La anul asta va doresc sa facem

Ce-ți doresc eu ție, dulce blogărie?
Paginile-ți fie numai bucurie
Fără isterie, fără amăgire,
Dulce echilibru, aspră împăcare
Cu-ale tale fapte și dorințe mii,
Trafic și cuvinte, comments și-ndurare,
Dulce blogărie, asta îți doresc.

:wink: :friends:

La multi ani, o voi prieteni tristi, abatuti, interneticauti, pesimisti, o voi muritorilor, fratilor, oamenilor.

:)












Citeste tot...

România, NATO, UE și modernizarea

Zilele astea se tot discută despre modernizarea României. Argumentele curg fierbinți pe tîmple. Un exemplu de discuție aici, la Ștefan Vlaston, persoană pe care o apreciez din ce în ce mai mult pentru scrierile sale.

Zilele astea se întîmplă că tot citesc Weber. Știm cu toții, cu excepția celor care nu știți, că modernizarea reprezintă unul din conceptele sale centrale, laolaltă cu toate celelalte idei asociate: raționalizarea, instituționalizarea, eficientizarea, desvrăjirea.

Zilele trecute, acum ceva timp, iaca parcă ieri, acum doi ani și ceva, prin toamna lui 2008, scriam cu vervă școlărească un eseu pentru admiterea la Colegiul Național de Apărare.

Tema care ne fusese propusă era una comună, generoasă în larghețea ei de cuprindere: Integrarea României în NATO şi UE: şansa modernizării.

Cu alte cuvinte, militarii ne dăduseră temă pentru acasă să vază ce poate să ne concocteze mintea, în ce măsură sîntem pe aceeași lungime de undă, rezonăm cu valorile proprii acestei instituții.

Și pentru că toate se leagă și nimic nu e întîmplător pe lumea asta, cu excepția însăși a esenței lumii, a fundamentului său probabilistic, aleatoriu și lipsit de zei, simt că trebuie să vă prezint eseul, ca pe o justificare, ca pe o urare de La Mulți Ani, ca pe o profesie de credință, ca pe o document ideologic, ca pe o declarație a valorilor în care crede Turambar.

Cele ce urmează reprezintă, fără nici un fel de modificare, except my real name, cele propuse comisiei de admitere de la Colegiul Național de Apărare acum doi ani și ceva. Nici un cuvînt, nici o iotă din cele scrise nu și-au pierdut puterea de actualitate. Și nici peste cincizeci de ani nu și le vor pierde.

Scuzați tonul pedanto-didactico-școlăresc. E vorba de contextul în care a fost scris.

Hai, la mulți ani, românilor, oamenilor, muritorilor, zăticniților, triștilor, abătuților...








* * *

Integrarea României în NATO şi UE: şansa modernizării


Contextul istoric și geopolitic
In orice demers de cunoaştere, cel mai bine este să plecăm de la început: de la definirea şi înţelegerea termenilor.

„România” știm cu toții ce este: țara în care trăim. Nu zăbovim asupra definirii sale.

„NATO” și „UE”, de asemenea, reprezintă entități supra-statale suficient de bine cunoscute, cu scopuri suficient de bine conturate. Pe de altă parte, însă, o scurtă prezentare a lor ne permite să înțelegem mai bine tema de discuție propusă în titlu și să pregătim astfel argumentarea ulterioară. Așadar, NATO și UE, pe scurt, pentru a scoate în evidență contextul istoric și geopolitic în care consider că trebuie să discutăm modernizarea României.

NATO, după cum știm, este o alianță militară internațională creată la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1948, între țări europene occidentale și Statele Unite ale Americii, cu scopul apărării reciproce.

Alianța trebuie înțeleasă mai ales în contextul tensiunilor din ce în ce mai ridicate cu Uniunea Sovietică, cealaltă mare putere militară care contribuise la victorie și care prezenta tendința din ce în ce mai agresivă să se extindă teritorial în Europa până la marginea Oceanului Atlantic, dincolo de granițele convenite în înțelegerile dintre țările învingătoare.

Este cunoscută butada atribuită lordului Ismay, primul secretar general al NATO, care surpinde esența alianței NATO la începuturile sale: NATO's goal is to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down.

În acel context geopolitic, și pe baza a ceea ce începea să devină NATO, la începutul anilor ’50 se conturează și cealaltă entitate supra-statală care ne interesează: Uniunea Europeană.

La început preponderent economică, această uniune a devenit, începând cu anii ’70 și culminând cu Tratatul de la Maastrich din 1993, din ce în ce mai mult și instituțională. Scopul său principal îl reprezenta rezolvarea tensiunilor și rivalităților dintre multele națiuni ale Europei.

Aceste tensiuni dăduseră naștere, preț de un secol și mai bine, la o succesiune de conflicte armate din ce în ce mai distrugătoare, ce își atinseseră apogeul distructiv la începutul secolului XX, în cele două mari conflagrații mondiale pornite de pe continentul european: cele două războaie mondiale.

Principala rivalitate istorică căruia conducătorii statelor occidentale doreau să îi pună capăt era între cele două mari puteri continentale occidentale: Franța și Germania și avea la rădăcină cauze preponderent economice, de gestionare a sferelor de influență – de unde și partea de „to keep the Germans down” din butada de mai sus a lordului Ismay, în contextul rănilor mai mult decât recente provocate de cel de-al doilea război mondial.

Acesta a fost și motivul pentru care nucleul de colaborare economică inițială, nucleu care a stat la baza Uniunii Europene, era construit în jurul acestor două mari puterni economice, Franța și Germania: Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului.

Încetul cu încetul, în jurul acestor două țări, Franța și Germania, și a Țărilor de Jos, au fost cuprinse pe rând restul țărilor din vestul Europei, dintre care cele mai importante, datorită ponderii lor economice, militare și de populație: Marea Britanie, Italia, mai târziu Spania.

Astfel a început să se configureze o putere economică și militară din ce în ce mai importantă, care să poată să facă față de una singură, fără ajutorul Statelor Unite, blocului socialist din estul Europei, grupat în jurul Uniunii Sovietice.

Asta până spre sfârșitul anilor 80, când Uniunea Sovietică s-a dovedit un proiect economic și ideologic eșuat și când țările est-europene au profitat de slăbiciunea rușilor pentru a ieși de sub tutela lor, a dărâma Cortina de Fier și a face o fermă opțiune occidentală.

Cuvintele cheie, definitorii pentru contextul istoric și geopolitic discutat sunt: cel de-al Doilea Război Mondial, Europa, Cortina de Fier care împărțea Europa în Europa de Vest și Europa de Est, Uniunea Sovietică și continuatoarea sa: Rusia, Statele Unite ale Americii. În acest context trebuie să analizăm șansa României de modernizare.

România, țară pe care cel de-al Doilea Război Mondial a aruncat-o, alături de celelalte țări din Europa Centrală și de Est, de partea greșită a Cortinei de Fier, sub influența militară, ideologică și economică a Uniunii Sovietice.

România, care la sfârșitul anilor ’80 a profitat, alături de celelalte țări din Europa Centrală și de Est, de slăbiciunea militară, ideologică și economică a Uniunii Sovietice pentru a ieși de sub influența sa.

România, care după această desprindere, pe parcursul următorilor 10 ani, a dovedit
o fermă opțiune occidentală și a făcut tot posibilul pentru a intra în cele două alianțe discutate mai sus: NATO și Uniunea Europeană.

Mai întâi în NATO, datorită pe de o parte intereselor geostrategice ale acestei alianțe, dar și datorită consecvenței pe care statul român a arătat-o în situații sensibile (războiul din Iugoslavia). Pe urmă, datorită succederii în structurile militare occidentale, a venit în cele din urmă, în 2007, și intrarea în Uniunea Europeană.

Cuvinte cheie, repet, sunt: Europa, Rusia, Statele Unite ale Americii. Economie, război / pace, ideologie. În jurul lor trebuie purtată discuția privind șansa modernizării României în urma integrării sale în NATO și în Uniunea Europeană (1) (vezi note la sfîrșitul textului).

Modernitatea
Modernitatea este un concept complex, unul din acele cuvinte puternice, de tip port-manteau din științele social-politice care, în lipsa unei definiri riguroase, poate produce confuzii. În consecință, cu atât mai mult trebuie mai întâi să ne aplecăm mai întâi asupra definiției termenului.

După cum era de așteptat, definiția nu este simplă. Uneori este aproape auto-referențială: modernizarea reprezintă procesul prin care societățile devin moderne, după modelul țărilor occidentale. Alteori, aceasta este suficient de fin disecată la nivel operațional încât să necesite pagini întregi de articole ample, separate, prin enciclopedii.

Putem însă să ne facem o imagine suficient de precisă trecând în revistă câteva dintre aceste definiții.

• Modernizare: Din punct de vedere istoric, modernizarea reprezintă procesul de schimbare către acele tipuri de sisteme sociale, economice și politice care s-au dezvoltat în Europa Occidentală și America de Nord din sec. XVII până în sec. XIX și care ulterior s-au răspândit către alte țări europene, iar în secolele XIX și XX și îl alte țări de pe continentele sud-america, asiatic și african

(Modernization: Protest and Change. Eisenstadt, S. N., 1966, Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall, p. 1, ap. The Gale Encyclopedia of Sociology, Second Edition, ed. Edgar F. Borgatta & Rhonda J. V. Montgomery, Macmillan Reference, 2000, pp. 1883)


• Modernizare: În esență, teoria modernizării sugerează că tehnologia industrială avansată produce nu numai creștere economică în societățile în curs de dezvoltare, ci și alte schimbări structurale și culturale.

Caracteristicile comune pe care aceste societăți tind să le dezvolte pe măsură ce devin moderne pot diferi de la o versiune a modernizării la alta, dar, în general, toate presupun că structurile instituționale și activitățile individuale devin din ce în ce mai specializate, mai diferențiate și mai integrate în forme sociale, politice și economice specifice societăților occidentale.

De exemplu, în domeniul social, societățile moderne sunt caracterizate prin niveluri înalte de urbanizare, de educație, de cercetare, de asistență sanitară, de secularizare, birocratizare, cât și de instituții mass media și de facilități de transport. Relațiile de rudenie sunt mai slabe, iar sistemul conjugal de familie nucleară predomină. Ratele de natalitate și de mortalitate sunt mai scăzute, iar speranța de viață mai ridicată.

În domeniul politic, societatea devine mai participatorie în procesele decizionale iar instituțiile tipice includ sufragiul universal, partidele politice, un serviciu civil de funcționari publici și instituția parlamentară. Sursele tradiționale de autoritate sunt mai slabe pe măsură ce instituțiile birocratice își asumă responsabilitatea și puterea.

În domeniul economic, avem de-a face cu niveluri ridicate de industrializare, cu îmbunătățirea tehnică a producției, cu înlocuirea economiilor de schimb informal cu piețe monetare extinse, cu o diviziune din ce în ce mai pronunțată a muncii, cu dezvoltarea infrastructurii și a facilităților comerciale, și cu dezvoltarea economiilor de scală.

Asociate cu aceste schimbări structurale, avem de-a face cu schimbări culturale în relațiile de rol și în caracteristicile de personalitate. Relațiile sociale sunt mai birocratice, mobilitatea socială crește, iar relațiile de status se bazează mai puțin pe criterii ascriptive cum ar fi vârsta, sexul sau etnia și mai mult pe criterii meritocratice.

Identificăm o trecere de la relațiile bazate pe tradiție și pe loialitate la cele bazate pe schimbul rațional, pe competență și pe alte criterii aplicate universal. Oamenii sunt mai receptivi la schimbare, mai interesați de viitor, mai orientați spre performanță, mai preocupați de drepturile individului și mai puțin fataliști.

(articolul Modernization Theory, în The Gale Encyclopedia of Sociology, Second Edition, ed. Edgar F. Borgatta & Rhonda J. V. Montgomery, Macmillan Reference, 2000, pp. 1883 - 1888)


• Modernizare: Transformarea unei societăţi din condiţia sa rurală şi agrară într-una seculară, urbană şi industrială. Are strânsă legătură cu industrializarea.

Pe măsură ce societăţile se modernizează, individul devine din ce în ce mai important, înlocuind încetul cu încetul familia, comunitatea sau grupul ocupaţional drept unitate de bază a societăţii. Diviziunea muncii, caracteristică industrializării, se aplică de asemenea instituţiilor, care devin înalt specializate.

În locul guvernării prin tradiţie sau obiceiuri, societatea ajunge să fie guvernată conform cu principii abstracte formulate în acest scop. Credinţele religioase tradiţionale adesea scad în importanţă, iar trăsăturile culturale distinctive adesea se pierd. (Encycl. Britannica, ediţia online) (2)

• Modernitate: “În cel mai simplu sens al său, modernitatea este o prescurtare pentru societatea modernă sau civilizaţia industrială. Prezentată în detaliu, este asociată cu:

1) un anumit set de atitudini faţă de lume, ideea de lume drept proces de transformare deschis prin intermediul intervenţiei umane

2) un complex de instituţii economice, mai ales de producţie industrială şi economie de piaţă

3) un anumit domeniu de instituţii politice, incluzând statul-naţiune şi democraţia de massă.

În mare măsură drept rezultat al acestor caracteristici, modernitatea este mult mai dinamică decât orice alt tip de ordine socială anterioară. Este o societate – tehnic vorbind, un complex de instituţii – care spre deosebire de oricare alte culturi precedente trăieşte în viitor mai degrabă decât în trecut.

(Conversations with Anthony Giddens: Making Sense of Modernity, 1998. pg.94; ap. Wikipedia)

Toate definițiile sunt importante în înțelegerea conceptului – motiv pentru care sunt și incluse în această argumentație. Pe de o parte, articolele din The Gale Encyclopedia of Sociology îl definesc cvasi-exhaustiv în caracteristicile sale. Pe de altă parte, citatul din Giddens, unul din cei mai importanţi teoreticieni ai sociologiei contemporane, ne ajută să înţelegem de ce românii își doresc modernitatea.

Cuvintele cheie sunt: Occident. Schimbare. Dinamică. Evoluție. Set de atitudini faţă de lume (adică valori). Instituţii. Trecerea de la autoritatea tradițională / charismatică la autoritatea instituțional / birocratică (în accepțiunea weberiană a termenilor). Economie de piaţă. Tehnologie. Performanță. Sistem politic participativ / Democraţie. Drepturile omului. Dinamism. Competență. Raționalitate. Antiteza viitor / trecut.

Aceasta înseamnă o țară modernă: o țară cu oameni dinamici, orientați spre viitor, care pun accentul pe performanță, pe raționalitate, pe respect pentru drepturile omului. O țară cu instituții puternice, cu legi puternice și respectate, cu o economie competitivă, cu un nivel de trai și cu o calitate a vieții ridicate.


Românii îşi doresc modernitatea
Am discutat până acum ce înseamnă modernitate. Întrebarea este: ne dorim aşa ceva?

După cum bine știm, întrebarea este evident retorică. Mersul lucrurilor de după 1989 ne-a arătat cu siguranţă că da: românii în din ce în ce mai mare măsură îşi doresc să fie moderni. Îşi doresc să trăiască într-un stat guvernat de instituţiile democraţiei şi ale economiei de piaţă, care să le permită să ducă o viaţă fără lipsuri, în care să se respecte drepturile omului, într-o societate dinamică, ce priveşte spre viitor, nu spre trecut.

Exemplele sunt prea multe pentru a le enumera aici. E suficient să ne amintim de explozia de entuziasm, de senzaţia de eliberare, de mântuire cu care românii au primit căderea comunismului în 1989.

E suficient să menţionăm milioanele de români care sunt în momentul de faţă plecaţi în străinătate, preponderent în ţări Europene (mai ales Italia şi Spania), pentru a duce o viaţă mai bună. De ce se duc românii noştri în Italia, în Spania, în Canada, în Australia sau în Noua Zeelandă şi nu în China, în Angola, în Rusia sau în Cuba?

Dincolo de răspunsul cinic: pentru că acolo se pot duce şi că este nevoie de forţă de muncă, există un răspuns care surpinde mult mai bine motivația acestor emigranți: pentru că îşi doresc să se ducă acolo. Nu-i obligă nimeni să meargă la muncă în Spania sau să emigreze în Australia. Nu-i deportează nimeni acolo. Emigrează pentru că apreciază oportunităţile economice şi stilul de viaţă din aceste ţări. Pentru că apreciază felul în care funcţionează instituţiile în acele ţări, principiile după care se ghidează acele societăţi: libertate, dreptate, prosperitate, toleranţă, şansă egală, respectarea drepturilor omului, optimism.

Cum spunea Giddens: setul de atitudini faţă de lume.


Modernizarea României: şansa dată de NATO şi UE
Până acum, am discutat la modul general: de ce este bună modernitatea și de ce România își dorește să devină (și mai) modernă. Să trecem de acest nivel şi să devenim operaţionali. Cum ne ajută NATO şi UE să ne modernizăm?

Protecţie militară
Simplu: prin faptul că ne apără.

După experienţa celor 50 de ani de lipsă de libertate, România trăieşte pentru prima dată în istoria sa modernă şansa de a face parte dintr-un sistem de alianţă militară stabil, care şi-a dovedit principiile, fidelitatea, consecvenţa şi eficienţa timp de mai bine de jumătate de secol.

Spre deosebire de alte alianţe militare din România a făcut parte în trecut şi care
s-au dovedit în cele din urmă nu tocmai fericite pentru destinul pe termen mediu
şi lung al ţării noastre, acum facem parte din cea mai puternică alianţă militară existentă în prezent pe glob.

În cei cincizeci de ani de existenţă, nici una din ţările care au făcut parte din NATO nu a suferit de pe urma unei agresiuni externe, nu a avut teritoriul invadat, nu a suferit pierderi teritoriale, ocupaţii sau intruziuni în politica internă. Iată un trecut militar de succes, care prefigurează cu un grad ridicat de probabilitate un viitor militar de succes.

Felul în care ţările NATO, mai ales Statele Unite, pune accentul atât din punct de vedere al resurselor investite (de departe cel mai mare buget de apărare din toate ţările lumii, cu un ordin întreg de magnitudine peste ceilalţi), cât şi al efortului de cercetare / dezvoltare face foarte plauzibilă ca situaţia României să fie una stabilă, lipsită de evenimente nefericite în viitorul apropiat şi mediu (următorii 50 de ani).

Iar asta ne va asigura cea mai prețioasă resursă de pe lumea asta: timp.

Apartenența la NATO ne va da timp să ne dezvoltăm. Să ne dezvoltăm infrastructura, economia, mentalităţile. Să dăm timp rănilor trecutului să se repare. Să dăm prilej rețelelor și practicilor sociale, cele care compun textura zilnică a societății, să apară și să evolueze încetul cu încetul, neforțat, în rostul lor, în maniera specifică istoriei a la longue, cea care face lucrurile cu adevărat să se așeze.

Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană ne va da pentru prima dată prilejul în istoria noastră să avem o gură de aer prelungită de pace, prosperitate şi libertate.

Ştiu: sună lozincard. Dar cuvintele “pace”, “prosperitate” şi “libertate” în acest context chiar înseamnă ceva, nu doar rumeguş de tipul Plenarelor PCR. Avem nevoie să fie pace. Avem nevoie să fim liberi, să ne trăim viaţa aşa cum dorim. Avem nevoie să ne ducem viața de zi cu zi fără frica invaziei diviziilor de tancuri.

Pe lângă pace, ne dorim să trăim o viaţă prosperă. În cei cincizeci de ani de comunism singurul lucru de care am beneficiam de pe urma umbrelei militare sovietice a fost pacea.

În rest, nu am avut parte nici de libertate, nici de prosperitate. Nu am trăit viaţa pe care ne-am dorit-o, ci am trăit după cum vroiau alţii. Ne-am dus (mai bine spus nu prea ne-am dus) doar unde ne lăsau alţii să ne ducem. Am vorbit ce ne dădeau alţii voie să vorbim. Am mâncat ce au vrut alţii să mâncăm. Ne-am dezvoltat economic mai prost şi mai puţin sustenabil, mai puţin natural decât alţii. Resursele naţionale, atât reproductibile (alimente), dar mai ales cele nereproductibile (resurse prime: petrol, gaze naturale, uraniu, minereu de fier) au luat mult timp calea Rusiei.

Exemplu clar de relaţie colonială: o ţară centru care îşi impune valorile, ideologia şi care în schimb exploatează resursele coloniilor.


Dar cel mai important a fost intruziunea mentală: am gândit cum au vrut alţii. Presiunea ideologică agresivă, violent-rudimentară la început (vezi generaţiile de români morţi în puşcării şi lagăre de muncă în anii 50-60), urmată de perioada de agresiune mai subtilă, mai insidioasă, dar la fel de pernicioasă, din anii 70-80 şi-a pus amprenta pe noi toţi.

Acum, încetul cu încetul, ne lingem rănile mentale care au generat atâtea disfuncţionalităţi de gândire: lipsă de încredere şi de aptitudini antreprenoriale, pesimism, ipocrizie, laşitate, autoritarianism, lipsa excelenţei şi a perseverenţei.

Avem nevoie să redescoperim aceste valori. Însă acestea sunt plante sensibile: au nevoie de mult timp să încolţească, să înflorească şi să dea roade în rândul românilor. Pentru asta avem nevoie de timp. De stabilitate. Alianţa militară în cadrul căreia am intrat ne va permite acest lucru, pe termen mediu şi lung.

Instituţii. Rigoare.
Apartenenţa la aceste două mari organisme supra-naţionale ne va permite să ne dezbărăm încetul cu încetul de năravul complacerii în relaţii publice pre-instituţionale, personalizate, lipsite de eficienţă şi dreptate.

Nu ne va fi uşor şi probabil nu vom face tot drumul până la capăt. Avem experienţa altor ţări de mentalitate latină, mai greu împăcate cu eficienţa, rigoarea şi caracterul impersonal al instituţiilor birocratice moderne. Vezi cazul Italiei, al Portugaliei sau al Greciei.

Însă acelaşi caz, al aceloraşi ţări, ne demonstrează şi contrariul: de când sunt în Uniunea Europeană aceste ţări şi-au îmbunătăţit performanţa instituţională. Cetăţenii lor beneficiază de o distribuţie mai judicioasă, mai transparentă a resurselor publice, relaţiile instituţii – cetăţeni şi-au pierdut din caracterul clientelar paternalist.

O rigoare instituţională la care încă de pe vremea lui Carol I România visa, pe care încetul cu încetul începuse să o realizeze până prin anii 20-30, ani de glorie ai României de atunci, când decalajele instituţionale, economice şi valorice începeau să se estompeze. România intrase clar pe făgaşul modernizării.

Pe urmă a venit cel de-al doilea război mondial şi, la sfârşitul lui, ne-am trezit de partea greşită a Cortinei de Fier. Şi am aşteptat 50 de ani să scăpăm de ea, timp în care nu numai că nu am progresat la fel ca ceilalţi, dar în multe privinţe am regresat (3), mai ales la nivel de mentalităţi (valori, atitudini faţă de viaţă).

Investiţii. Globalizare economică
În strânsă legătură cu protecţia militară şi cu modernizarea instituţiilor este conectarea României la economia globală. De-abia după ce au primit asigurarea dată de apartenenţa la NATO şi, mai recent, la UE, marii jucători economici au început încetul cu încetul să vină în România.

Iar procesul este unul care de-abia a început: vezi exemplul investiţiei Ford la Craiova care dintr-o dată, după ani şi ani de tărăgănare, a căpătat viteză şi dintr-o dată s-a finalizat; vezi exemplul Nokia la Cluj – lista poate continua.

Pentru investitorii străini este simplu: România în NATO și UE le dă siguranţa că nu bagă bani în afaceri şi zone riscante. O dată intraţi, riscul de ţară a scăzut considerabil şi dintr-o dată am apărut pe harta economică globală.

Efectele pentru români sunt la fel de simple şi de evidente: locuri de muncă, nivel de trai mai ridicat, prosperitate, un cerc virtuos al creşterii economice din ce în ce mai evident, atât în statistici, cât și în viața de zi cu zi, care generează creştere a nivelului de trai, care generează un consum mai mare, care generează o cerere mai mare, care generează creştere economică etc.

Exemplul paradigmatic este cel al Turciei. O ţară care, o dată intrată sub umbrela protectoare a NATO, a reuşit să continue procesul de modernizare iniţiat de Kemal Ataturk şi de Junii Turci şi, în ciuda proximităţii cu un spaţiu cu elemente puternice de risc (Orientul Apropiat la sud şi la vest, Rusia la nord), a reuşit să evite pericolele asociate cu acesta (tulburări interne, conflicte armate, stagnare economică, lipsă de reformă a instituţiilor) şi să se bucure de o modernizare susţinută, în momentul de faţă fiind una din ţările importante din punct de vedere economic.

Să facem un efort de imaginaţie şi să încercăm să ne închipuim cum ar fi fost Turcia dacă nu ar fi fost membră NATO... De aceeaşi şansă se bucură în momentul de faţă şi România.

Cunoaştere. Mentalităţi. Dinamism
Un alt element pozitiv al intrării României în NATO şi UE îl reprezintă accesul la cunoaştere.

• Economic: acces la tehnologii de producţie, strategii de distribuţie şi comunicare mai eficiente.

• Educaţional: proceduri şi conţinuturi educative; migraţie reversibilă a materiei cenuşii.

• Militar: acces la tehnologie şi proceduri de ultimă oră.

• Academic şi cercetare: Acces la reţelele de cunoaştere, transfer de informaţii şi personal.

• Mental: valori, proceduri sociale, textura interacţiunii cotidiene şi valorile adiacente acestora.

Câştigul la nivelul mentalităţilor este cel mai important, iar fenomenul migraţiei este relevant în acest sens.

Fenomenul masiv de migraţie pe care România îl trăieşte în momentul de faţă are cu siguranţă elementele sale negative: lipsa forţei de muncă, lipsa contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale şi dezechilibrul bugetar generat, problemele care apar în cadrul populaţiei inactive (copiii fără părinţi care să le asigure căldura căminului şi modelul de educaţie, bătrâniii fără copiii care să le fie prin preajmă).

Dincolo de asta însă, şi dincolo de evidentul avantaj financiar de care România se bucură în momentul de faţă de pe urma emigraţiei temporare (6 miliarde Euro în 2007), principalul câştig îl reprezintă modernizarea celor care pleacă în străinătate la nivel mental. Exemplele de succes pe care le trăiesc, interacţiunea cu instituţiile publice din celelalte ţări, procedurile sociale pe care le asimilează sunt tot atâtea câştiguri la nivel valoric.

România se modernizează prin românii care se modernizează. Până recent, aculturaţia, împrumutul cultural se făcea predominant mediat: prin intermediul produselor culturale (cărţi, filme etc) cu care românii intrau în contact.

Acum, românii au din ce în ce mai des ocazia să intre în contact direct cu o societate modernă şi, prin asta, să grăbească modernizarea României. Nu toţi care pleacă vor rămâne în străinătate. Unii se vor întoarce, din ce în ce mai mulţi pe măsură ce lucrurile se aşează şi în România. Iar aceştia aduc cu ei practici sociale moderne.

Concluzie: o șansă rară. Să profităm de ea
O singură dată a mai avut România o astfel de şansă: la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. E vorba de procesul început de Războiul de Independenţă, de stabilirea casei regale, de modernizarea societăţii, de stabilirea instituţiilor moderne, de lentul, sinuosul proces de umplere a formelor fără fond, de creşterea teritorială de după Primul Război Mondial (Marea Unire) şi de dezvoltarea ulterioară din perioada de glorie a anilor 20-30.

Ce se întâmplă acum este comparabil ca ordin de magnitudine şi de dezirabilitate cu ce s-a întâmplat atunci. Vor fi cu siguranţă pericole şi dificultăţi. Unele din ele deja cunoscute, altele de-abia bănuite sau nici măcar pe atât.

Ne pregătim să intrăm într-o perioadă din ce în ce mai puternic marcată de problema resurselor de energie epuizabile (combustibili fosili) şi de marile tensiuni geopolitice generate de aceasta. Deja, încetul cu încetul, facem parte din acest joc, cu părţile sale bune şi rele. Un exemplu recent elocvent îl reprezintă vânzarea Rompetrol către o firmă de stat din Khazastan, dar de departe cel mai recent și mult mai semnificativ în acest context este cel al războiului din Georgia.

Alte probleme cu care cu siguranţă ne vom confrunta datorită apartenenței noastre la NATO sunt conflictele asimetrice şi escaladarea terorismului, de care mai devreme sau mai târziu, părerea mea este că vom avea, din păcate, și noi parte; evoluţiile demografice nefavorabile pe termen lung acestei părţi a lumii şi presiunile migratorii asociate cu acestea; emergenţa Chinei.

Per ansamblu, însă, putem cu adevărat vorbi de şansă. Să nu uităm că a fost o perioadă destul de lungă, aproape un deceniu, în care am bătut la porți închise. Era cât pe-aci să rămânem la uşă. De-abia în 2001 prăbuşirea a două blocuri în mijlocul New Yorkului a înclinat cu adevărat balanţa de partea noastră.

Acum, că suntem înăuntru, trebuie să ţinem cu dinţii strânşi de această şansă şi să fructificăm fiecare picătură din ea.


Note
(1): Un ultim cuvânt, înainte de a trece să discutăm conceptul de „modernitate”. Sunt dintre aceia care consideră anacronic un asemenea demers de analiză, ce pleacă de la premisele unei istorii de acum mai bine de 50 de ani. Lumea s-a schimbat între timp, argumentează aceștia. Nu mai avem de-a face cu simplitatea cvasi-maniheistă a bipolarității Războiului Rece. În momentul de față, lumea este din ce în ce mai complexă. Pe glob nu sunt doar Rusia, Europa și America, ba chiar din contră, acestea încep să conteze din ce în ce mai puțin. Globalizarea și centrifugarea polilor de influență pe tot parcursul globului, lenta spirală de mutare a centrului de interes geopolitic spre Asia (țările Asiei Centrale, India, China), toate acestea aruncă în desuetudine și inadecvare argumentația dumneata. Tuturor acestora le răspund simplu, cu un singur cuvânt: Georgia.

(2): http://www.britannica.com/ebc/article-9372363

(3): Nu în toate. Societatea românească a avut şi exemple de modernizare clară: vezi educaţia universală, urbanizarea sau industrializarea.
Citeste tot...

Nu are, dar are

Are el o gluma: "Nu am blog, astept sa treaca moda".

Drept pentru care toooot sta si comenteshte de maniera excelento-erudito-savantliceasca.

Dar acum a comis-o. Si-a calcat pe perseverenta de ascet intr-ale blogului si a sarit gardul, s-a upgradat de la statutul de comentator profesionist la cel de blogger angajat. "Angajat" nu in sensul proletar de "amploaiat", ci in cel patimas de "sociologie angajata". Profesionistul care isi spune punctul de vedere.

Si asta, doamnelor si domnilor, este definitia didactica si pedanta si fara de cusur a intelectualului, mama lor de telectuali care ei nu munceste, ci doar gindeste, unde sint dom'le minerii de altadata, sa vina dom'le o dictatura a tirnacopului ca in Rusia, sa le arate lor telectualilor la ce e buni ei telectualii astia daca nu are divizii in spate, sau macar un lampas cu tirnacop...

Deci, doamnelor si domnilor, dupa acest inevitabil rambling si ranting la adresa si impotriva Rusiei care ne doreste tot binele de pe lume, cit nu putem noi duce, permiteti-mi sa va prezint subiectul si obiectul si intelectul acestei peroratii, acestui laudatio, acestei intimpinari entuziaste insotita de inevitabila, necesara introducere in blogroll. Este vorba despre...

/// tu-du-du-du-tuuuu-DUUUM!, fac tobele in backgroundul auditiv virtual, intru construirea suspansului, de zici ca sintem la Coliseum, in asteptarea sacrificiilor umane ///

deci doamnelor si domnilor

/// tu-du-du-tuuuuu-DUUUUM!, fac din nou tobele, damn it, sa le opreasca cineva, nu-mi mai aud firul gindurilor, sa-mi faca cineva ordine in creer, stop it, stop it, please! ///

/// @#%@#@%@#@$#@%@^(**@@@ ... [[[blink[[[ ///

/// oooh! dat's mach mach better. the bliss... the oblivion... ///

Deci unde ramasesem?

Aha. La tu-du-du-duuuMMMMM! Ce frumos suna tobele la sfirsitul asta de an si de criza si de inceput de catastrofa perpetua

/// in acest moment, sanitarii internetului intra in forta, profesionist, cu metoda, exact precum trupele SWAT in Ferentari in cautare de prada, in creerul lui Turambar, sparg doua usi interioare, trei oase occipitale si 243 de sinapse inutile, trag un heblu scurcircuitat si reinstituie ordinea mentala ///

Deci in acest moment, sondajele stau dupa cum urmeaza: PSD, ca de obicei, undeva in jur de...

/// Ups. They've overdone it. Nu bun. Echipa de interventie mentala intra din nou in perimetrul obiectivului, ridica la loc heblul oprit acum citeva secunde in urma - o mica greseala pe schita pusa la dispozitie de serviciile secrete - si ridica cu maxima operativitate heblul urmator, cel din dreapta. Sa speram ca asta chiar o sa-l potoleasca acum pe Turambar si o sa-l aduca pe calea cea dreapta, la cuvintele potrivite, la justa masura si la un echilibru interior specific ascetilor Zen ///

Deci, doamnelor si domnilor, dupa aceste momente de usoara confuzie, nu stiu ce s-a intimplat, am o usoara mincarime pe dinauntrul fruntii, asa ca o furnicatura de curent la doi doozeci, cred ca mi-am pierdut citeva secunde cunostinta, ma rog, se mai intimpla, acum totul e in regula,

deci ce vroiam sa va spun, stai ca ma simt usor contuzionat, parca mi-a dat Maslina placaj la git, asa are obiceiul, mama lui de mecanic nemernic, una doua ti-o da la git, sau iti baga un cot in ochi, ca in rest nu mai poate sa mai alerge, s-a hodorogit, dar sa te loveasca inca se mai pricepe

deci in cele din urma

aaaaargh!

deci, doamnelor si domnilor, permiteti-mi sa vi-l prezint pe

... hei, unde v-ati dus? De ce plecati cu totii? Ce v-am facut? Credeam ca sint haios, ca creez atmosfera, asa am invatat eu de la Allistar McLean si de la Raymond Chandler, sa creez suspans, suspansul face bine la adrenalina si la rating, stati, nu plecati, mai aveam sa va spun doo vorbe, unde va duceti?, credeti ca la astia care scriu linear e mai bine?, va simtetzi mai confortabil la creer?, ei ash, acolo nu-i nici un pic de efort intelectual, nici un pic de postmodernitate, de ce plecati? de ce-ati mai fi ramas?

Deci gata. Deci eu vroiam de fapt sa vi-l prezint pe Semanticus, cea mai recenta achizitie a blogosferei romanesti, o minte sclipitoare, o pana de tastatura priceputa intr-ale retoricii si argumentatiei, un adevarat cistig pentru mintile voastre avide de adevar, frumusete si dreptate.

Dar acum ca vad ca ati plecat cu totii sa stiti ca m-am suparat, imi iau jucariile si plec si eu, nu va mai zic nimic, ca nu meritati, mama voastra de lineari care nu puteti sa suportati torturile scriiturii postmoderne pina la capat.

PS: Declar pe proprie raspundere ca in scrierea acestor rinduri nu a fost ranit nici un animal, nici un blogger, nici o fiinta umana sau cvasi-umana. Declar, de asemenea, pe proprie raspundere si in plenitudinea facultatilor mele mentale (ei, ash!), ca aceste rinduri au fost scrise fara nici un aport de substante alotrope, de catalizatori de producere de stari modificate de constiinta, cu exceptia unei cantitati neprecizate de cafea Starbuck, aaargh, nevasta, ce mi-ai pus in cafea de scriu in halul asta, sa ma opreasca cineva.

Aceasta imi este declaratia, pe care o dau, sustin si semnez, dupa ce am citit-o si corespunde cu cele declarate de mine.

SS indescifrabil. Luatzi-l!

/// echipa de sanitari ai Internetului isi face o ultima intrare in scena, profesionistii necrutatori scot instrumentele de masura, picamerele, pistoalele, brennerele si ///

/// @#%@#@%@#@$#@%@^(**@@@ ... [[[blink[[[ ///



CONNECTION LOST. TRANSMISSION OVER. RESET COUNTER TO ZERO.

PPS: Nu uitati de Semanticus. V-am spus de el?... Ca nu-mi mai aduc aminte.

:blink: Citeste tot...

Stiti care e mintea romanului cea de pe urma?

Stiti care e mintea romanului cea de pe urma?

Va spui eu, dragii mosului: e mintea de dreapta. Aia nasoala, rea, ticaloasa si egoista si ahtiata dupe profit, case cu etaj, mertzane si bani, multi multi bani.

Dupa ce a tinut-o tot intr-o veselie de redistribuire sociala, de socialism stiintific post-comunist si post-1989, avem acum un inceput de furie de dreapta care se ridica precum spuma marii, precum electronii Internetului, de la nasoii astia de tineri care consuma curentu patriei si descopera ca traim intr-o tara nesustenabila, pentru ca nu exista sanctiunea foamei.

Frica de foame care face minuni.

Sa va spui un banc.

Zice ca stateam de vorba cu un client, mai acum ceva ani, poate unul, poate doi, ma rog, in vremurile astea de o zaticnire aprinsa, in aceasta catastrofa perpetua in care rapita creste cit bradul iar dinozaurii mor in fiecare zi, in zgomot de televizor dat prea tare.

Si vorbeam noi ca oamenii mari, politica, alea alea, si eu imi exprimam priceperea de viata si de demografie si ii explicam cum este cu legatura dintre categoriile de virsta si comportamentul politic (o, da.... o, este... habar n-aveti voi ce sabii ale lui Damocles atirna pe deasupra unor capete).

Si clientul nostru, om de stinga, pesedist convins, ne povesteste o patanie ilustrativa, o paradigmeala de intimplare de prin 2008 care spune multe (si care seamana intrucitva si cu situatia din Rep. Moldova, la alta scara).

Zice ca un politician pesedist, nu mai imi amintesc daca povestitorul sau altul, s-a intimplat sa fie nevoit sa se dea cu avionul catre Spania cu low-costul, lucru pe care il facea pentru prima oara, caci pina atunci se daduse cu avioane de-alea normale, adevarate, care au chiar si aripi cind decoleaza.

Si se aseaza politicianul nostru de stinga comfortabil in scaunul inghesuit, low-cost, si se uita de jur imprejur, la forfota de plecare cu aer de atmosfera de autogara de Slobozia sau de Crevedia, stiti voi, papornite si haine ieftine si un damf de proletariat care cucereste olfactiv lumea. Deh, politicianul nostru se afla fix in mijlocul electoratului sau.

Si se uita dinsul de jur imprejur, admira forfota hoardelor de emigranti lucrativi si exclama cu obida catre insotitorul sau de calatorie, politician si el de meserie: "Uita'te, dom'le, la ei! Uita'te la ei: pleaca pesedisti si se intorc pedelisti..."

Da, stiu: bancul nu mai este de actualitate. 2010 nu e 2008, precum nici iarna nu-i ca vara si nici criza precum consumul ostentativ. La ce procente de toata jena are PDL-ul acum, nu prea mai este cazul. Azi toata lumea e pesedista in cuget si in simtiri si in furia ei ipocrito-resentimentara, cu exceptia celor care sint penelisti de cind se stiu, chiar de acum 8 luni sau 12 luni sau chiar un an, cind au renuntat sa voteze cu pedele ce initziale nashpa e si s-a trezit iubirea de Crin in ei.

Insa povestea nu este despre partide si despre procente neaparat. Este mai degraba o pilda de-aia alegorica, cu damf de Nastratin Hodgea, cum v-a invatat pedantul de Turambar deja, despre stiluri de viata. Despre conceptii de viata. Despre ideologii insidioase, de-alea de ne zac in coltul mintii de nici nu ne dam seama de ele, de influenta lor asupra vietii noastre de zi cu zi, cum era nenea ala din Evul Mediu luminat care vorbea in proza fara sa stie, musiu Jordain, daca inca mai ma tine memoria inutila si pedant-telectuala.

Este vorba despre schimbari de mentalitate.

Despre trecerea cu scufita creerului dintr-o parte in alta a pendulului ideologic. De la papica si caldurica date de tatuca stat, de la respingerea riscului si aversiune pentru necunoscut, in partea cealalta. La inceput au fost micii intreprinzatori patetici, de-aia de carau pungi cu rulmenti la Stambul, ca sa se intoarca cu ele pline de boarfe eftine.

Pe urma au venit armadele de instalatori si de zidari pe contr propriu. Si lucratoarele la textile, armatele de femei care muncesc in conditii nashpa spre atroce pentru un ban chinuit, dar cinstit. Si capsunarii care stau cu shelele in sus in soarele Italiei si Spaniei. Pina si hoardele de curve plecate sa lucreze cu ce au ele mai bun tot de un soi de spirit de antreprenoriat au dat dovada. Tot un salt in necunoscut este si asta, tot rupere din inertie si din caldurica fofoloancei statului inspre uzufructul lucrativ al fofoloancei proprii si personale.

Toate astea pe parcurs de douazeci de ani. In asta consta marea zaticnire sociala prevazuta de Brucan.

Si de-aia apar texte precum cele ale lui Vlad Petreanu din ce in ce mai des zilele astea, lunile astea, anii astia - text care, de altminteri, m-a si determinat sa pornesc aceste rinduri.

Pentru ca incet-incet, ce se intimpla in Romania reprezinta o mutatie dinspre stinga spre dreapta. Dinspre egalitate spre libertate. Dinspre asistentialitate spre luat soarta in propriile miini. Era inevitabil. De unde veneam, de la societatea totalmente asistentiala din care eram in 1989, era clar ca pendulul nu poate sa se miste decit in directie inversa. Acum insa vorbim de niste mase critice care s-au cam pus in miscare.

Cu doua comentarii.

Primul, ca cei mai de dreapta din acest punct de vedere au ales calea emigratiei. Acele 2,5 milioane de romani care au plecat de la ultimul recensamint incoace, in ultimii 10 ani de zile, nemernicii aia care incurca socotelile papusarilor interni votind cu cine nu trebuie, aia nu prea se vor mai intoarce. La fel cum sint slabe sanse sa se intoarca cele aprox. 700-800 de mii de moldoveni plecati din Rep. Moldova, la fel si la noi, cei o data plecati, sint pa si pusi.

S-au tot vehiculat idei alarmiste in ultimii doi ani: valeuuu! se intorc capsunarii, ca e mare criza in Spania si in Italia! Sariti, fetelor, ce ne facem, o sa fie o catastrofa si mai foarte finala, ca o sa creasca somajul pina la cer.

Ei ash! Alarma falsha. Isterie inutila. Profeti cretini si patetici. Nu s-au intors mai mult de 500 de mii, ci din contra, altii au plecat in timpul asta. Stiti cum spun capsunarii? Nu mersi, pardon scuzati, raminem aici. Criza in Spania sau in Italia este mult mai usor de indurat decit criza din Romania. Stati voi acolo cu criza voastra, ca noi o ducem binisor cu a noastra aici la malul Mediteranei.

Deci cei mai intreprinzatori, cei care isi asuma cel mai bine riscul, clasa antreprenoriala in buna parte s-a dus sa ingrase Spania si Italia. Nasol. Asa se duce stremeleagului de suflet sustenabilitatea Romaniei. Raminem aici cu din ce in ce mai putina populatie activa si cu din ce in ce mai multa populatie imbatrinita si atunci sa vezi jale si suspin.

Al doilea comentariu, privitor la cei ramasi acasa. Incet-incet, romanii, o buna parte din ei, au trecut prin acest proces de pendulare valorica dinspre stinga spre dreapta. Spre capitalismul salbatic, spre munca la patronii cei naspa si nemernici. Acum ar cam fi cazul sa incepem sa aplicam si lectia 102 de capitalism: sa invatam incet-incet sa si platim taxe. Altminteri Grecia o sa scrie pe noi, si sa moara pisica invelita in foi de euro daca o sa-mi vina din ce in ce mai greu sa fac sondaje pe dumneavoastra, dragi subiecti si respondenti, pen' ca veti fi din ce in ce mai putini.

Damn it. Trebuie sa ne deschidem filiala in Spania si Italia. Sa plecam pesedisti cu low-costul si sa ne intoarcem ... Ba nu, sa nu ne mai intoarcem deloc, ca pedelist oricum nu e de bon ton sa fii zilele astea, nu? Mai bine penelist decit activist, mai bine comunist decit pedelist, mai bine trist decit imperialist. Mama lor de sociologi, care ne impuiati capul cu toate prostiile voastre si care minariti sondajele si spuneti numa' timpenii bombastice la televizor.

:rofl:

Citeste tot...

Stance: Matusalem's lair

Unde vrea Matusalem sa-si petreaca restul vietii. Mama lui de survivalist.

Cuuum? Nu stiti cine-i Matusalem?

Nici eu...

:blink:

Citeste tot...

Nostalgia lucrurilor niciodată făcute

Să te închini la zei.

Să vînezi lupi și cerbi și mistreți și urși și vidre, alunecoasele vidre.

Să tremuri de frig în pădurea înzăpezită.

Să urli la lună.

Să mori. Încet, jupuit, într-o baltă de sînge.





* * *

SCRISOARE
Mihai Ursachi

Într’adevăr buna mea, “les métiers d’hiver sont venus”
cisme grosolane încalț, și cravașa îmi e
de folos. Gustul tare
al vinului roșu, ferocitatea
de a pune butuci în cămin. Ultimul lup
a căutat plin de teamă o ceată de vânători
ca să-l ucidă. Unii fiind prea bătrâni,
alții prea tineri, nu nimereau, mâinile lor
tremurătoare. Cărunt, ostenit,
fu ucis cu topoare și furci de țăranii din apropiere,
mirosind a rachiu și a cai. Pădurea,
violacee, nu s-a clintit.

Cât despre mine,
deși suficient de cărunt, aspectez uneori
poza aceea de epocă – dantelă pe piept
și privirea ușor afectată, în sus. Pe
fața de masă, brodată cu mâna cândva, cu scene de vânătoare,
paharul se varsă și pete fierbinți, sângerii...

Oh, cravașa îmi e de folos, și cismele grele
“les métiers d’hiver sont venus”







Citeste tot...

Uitătura de Aur

Deci ce avem noi aici?



Noi aici avem the stuff the anthropology is made of. The eye. Ochiul. Vederea. Privirea scrutătoare, parcă așa se zice, nu?

Panopticonul gardienilor care vedeau tot, știau tot, nu le scăpa nimic. Ochiul atotvăzător al Tătucului, al icoanei cu Doamne Doamne cel bărbos care știe tot, vede tot, e peste tot, face tot, drege tot. După cum vă spuneam: the stuff anthropology, dreams, power and mean thoughts are made of.

Deci avem așa o privire atotcuprinzătoare care vede tot, nu scapă nimic. Apoi avem, în continuarea naturală a gîndului magic, mitic, arhetipal, primitiv, de sălbatici canibali cu lancea în mînă și pictați pe față, de copii cruzi care dau foc la furnici, avem următorul lanț logic: văd, deci știu. Știu, deci gîndesc. Gîndesc, deci cuvînt în mintea mea. Cuvînt, deci faptă.

E de-ajuns să spun "Să se facă lumină!" și lumina se face, că așa am învățat eu în alegoriile simbolice scrise acum trei mii de ani. E simplu: așa funcționează gîndirea magică: rostesc, deci se întîmplă. Este priceperea tehnologică de care ne vorbește Eliade, mama lui de desvrăjitor, de dezamăgitor, ăla care ne zăticnește nouă temeliile existenței noastre mistico-magico-religioase, ăla de desface baierile ființei la brăcinar și lasă să se vadă realitatea goală, atîrnîndă, flască și fleașcă și hîdă, depourvue de sa mistique fantasmagorique.

Deci e suficient să te uiți că se și întîmplă, da? Pînă aici sîntem înțeleși, da? E clar în mintea noastră de fiare pre-cilivizate, da?

De ce vă spun asta?

Pentru că toată viața unii dintre voi ați trăit în această himeră migălos construită. Pentru că toată viața v-ați uitat la Ceaușescu cum se uită la lucruri, ca un mare demiurg care e suficient să belească ochii că gata, s-a și înfăptuit – vă mai aduceți aminte insistența folosirii acestui cuvînt de lemn, "a înfăptui"?








Să facem totul, tovarăși! Și ca să facem totul, e suficient să belim ochii cum trebuie și gata. Nu mai trebuie să mai depunem nici un alt efort, căci zeul o face pentru noi. Și dacă nu zeul, atunci trimisul lui pe pămînt, regele. Și dacă l-am zgornit pe rege din țară, mama lui de tîlhar, să zică mersi că nu l-am împușcat prin sinucidere, atunci să punem surogatul de zeu, să punem Conducătorul să îndeplinească funcțiile simbolice ale purtătorului de mana cerească. Hai, Ceaușescule, uită-te la lucruri și fă-le să se întîmple, în mare priceperea ta de Tătuc.

Și cam așa era fundamentul bazei temeliei acelor poze pe care le vedeați în fiecare seară la Telejurnal. Insidios, în mintea creerului vostru reptiliano-mistico-magico-religios, ăsta era mesajul: Tătuca se uită, deci face. Dormiți liniștiți, nu vă gîndiți la revoluții și la alte poluții, Tătuca face pentru voi.







Apoi a venit Iliescu. Apoi a venit Băsescu (sărim peste Constantinescu, din prea de înțeles jenă vizuală). Și încetul cu încetul magia s-a spălat, s-a micșorat, precum Jack Nicholson cînd îl dezvrăjesc nașparliile alea de vrăjitoare din Eastwick, la sfîrșitul filmului.

Însă acolo în colțul minții creerului vostru șerpiliano-primitiv, dorința zace în continuare. De-aia holbați ochii în televizor și vă uitați la Dan Diaconescu sau la talk showuri sau la telenovele. De-aia beliți ochii în acest pospai de realitate virtuală numit Internet. Pentru că vă place magia. De-aia vă uitați la filme, la Mel Gibson, la Brad Pitt, la pornache, la țîțe, la Harry Potter, la telenovele sud-coreene, la dulcegării sud-americane și la Dansez pentru Tine. Pentru că magia e ca și bucuria: din nou, again, more and more.

Pentru că privirea ține loc de realitate.

De-aia și citiți aceste rînduri în loc să vă duceți să vă tăvăliți prin zăpadă.

Și de-aia și eu vă propun să beliți ochii în continuare, o dulce surogat al realității, să vedeți cum la alții încă funcționează acest limbaj vizual, această miz-en-scenă totalmente lemnoasă, însă atît de predictibilă: dictatorul, taraba, chestiile pe care dictatorul le gustă cu ochii într-un cadru solemn, lingăii din prejur care notează cu sfințenie perlele de înțelepciune care picură din gura Tătucului. Kim Jong-Il uitîndu-se la chestii.









Și nu e nici o diferență din punct de vedere structural, motivațional, simbolic, psihologic, antropologic, etologic și patafizic. Aceeași nevoie de certitudine magică. Aceeași relație de putere prinsă într-o poză precum musca în chihlimbar. Stăpînul care îngrașă vita cu privirea, domnitorul care creează realitate cu uitătura, care tămăduiește din căutătură, care face să se întîmple chestii doar holbîndu-se la ele.









Nu trebuia să-i zică Creanga de Aur, ci Uitătura de Aur.

Hai, zguduiți-vă de rîsu-plînsu și meditați la Foucault, la Biblie, la Ceaușescu, la McLuhan și la Eliade.

Mama lor... :(




Citeste tot...

Regula

Nu mai suport anonimii. Mi se par niste bicisnici tristi. Incepind de azi, sterg fara discriminare orice comentariu care nu are o semnatura cit de mica.

Sa nu zicetz ca nu v-am spus. Citeste tot...

Eliade ar trebui interzis, mama lui de nemernic care strica mintile oamenilor

"Am devenit a-religios cand am inteles ca religia nu este doar crestina citind cartile lui Mircea Eliade. Am devenit anti-religios cand am observat ca oamenii inca se mai raporteaza la carti vechi de mii de ani pentru a-si rezolva problemele zilnice in loc sa-si foloseasca propriul creier pentru asta."

Comentariu, TLP, Ce treaba au ateii cu religia

Vedeti, de-aia se fereste BOR ca dracu de tamiie sa introduca studiul istoriei religiilor in scoli. Ar fi pur si simplu moartea pasiunii pentru ei.

Nu e mai simplu sa ii frigem o catehizare, o indocrinare simpla, sincera, voioasa? Religia noastra este singura unica si doar ea adevarata. De celelalte nici macar nu trebuie sa aflati, ca cine stie, poate-poate intrati la idei si ne scade market share-ul.

:wink:

Citeste tot...

The way we were

Sursa: Wikipedia Citeste tot...

Becule, stai aprins, noi te iubim!

Au fost mai multe momente zilele astea în care am simțit că nu sînt ecologist. Dar deloc. Deși sînt dintre aceia care se întorc de pe munte cu ruscacul plin de sticle de plastic goale, deși mă iau de lume pe stradă cînd îi văd că zvîrlă chestii pe jos (mda, uneori mai mă uit și la gabaritul omului; dacă sînt linia a doua, mă fac că nu-i văd), deși țin la copaci și mă doare inima cînd îi văd tăiați degeaba și mi-am făcut o presque grădină botanică acasă,

deși toate astea (da, știu, sînt modest – am fost bolnav cînd eram mic),

totuși,

în vecii vecilor nu mă veți convinge că rahaturile de căcaturi de becuri ecologice sînt mai bune decît vechile, odioasele, nașparliile și iresponsabil-energeticele becuri cu incandescență. Alea rotunde, borțoase, butelcoase, namilele alea de 100W, nesimțirile alea de categorie energetică E, alea de dau o lumină nemilos de galbenă spre albă, vechile becuri la lumina cărora am crescut și învățat și citit și iubit, mai ales cei cărora le place să se iubească cu lumina aprinsă.

Urăsc becurile astea noi, ergonomico-economico-ecologice, sărăciile astea de durează o eternitate și ceva pînă cînd se încălzesc cum trebuie, mama lor, de parcă ar fi lămpi TV sovietice, sărăciile astea de dau o lumină chioară, nemestecată, de-ți vine să strigi precum ilustrul muribund: Licht! Mer Licht!. de-ți vine să mai bagi o divizie de reflectoare în priză, să fie lumină, țării cît mai multă lumină, să nu rămînă nici un colț de cameră în obscuritate, totul să fie străluminător precum lampa de interogare enkavedistă.

Ieri, în buricul Uniunii Europene, în Cîmpina, am găsit în cele din urmă becuri adevărate, de-alea interzise de comisarii politicii responsabile, de ipocrizia bleagă a acestei politici corecte care ne face pe toți niște pămpălăi overprotected. Ieri, în buricul Uniunii Europene, în Cîmpina, am cumpărat un snop de becuri interzise prin lege și cu satisfacție în glas și-n cuget de pionier le-am schimbat pe alea nașpa și chioare cu de-alea rotunde și borțoase și avide de curent electric.

Ieri am avut din nou lumină adevărată în casă. Ceea ce vă doresc și voo, o voi modernilor, recenților, iubitorilor de lege, adevăr, dreptate, frumusețe și mai ales și mai ales ecologie.

:p


Citeste tot...

Ce se intimpla cind amestecam povestile?

Pai ce se se intimple? Iaca acolo o fiertura, o supa, o tocana, un bouilleabasse, a broth, un haimatzuchi.

Mda. Sa nu povestiti asta la copii decit cind se fac mari.

Courtesy of Vintila. Da, da: chiar acel Vintila.

Ce face antropologia asta din om...

:) :wink:

Citeste tot...

Sa fiti cei ce va doriti sa fiti

Din indepartata Telega,

de unde ceturile celtilor ce-au fost pe-aici acum 2500 de ani inca mai bintuie padurile, poienile, cerbii si rimele,

de unde in mod recent s-a inventat wirelessul de rit decent, de pot chiar sa vad si filmuletze YouTube pe calculator fara sa fumez de draci,

de unde se baga lemne in soba si unde inca mai vin copiii sa colinde doar, DOAR pentru covrigi si mere, ba chiar si pentru mandarine, aceste fructe specific romanesti, de cresc in toti frasinii de pe marginea drumului,

de acolo de unde nici intristare nu-i, dar nici metrou,

Turambar si aleasa sa shleahta de trei fete care de care mai cucuiete, Flo si Marta si Andra,

va ureaza sa fiti cei care va doriti sa fiti.

Restul e amagire. The rest is silence, dupe cum spunea ilustrul sinucis.

Hai, digestie usoara, o voi pamintenilor, famenilor, tristilor, politicilor, oamenilor.

:wink: :friends:

Citeste tot...

Politics as they really are

Mama ei de teorie, cum da jos coaja amagirii, voalul iluziei si arata balaurul asa cum este. Politica. Putere. Violenta. Resurse.

Restul e panglicareala, facere din vorbe, dulce limbism.

:wink:

* * *

What do we understand by politics?

The concept is extremely broad and comprises any kind of independent leadership in action. One speaks of the currency policy of the banks, of the discounting policy of the Reichsbank, of the strike policy of a trade union; one may speak of the educational policy of a municipality or a township, of the policy of the president of a voluntary association, and, finally, even of the policy of a prudent wife who seeks to guide her husband. Tonight, our reflections are, of course, not based upon such a broad concept. We wish to understand by politics only the leadership, or the influencing of the leadership, of a political association, hence today, of a state.

But what is a 'political' association from the sociological point of view? What is a 'state'? Sociologically, the state cannot be defined in terms of its ends. There is scarcely any task that some political association has not taken in hand, and there is no task that one could say has always been exclusive and peculiar to those associations which are designated as political ones: today the state, or historically, those associations which have been the predecessors of the modern state. Ultimately, one can define the modern state sociologically only in terms of the specific means peculiar to it, as to every political association, namely, the use of physical force.

'Every state is founded on force,' said Trotsky at Brest-Litovsk. That is indeed right. If no social institutions existed which knew the use of violence, then the concept of 'state' would be eliminated, and a condition would emerge that could be designated as 'anarchy,' in the specific sense of this word. Of course, force is certainly not the normal or the only means of the state -- nobody says that -- but force is a means specific to the state.

Today the relation between the state and violence is an especially intimate one. In the past, the most varied institutions -- beginning with the sib -- have known the use of physical force as quite normal. Today, however, we have to say that a state is a human community that (successfully) claims the monopoly of the legitimate use of physical force within a given territory.

Note that 'territory' is one of the characteristics of the state. Specifically, at the present time, the right to use physical force is ascribed to other institutions or to individuals only to the extent to which the state permits it. The state is considered the sole source of the 'right' to use violence.

Hence, 'politics' for us means striving to share power or striving to influence the distribution of power, either among states or among groups within a state. This corresponds essentially to ordinary usage. When a question is said to be a 'political' question, when a cabinet minister or an official is said to be a 'political' official, or when a decision is said to be 'politically' determined, what is always meant is that interests in the distribution, maintenance, or transfer of power are decisive for answering the questions and determining the decision or the official's sphere of activity.

He who is active in politics strives for power either as a means in serving other aims, ideal or egoistic, or as 'power for power's sake,' that is, in order to enjoy the prestige-feeling that power gives.

Max Weber, Politics as Vocation

Citeste tot...

SMS-ul va ureaza Ecsprimarea cea mai aleasa

Cu o rautate clinica demna de o cauza mai buna, cu o minte limpede, neiertatoare, necrutatoare dar mai ales si mai ales neamagitoare, lipsita de iluzii aluzii perfuzii si contuzii,

Mordechai, acest mare Robespier contemporan, acest Savonarola, acest Sapunirola, acest Inchizitorola cu vorbe la purtator face o analiza stilistica oribil de adevarata SMS-urilor care, iata, acum, chiar pe masura ce tastez aceste cuvinte rele, vin sa ne invadeze viata, telefonul, ochii, sufletu, mintea, mediu inconjurator, riu ramu.

Va recomand sa il cititi, ca sa va dezvrajiti un pic si sa vedeti lumea asa cum este, in toata goliciunea sa ipocrita si urita, bleaga si schioapa, ingalata si mieros-smerita, precum zloata cea inghetata de la presurile masinii, va va vum, nici nu-ti vine sa pui mina pe ea, ca te murdaresti, dar nici nu-ti vine s-o lasi acolo, ca arata ca dracu.

Dincolo insa de aceasta analiza demna de un manual de criminologie, de patologie, de cinicologie aplicata, Mordechai mai imi provoaca o rana telectuala: ma pune sa gindesc. Imi da o leapsa:

"se cere să furnizaţi un text de sms pentru Crăciun. Cu cât mai idiot, cu atât mai bine. Sigur aţi primit ceva de genul ăsta."

Mda. Si eu care credeam ca zilele astea o sa ma simt bine. Acum gata! S-a dus linistea mea. Trebuie sa fac copy, sa fiu creativ intru prostie si timpeala ochiului mintii, sa empatizez cu manelaru, cu cocalaru, cu spiritualu de rit semesistic, cu cel / cea care ne asediaza cu conjuctive expletive superlative si alte ecsprimari alese.

Trebuie sa ma recunosc infrint. Nu pot. In nemernicia mea, ca un lenes post-co... aaa, pardon, post-prandural, nu pot sa gindesc cu capul meu din dotare. In plus, nici nu pot sa copiez ca o mare loaza la examen, din simplul motiv ca nu pastrez oribilaciuni de-astea. Le sterg cu cea mai mare detasare, precum ia vinatorul gitul caprioarei speriate, dintr-o miscare, fara crutare, fara remuscare, fara tulburare: harsht!

Si gitul caprioarei incepe sa gilgiie de singe, si telefonul lui Turambar incepe sa intrebe: sa sterg, stapine? Si vinatorul mai da o data cu cutitu, si Turambar apasa Yes, si lumea e mai curata, mai luminata, ca roua cerului de curata, cum spunea descintecu magico-pagin al strabunicii mele pe care nu am catadiscit sa-l invat, fi-mi-ar soarta de lenes sa-mi fie.

Promit ca daca primesc vreo bicisnicie de-aia de SMS care sa fie izomorf stilistic cu carpeta sintetica plina cu lei si cu rapiri, atunci sa-l fac degraba de rusine. Daca nu, atunci insa nu va asteptati sa-mi fortez mintea sa ma screm sa comit vreo nemernicie de-aia. Nu pot. Mintea mea refuza. Creerul meu vomita instantaneu, se inchide, se pleosteste, adoarme si viseaza balauri si vinatori cu cutitu insingerat. Nu pot. Asta este una din limitarile mele: nu pot sa scriu SMS-uri conjunctive.

Un singur lucru pot: sa va urasc cu mare ura, precum ne ura pe noi toti Mihai Ursachi: cu mare ura limpede, arsa in cuvintele alea simple pe care nu pot sa mi le scot din minte, oricit de lehamite mi-ar fi de viata:

Zilele tale sa fie
Ca florile albe de iasomie
Simple si clare, ca patru petale
Astfel sa fie trairile tale.

Deci tineti minte: va urasc, da?

:)

Hai, Sarbatori fericite, o voi iubitorilor de carpete cu Rapirea din Serai!

:0 :wink: :friends:





LATER EDIT: si totusi... Insufletit de aceste minunate exemple de arta populara, mi-a venit de la sine.

Versurili, bre, versurili. Na, luati de aici un SMS sa-l trimiteti la toata lumea. La toti dujmanii, fara numar, fara numar:

Pe pereți, în veselie,
Mare mare bucurie:
Cerbul și cu căprioara
Se unește-n astă seară.

Căprioara, mai sfioasă,
Lasă geana cît mai joasă.
Cerbul, însă, mai semeț,
Cheamă în plus și-un mistreț.

Lîngă ei, ca un sperjur,
Moșul nostru, Moș Crăciun
Ne aduce ce-i mai bun:
Funia și un săpun.

:wink:

Citeste tot...

ioi, ejghemet keshkemet tulai Doamne

Ai dracu nazisti: ungurii vor sa puna botnita presei, sa-i inchida, sa-i tortureze, sa-i impuste pe stadioane.

Huoooo! Mama lor de civilizati. O dictatura ca la Budapesta! Traiasca Siberia din pusta maghiara. Sa facem canalul Tisza - Dunare - Marea Caspica si sa-l populam cu jurnalistii cei depresivi si tristi. Munca fizica la -10 grade dezvolta aptitudini de optimism prin supravietuire.

:rofl: Citeste tot...

Doi stejari frumoși

Ieri am fost la comemorarea celor doi rugbyști steliști care au murit împușcați la Revoluție: Radu Durbac și Florică Murariu.

A fost trist.

Azi vă propun să citiți, înspre amintirea și pomenirea lor, ce ne spune despre ei Cristian Țopescu.

Dumnezeu să-i odihnească, așa cum să-i odihnească pe toți cei care au murit zilele acelea, cînd nu știm ce a fost: lovitură de stat, revoluție, intervenție a serviciilor secrete.

Un pic din toate, nu?...

:/

Text courtesy of FRR. Articol apărut în Adevărul.


* * *

Peste memoria lui Radu si a lui Florica nu se va putea asterne colbul uitarii.

Parca ieri calcau barbateste pe gazonul stadionului de rugby din Ghencea. Parca ieri se incununau cu laurii marilor victorii ale rugby-ului romanesc. Parca ieri purtau banderole de capitan de echipa ale reprezentativei avand ca simbol frunza de stejar. Erau amandoi ca doi stejari frumosi, in plina barbatie. Si parca tot ieri, intr-o ingrozitoare noapte de 22-23 decembrie a fost sa fie impuscat, la datorie, cu arma in mana, RADU DURBAC.

Si n-a trecut apoi decat o zi si nauciti de durere am aflat ca a cazut, impuscat pe strada, FLORICA MURARIU.

Se implinesc 21 de ani de atunci. Dar, oricati vor fi anii care vor mai trece, peste memoria lui Radu si a lui Florica nu se va putea asterne colbul uitarii.

Pentru ca stelele nu mor niciodata. In urma lor, sportul romanesc a ramas aceeasi scena a vietii, cu visuri si sperante, cu satisfactii si amaraciuni, cu realizari si esecuri, cu lacrimi si bucurii, cu risipa de energie a unor tineri entuziasti intrecandu-se loial.

Daca fotbalul este jocul cel mai iubit de catre privitori, rugby-ul detine un alt superlativ, fiind sportul carora ce-l practica, nu cei carora asista, le ofera o imensa dragoste si credinta.

Devotamentul rugbystului pare a fi facut din cel mai pur cristal sufletesc.

Moravurile rugbystului slefuiesc calitati de bazalt sufletesc. Printre prieteni e bine sa avem intotdeauna un rugbyst. Oameni ca ei au harul amicitiei profunde.





* * *

PS: Cei doi nu au fost singurii rugbiști care să fi murit la Revoluție. Altora patru li s-a terminat viața atunci, prea devreme.

Petre Astafei (19 ani, Metrorex): împușcat în Piața Revoluției

Bogdan Stan (21 ani, Metrorex): la Televiziune.

Florin Butiri (21 ani, Metrorex): într-un incendiu

Cristian Toporan (19 ani, Energia București)

Dumnezeu să-i odihnească pe toți...

:/
Citeste tot...