luni, 14 ianuarie 2013

Despre nevoia de Tǎtuca în context de imaturitate emoționalǎ

Într-o discuție asearǎ la Realitatea TV, la emisiunea lui Ion M Ionițǎ, s-a ridicat și întrebarea: cine va fi urmǎtorul Om Mare, urmǎtorul Conducǎtor, cel care sǎ taie cǎrțile și sǎ stǎpîneascǎ inimile și mințile și subiectele de discuție acum, cǎ Traian Bǎsescu încet-încet începe sǎ iasǎ din acest rol?

Cine va fi urmǎtorul Om Puternic?

Evident cǎ aceastǎ întrebare arde cu litere de foc în mințile multora, nu doar ale jurnaliștilor și invitaților lor.

Politicienii evident cǎ sînt cei mai puternic preocupați de rǎspunsul la aceastǎ întrebare. Cin’ sǎ fie cin’ sǎ fie? Ponta? Antonescu? Oprescu? Mihai Rǎzvan Ungureanu? Boc? Blaga?

Slabe șanse sǎ fie cineva dinspre zona PDL și adiacentǎ în viitorul apropiat, dar îi punem pe toți, spre completitudine. Ca sǎ nu mai vorbim și de posibile surprize, unele cumva în orizontul nostru predictiv, cum ar fi Isǎrescu, altele chiar total necunoscute, opțiuni despre care (încǎ) nici nu știm cǎ nu știm.

Nu numai politicienii sînt preocupați de acest subiect. Evident cǎ și celelalte centre de putere, popi, militari, șpioni, oameni de afaceri, toți cei care au ceva bucǎțicǎ de putere simbolicǎ ori materialǎ la îndemînǎ, sub control.

Cine va fi the next big boss, budușcîi balșoi celavec? Tǎtuca Vodǎ Omul Providențial? Cǎtre cine sǎ ne îndreptǎm atenția resursele atacurile sprijinul sǎgețile banii și misivele la ceas de searǎ? Cui sǎ-i jurǎm loialitate ori dujmǎnie? De cine sǎ ținem cont îndeosebi în ecuație, în jocul ǎsta, Marele Joc?

Chiar dacǎ nu ai, tot contezi. Restul populației, care nu are atît de mare control asupra resurselor materiale ori simbolice, cei “obidiți și asupriți”, cei “pe persoanǎ fizicǎ” evident cǎ își pun aceeași întrebare.

Iar lipsa lor de resurse este compensatǎ de numǎr. Votul, stǎpînul manelelor politice din România – pînǎ într-un punct, evident, cum s-ar grǎbi sǎ completeze orice susținǎtor al teoriilor conspiraționiste de rit șerpilian.

Dar pînǎ la ce punct! Milioanele de voturi care se vor îndrepta conform și în urma rǎspunsului la aceastǎ întrebare: cine e urmǎtorul Tǎtuca? Eu cu cine votez? Eu pe cine sǎ iubesc mai întîi, ca pe urmǎ sǎ mǎ facǎ din vorbe, sǎ mǎ atingǎ la corason cu televizorul și sǎ mǎ duc sǎ-mi depun icrele de vot în urnǎ?

Iatǎ tot atîtea zone în care aceastǎ întrebare deja se scrie cu litere de foc pe pereții creierelor. Pînǎ în 2014 nici nu mai e mult. Numai astǎzi nu e mîine, numai în 2013 nu e 2014, și știm cu toții cǎ un lider nu se îngrașǎ în ajun, ci se coace la foc mic, mǎrunt, perseverent, acțiune cu acțiune, unitate de comunicare cu unitate de comunicare.

Un motiv în plus ca aceastǎ întrebare sǎ fie de intensǎ actualitate îl reprezintǎ și contextul istoric.

Principalul motiv pentru care ne punem aceastǎ întrebare nu este faptul cǎ iaca peste un an și restul firimituri de zile vor veni alegerile prezidențiale. Ci mai important, pentru faptul cǎ încet-încet se încheie un alt ciclu istoric de duratǎ scurtǎ al României, caracterizat de domnia lui Bǎsescu.

În România dupǎ 1989 am avut practic doi conducǎtori clari, care și-au pus puternic amprenta asupra vieților noastre, definind practic douǎ epoci politice, istorice. Epoca Iliescu și, mai apoi, epoca Bǎsescu.

Constantinescu nu a fost decît un sughiț lipsit de grație în mințile oamenilor. Într-adevǎr, instituțional e foarte posibil sǎ fi fost semnificativ, poate datoritǎ eforturilor sale și ale echipei sale am cîrmit iremediabil spre Occident. Însǎ aceastǎ semnificație nu și-a lǎsat urmǎ în mințile și inimile oamenilor. Constantinescu n-a fost Vodǎ, ci doar un pițifelnic pentru cei mai mulți dintre români.

Folosesc aici termenul “epocǎ” din lipsǎ de altceva mai bun. Nu vreau sǎ-i dau coloratura ironico-depreciativǎ pe care a cǎpǎtat-o în urma abuzului de sintagmǎ “Epoca Ceaușescu”. Ci pur și simplu cum americanii au avut “Epoca Reagan” sau “Epoca Bush” sau “Epoca Clinton”, englezii “Epoca Thatcher” ori “Epoca Blair”, nemții “Epoca Kohl”, italienii “Epoca Berlusconi”, iar rușii încǎ se scaldǎ în “Epoca Putin”, și noi am trǎit ultimii douǎzeci de ani sub umbra a doi uriași politici: Iliescu și Bǎsescu.

Cǎ ne place de ei, cǎ nu ne place, cǎ-i iubim ori urîm, e mai puțin important. Cel mai clar semn al semnificației lor politico-istorice este cǎ nu ne pot fi indiferenți. Cǎ nu ne lasǎ reci. Cǎ stîrnesc puternice pasiuni, nu doar zvîcnete de dispreț leneș.

Cînd i-a venit vremea lui Iliescu sǎ se retragǎ din mințile românilor și sǎ lase loc urmǎtorului, se prefigura o umplere a spațiului orfan de cǎtre Adrian Nǎstase. Era aproape ca și gata. S-au modificat legi esențiale ale statului român pentru el, s-au aranjat prematur vile de protocol. Era practic o formalitate ca Nǎstase sǎ devinǎ urmǎtorul Vodǎ.

N-a fost sǎ fie. A venit Bǎsescu și, precum un tǎvǎlug, s-a înfipt în mințile și inimile românilor pentru urmǎtoarea decadǎ.

Acum e pe cale sǎ pǎrǎseascǎ și el scena. Cǎ o va face formal la sfîrșitul lui 2014 ori suspendat mai înainte, chiar cǎ nici nu mai conteazǎ atît de mult. Asta pentru cǎ de ceva timp a început sǎ apunǎ în mințile românilor.

De cînd cu fatidicul pentru el an 2010, gata, românii l-au scos de la inimǎ și nu mai e nici un semn cǎ-l vor bǎga la loc. La fel precum Iliescu în ultimii ani ai domniei sale nu prea mai avea carburant emoțional, și Bǎsescu și-a epuizat rezervele de simpatie. Altul! Sǎ vie altul! Le roi est mort, vive le roi!

Care roi? Asta e întrebarea. Momentul, istoric vorbind, e copt, e numa bun. Astrele s-au aranjat prielnic pentru ca cizmele sǎ fie descǎlțate de Vodǎ cel Bǎtrîn și sǎ fie trase pe picior de Vodǎ cel Tînǎr. Iar aici vine întrebarea: tînǎr și la vîrstǎ, și la fațǎ, sau doar tînǎr simbolic vorbind, în sensul de “Cel Nou”? Un vodǎ tînǎr de 40 de ani ca Ponta ori ca Ungureanu? Un vodǎ tînǎr de 50 de ani, precum Antonescu? Un vodǎ “tînǎr” de 60 de ani, precum Oprescu ori Isǎrescu?

Repet: nu e vorba despre poziția formalǎ de președinte, ci despre cea mult mai importantǎ de lider providențial din mințile oamenilor.

Va rǎmîne Președinția locusul acestui reper simbolic? Hiatusul de aproape 2 ani pînǎ la noile alegeri prezidențiale va mișca oare acest locus dinspre Cotroceni spre Victoria? Vor interveni politicienii sǎ oficializeze acest transfer prin modificarea Constituției, dinspre o Republicǎ semi-prezidențialǎ cum sîntem acum spre una fie mai puțin prezidențialǎ, fie clar parlamentarǎ?

Întrebǎri complicate. Întrebǎri ce vor defini spațiul și jocul politic al urmǎtorilor ani.

Va fi foarte simplu, poate chiar al naibii de tentant, sǎ judecǎm majoritatea acțiunilor și declarațiilor politice la care vom fi martori în viitorul apropiat prin intermediul acestui filtru interpretativ, prin aceastǎ paradigmǎ teleologicǎ. Ce îi mînǎ pe ei în luptǎ? Ce-au voit acel Apus? Iaca sǎ ocupe reduta cea mai importantǎ din lupta politicǎ: locul de Tǎtuca din mințile oamenilor.

* * *

În discuția de asearǎ de la Realitatea TV, Dorel Șandor, unul din invitați și din colegii de platou, deplîngea interesul acordat acestui tip de gîndire și își dorea o clasǎ politicǎ și un popor mai puțin preocupate de Omul Providențial și mai interesate de instituții.

Trecerea de la conducerea carismaticǎ la cea birocraticǎ, modernizarea instituționalǎ, cum ar spune Weber și orice lucrǎtor într-ale științelor sociale suficient de pedant încît sǎ nu se abținǎ de la referințe și citate.

Domnul Șandor își dorea ca urmǎtoarea rundǎ de patimǎ politicǎ, de cǎutare de lider sǎ nu se mai desfǎșoare în coordonatele de pînǎ acum. Sǎ ieșim din intensitatea bǎsescianǎ a definirii situației și sǎ se îndreptǎm spre o conducere ceva mai ștearsǎ, ceva mai predictibilǎ, ceva mai reținutǎ și mai axatǎ pe colaborare și pe respectarea buchii manualului instituțional, nu orientatǎ spre centralizarea deciziei la nivel personal.

Un funcționar șters și care sǎ-și lase carisma acasǎ, așa ca Isǎrescu ori ca Diaconescu (Cristi, nu Dan :) ) Numele nu au fost rostite de domnul Șandor, le-am completat eu spre exemplificare.

Din pǎcate, mǎ tem cǎ dacǎ legislativul nu face o modificare a regulilor jocului înspre încurajarea selecției unui astfel de lider, înspre încurajarea întǎririi puterii instituțiilor depersonalizate în detrimentul unui lider intens, nu avem mari șanse sǎ trǎim o viațǎ politicǎ depersonalizatǎ, care sǎ nu fie centratǎ pe persoanǎ, pe conceptul de Vodǎ, de Tǎtuca cel care știe tot, face tot, judecǎ tot, hotǎrǎște tot și, mai spre sfîrșitul guvernǎrii, e vinovat de tot.

Apetența pentru un lider omnipotent, cel puțin la nivel fantasmatic, ține de nivelul de maturitate emoționalǎ al românilor. Mai bine spus, de lipsa de maturitate emoționalǎ a românilor.

Cît timp nu sîntem autonomi emoționali, cît timp nu sîntem maturi în viața noastrǎ de zi cu zi, cît timp așteptǎm “sǎ se facǎ”, “sǎ se dea”, “sǎ ia cineva mǎsuri”, “sǎ fie locuri de muncǎ”, “sǎ creascǎ pensiile”. “sǎ facǎ ceva dom’le sǎ fie bine sǎ nu fie rǎu”, nu vom face pasul de la autoritate carismaticǎ la autoritate birocraticǎ.

Asearǎ colegii de platou, îndeosebi Dorel Șandor, au sǎrit repede sǎ mǎ acuze cǎ fac prost poporul român.

Nimic mai greșit. Încurcǎm conceptele. “Prost” în limbajul nostru de zi cu zi denotǎ o lipsǎ de inteligențǎ raționalǎ. Inteligența emoționalǎ reprezintǎ o dimensiune autonomǎ, distinctǎ a funcționǎrii noastre.

Nu acuz românii cǎ sînt proști. Doamne ferește! Nu sîntem nici mai proști, nici mai deștepți decît alte neamuri care fac umbrǎ pǎmîntului. Poate mai puțin educați, da. Aici e altǎ discuție.

Dar nu despre asta e vorba în propoziție. Ci despre faptul cǎ sîntem mai puțin maturi. Mai puțin autonomi, mai puțin pe picioarele noastre. Cǎ avem nevoie de cineva care sǎ ne ducǎ de mînuțǎ, de la maternitate la creșǎ la grǎdinițǎ la școalǎ la liceu la facultate (cine o face) la locul de muncǎ în concediu la spital la azilul de bǎtrîni la mormînt.

Sǎ vǎ citez din definiție: “The status of maturity is distinguished by the shift away from reliance on guardianship and the oversight of an adult in decision-making acts.

Adicǎ e vorba de un lucru foarte simplu: de nevoia de pǎrinte și de gradul în care sîntem în stare sǎ facem pasul la offside, sǎ pǎrǎsim incinta și sǎ ne vedem de viațǎ de capul nostru, autonom și mîndru ca ungurul din bancul cu noaptea nunții.

Nu e neapǎrat vorba de pǎrinții propriu-ziși, ǎia care ne-au dat viațǎ și care ne-au îngrijit copilǎria. Problema este cǎ pe mǎsurǎ ce înaintǎm în vîrstǎ de cele mai multe ori plecǎm de acasǎ, dar rǎmînem cu nevoia de pǎrinte înfiptǎ în minte, cineva care sǎ ia decizii în locul nostru, sǎ ne spunǎ ce sǎ facem, ce e bine ce e rǎu, sǎ își asume riscuri în locul nostru, sǎ gîndeascǎ în locul nostru, sǎ ne dea rețeta de-a gata. Mother do you think they’ll try to break my balls? Mother should I trust the Government? Mother should I build the wall?

Acest pǎrinte care rǎmîne în mintea noastrǎ chiar și dupǎ ce plecǎm de acasǎ și ne facem noi cuibul nostru de oameni mari și triști ia mai multe înfǎțișǎri.

De cele mai multe ori se întrupeazǎ în Dumnezeu. El știe tot face tot ajutǎ tot iubește tot pedepsește tot hotǎrǎște și judecǎ tot. Nevoia de religie se bazeazǎ în bunǎ mǎsurǎ pe aceastǎ nevoie de pǎrinte de dupǎ pǎrinte. Sînt evident și multe alte beneficii ale religiei, dar aceasta este cu siguranțǎ una dintre cele mari.

O altǎ reflexie a Pǎrintelui Omnipotent este Vodǎ. Tǎtuca cel politic. Cel care trebuie sǎ știe tot sǎ facǎ tot sǎ hotǎrascǎ tot sǎ beleascǎ vinovații sǎ creeze locuri de muncǎ sǎ repare gǎurile din asfalt sǎ dea pensii sǎ treacǎ babele strada sǎ aibǎ grijǎ de standardele morale sǎ gestioneze politica internaționalǎ și sǎ dea moda la cravate și costume.

Cu cît avem mai multǎ nevoie de pǎrinte, cu atîta în plan politic e mai mare nevoie de Tǎtuca la cîrma Națiunii, a Poporului, a Neamului.

Știm din alte tipuri de evidențǎ cǎ sîntem un popor nu chiar matur emoțional. Dependența de cale, cum ar spune istoricii, ne face într-o oarecare mǎsurǎ sǎ fim așa. Comuniștii ne-au fǎcut așa, turcii și habsburgii ne-au fǎcut așa.

Dar nu numai istoria ne-a fǎcut ce sîntem. Și cocoloșeala, rǎsfǎțul, maniera în care am fost crescuți. Practicile de creștere a copilului la neamul românesc, dupǎ cum ar spune antropologii, îndeosebi în copilǎria timpurie, dar nu numai.

Valorile care de manierǎ insidioasǎ ne sînt inculcate de marile figuri blînde în care avem încredere cînd sîntem mici, pǎrinți, bunici, cei care ne dezmiardǎ, ne rǎsfațǎ, ne fac toate poftele, ne feresc de griji, de riscuri, știu ei întotdeauna cum e mai bine, ce e mai bine. Ei mari și grijulii, noi copii și scutiți de a lua decizii.

Discuția evident cǎ e complicatǎ și necesitǎ aspecte, dupǎ cum ar spune Gigǎ Hagi, marele nostru filosof în viațǎ. Însǎ avem indicatori destul de clari care sǎ mǎsoare acest nivel de maturitate emoționalǎ.

Încrederea în religie, felul în care ne dorim locuri de muncǎ sigure, lipsite de riscuri, chiar și dacǎ plǎtite mai prost, ponderea de antreprenori din rîndul adulților, atitudinea fațǎ de cei care își asumǎ riscuri.

Tot soiul de puncte pe radarul mǎsurǎrii sociale care, odatǎ unite ca în jocurile acelea de desenat, ne creioneazǎ o imagine a stǎrii emoționale a națiunii, cǎ tot e la modǎ aceastǎ sintagmǎ.

Ponderea de persoane mature emoțional, cele care sǎ gîndeascǎ și sǎ acționeze de manierǎ autonomǎ, nu dupǎ cum zice popa președintele primarul Dumnezeu orice altǎ formǎ de autoritate simbolicǎ, este scǎzutǎ și datoritǎ deschiderii granițelor.

Precum o mare mașinǎrie de centrifugare, Revoluția și mai apoi intrarea în Uniunea Europeanǎ au învîrtit și selectat poporul în funcție de acest criteriu și i-au zvîrlit pe mulți dintre cei pe picioarele lor pe alte meleaguri.

În anii 90 aveam aceastǎ centrifugare doar la nivel de elitǎ. Brain drainul care ne scotea smîntîna creierelor în strǎinǎtate, la mama lor de capitaliști veroși și neocolonialiști și imperialiști care ne furau cei mai buni oameni, de parcǎ trimiteau trupe de comando sǎ-i rǎpeascǎ în noapte, nu cǎ ar fi plecat ei de bunǎ voie și nesiliți de nimeni.

Dupǎ 2005 și mai ales dupǎ 2007, cînd formal s-a dat drumul la plecat cu buletinul, aceastǎ separare a smîntînei de zer, a celor care își asumǎ riscuri de cei care preferǎ sǎ le spunǎ alții ce trebuie sǎ facǎ, s-a accentuat. Vreo 2-3 milioane de Ulysse de Mizil și de Croitorașul cel Viteaz de Dorohoi și-au fǎcut bocceluțele și au votat cu picioarele. Au ales Italia și Spania.

Statistic vorbind, în rîndul lor identificǎm o pondere mult mai mare de persoane care bifeazǎ caracteristicile maturului emoțional: au gîndit cu capul lor, și-au asumat riscuri, și-au luat viața în propriile mîini, au acceptat amînarea gratificǎrii și suferința pentru niște scopuri raționale.

Iatǎ cum, statistic vorbind, înainte de comunism eram mai toți imaturi emoțional, cǎ cine îndrǎznea sǎ gîndeascǎ în front era repede luat în vizor, iar dupǎ 1989 am suferit o plivire, o selecție care iar ne-a ținut, la nivel de populație vorbind, jos din punct de vedere al maturitǎții emoționale.

Acesta este motivul, simplist vorbind, pentru care și în continuare, indiferent de cît de mult s-ar opune Dorel Șandor și alții care vor instituții ca la Bruxelles, vom trǎi și în viitorul apropiat sub steaua nevoii de Tǎtuca și în logica sǎpatului dupǎ el. Cine e? Cine e? Aratǎ-mi-l, sǎ pui mîna pe el, sǎ strig “Este!”

Și pe urmǎ sǎ-i cer ceva, evident. O favoare, un loc de muncǎ, o binecuvîntare. Sǎ puie și el mîna pe mine și sǎ-mi tǎmǎduiascǎ rǎnile.



Mother do you think they'll drop the bomb?
Mother do you think they'll like this song?
Mother do you think they'll try to break my balls?
Mother should I build the wall?
Mother should I run for president?
Mother should I trust the government?
Mother will they put me in the firing line?
Mother am I really dying?


Hush now baby, baby, dont you cry.
Mother's gonna make all your nightmares come true.
Mother's gonna put all her fears into you.
Mother's gonna keep you right here under her wing.
She wont let you fly, but she might let you sing.
Mama will keep baby cozy and warm.
Ooooh baby ooooh baby oooooh baby,
Of course mama'll help to build the wall.


Mother do you think she's good enough -- to me?
Mother do you think she's dangerous -- to me?
Mother will she tear your little boy apart?
Mother will she break my heart?


Hush now baby, baby dont you cry.
Mama's gonna check out all your girlfriends for you.
Mama wont let anyone dirty get through.
Mama's gonna wait up until you get in.
Mama will always find out where you've been.
Mama's gonna keep baby healthy and clean.
Ooooh baby oooh baby oooh baby,
You'll always be baby to me.


Mother, did it need to be so high?



.

10 comentarii:

ZaffCat spunea...

Da, din pacate asta este situatia. Dar este de inteles avand in vedere ca democratie in sens larg avem doar de vreo douazeci de ani...

traian spunea...

Io m-am oprit in mijlocul primei fraze ca sa dau search "Who the fk is Ion M Ionita ?"
N-am gasit, revin

laurentiucat spunea...

stralucitorule...ne-ai aburit,ne-ai zapacit si tot in ceata ne-ai lasat.
cine e tatal? ca mama de regula e cunoscuta...
ps
te rugaaaam! the mother and the father of aaaa ???

Adinel spunea...

Dar femeile - femeile ce zic? ca sunt peste 50% aproape peste tot (in Vaslui testosteronul atarna mai mult de 50%)... Si ele canta inger sau demon?

Gigi22 spunea...

Deci, da. Previzibila concluzie, fromos si imbarligat text. Nu ai zis totusi ca multiplele dezamagiri(raportate la asteptari in primul rand) din astia 20 de ani poate au mai trezit populatia. Si ca fara un aparat de propaganda atotputernic e greu sa maschezi/deviezi aceste la nesfarsit dezamagiri. Sigur ca mereu vor fi unii care asteapta Tatucul, important e sa nu fie foarte multi.

Fluieratorul spunea...

Pai,
"Hush now baby, baby, dont you cry/
Mother's gonna make all your nightmares come true..."

Se va gasi cine, ca n-avem cum sa ne facem mari in asa de putin timp, dupa o istorie de "tatuci". Se va gasi un tatuc de ocazie. Cei insirati de dvs. sint toti moartea pasiunii. Cei care au fost, au fost moartea pasiunii. A naibii pasiune, cum e ea mai tot timpul flasca si neresuscitabila...

Doar Pink Floyd, The Wall si Bob Geldof-Pink sint for ever. Vine Roger Waters la vara cu showus maximus in Bucuresti, prin august, daca am inteles eu bine. Poate vin si eu pe-acasa de la tanti Merkel ("Mutter" de pe-aicea) ca sa-l vad.

fanel spunea...

Isarescu si Cristi Diaconescu ?!? you are really serious?!?


Mugur Isarescu e prea batran si prea implicat ca sa fie bun de presedinte.

Cristi habar n-are pe ce lume este. Intocmai ca si Ungureanu e un functionaras numai bun de numit si nu care sa castige batalia directa.

Io pariez pe Niculae a lu' Monarhu'! e scolit si are relatii.

Turambar spunea...

Eu mai degraba as paria pe Mazare :(

laurentiucat spunea...

ce parere ai de ionut vulpescu ptr psd? nu neaparat ptr 2014 ci ptr 2018.

Turambar spunea...

Prea tinar, chiar si in 2018. Altminteri o persoana f faina. Mai incolo :)