“... și un ceai negru, vǎ rog”
La McDonalds, evident. Mi-era foame, eram pe fugǎ, doar nu vroiați sǎ mǎnînc la restaurant?
“Cîte pliculețe de zahǎr?”
“Nici unul”.
Și atunci, pentru a nu știu cîta oarǎ, vǎd expresia aceea de uimire, de nedumerire, de aproape revoltǎ: Cuuuum? Fǎrǎ zahǎr?
Și fix în momentul ǎla, ca un fulger de iluminare, mǎ lovește: damn it! Asta este o trǎsǎturǎ culturalǎ care spune ceva despre noi, despre români, ca și despre alte popoare de prin pǎrțile astea orientale ale lumii. Cum de nu vrei cu zahǎr? Cum de nu îți îndulcești aceastǎ viațǎ grea, dar dificilǎ? Cum de nu te dedulcești? Cum de nu pui botul la plǎcere?
Arabii beau ceaiul negru cu cantitǎți imense de zahǎr. Aproape cǎ stǎ lingurița în poziție verticalǎ de cît zahǎr pun în dînsul. Turcii la fel: mǎnîncǎ și beau dulce într-o gǎlǎgie. În schimb, pe partea cealaltǎ a globului, japonezii sînt în stare sǎ spele katana în tine dacǎ pui zahǎr în ceai. Nici englezii nu prea se dau în vînt dupǎ ceaiul îndulcit. Mǎ rog, ei îl beau cu lapte – maaare tîmpenie, dar nu despre asta este vorba aici.
Cum facem saltul de la un incident cotidian la marea teorie sociologicǎ ce explicǎ toate misterele lumii? Elementul de legǎturǎ este conceptul de amînare a gratificǎrii. De sacrificiu. De minimalism. De auster. De ascezǎ.
Ǎsta este cuvîntul. Ascezǎ. Sǎ îți înfrînezi poftele, dorințele, pentru atingerea unui scop nobil, superior, pentru sublimare. Sǎ bei ceaiul amar ca dracu pentru a-i simți gustul cum trebuie, toate damfurile cele subtile care rǎzbat din zeama aia cu gust de otravǎ parfumatǎ. Sǎ strîngi din fǎlci, din buci, din toate articulațiile din dotare, pentru a depǎși un obstacol.
Push, damn it, push! cum spunea Martin Johnson cînd au rǎmas cu un om în minus pe grǎmadǎ în finala Cupei Mondiale. Push, damn it! Lasǎ farafastlîcurile și împinge! Strînge din dinți! Nu mînca prea mult! Nu te îngrǎșa! Mǎnînci prea mult zahǎr! Sacrificǎ-te! Înfrîneazǎ-ți poftele! Transpirǎ! Hai, cǎ poți mai mult! Doar atît? Mai mult!
Amînarea gratificǎrii. Cea care a construit imperii și a dus la progresul umanitǎții. Cea care i-a fǎcut pe japonezii cei aroganți sǎ construiascǎ o societate riguroasǎ, elegantǎ, funcționalǎ și cîinos de eficientǎ. Cea care i-a fǎcut pe englezi sǎ cucereascǎ mǎrile și sǎ inventeze toate invențiile lumii și sǎ fie una din marile nații, culturi. Cea care a fǎcut pasul spre modernitate, eficiențǎ, spre societatea teoretizatǎ de Weber. Sacrificiul. Perseverența. Austeritatea protestantǎ, budistǎ, confucianistǎ, orice dar nu ortodoxǎ. Lipsa de dedulcire. Asceza. Înfrînarea. Controlul.
Știți cum spune popa, nu? Sǎ nu te dedulcești la... Știți cum spune Herakles? Sǎ alegi calea cea grea. Știți cum spun cei din Legiunea Strǎinǎ? Mergi sau crǎpi. Știți cum spun cei de la privat celor de la stat? Încercați și voi fǎrǎ zahǎr. Hai, cǎ puteți...
„…să dăm semnal la lume”
Acum o oră
17 comentarii:
Ha ha ha! Foarte tare!...
Ei bine, nici chinezii nu prea se omoară cu zahărul în ceai. Acu' vreo cin'şpe ani am băut un ceai verde (fără zahăr) în Zengdu, de stătea mâtza-n coadă...
:) Mama lor de confucianisti dedati la sacrificiu si la aminarea gratificarii. Vezi, de-aia conduc lumea: ca beau ceai verde, amar ca pacatul :) :wink:
Te-a lovit zenul? Te paste abstinenta cand un confrate paseste la rangul de ministru?
:D
Ca bine zici. De prea mult zahar se pierde esenta. Sau esentialul.
Eu imi enervez in mod constant prietenii consumand ceaiul negru fara zahar. Simti furnicaturi pe sinapse, vorba steamfilozofului.
acum e mai mare toleranta la diversitate , au fost ani in care, la cafea, in multe locuri era de neinteles "fara zahar, fara lapte" si deseori mi se spunea "vi-l aduc oricum" :)
Prostie. Căcat. Eu beau ceaiul fără zahăr pentru că AŞA ÎMI PLACE, pentru că VREAU SĂ SIMT GUSTUL CEAIULUI, NU AL ZAHĂRULUI. La fel şi cu cafeaua.
Nici o chestie cu strânsul din buci, cu asceza, şi nici vorbă de amânarea gratificării!
GRATIFICAREA E CĂ SIMT GUSTUL CEAIULUI SAU AL CAFELEI! Dacă aş bea sirop de zahăr da, ĂLA AR FI SUPLICIU!
Ceaiul verde sau negru de calitate şî corect preparat nu e amar. Cafeaua bună şi bine făcută e foarte gustoasă şi plăcută fără nici un bob de zahăr. Cred că zahărul se toarnă pentru a masca o băutură de proastă calitate.
Bai nene, dar cie este tovarasul Béranger? Doar vad cum arunca cu rahat in toti si toate, cuprins de un sntiment de suprioritate... cam penibil domne'... Imi aminteste de un adolescent plin de fitze si cam nefutut :-D
Întotdeauna cei nefutuţi se dau Anonimi.
Si mie-mi dau lacrimile cand ma gandesc cum se flageleaza Metrî T cu afumatura aia scotiana de orz fermentat si distilat. Bleah!
Totusi, nu inteleg de ce n-are omul voie, sau nu-i acceptabil, bine ori frumos sa bea neindulcit pentru... asceza. Asa cum altii beau pentru placerea gustului.
"Some dance to remeber, some dance to forget."
Bine, acu’ io zic aşa: una e sǎ-ţi dai cu opinia pe blog (cǎ doar de aia e acolo) dar alt lucru e sǎ-i înjuri pe toţi. Aşa cum face tovarǎşu’ Beranger. Cam are gura spurcatǎ nenea ǎla, şi un “ego” umflat cu pompa. Bine mǎi Berangerule, acu’ io înţeleg foarte bine cǎ matale eşti frustrat, dar totuşi, mai las-o moale cu insultele. Nu de alta, dar pe blogu’ ǎsta înca nu am vǎzut nesimţire, înjuraturi, etc. Astea vin de la matale. Sa-i spui omului ca mânâncǎ cǎcat, mi se pare aşa, un pic… un pic meschin. Da, da, bine, ştim cǎ matale esti un purist domne’ un om culturat şi rafinat care savureazǎ gustul real… bla bla bla; şi ne faci constienţi de faptul ǎsta CU MAJUSCULE – cǎ deh, musai sǎ înţelegem cu toţii cu ce personaj rafinat avem de a face. Mai nene, dacǎ ai avea un picutel de curaj, ai lǎsa oamenii sa comenteze pe blogul tǎu – chit ca o fac doar sǎ te înjure – în loc sǎ-I insulţi pe alţii, doar aşa ca poţi.
Iar în ceea ce priveşte nefututul, ce sǎ-ţi zic? Orice bǎrbat de ~40 de ani, care are timpul sǎ citeze din constituţia RSR (sau din ce dracu citezi tu p’acolo), care posteazǎ MULTE poze cu pisicuţe, sau care are nevoia sǎ ne informeze care e brandu’ sǎu favorit de paste fǎinoase, ş.a.m.d.… pǎi fraţioare, pe tine nu te aşteapta nimeni acasǎ. Nu femeie, nu familie, nada. Doar pisicuţele, calculatoru’, si gândurile alea sombre care îţi ricoşeazǎ prin cap ca o mingie de ping-pong. Hǎ? Deci, Beranger = nefutut. Simplu; şi dacǎ tonul tǎu beligerant de pe blog este oarecum replicat şi in viaţa de zi cu zi, aş zice ca vei rǎmâne nefutut. Altfel, toate bune: ba aş spune cǎ ai un blog ok, chiar interesant câteodatǎ.
@Anonimul cu opinii puternice, dar calme (fara majuscule)
Si eu imi beau ceaiul fara zahar, si cafeaua la fel. Imi plac pisicile, ma uit la emisiuni cu animale, nu ma dau in vint dupa masinile bengoase si nici nu sint gamer. Am si o virsta... Oi fi si eu vreun nevorbit si nu stiu?
Altfel, am intilnit si eu discutia despre aminarea gratificarii intr-o carte de psihologie aplicata. Interesanta, eu ii ziceam disciplina, in general, nu m-am gindit la asta ca la un concept separat. Doar ca eu ar trebui sa renunt la altceva decit zaharul din ceai, la ceva ce nu- mi e indiferent.
lol. vad ca lipsa ceaiului din zah..., aa, pardon, a zaharului din cafea provoaca efecte puternice, violente, pusee retorice, stirneste patimi, face oamenii sa se ia la hartza. Ce face zaharul asta din oameni, bre! :) :rofl:
Draga tovarashe Fluieratoru'
Domne' si io beau ceaiu' fara zahar - singura mea obiectie era la adresa lu' Berangeru' care simte nevoia sa insulte non-stop si in general sa se poarte ca un adolescent care vrea atentie cu orice pret. In afara da asta io chiar nu am nimic cu el.
Si ca veni vorba de ceai fara zahar... pai si lu' domnu' George Orwell tot fara zahar ii placea. Ba chiar a scris un mic eseu pe tema respectiva, iaca acilea:
http://www.booksatoz.com/witsend/tea/orwell.htm
Si pisic am si io, ba chiar una neagra de-i zic Obama!
" - Cui îi place zăhărelul?... Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham! - Să-i dea mamițica băiatului zăhărel? Bubico: Ham! Ham! Și apucă bucățica de zahăr și-ncepe s-o ronțăie... "
:rofl: , too!
Înţelegem aşadar că Anonimul este infinit mai matur (şi cu asupra de măsură copulat) tocmai pentru că este atât de discret încât este anonim, da?
Culmea e că de înjurat, înjur eu unde înjur, dar aici n-am făcut decât să scriu: Căcat. La care mironosiţul anonim...
...care ar trebui să ştie că blogurile bazate pe Tumblr nu suportă comentarii din născare. Aşa ie iele.
Trimiteți un comentariu