Datoria oilor de a fi oi și a balenelor de a fi balene și a oamenilor de a fi ce sînt: oameni

Remarc un articol recent al lui Cezar Paul Bădescu, “Datoria oamenilor de a face copii”.

Evident că încă din titlu ne dăm seama că e vorba de un pamflet, de o ditirambă critică la adresa discursului public statal privind scăderea natalității în România.

Evident că autorul se indignează la adresa felului în care behemotul cu apucături totalitare ne învață ce e bine și ce e rău, unde și cînd s-o băgăm și cu ce consecințe. Cum să ne trăim viața, ce trebuie să facă femeile, care sînt valorile pe care trebuie să le urmăm. Modele constrîngeri manipulări directive. Toate venite direct din vremea ceaușistă și încă și mai și, din vremea lui Big Brother și a lui 1984.

Doar că autorul ignoră un lucru: natura. Dincolo de stat, dincolo de poliție și miliție și thought control și de politicile reproducerii, avem un behemot mult mai aspru și mai nemilos care ne împinge de la spate, ne croiește viața și ne îndrumă pașii spre necesitate, spre trebuie, spre musai și neapărat.

E viața însăși. E natura, bre. E gena, cum ar zice Dawkins. Gena, acest mare tiran care ne joacă pe degetele ei băloase de-atîtea proteine și alte mitocondrii.

Pe lumea asta, dincolo de vălul iluziei și de păcălelile pe care ni le administrăm în vena creierului în fiecare zi, sînt doar două imperative: să supraviețuiești și să puiești. În rest e suprastructură, e dantelărie, accesoriu, detaliu inutil, parafernaliu.

Avem două succese de bifat, fie că sîntem oaie, balenă, om, elefant, musca țe-țe, prigorie, bacterie sau ornitorinc: să reușim să ne păstrăm echilibrul homeostatic, adică să viețuim, adică să supraviețuim. Și odată menținut acest echilibru homeostatic, păpică, somnic, lăptic, evitat dujmani, belit victime, pe urmă să facem puișori, să dăm gena mai departe, să replicăm structura și la generația n+1.

Restul, tot ce se agregă în jur, e doar un accesoriu la aceste doo succesuri, după cum ar spune prestigioasa noastră reprezentantă în Parlamentul European, puiul prestigiosului nostru supraviețuitor de la cîrma țării.

Accesorii, instrumentalizări ale atingerii celor două obiective esențiale: viață și reproducere. Religie stat armată agricultură transporturi Michael Jacskson Benone Sinulescu presă gaze de șist Greenpeace și bunica porno, toate se subsumează acestor două imperative. Cine nu știe să citească astfel textura vieții dispune de o pereche de ochelari tare aburiți, dragă Cezar Paul Bădescu.

Asta facem de milioane de ani. Noi de mai puține milioane de ani. Oile de mai multe milioane de ani. Balenele de și mai multe milioane de ani. Bacterii de și mai multe miliarde de ani.

Ăsta este singurul joc care se joacă, singurul joc care merită jucat, singurul joc care ne joacă, chiar dacă noi vrem să stăm pe margine – cum ar zice Phoenix în versurile lor, Arghezi în versurile lui (“Puii mei, bobocii mei, copiii mei! // Așa este jocul. // Îl joci în doi, în trei, // Îl joci în cîte cîți vrei // Arză-l-ar focul”), John Le Carre în scrierile lui cîinești, atît de lumești.

Știți cum zicea Lenin, nu? “You may not be interested in war, but war is interested in you”. Așijderea zice și gena, de milioane și miliarde de ani “You may not be interested in sex, but sex is interested in you, my dear intellectual concerned with the perpetration of power by means of reproductive strategies of control”.

Cine nu joacă jocul rămîne pe margine, nu-și perpetuează această strategie de succes biologic. Conform principiului înțelept al marelui înțelept Murphy, “Celibatul nu este ereditar”.

Drept pentru care, dacă voi nu vreți să supraviețuiți și să puiți, cu siguranță se vor găsi alții care să o facă în locul vostru, mai proști, mai mici, mai melteni, mai săraci, nu atît de eminamente telectuali ca voi, o strălucitorilor telectuali care esteți voi, dar cu siguranță cu mai multă poftă de viață decît voi. Nu se supără nimeni. Voi stați pe margine și frecați menta dezamăgirii și bîzdîcului estetico-critic, în timp ce ceilalți fac ce știu ei mai bine să facă: să supraviețuiască și să facă pui.

Și, să mă ierte doamnele care citește aceste rînduri: în acest caz să știți, dragă telectualilor, că oile e infinit mai deștepte la creerul ăla al lor de oaie care face beee și căcăreze și lînă decît voi. Indiferent cum simțiți voi furie și resentiment la adresa discursurilor îngălat-patriotice ale reprezentanților puterii că ar trebui să vă coțcăriți și să vă puiți, oaia o face fără nici un îndemn. Face bee face lapte face pui. Și pe urmă moare. Și gata.

Urmînd un imperativ și o înțelepciune de milioane și miliarde de ani, mult mai veche și mai înțeleaptă și mai perenă decît orice gînd de răutăcism autoritar de-al lui Big Brother, de-al lui Isaac și Abraham ori chiar de-al lui Traian Băsescu.



.