sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Un coșciug mare cît o țarǎ

S-a întîmplat ca zilele astea sǎ trecem din nou prin Bulgaria, de data asta la ceas de iarnǎ. Pînǎ acum ne petrecusem pe drumurile și prin orașele și comunele lor pe timp de varǎ, cǎldurǎ, moleșealǎ, frunze în copaci și soarele sus pe cer.

Dar fie cǎ a fost varǎ ori iarnǎ, senzația a fost aceeași. Bulgaria e o țarǎ a tristeții, a depresiei, a nevrozei mocnite, a cenușiului și sǎrǎciei mohorîte.

Casele sînt tencuite cenușiu. Acoperișurile sînt cenușii. Satele sînt posomorîte și neîngrijite și dau impresia de pǎrǎsite. Orașele sînt și ele dǎrǎpǎnate, cu niște rǎgǎlii de blocuri.

Am fost și în Ungaria, și în Polonia, și în fosta Germanie de Est, și în Republica Moldova. Evident cǎ am bǎtut și România în lung și în lat. Știu și zone de-ale noastre care put de sǎrǎcie, locuri uitate de lume și de timp. Dar nicǎieri nu am trǎit apǎsǎtoarea senzație generalizatǎ de tristețe precum în Bulgaria.

Nu e doar de la sǎrǎcie. Repet: am trecut prin multe zone sǎrace ale Europei. Am vǎzut sate din Moldova noastrǎ sǎrace pînǎ la cotor. Am vǎzut sate de-ale fraților noștri din Republica Moldova și mai sǎrace. Am vǎzut sǎrǎcie în Tulcea, în Mehedinți, în Bistrița, în Harcov.

Am vǎzut zone mai puțin strǎlucite din Ungaria de Est. Am trecut și prin bǎlǎriile Slovaciei. Și prin Grecia treci prin pungi de sǎrǎcie, cu maghernițe și lume bǎtrînǎ și sǎracǎ la poartǎ. Nu mai vorbesc de Turcia – cu excepția zonelor turistice, e tot o sǎrǎcie du colo colo.

Însǎ parcǎ nicǎieri sǎrǎcia nu este însoțitǎ de asemenea evidenți markeri vizuali ai tristeții. Nu vorbesc de dezordine, de îngǎlare, de mermelealǎ, de țigǎnie, de senzația de vraiște. Ci de senzația de tristețe. Apǎsǎtoare. Aproape tangibilǎ.

Peste tot în satele prin care am trecut am diverse elemente distinctive. La slovaci, la unguri, la tulceni, la moldoveni, la greci, la turci. La bulgari e singurul loc din toate acestea unde elementul este moartea.

Afișele lipite insistent pe porțile caselor care vorbesc despre încǎ un mort din gospodǎria aceea. Nu știu cît e obiceiul sǎ se ținǎ afișul în poartǎ. Știu doar cǎ pe fiecare stradǎ pe care m-am plimbat aproape jumǎtate din porți sînt “împodobite”, dacǎ putem folosi acest cuvînt, cu cîte un semn al morții.

Alǎturi de ceilalți identificatori vizuali, de celelalte elemente tematice, cum ar zice criticul artistic, de tonul cromatic și de senzația de pustietate, de loc unde nu mișcǎ nimic, nu crește nimic, nu se construiește nimic, rezultatul este unul cocoșǎtor. În afarǎ de zona turisticǎ a Plovidvului, unde cît de cît e un soi de șarm cochet, de eleganțǎ sprințarǎ în aer, în rest peste tot prin Bulgaria este parcǎ întruparea Eclesiastului. Deșertǎciune a deșertǎciunilor, cǎci totul este deșertǎciune.

Îți ia ceva timp pînǎ sǎ conștientizezi aceastǎ senzație, mai ales dacǎ ești ocupat și cu altele, cum ar fi bunǎoarǎ condusul. Dar odatǎ ce-ți dai seama, începe sǎ-ți sarǎ în fața ochilor peste tot. Nu se contruiește nimic. Casele sînt dǎrǎpǎnate, cele mai recente de prin anii 70-80. Nu sînt case noi – cu excepția unor petice în zonele evident turistice.

Mai rǎu: nu mișcǎ nimic prin sat. Acea foșgǎialǎ pe stradǎ pe care o întîlnești în alte pǎrti, oameni, cǎruțe, mașini, birturi, ceva sǎ-ți dea impresia de viațǎ, nimic. Nici o construcție industrialǎ sau economicǎ recentǎ – fie un depozit, o fierǎrie, ceva, o hardughie strǎlucitoare, ceva tractoare mai noi, camioane care sǎ împrǎștie fum, materiale de construcții puse pe marginea drumului.

Nimic, frate, nimic. Moarte și pustiu și tristețe apǎsǎtoare, cvasi-tangibilǎ.

Cum intri în România, dintr-o datǎ altceva. Într-o zonǎ totuși sǎracǎ a țǎrii, cǎci Giurgiu este totuși o zonǎ vraiște, cum se schimbǎ lucrurile. Beculețe pe stradǎ, beculețe pe muchiile caselor, anunțînd sǎrbǎtorile de iarnǎ, brazi împodobiți întrezǎriți sclipind prin ferestre, o luminǎ lǎsatǎ sǎ ardǎ în curte, afarǎ.

Pe urmǎ nu mai vorbesc de iluminatul public, mult mai evident. Pe urmǎ mǎrimea caselor, cît și materialele folosite. Pe urmǎ, moț pe tortul vieții isterice, urîte, țigǎnești și blambece, dar totuși viațǎ: luminile puse de primǎrii de-a lungul strǎzilor. Becuri colorate, mișcare, strǎlucire. Viațǎ, bre.

Știu cǎ primǎriile își iau șpagǎ de la cei cu beculețe. Dar sǎ moarǎ pisica de abuz de substanțe antidepresive dacǎ nu e mai bine așa decît starea aceea de semicoșciug în care trǎiesc scufundate comunele bulgǎrești prin care am trecut în aceste zile totuși de sǎrbǎtoare.

PS: Dacǎ ați vedea Jilava cum e luminatǎ noaptea, ați zice cǎ nu e pușcǎrie, ci spa residence. Mai ceva ca centrul Bucureștiului aproape :)





.

13 comentarii:

soare corina spunea...

exact aceeasi impresie am avut o in vara lui 2012 cand am traversat bulgaria sa ajungem in grecia.
nici un om pe strada prin sate.de fapt traseul ruse granita cu grecia dintr o bucata am facut o, nu erau benzinarii, popasuri, oameni, nimic.pustiu.

Fluieratorul spunea...

Scary movie... Eu am facut o vacanta acasa, prin Romanica, in vizita la rude prin Brasov, Bucuresti, Sibiu. Orase mari, beculete multe, ce-i drept. Dar cu foarte mici exceptii, o murdarie de m-am speriat. O mizga neagra care stropeste orice si pe oricine pina-n ochi. M-am cam socat, dar ce sa spun, omul se obisnuieste usor cu binele, si "uita de unde a plecat". Bine ca n-avem si lista de vesnica pomenire in poarta. Ar fi nasol. De fapt, cred ca stiti ca in orice familie, mortii sint mai multi decit viii...

Corson spunea...

Deci, unii mai rautaciosi ar putea spune ca Giurgiu e luminos de Craciun ca "O faclie de Paste" pe motiv de Butoane.
Dar rautaciosii uita ca nu doar Giurgiu, ci intreaga Romanie are Butoane,
Deci Bulgaria nu are nici macar vointa politica, ca sa nu mai vorbim de Butoane.

Iera sa uit. Banuiesc ca, adastind in Giurgiu, bausi o cafea la barul care inconjoara, jur-imprejur, Turnul cu Ceas, monument istoric.

Al Din spunea...

Cred ca esti oarecum nedrept. Orasele sunt destul de OK: Ruse de exemplu castiga decisiv in fata Giurgiului si a multor orase din sudul si estul Romaniei; sa nu mai vorbim de centre turistice ca Veliko Tarnovo. La rural nu pot sa ma pronunt (pentru ca soarta mi-a dat ocazia sa cunosc mai bine -i.e. nu doar trecand intamplator- satele din Bulgaria decat cele din Romania). Dar e adevarat ca e o senzatie generala de parasire la sate: pana si carciumile (acolo unde exista) sunt goale, ceea ce a fost oarecum surprinzator pentru mine...

Radio33 spunea...

Doar o precizare. Anunțurile mortuare din Bulgaria par multe și pentru că nu se anunță doar decesul propriu-zis ci și parastasele sau diferite aniversări ale decesului. Altfel, da, impresia e dezolantă, dar țara e departe de a fi moartă. Am prieteni bulgari și am fost acum doi ani la o nuntă acolo și pot să mărturisesc că se distrează la fel de bine ca și noi.

laurentiucat spunea...

i-am dat aseara unui prieten, fost politehnist, "trefla de grozavesti" si l-a apucat amocul... am ascultat si niste muzica de la "magnetofon".
bine ca am apucat, ca presimt ca or sa se schimbe lucrurile pe aci, ca ai cam pus-o. te-au dat astia de la dcnews ca ai blog si s-ar putea sa vina o gramada de injuratori p-aci...
asa ca o s-avem si bal, nu numai iluminatie.

Corson spunea...

P.S. Jilava e luminata a giorno ca sa poata evada intr-o noapte, dupa ce mai prinde puteri, Adrian Nastase.

E foarte, foarte greu sa evadezi pe intuneric cind nu vezi garduri, sisteme de alarma, nimic. Peste tot in lume, inchisorile sint scufundate in intuneric noaptea. Cu cit e nivelul de securitate mai ridicat, cu atit e mai intuneric in inchisoare si in imprejurimile ei.

Turambar spunea...

@ Laurentiu Cat: Da, texte faine despre o perioada nashpa-faina a existentei noastre :). N'are nimic ca m-au dat pe DC News ca am blog. Am comentariile bagate la moderat. Sterg tot ce misca, fara sa clipesc :)

p spunea...

Ceea ce ai vazut in Bulgaria este iarna demografica.In mai putin de 50 de ani vor mai exista doar 4,8 milioane de bulgari.Si asta in scenariile cele mai optimiste..4,8 milioane in intregul Univers.Si nici romanii nu stau mai bine.Inca nu vezi iarna demografica pe ulitele din Ro din cauza ca scaderea a inceput mai de sus.Inca au mai ramas ceva oameni, dar nu mai e mult de asteptat si vei vedea incet, incet cum ne mananca si pe noi pustia.
Pe unde ai umblat prin Bistrita-Nasaud, Turamba?

Turambar spunea...

Da, ai dreptate, o sa ne pasca si pe noi :(

In Bistrita? Neah, doar la vale dinspre Maramures spre Tg Mures / Brasov. Dar cit sa-mi fac idee despre felul in care arata lucrurile, din mersul calului cu motor

Anonim spunea...

Asta vara am fost sa vizitez litoralul bulgaresc pentru prima oara. Drumul principal a fost de la Ruse la Varna. Al dracului sa fiu daca am vazut mai mult de 6 sate. Numai camp, deal, zone agricole. Pustiu, bai frate. Credeam ca poate asezarile sunt ascunse dupa dealuri, ferite de sosea. M-am uitat pe Google Maps si nici pomeneala. Asezarile nu exista.

O avea Romania multe sate, prea multe, dar Bulgaria nu are nimic! E o tara pustie.

Ciuruc spunea...

Am fost în Bulgaria, pâna la Sofia, în '63 sau '64. Era prima mea "iesire" :) Asta vara am avut ocazia sa ma duc pâna la capul Caliacra în speranta de a vedea focile de care-mi povestea tata. De fiecare data am avut aceiasi senzatie, impresie. Strazi curate si case cenusii, când sunt tencuite .

Codru Vrabie spunea...

să-ţi spui şi io v'o două constatări, că doar n-am trăit pe-acolo 4 ani degeaba: primo, foile-alea, prin care se-anunţă decese, parastase şi alte-alea (majoritatea intitulate „skrba”), rămân pe garduri până putrezesc sub ploaie ori le sfâşie vânturile, valurile... dar e foarte-adevărat că bulgarii ştiu să _petreacă_, în toate sensurile cuvântului! secundo, mai ales pentru zona rurală, ei au numai 4 modele standard de construcţie (pentru casa mare, nu şi pentru dependinţe), care au fost aprobate cel mai probabil în anii 70... de-aici senzaţia de învechit, chiar dacă te afli în faţa unor construcţii relativ noi--dar tot de-aici decurge şi costul destul de accesibil pentru o construcţie nouă... aspectul învechit mai e dat şi de lipsa de interes în finisajele exterioare, gen tencuială :( ai dreptate, aspectul general e de mare sărăcie şi tristeţe, însă păleşte şi se ofileşte în faţa altor senzaţii şi trăiri, dacă stai pe-acolo mai mult de 3-4 luni ;) dar, nefiind eu prea-mărit sociolog, s-ar putea să greşesc în aprecieri ori să nu pricep unde baţi matale :P „aide, do skoro,” adică pe curând! :)