PIB-ul României, 1990 – 2011. Douǎ decenii de împliniri mǎrețe

De ceva timp mǎ tot țin sǎ scriu acest articol. În cele din urmǎ, iatǎ i-a venit timpul.

Doamnelor și domnilor, se tot discutǎ de manierǎ mai mult sau mai puțin pǎrtinitoare, înfierbîntatǎ, pǎtimașǎ, despre soarta acestei țǎrrrișoare, Republica Istericǎ România.

Încotro ne îndreptǎm? Cît de mare e catastrofa? Cum de mai trǎim pe lumea asta? Cum de ne mai suportǎ lumea asta, la ce nemernici sîntem? De ce nu se crapǎ pǎmîntul sub noi? De ce nu mor oamenii de foame pe stradǎ, sǎ cadǎ din picioare de ce amǎrîți sînt sub aceastǎ dictaturǎ care îi înconvoaie, îi asuprește, îi omoarǎ și-i ucide? Cum, Doamne, cuuuum? Cum de accepți o asemenea nǎpastǎ cotidianǎ, ba chiar și zilnicǎ?

Pǎi hai sǎ vedem nǎpasta.

Fiind un om care se lasǎ ceva mai greu convins de vorbe și ceva mai ușor de cifre, cǎ deh! asta mi-e meseria, de cantitativist incorigibil, de ceva timp îmi tot actualizez o serie de date pe care le chinui așa cum știu eu mai bine: de manierǎ graficǎ, sǎ înțeleg și eu ceva din tot porcoiul ǎla de date.

Probabil v-ați obișnuit deja cu principiul cǎlǎuzitor al acestui blog: un grafic bun face cît o mie de cuvinte. Și, de regulǎ, dacǎ mǎ puneți sǎ vǎ explic graficul înseamnǎ cǎ a) îmi jigniți inteligența și b) mǎ faceți sǎ mǎ îndoiesc de inteligența Dvs. Graficele trebuie sǎ fie expresive, sǎ le cuprinzi informația dintr-o privire și sǎ te lași lovit de completitudinea lor informaționalǎ, precum lovește garnitura de tren sinucigașul care își face pomana sǎ se zvîrle în fața sa.

Dar cum știu cǎ sînt și dintre aceia care încǎ prezintǎ dificultǎți în a înțelege aceste opere de artǎ excelifere, azi voi face o excepție, un efort de timp și de îngǎduințǎ și le voi și povesti.

Sursa
Principala sursǎ de date pe care o voi folosi în cele ce urmeazǎ este INSSE, Institutul Național de Statisticǎ (și Studii Economice, cum se numea pe vremuri, titulaturǎ ale cǎrei urme au rǎmas doar in adresa de web a instituției).

Acolo, fie adînc îngropate prin labirinturi de linkuri, fie la fațǎ, la suprafațǎ, la primul click de mouse, zac serii de date gustoase pe care le putem folosi pentru a înțelege soarta acestei țǎrișoare asuprite de continua dictaturǎ, Republica Istericǎ România.

Sǎ începem cu începutul. Cu PIB-ul, aceastǎ expresie sinteticǎ a evoluției bunǎstǎrii într-o națiune. Știu, știu, are limitǎrile sale. Știu, se discutǎ deja despre indicatori ai fericirii. Hai sǎ rǎmînem totuși pentru moment la bani, da?

INS. Frecvențǎ trimestrialǎ
Mǎ voi folosi în cele ce urmeazǎ de seria de date statistice pe care INS o pune la dispoziție privind Produsul Intern Brut al României. Din 2000 încoace, INS ne raporteazǎ PIB-ul destul de des, cu frecvențǎ trimestrialǎ. Numai bine sǎ ne putem face o idee despre variațiile acestui indicator – o serie anualǎ prezintǎ o inerție destul de mare și destul de puține date pentru a înțelege mersul lucrurilor în România.

Brut vs Ajustat sezonier
Mǎ folosesc în cele ce urmeazǎ atît de seria brutǎ de date, dar mai ales de cea ajustatǎ sezonier. Toate datele pe care le citez în continuare vor face parte din aceasta din urmǎ. Dupǎ cum știm, sau dacǎ nu știm, dupǎ cum vedem din graficul de mai jos, întotdeauna trimestrele de început ale anului sînt mai leneșe, producția de valoare adǎugatǎ cǎpǎtînd vitezǎ spre sfîrșitul anului calendaristic. De aceea se și niveleazǎ aceastǎ serie de date și se folosește drept indicator (mai) valid seria de date ajustate sezonier (cu roșu, îngroșat, în graficul de mai jos).

Perioada 1990 – 2000. Aproximarea trimestrialǎ
Din pǎcate, înainte de 2000 nu avem decît date anuale. Pentru a rezolva aceastǎ problemǎ, mi-am permis urmǎtoarea libertate metodologicǎ.

Am calculat ponderea procentualǎ medie a fiecǎrui trimestru (Q1, Q2, Q3, Q4) pe baza datelor din 2000 ... 2010. Au reieșit patru procente medii care însumate dau 100% (logic, nu?).

Aceste procente medii le-am aplicat seriei de date anuale oficiale pe care o avem din 1990 pînǎ în 2000. Rezultǎ astfel o aproximare zic eu destul de apropiatǎ de realitate a succesiunii PIB-ului trimestrial în primii 10 ani post-revoluționari. Alta n-am, dacǎ știți, dați-mi vǎ rog de veste sǎ actualizez datele.

Am fǎcut asta pentru a avea în fața ochilor un cîrnat de cifre cît mai lungi și mai ales și mai ales compatibile (trimestriale toate), pentru a înțelege soarta economicǎ a țǎrrrrrișoarei noastre Republica Istericǎ România pînǎ la prǎsele, de la ou la elefant, de la Ana la Caiafa, de la început pînǎ în ziua de azi, cît mai des cu putințǎ, sǎ fie rezoluția cît mai mare, imaginea cît mai exactǎ.

Moneda: dolarul
Tot pentru a avea compatibilitate pe termen cît mai lung mǎ folosesc de mǎsurarea PIB-ului într-o monedǎ relativ stabilǎ și care a existat pe tot parcursul acestei perioade: dolarul. Datele într-adevǎr ar fi fost mai elocvente în euroi, cǎ sîntem totuși în Uniunea Europeanǎ, nu în NAFTA. Însǎ o bunǎ perioadǎ de timp din analiza noastrǎ euro nu a existat, pînǎ prin 2002. Deci euro nu, dolar da.

Nici varianta prețurilor în lei nu e fericitǎ, pentru cǎ știm cǎ leul a suferit o eroziune cruntǎ prin inflație. Așijderea, nici o standardizare pe baza indicelui prețurilor de consum, sǎ nivelǎm totul la un anumit an (de regulǎ la cap de serie, fie la început, 1990, fie la sfîrșit, 2011) nu o consider suficient de expresivǎ, pentru cǎ tot timpul va fi o dificultate în mintea cititorului: despre ce fel de lei vorbim? De acum? De atunci? Cel mai bine rǎmînem la dolari.

Cea mai recentǎ datǎ
Cea mai recentǎ datǎ pe care o avem la dispoziție este cea din trimestrul 1 2011 (Q1 2011). De regulǎ existǎ o discrepanțǎ de 3 luni între terminarea trimestrului și apariția datelor oficiale: pînǎ le culeg, pînǎ le agregǎ, pînǎ le compatibilizeazǎ, pînǎ le mînǎresc în așa fel încît dictatorul sǎ fie mulțumit de cifrele concoctate.

Avem în consecințǎ o serie ce începe din 1990, imediat dupǎ Revoluție, și se terminǎ în martie 2011, cam pe vremea cînd apǎrea ștevia pe piațǎ în acest peisaj apocaliptico-mediatic în care toatǎ lumea moare, suferǎ, jelește, face spume la gurǎ și își blestemǎ soarta cea potrivnicǎ și asupritǎ.

Hai sǎ vedem. Sǎ privim în fațǎ catastrofa și sǎ încercǎm sǎ nu leșinǎm. Fii bǎrbatǎ, Zoe! Pregǎtește-te sǎ fii nǎpǎditǎ de PIB!

Fig. 1. Evoluția PIB-ului, 1990 – 2011 (Q1).
Date trimestriale. Sursa: INSSE
Notǎ: 1990 – 2000: aproximare trimestrialǎ proprie pe baza datelor anuale





Perioade de evoluție
Ce observǎm? Pǎi pe lîngǎ faptul cǎ Turambar face grafice faine, frumoase, dar complicate și îmbîrligate, nu poți dom’le sǎ le faci mai simple, sǎ înțeleagǎ toatǎ lumea? mai observǎm cǎ evoluția PIB-ului României prezintǎ 5 perioade distincte, bine conturate în poza de mai sus:

A. 1990 – 1992: Catastrofa post-decembristǎ.
PIB-ul cade brusc la aprox. 50%, de la aprox. 10 miliarde dolari pe trimestru la aprox. 5 miliarde $. Jumǎtate! Sǎ fugim! Ne mǎnîncǎ! Și unii chiar au și fugit... :(

Însǎ cum pe vremea aceea ne conducea Iliescu, care știm cu toții cǎ a fost un dictator bun, necesar, înțelept și mǎrinimos, nu putem vorbi de catastrofǎ, ci doar de o ajustare bine controlatǎ, de o retragere pe linii defensive dinainte stabilite. Nu, parcǎ așa îi spunea Hitler la debandada armatei germane din timpul ofensivei de primǎvarǎ din 1944? Retragere pe poziții dinainte planificate.

Deci varzǎ. Deci la jumǎtate. Deci Iliescu. Deci mama noastrǎ de anti-comuniști... :(

B. 1992 – 2001. Bǎltire, stagnare, stazǎ și cangrenǎ
În urmǎtorii 2 ani, PIB-ul nostru își revine clopin-clopinant înapoi la nivelul de dinainte de 1990. Atenție! Nu iau în considerare și eroziunea dolarului. Plec de la premiza cǎ aceasta pe termen de cîțiva ani poate fi neglijatǎ.

Se întoarce la aprox. 10 miliarde $ / trimestru și rǎmîne acolo hǎǎǎǎǎ-hǎt, vreo 10 ani și restul zile, pînǎ la sfîrșitul lui 2001, începutul lui 2002, cînd afarǎ înmugurea ștevia, înǎuntru hǎrnicea Mugur. Da, Mugur Isǎrescu. Timp de vreo trei guverne și restul soartǎ, în tot deceniul ’90, România a stagnat la un nivel de aprox. 10 miliarde dolari. 10 ani de zile! Și totuși, lumea a rezistat, a supraviețuit, s-au fǎcut copii, s-a bǎut bere, chiar s-au cîntat și cîntece. Ce oameni, dom’le, ce oameni... Mama noastrǎ de anti-comuniști :(

C. 2002 – 2008. Decolarea
În 2001 nu știu ce s-a întîmplat. Unii, horoscopici și șerpilieni, zic cǎ s-au aliniat planetele. Alții, prozaici și contabili în suflet, zic cǎ eforturile de asanare structuralǎ din perioada anterioarǎ au început sǎ dea rezultate.

Eu, mai modest și mai conspirațional, așa cum mǎ știți de obicei, tind sǎ pun aceastǎ decolare pe un eveniment care are mai puțin de-a face cu economia și mai mult cu strategia, cu rachetele, cu marele joc: în New York douǎ blocuri maaari au fǎcut bum.

Și de cînd monstrul geostrategic american și-a îndreptat ochiul lui de Sauron capitalist spre lumea musulmanǎ, nemaiavînd încredere în Turcia drept platformǎ de susținere logisticǎ, drept portavion de piatrǎ înfipt în coasta infidelului, și-a fǎcut privirea roatǎ și a cǎutat o altǎ curte de unde sǎ lanseze bombițele, prin apropiere. Iar curtea cu pricina a fost sǎ fie de partea cealaltǎ a ligheanului cu apǎ numit Marea Neagrǎ, aici la noi la Românica și la Bulgǎrica.

De cînd s-au modificat interesele strategice americane, de atunci România a fost trecutǎ discret de partea bunǎ a plǎpumii geostrategice. Am devenit brusc frecventabili pentru marii investitori, au venit banii, s-au demarat lucrurile, a crescut consumul, cercul virtuos a prins a se învîrti.

Și uite așa, dragii moșului, istoria în marea ei ironie a fǎcut ca sub ocîrmuirea aceluiași înțelept conducǎtor, a despotului luminat de sorginte comunist-kagebistǎ Ion Ilici Iliescu sǎ facem noi o voltǎ sub vîntul ideologiei și servituții și sǎ ne dǎm de partea nemernicilor de capitaliști.

Cred cǎ sǎracul Iliescu a fǎcut icter negru de ciudǎ, și-a bǎgat gheara în gît și de draci și-a scurtat viața considerabil, de la 135 de ani la doar 110 ani, cînd a trebuit sǎ facǎ asta. Dar a fǎcut-o. România, toate pînzele sus! Vine orgia de consum. Țineți-vǎ bine, scoateți buletinele la vedere, plouǎ cu credite!

În consecințǎ, în acești șapte ani PIB-ul României a crescut de aprox. cinci (cinci!) ori, de la vreo 10 miliarde pe trimestru la mai mult de 50 de miliarde pe trimestru la începutul lui 2002 în trimestrele Q2 și Q3 din 2008.

Pentru cei dintre voi care știți matematicǎ, e binecunoscutǎ curba: se numește exponențialǎ și știm cǎ în realitate ea nu existǎ decît pe termen limitat, pînǎ intervine vavavoumul de rigoare.

D. 2008 – 2009. Prǎbușirea
Ei bine, și vavavoumul, inevitabil, a venit. Reversul medaliei și-a spus cuvîntul. Capitalismul ne-a dus în 7 ani de zile pe cele mai înalte culmi ale orgasmului consumerist. Ei bine, tot capitalismul ne-a dat douǎ perechi de palme scurte și aprige, sǎ ne intre bine mințile în cap, și ne-a adus cu picioarele pe pǎmînt, ne-a frînt zborul de consumatori, de haplea, de nesǎtui, de disperați sǎ recuperǎm timpul pierdut, toate acele decenii de penurie, sǎ mîncǎm mai mult, sǎ bem mai mult, sǎ ne împrumutǎm mai mult, sǎ construim mai mult, sǎ facem credite mai multe. Mai mult, mai mult, mai mult.

Țț. Gata. Kaput. Într-o jumǎtate de an omu negru capitalist a venit, a scos pușca și ne-a frînt zborul. Unde vǎ duceți voi, mǎ dugușliucilor mǎ? Pǎi voi vǎ faceți de cap autonomi și nemuritori și reci? Pǎi voi nu știți cǎ acuma v-ați integrat în marele ciclu al firii capitaliste, al vacilor grase urmate de vaci slabe, al ciclului economic? Voi nu știți, mǎ, cǎ dacǎ strǎnutǎ America, voi rǎciți, mǎi lumea a doua mǎ?

Într-adevǎr, la ceva timp dupǎ ce America a strǎnutat cu Fannie Mae și Freddy Mac ale ei, noi ne-am aliniat disciplinați la coada cu globalizare și ne-am furat-o și noi. Ceva mai tîrziu decît era cazul, poate cu un an mai tîrziu, dar orișicum, erau niște alegeri, doar nu vroiați ca acestea sǎ se desfǎșoare într-un vesel cadru de panicǎ generalǎ, cǎ pe urmǎ nu mai ieșea cine trebuie. Nu-i așa, Mihaela, dragostea mea?

Deci România și-a frînt zborul ei de PIB exponențial și a fǎcut pleoșc! fleoșc! trosc! buf! kaboum! De la 55 miliarde pe trimestru a cǎzut la 40 miliarde pe trimestru, într-o jumǎtate de an. Cît face 15 din 55? 27%. Waw! O cǎdere de 27%. Nici chiar 50% cît a fost pe vremea lui Iliescu, în 1990, dar orișicît. Semnificativ. Jalnic. Ah, ce dureros!

Aici sîntem într-o situație clasicǎ de optimism vs pesimism. De pahar care unii îl vǎd jumǎtate gol, alții jumǎtate plin.

Dornicii de suferințǎ, prǎpǎstioșii de servici scot în evidențǎ cǎderea. 27%!!! Dar rapița? Ai vǎzut rapița? Și au și ei dreptatea lor. Da, a fost o cǎdere zdravǎnǎ. Jale, monșer. Catastrofǎ, bibicule.

Dornicii de gǎsit circumstanțe atenuante, optimiștii de servici, scot în schimb în evidențǎ faptul cǎ nivelul pînǎ unde s-a cǎzut a fost în zona anului 2007, deci dracul nu a fost atît de negru, pentru cǎ totuși din cîte ne aducem aminte în 2007 oamenii nu alergau pe stradǎ cu fața împietritǎ de suferințǎ, ca în tabloul acela al lui Munch, strigînd “Sǎriți! Castastrofa! Sfîrșitul lumii! Sǎ fugim! Ne mǎnîncǎ!”

Cum necum lumea s-a descurcat, viețile s-au ajustat, ba chiar - ce nesimțire! ce tupeu! - unii scot în evidențǎ calitǎțile terapeutice ale acestui duș rece dupǎ o perioadǎ de împrumut și consum nesǎbuite. Și au și ei dreptatea lor. În 2007 totuși lumea nu murea pe stradǎ, dictatorul încǎ nu împușca oameni în direct la televizor. Ce vremuri...

Însǎ ce a fǎcut cu adevǎrat diferența fațǎ de toți anii cînd de fapt România a dus-o mai prost, chiar mult mai prost îl reprezintǎ componenta psihologicǎ. Nivelul de așteptare, cît și potențialul de pierdere.

Una este sǎ fii rupt în cur, sǎrman și blazat și resemnat, cum erau românii prin anii ’90. Deh, mai rǎu de-atîta nu se poate, nu avem unde sǎ ne ducem mai jos, las-o așa cǎ e relativ ok, cumva cumva ne descurcǎm, ce-am avut și ce-am pierdut. Mǎmǎliga nu explodeazǎ, mǎmǎliga se resemneazǎ și emigreazǎ.

Cu totul altceva era situația în 2008 cînd, dupǎ ani de așteptare frustrantǎ, oamenii au dat de ceva-ceva bunǎstare precum vaca de lucernǎ, au început sǎ avaleze, sǎ amaseze, sǎ bage în ei, sǎ se bucure de prezent, de luciul sclipitor al vieții de consum, de mers la mall, de fǎcut vacanțele în strǎinǎtate, de construit case mari și urîte, dar mari și ale lor, de cumpǎrat apartamente, de jucat la bursǎ, de luat mașini, mǎ rog, toate chestiile pe care românii nu prea le fǎcuserǎ pînǎ atunci.

Și, dintr-o datǎ, vine omul negru cel capitalist, rupe filmul, aprinde lumina în salǎ și zice Koneț filma. Pașol na turbinca. Ia, hai înapoi la stadiul de rupți în cur, de sǎrǎntoci, de trǎit de azi pe mîine.

Pǎi stai așa cǎ nu-i așa, neamule! Stai așa cǎ ne supǎrǎm! Ce faci, soartǎ, cu viața noastrǎ?

Deși nivelul de trai era semnificativ superior, repet, o cǎdere la nivelul undeva prin 2007, în schimb frustrarea a fost cocoșǎtor de mare, repercutatǎ în niveluri de șucǎr care pînǎ atunci nu mai fuseserǎ mǎsurate în sondajele de opinie dupǎ 1989.

Fig. 2. % rǎspunsuri "România merge într-o direcție greșitǎ"


Dupǎ cum se vede în graficul de mai sus (Fig. 2), acesta nu este deloc în concordanțǎ cu evoluția PIB-ului. Din contrǎ: cînd PIB-ul era jos, la 10 miliarde $ / trimestru, într-o bǎltire de 10 ani de zile, lumea nu era așa de șucǎritǎ precum a devenit cînd PIB-ul a cǎzut de la 55 la 40, adicǎ la un nivel totuși de 4 ori mai ridicat decît cel al stagnǎrii din anii ’90. Însǎ șucǎrul, vai șucǎrul! Frustrarea! Resentimentul!

Furia de copii cǎrora dupǎ ce li s-au dat jucǎriile, sunǎ clopoțelul și vine educatoarea cea rea și castratoare și-i ia la împins vagoane, sǎ intre în clasǎ, sǎ se apuce de lecții, sǎ mai lase dracu jucǎriile alea, cǎ prea s-au jucat 7 ani de zile cu ele, ce naiba, nu s-au sǎturat de-atîta bunǎstare și îmbuibare? Ia hai înapoi la crizǎ, cum erați învǎțați.

Iete cǎ nu mai erau învǎțați, cǎ se obișnuiserǎ cu binele.

Mda.

E. 2010 – 2011. Revenire? Pișatul boului?
Da, știu: nu-i frumos sǎ încurci registrele lingvistice și sǎ folosești cuvinte aspre, țǎrǎnești, mulți dintre voi ar spune chiar mitocǎnești într-un articol care ar vrea, pasǎ-mi-te, sǎ aibǎ ștaif de docoment științific.

Din pǎcate, dragilor, pentru urechile voastre de orǎșeni fini cu pampon și cu pudel în lesǎ și pentru sensibilitǎțile voastre lingvistico-ultragiate, limbajul țǎrǎnesc, frust, moromețian își are și el puterea sa retoricǎ și uneori reușește sǎ exprime mult mai plastic ceea ce altminteri ne-am chinui sǎ spunem în tone de vorbe firitisite și ofilite.

Așa este cazul și cu aceastǎ ultimǎ parte a analizei noastre. Dupǎ multe vorbe și restul grafice, iatǎ cǎ am strǎbǎtut aproape 20 de ani de soartǎ economicǎ a acestei țǎrrrișoare, Republica noastrǎ Istericǎ România, și am ajuns în contemporaneitate. În zilele noastre, cum ar zice cronicarul.

Și ce observǎm noi cu ochii noștri aprigi de vultur metodologico-analitic cǎ se întîmplǎ în zilele noastre, iaca de vreo 8 trimestre încoace, de cînd PIB-ul a fǎcut tronc! în zona lui 40 miliarde $ pe trimestru?

Pǎi observǎm cǎ le cam șerpuiește. E cam nesigur pe el, mama lui de animal statistic. O fi beat? O fi-n pǎdure? O fi rǎnit? O fi bou? O fi-n fîntînǎ?

Eu așa știu cǎ se spune la țarǎ la un asemenea grafic. Nu se zice sinusoidal, cǎ nea Fǎnicǎ cel care ne carǎ fînul din Cǎlinet nu știe el complicǎciuni de-astea cu sinusoidǎ și cu Pareto și cu Poisson. Nu, nea Fǎnicǎ are doi boi și-o cǎruțǎ, carǎ fînul de pe coaste acasǎ la om și cînd vede o asemenea mermelealǎ de șerpișori indeciși concluzioneazǎ, cu biciul într-o mînǎ și cu hǎțurile în cealaltǎ: ca pișatul boului. Cînd hǎis, cînd cea.

Cînd dǎ semne cǎ își revine, spre 45 de miliarde $ pe trimestru, și atunci portocalii zvîrl brațele în sus spre cerul populat cu Zeus, slavǎ ție, Dictatorule, ne-ai scot din nevoie!

Cînd iar o ia la vale, spre 40 miliarde $ / trimestru, poate chiar și un pic sub, și atunci iar intrǎm cu toții în fibrilații, sǎ fugim! ne mǎnîncǎ!, toate televiziunile fac roșu în gît de cît de mult fac spume la gurǎ, Dictatorul ne duce de rîpǎ, ar trebui o dictaturǎ ca în Rusia sǎ scǎpǎm de Dictatorul ǎsta, sǎ facem o revoluție, tovarǎși, hai la lupta cea mare, ieșiți în stradǎ, ieșiți sǎ scuturǎm jugul cel crîncen. Și ies 50 de beleregi și se face totul un mare fîs. Cǎldurǎ mare, monșer.

În concluzie, nea Fǎnicǎ economistu meu care-mi carǎ fînul din Cǎlinet și care e cam spurcat dînsul așa la gurǎ ar spune cǎ este prematur deocamdatǎ sǎ tragem vreo concluzie în privința evoluției ulterioare a PIB-ului României, cel puțin dacǎ este sǎ analizǎm doar acest indicator sintetic. Este nevoie sǎ ne aplecǎm eforturile asupra analizei structurii acestui indicator, sǎ vedem pe ramuri de producție cum stǎm, dar pe ramuri de consum?

Dar despre astea, într-un articol viitor. Graficul îl am fǎcut deja, dar deja simt cǎ am obosit de atîtea cuvinte care sǎ explice evidentul. Șeherazada sociologico-spurcatǎ la gurǎ își pleacǎ sfioasǎ privirea și se duce sǎ-și punǎ un pa’ar de Laphroaig, cǎ simte cǎ i s-a uscat gîtul de atîta scris la tastaturǎ.

În plus, vǎ simt și pe dumneavoastrǎ cǎ sînteți cam beleregi, cam pieriți, așa cam palizi la fațǎ. Prea v-am fǎcut capul calendar azi. Gata! Vǎ las. Mǎ duc sǎ beau un whisky cu nea Fǎnicǎ.

Nea Fǎnicǎ, auzi mata, de unde știi matale sǎ vorbești așa frumos, ca din carte, bre? Cǎ nu te-am auzit niciodatǎ vorbind așa de complicat. Ai pǎțit ceva, bre? Te simți bine?...

PS: Continuarea acestui articol, partea a doua de grafice și interpretǎri, aici:

PIB-ul României, 2000 – 2011. Structura producției și a folosirii acestuia