A cam înțǎrcat bǎlaia, stimabililor

Mda. A cam înțǎrcat bǎlaia, stimabililor. Au cam cacat steagul distinsii nostri jurnalisti mai vechi, mai recenti, dar totzi tristi. Au semanat vint (no pun intended), acum culeg toata furtuna si dispretul care si-l merita.

Nasoala aceasta autoreglementare salbatica a circulatiei respectului, credibilitatii si profitabilitatii in lumea cuvintelor purtate de vint.

Pe bune, no pun intended. "Cuvinte purtate de vint" e o expresie pe care o gasiti in Iliada. Mama voastra de circotasi, care numai la chestii eoliene va ginditi :)

* * *

Mi-e dor de zilele in care adevarul se confunda cu dreptatea si amandoua puteau sa tina piept, sa zicem, unui scandal de budoar intre o femeie si fiica ei, jucatoare norocoase la bursa prostului gust. Mi-e dor de ziua in care moderatorul parea angajat la pompieri si nu la piromani, de ziua cind analistul aduna faptele si tragea concluziile si nu invers, de ziua cind stirile le facea norocul si soarta si nu agenda si lista de preturi.


Mi-e dor cel mai ades sa nu mi se faca scarba. Scarba cind citesc. Cind aud. Cind vad. Cind mi se spune, cu reprosul surd al unei generatii care ne-a aruncat deja la gunoiul digital al vremurilor "voi jurnalistii ati adus lucrurile unde sunt".

Lucian Mîndruțǎ, Mi-e dor sǎ fiu iar jurnalist


Cititi tot articolul, sa vedeti o jelanie bine adusa din condei dar, din pacate, prea tirzie, desi sincera. (btw: in mod voit nu dau link catre pagina de ziar unde a aparut articolul, ci catre pagina de blog. Blogul merita sa fie transmis mai departe, ziarul nu).

Acuma nimeni nu mai intoarce mortul de la groapa, stimabililor. V-ati busit reputatia, gata, pa.

Sintem din ce in ce mai multi cei care mai degraba ne-am taia incet si trist pe burta decit sa va credem.

Sintem din ce in ce mai multi cei care mai degraba citesc bloguri si benzi desenate si ambalajul de la hirtia igienica decit sa va citim pe voi, o stralucitorilor ofiliti.

Sintem din ce in ce mai multi cei care mai degraba ne cumparam soda caustica sa ne-o bagam in vena decit Academia Catavencu, desi era o vreme in care aceasta era un adevarat reper in mintile noastre, ale ciutacilor si bididiilor care au crescut la cap in anii 90.

Sintem din ce in ce mai multi cei pe care i-ati pacalit de prea multe ori si acum ne face o deosebita placere sa va privim cum va zvircoliti pe jos, in chinuri.

Acum avem si noi trenul nostru, cum zicea ardeleanul, canalele noastre media mici, dar multe, si din ce in ce mai mult ne citim intre noi decit sa va citim pe voi, jalnicilor, bicisnicilor, vindutilor, amaritilor...

Hai, odihniti-va in pace. Dumnezeu sa va ierte, ca eu n-o sa va iert. Nu pot. Sa va ierte altii...