raporteaza la yen...asa o sa afli matale ca PIB-ul Romaniei o fi de patru ori cel din 1990 in dolari, dar este de fapt mai putin cand iei in considerare o moneda cu rata devalorizarii zero. Cam cu 25-30% mai putin. O inflatie chiar si de 1% pe an poate duce in 20 de ani la o abatere de 22% (pentru ca baza de calcul in anul urmator e deja inflata, se petrece un fenomen similar dobanzii la dobanda). Asta ca sa fii corect. Si tot pentru corectitudine, decolatul economiei a avut prea putin de-a face cu turnurile din Manhattan ci mai mult cu reducerea fiscalitatii si introducerea de impozite simple, flat, fara exceptari, de catre Isarescu - eu mi-aduc aminte cum a zis in 2000 ca daca cei ce vin dupa el la guvernare lasa taxele cum le-a aranjat el o sa fie o crestere economica de 1-2% in 2001 si de 5% in 2002 si in anii urmatori.

Anonim spunea...

10 miliarde dolari 1990=20-25 miliarde dolari 2010. Care 4 ori mai mult? Graficele tale sunt irelevante. Bine ca nu te-ai raportat la pretul porumbului la 1400 in loc de dolar 1990. Ca sa nu mai zic ca legatura dintre nivelul de trai al majoritatii si PIB nu e deloc liniara. Intotdeuna cei mai saraci sufera primii in criza. Textul e destul de bun. Cifrele inutile. Eu sunt curios de rezultatul recensamantul de anul asta si comparatia cu 2000 si 1990. Oare cati au mai ramas?

Andrei spunea...

Articolul tau este foarte interesant, de asemenea foarte bine facut...cu o singura exceptie. Ziceai ca aceasta financiara ce a inceput in 2008 a fost cauzata de Fannie Mae si Freddie Mac.
Problema este ceva mai complexa. Bancile americane de investitii au fost vinovate pentru ca au sprijinit in mod iresponsabil ipotecile sub-prime. Mai mult decat atat, unele au ajuns chiar si la a face pachete de credite ipotecare CONSTRUITE pentru a intra in default (adica prea multi oameni nu mai pot plati pentru ca deh nu-si permiteau de la bun inceput dar li s-au dat) si pariau impotriva lor, asigurandu-le la AIG. Cand AIG tinea mult prea multe asigurari si exista riscul sa intre in faliment, au asigurat si AIG-ul impotriva falimentului, sa fie siguri ca-si recupereaza banutii.
Problema devine globala pentru ca desi bancile de investitii faceau pachetele de credite, investitori din toata lumea le cumparau (inclusiv din Romania). Dar cine ar fi cumparat niste credite proaste ? Pai cand vine agentia de rating (Fitch, Moody's, S&P) si spun ca pachetul respectiv e solid si ii dau un rating AAA (la fel de sigur ca titlurile de stat americane - CE?!?!), au devenit extrem de populare...mai ales cu fondurile de pensionare si fondurile de investitii detinute de banci normale (cum au si bancile romanesti de pilda pentru oamenii obisnuiti).
Dar revin la idee, Fannie si Freddie au fost salvate de trezoreria americana, deci si pierderile de pe creditele respective au fost suportate mai mult sau mai putin de banutii americani, dar cand a picat Lehman Brothers (din cauza la o pierdere de 2% a valorii capitalului - pentru ca se imprumutau la nivelul de 44 la 1, adica pentru fiecare dolar aveau 44 dolari imprumutati), trezoreria, in prostia ei a zis ca daca lasa banca sa intre in faliment, calmeaza piata. Din contra, fonduri de investitii de peste tot au picat, oamenii au pierdut banii, banci din toata lumea si-au pierdut investitiile (pentru ca Lehman era globala, nu doar locala) si deci s-au dus si au pus presiune pe cei ce erau imprumutati cu dificultate, statele au trebuit sa salveze bancile respective (unele dintre ele), etc. .
Mai mult decat atat investitorii si-au pierdut TOTAL increderea in orice. Daca pachetele alea care erau teribile ca investitie, aveau rating triplu A, atunci de unde sa stii in ce sa investesti (atentie, Greenspan insusi a zis ca CDO-urile sunt atat de complexe incat nici daca ai un doctorat in matematica nu ai intelege din ele ceva) fara sa te uiti super super super atent peste ele ?

Sper ca n-am scris prea mult :)

Am postat linkul spre articolul tau pe blogul meu :)

Anonim spunea...

absolut genial ... Republica Isterica Romania in toata splendoarea ei a fost surprinsa perfect aici ...buna treaba ...poate se mai linistesc asa niste spirite "inalte" .

Anonim spunea...

Cresterea de dupa 2000 ar trebui sa aiba ceva de-a face si cu planul de aderare la UE, tarile vecine si prietene, nu doar cu americanii..Parerea mea!

Lucian Davidescu spunea...

Câteva precizări metodologice și de context:

Exprimarea PIB în valută distorsionează pe două căi.

În primul rând, leul s-a apreciat în aproape tot timpul ăsta față de toate valutele în termeni reali. Adică și când a scăzut rapid față de dolar tot a scăzut mai rapid decât inflația. E un fenomen normal pentru orice economie înapoiată - de ajungere din urmă

În al doilea rând, așa cum ai spus de altfel, există fluctuația dolarului. Până la apariția euro, leul era mult mai legat de dolar și fluctuațiile (ajustate cu inflația) erau mici. Din 2002, dolarul a încept un ciclu de scădere de șase ani în fața euro, în timp ce leul a crescut față de amândouă. La începutul lui 2002, dolarul era 3,25 lei iar la începutul lui 2008 căzuse la 2,25 lei. Iar diferența este chiar mai mare decât pare, pentru că am avut inflație substanțială în perioada asta - cam 75%. Asta înseamnă o apreciere reală față de dolar de 3,25*1,75/2,25 = 2,5 ori, deci cu 150%. Acest procent trebuie eliminat din grafic pentru a afla creșterea reală.

Din 2008, euro început să scadă față de dolar iar leul față de euro. Dolarul a ajuns chiar și la 3,5 lei, ceea ce face să apară fenomenul invers - prăbușirea PIB pare mult mai abruptă. Practic, direcția graficului este corectă, dar mișcările sunt mult amplificate de influența dolarului.

În realitate, nivelul teoretic din 89 a fost recuperat abia recent, în 2006. Am recalculat datele pornind de la baza procentuală din 1989 și aplicând succesiv creșterile/scăderile raportate în fiecare an

http://www.riscograma.ro/wp-content/uploads/2011/06/produsul-intern-brut.png

Acum, despre cauze: stagnarea din anii '90 a fost dată de trei motive: hiperinflație, economie nefuncțională și lipsa capitalului extern. Hiperinflația, cea mai mare nenorocire, a fost potolită abia începând din 2000 - când a fost vreo 20%. Economia nefuncțională a început să fie reformată prin '97, dar rezultatele nu s-au văzut imediat, pentru că era recesiune și nu doar în România. Investițiile au venit ca urmare a politicii banilor ieftini dusă de Alan Greenspan, în aceeași perioadă dar nu doar ca urmare a căderii de blocuri.

România încă se lupta cu inflația, deci era forțată să ofere dobânzi mari, astfel că cine se împrumuta cu 1% sau ceva peste de la Alan și depunea aici cu 20%, într-o monedă care oricum creștea, om ajungea :) Evident, decisive au fost certitudinea intrării în NATO și UE, adică garanția că băieții răi nu mai au ce căuta pe-aci.
Adaugă banii trimiși din Spania și Italia, adaugă bula imobiliară și avem vârful din 2007/2008.

Acum doar se așează puțin lucrurile...

Lucian Davidescu spunea...

Erată: "și când a scăzut rapid față de dolar tot a scăzut mai rapid decât inflația" se va citi "și când a scăzut rapid față de dolar, inflația a fost atât de mare încât a transformat scăderea nominală în creștere reală".

alinutza spunea...

Ce-a fost, a fost. Astept urmarea. Viitorul. Prezicerile. :)

Darael spunea...

O munca titanica, felicitari pentru stradanie.

Amu, cu interpretarile este o singura problema. Cum sa interpretezi (pe baza de grafice sau fara) datele eronate facute publice de acest "institut" ?

Suplimentar:
Sentimentul de disperare actual nu este dat numai de disparitia unor vise. Este dat de distrugerea surselor de venit, de faptul ca angajatii stiu ca oricand pot pierde locul de munca, ca un patron stie ca suntem in criza pana la gat.....

Eu cand vreau sa vad ce se intampla in jur nu ma uit la cifre declarative. Intreb direct pe cei din jur, oameni din domeniu. Iti spun, consumul scade, domeniul serviciilor** scade.

**domeniul serviciilor e cel mai fidel indicator al starii de sanatate a unei economii; serviciile sunt finalul ciclului economic. Priviti serviciile si o sa vedeti realitatea unei tari (am uitat autorul, un capitalist american neobrazat :DDD ).

Inca o data, felicitari.
Ne dai ocazia sa avem o parere despre ceea ce am trait in ultimii ani.

bogdan spunea...

@Lucian Davidescu: nu am cunostinte solide economice dar sunt aproape complet de acord cu observatiile tale. Ar mai fi ceva de adaugat totusi; acum ceva timp am citit undeva ca rata de schimb leu-dolar a fost mentinuta artificial la inceputul anilor '90.

@Turambarr: cred ca cel mai bine ai evidentiat evolutia componentei phihologice in perioada 1995-2011. Imi cer scuze anticipat pentru cuvintele urmatoare dar le voi scrie totusi: PIB-ul nu raspunde la telefon!

Turambar spunea...

@ all: multzumesc pentru comentarii. Cu exceptia unuia care a ajuns la spam din motive de nesimtire (se stie el, nu e cazul sa mai insistam), toate celelalte dovedesc faptul ca cititorii mei sint mai inteligenti decit mine, ceea ce nu poate decit sa ma bucure si sa ma intristeze in acelasi timp, unde e sticla aia de whisky, sa-mi inec amarul, mama ei de viata si de limitare intelectuala, cuuum, nu sint eu cel mai destept de pe lumea asta? Aaah, ce dureros!

:) Joke aside: principala critica la adresa acestui articol o reprezinta folosirea dolarului ca moneda de referinta. Sint de acord cu ea. V-am spus deja: am vrut sa am o serie lunga de date, din 1990 incoace. Apreciez propunerea cu yenul, cind voi avea timp voi incerca sa o fac. De altminteri, cind voi avea timp voi face un grafic comparativ cu dolar, leu asanat de inflatie si yen, sa vedem in ce masura coreleaza.

Inca o data, multumiri economistilor care au avut rabdare sa limpezeasca aceste aspecte tehnice. In privinta explicatiilor evolutiei, aici dupa cum stim nu exista niciodata solutii simple. Intr-adevar, tot ce ati mentionat mai sus a jucat un rol. Eu am vrut doar sa scot in evidenta o componenta ce tine de politica internationala si care uneori este ignorata. Insasi intrarea in NATO si in UE, care au fost pertinent folosite drept argumente ale cresterii din 2002 - 2008, cui credeti ca se datoreaza? De ce pina la inceputul anilor 2000 restul tarilor Europei de Est erau bagate pe repede inainte (Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia - Visegradul), in schimb noi nu? Doar ca nu indeplineam criteriile democratice si de economie de piata? Ha!

:wink:

parvan spunea...

Prima remarca la graficul tau a fost ca realesii au aparut dupa perioada de scadere dar n-am zis aici ca sa nu para politizare. Graficul lui Lucian ma duce insa la un gand care mi se pare de o generalitate/importanta mai mare: in perioade de scadere romanii au preferat raul cunoscut.

bogdan spunea...

Ar fi fain de aprofundat nitel si cauzele cresterilor si descresterilor economiei. Oare intimplator am inceput sa crestem prin 2001? Oare intimplator am scazut atit de tare in 2009?
Oare reformele din '97 - 2000, cind s-a liberalizat cursul de schimb, s-au inchis minele, s-au privatizat sau inchis tot felul de fabrici socialiste de taiait frunze la ciini, n-o fi ajutat?

Mai departe, evolutia din 2005-2008 n-o fi fost influentata si de faptul ca Nastase a lasat economia "la cheie" in 2004 (ferm convins fiind ca dupa 2004 tot el va fi la putere)? Oare daca incepeam 2005 cu deficit de 5-6% ne mai permiteam reduceri de taxe?

Sau, caderea din 2009 n-a primit un brinci si de la cresterea iresponsablia a cheltuielilor bugetare din 2007 si 2008, care au turnat gaz pe focul economiei supraincalzite?
Si oare caderea din 2010 n-o fi fost influentata si de lipsa de reactie din 2009? Oare industria n-o fi iesit prima din criza si din cauza ca s-a restruturat prima?

Stiu ca o astfel de analiza va atrage multi "scuipati" intre ochi si injuraturi din toate partile, dar parerea mea e ca merita riscul. Poate asha intelege si romanul ca dupa orice efort vine si-o rasplata si ca dupa orice paranghelie vine si durerea de cap aferenta.

Ca asha ... daca gasim explicatii doar in turnurile gemene geostrategice, vom trage concluzia ca nu trebuie sa facem altceva decit sa ne asezam frumos pe banca din fatsa casei si sa asteptam urmatorul moment favorabil din exterior.

Turambar spunea...

Cit se poate de adevarat, Bogdan. Fiecare din argumentele tale este pertinent si foarte plauzibil.

Lucian Davidescu spunea...

@bogdan
Cursul oficial, da, era supraevaluat prin '90 (nu știu exact dacă și '91)
Așa se face că ăia care exportau se alegeau cu firfirici în timp ce importurile (faimoasele "portocale") erau practic plătite parțial din rezervele BNR. Asta a distrus comerțul exterior (puținele ramuri care ar fi avut vreo șansă) în mult mai mare măsură decât căderea CAER - e prețul pe care l-am plătit pentru pacea socială propovăduită de ilici și de securiști.

Și încă ceva. Deși, așa cum am spus, nivelul valoric al PIB a fost atins din nou abia în 2006, standardul de trai a fost recuperat mult mai repede. Pentru că în '89 o bună parte a producției avea valoare adăugată zero sau negativă. După principiul unul sapă un șanț iar altul îl asumă.

În 2006, din cei doi unul nu mai muncea (șomer, pensionar, căpșunar etc), dar celălalt chiar făcea ceva util și necesar.

alex@formidabilii.org spunea...

Mie mi se pare un pic irelevant sa discutam despre PIB 1990-2010 (sau 2011) pentru ca sunt multe chestii care sunt discutabile.

Anii 1989-1990 sunt cheia. Si e o chestie pana la urma politica legat de cum facem interpretarea statisticilor. Pentru ca nu exista statistici clare pentru anii astia.

De ce spun asta?

PIB se calculeaza fie in lei fie in valuta (in dolari), si ia in considerarea in permanenta inflatia.

Legat de anii 1989-1990 exista doua probleme:
- cursul de schimb: cum calculezi cursul de schimb in 1990 fata de 1989? In 1989 cursul era fixat, stie cineva care era valoarea aia fixa? Nu de alta dar era un curs pentru populatie si un alt curs pentru agentii economici care faceau comert exterior (si diferenta era foarte mare, nu doar o diferenta de 5-10%). Basca, mai era un curs stabilit de BNR pentru operatiuni financiare. Mai e inca un curs de la BNR pe care l-au folosit pentru stabilirea despagubirilor pentru averile confiscate. samd. Complicat rau.
- inflatia: preturile au fost fixe in perioada comunista si o buna parte din 1990 (oficial vorbind). Insa au fost ele chiar asa de fixe? INS are o rata medie a inflatiei in 1990 de 5.1% (bazata pe preturi fixe pana in octombrie si cresteri masive in noiembrie-decembrie; dar pe medie da foarte putin), in vreme ce FMI (de exemplu) da o rata a inflatiei medie de 127,9% (de unde au luat cifra asta nu stiu ca nu vor sa spuna :) ). Multe organizatii si studii internationale folosesc mai degraba datele FMI-ului decat pe cele ale INS.

Ar trebui acordata o mare atentie studierii anilor 1989-1990, pentru ca erorile pot fi foarte mari si distorsiunea in rezultate majora. Ar trebui mers mai in adancime daca vrem sa aflam exact cum stau lucrurile.

Anonim spunea...

Daca ai scadea inflatia din valoarea pibului ala, care spui tu ca isi revine in perioada 92-01, ai constata ca nu prea ai mare dreptate, avand in vedere ca in 92, rata inflatiei a fost 200%, ajungand pe la 250% prin 93...abia in 98 pibul a depasit cu adevarat valoare inregistrata in 90.
ehh, poate n-am avut eu timp sa citesc prea bine "articolul" tau si de fapt tu chiar stii ce vorbesti...desi...

Anonim spunea...

Pe langa aspectele tehnice deja semnalate, interpretarea graficului ar trebui sa tina cont si de inegalitatile sociale ale fiecarei perioade. In anii 9x, eram nivelati bine. In 20xx, deja au inceput sa apara vile cu piscine si mertzanuri pe langa turnulete si diversi baroni...

MIA spunea...

>Eu, mai modest și mai conspirațional, așa cum mǎ știți de obicei, tind sǎ pun aceastǎ decolare pe un eveniment care are mai puțin de-a face cu economia și mai mult cu strategia, cu rachetele, cu marele joc: în New York douǎ blocuri maaari au fǎcut bum.

Nu prea se leaga - deoarece investitiile americane ( fie directe fie indirecte ) au fost modeste in raport cu cele provenind din tarile UE. ;)

Cea mai simpla ( si enervant de banala eventual ) explicatie e ca pur si simplu capitalurile au inceput sa ajunga si la noi dupa ce reusisera sa cam faca plinul in restul Europei de Est ( mai la Vest totusi fata de noi ). :)

Anonim spunea...

Ar fi interesant si un grafic in care sa apara cumva si datoria Romaniei. Probabil scazuta din PIB sau cumva. Ca sa se vada de fapt cat din PIB-ul Romaniei este "pe datorie".

PS: nu sunt economist, si posibil sa scriu o prostie.

Turambar spunea...

@ MIA: Mersi de comentariu. Atit timp cit zona nu era marcata "buna de investit", nu ar fi venit aici, chiar daca si-ar fi epuizat potentialul de investit mai spre Occident. Uita-te la Bielarus. Cam asa am fi fost si noi :(

@ Anonim: Nope. In nici un caz n-ai scris o prostie, ci un mare adevar :(

Anonim spunea...

Eforturi mari si...inutile! Grafice frumoase si date credibile (sau nu?)gaseai aici http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/COUNTRIES/ECAEXT/ROMANIAINROMANIANEXTN/0,,menuPK:454598~pagePK:141132~piPK:141109~theSitePK:454573,00.html

Magister P spunea...

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-10582142-pib-romaniei-1990-2011-doua-decenii-impliniri-marete.htm

Magister P spunea...

Pune macar sursa completa de "inspiratie"...(!!!)

Turambar spunea...

lol. esti varza. de-aici e preluata pe Hotnews, justitiarule... :)

Magister P spunea...

Asa e,scuze...

sensu giratoriu spunea...

Excelent articol !
De vreo 2 luni ma tot gandeam sa-mi fac timp sa studiez putin problema asta deoarece am observat ca statul castiga mai mult dar plateste mai putini bugetari... unde e diferenta de bani ???

P.S. Cand am vazut de cand e scris m-am inistit ca initial ma gandeam si la telepatie :)

Anonim spunea...

Si io FANE ce castig din toata analizatia asta? Ca bag sama ca mio si mai bine NU?