Frumusetzea in vremi de ciuma

Stiti, in viata sunt momente in care frumusetzea doare. Doare atat de mult incat ti se inmoaie picioarele si simtzi ca itzi crapa inima de prea mult, de prea geniu. Apoplecsia cvasi-fatala a contactului brusc cu Dumnezeu cel inexistent care rezida in oameni si in creatziile lor.

Unul din aceste momente a fost mai demult, acum vreo 12 ani. La Guggenheim, in buricul lumii. Am ocolit un colt de perete, am dat nas in nas cu ea. Cu repasseuza. Cu frumusetzea si cu oboseala si cu tristetzea cea albastra a oamenilor roz, moderni, amaratzi si atat de bine, de bine prinshi in ochi shi in pensula. Si s-a facut albastru si roz in jurul meu, si tristetzea cea frumoasa mi-a ramas in minte de-atunci.

Pablo Picasso - La repasseuse (1904)


Mai recent, anul trecut, in vara, mi s-a intamplat din nou. Din nou mi s-au inmuiat picioarele. Din nou m-a luat inima la fel de iremediabil. La Van Gogh Museum, in buricul Europei. Am dat coltzul incaperii, am dat nas in nas cu taietura fotografica lipsita de isterie a ochiului clinic, cu viata seaca si uscata si simpla si senina, cu matematica sirurilor de maslini, cu ritmul de fuga de Bach, iremediabila si inexorabila si inevitabila, pus pe hartia aspra a campiei olandeze din Frantza. Inainte de nebunie e vremea seninatatii si a conciziei si a claritatii lipsite de patima. Si in jurul meu atunci s-a facut frumos si creion shi mistral.

Vincent Van Gogh - La Crau Seen from Montmajour (1888)


Deci stati linistiti: e bine, prieteni, e bine. La vita e bella. Frumusetzea in vremea ciumei, prieteni. Si o veste buna: frumusetzea bate ciuma. Eventually, beauty prevails.

:friends: