Luuuume! Luuuume!
Pentru toti dintre voi care indepliniti urmatoarele conditii necesare, suficiente, violete si violente si ultraviolente si lente:
a) inca sa mai credeti in puterea retorica, persuasiva, comerciala si estetica a televiziunii
b) lucrati in domeniu, invirtiti cifre, visati serpisori, placinte si alte grafice, recitati din opera poetica a lui Reach & Ratings, esquire GRP
cu varianta
b prim) nu lucrez, dar cred ca m-ar interesa, e misteaux si cool si fain si ubermensch sa lucrez in agentie, la televiziuni, sa controlez mintile oamenilor si sa fac programare de emisiuni (asta pina va veni apocalipsa si toata lumea se va muta pe Internet, unde nici programming, nici time schedule nu este)
deci daca picati intr-una din aceste casute lucrativ-profesionale si daca va roade grija, curiozitatea, nesatul intelectual sa stiti ce si cum sau sa aflati si mai multe despre de ce, cum, cine, cind si cu cine (ratinguri, bre, ratinguri, nu va ginditi la alte prostii),
atunci sinteti invitatii mei sa deveniti invitatii Asociatiei Profesionale de Masurare a Audientelor care va organiza in toamna, din septembrie pina in decembrie, doua cursuri: unul pentru incepatori, altul pentru avansati. Pe bani, evident, dar ce mai e gratis pe lumea asta in ziua de azi cu exceptia placajului la glezne?
Mai multe despre Media School, va invit sa cititi pe site-ul ARMA.
In order to participate in the MEDIA SCHOOL courses you are invited to apply until August 31, 2011 to the headquarters of ARMA which is hosting MEDIA SCHOOL, at contact@arma.org.ro or one of the following phone numbers: (004) (031) 0602469 (only fax), (004) (031) 0602467, (004) (031) 0602468. You have to complete an application form and to send a 3-4 pages personal essay on “Mass-media of the future”, in English language.
Eu ce sa va mai zic? Spor si bafta. Nu pot decit sa va doresc succes in aceasta meserie tehnico-demonica, in aceasta pricepere hybrica de a controla mintile oamenilor cu telecomanda, cu cutia si cu filmul.
Maestre, o bere la domnu ca vrea sa se uite la filme catastrofice cu monstri si alti politicieni morti, dar vii, si nici un post TV nu da ce vreau eu...
:rofl:
Citeste tot...
joi, 28 iulie 2011
Media School = Really Cool
50 de feluri de a spune "Oare?"
Nu uitati: subiectele fundamentale, intrebarile de baza, fatetele principale ale nevoii de religie sint:
- ontologice: despre creatia lumii. Cine a facut-o? Regulile fizicii sint suficiente? Exista ceva dincolo de fizica (meta-fizica)? Suflet? Spirit? Energii suprasensibile?
- morale: despre bine si rau. De ce e bine? De ce e rau? De ce reguli?
- escatologice: despre moarte si sfirsitul lumii. Ce va fi dupa?
La toate, dam o bifa mare. Ramine singurul domeniu unde cu siguranta religia aduce o contributie la alinarea lumii: compasiunea, sentimentul de ajutor, de sprijin, sentimentul ca nu esti singur si ca cineva continua ceea ce pe vremuri simteai cind erai mic si neajutorat si parintii erau atotputernici si iubitori si te acceptau neconditionat. In rest, povestea e faina, efortul de sistematizare este remarcabil, merita apreciata incercarea oamenilor de pe vremuri de a explica inexplicabilul. Dar doar atit.
Si, desigur, mai e un domeniu unde nu-i contest priceperea: cautarea, controlul, apropierea puterii. Dar aici nu continui subiectul, ca veti spune ca sint rautacios.
Va propun sa va uitati sau macar sa ascultati in fundal ce spun oamenii astia despre religie. 50 de oameni de stiinta vorbesc despre Dumnezeu.
Sursa: Science Blogs. Courtesy of Claude.
PS: Si ca ca continui ramblingul de dimineata: daca duci ideea pina la capat, consecintele pina la textura fundamentala, iti dai seama ca de fapt tensiunea ultima se invirte in jurul sensului. Fie crezi ca lumea e incarcata de sens, ca cineva a desenat o maaare pinza, un tablou infinit inca de la inceput, incarcat de semnificatie, teleologic, cu scop. Fie crezi ca nu-i nimic dincolo de intimplare si de structurarea intimplarii in jurul undelor si quarcilor si vibratiilor si energiei transformata in materie si atomilor si prafului si stelelor. Adevarat va spun voua, fratilor intru creier: ori sens, ori intimplare. Cale de mijloc doar in filme este :) :wink:
Citeste tot...
miercuri, 27 iulie 2011
Metode de eșantionare non-aleatorii
Pentru cine nu știe de unde vine acest sentiment înǎlțǎtor de sfîșiere de mațe: Valhalla Rising (Nicolas Winding Refn, 2009)
Citeste tot...
marți, 26 iulie 2011
luni, 25 iulie 2011
Deșteaptǎ-te, române, din somnul cel de moarte
Ce urâţi cel mai mult?
Neagu Djuvara: Nu sunt un om care urăşte, dar dacă mă întrebaţi cu tot dinadinsul vă pot spune că cel mai mult îl urăsc pe Ion Iliescu.
De ce?
Neagu Djuvara: Fiindcă îi urăsc pe cei care fac rău ţării mele.
Neagu Djuvara, interviu în România Liberǎ, 25 Iulie 2011
Citeste tot...
duminică, 24 iulie 2011
sâmbătă, 23 iulie 2011
Vin alegerile!
Courtesy of Matusalem, care fiind tinar, viguros si intens la creer, stie desenele animate mai bine decit noi toti la un loc. :rofl:
Citeste tot...
vineri, 22 iulie 2011
joi, 21 iulie 2011
Cacavencu: requiescat in cacam
Zilele astea am cumparat si Academia Catavencu, si Catavencii, sa fac o analiza riguroasa obiectiva priceputa si profesionista, la rece, asa cum ii sade bine sociologului degraba varsatoriu de spirit critic si de vorbe incrucisate.
Azi, in cele din urma, le-a venit rindul la expertiza prin disectie. Iar concluzia este una indubitabila, inexorabila si inoxidabila: de saptamina viitoare voi scuti cu cea mai mare placere o fractiune din bugetul familiei si nu voi mai cumpara nici unul din ele, pentru ca sint proaste facute gramada. Sint dureros de proaste. Sint delicios de proaste. Sint o confirmare a concluziei placute ca presa se duce in cap si de-aia ne bucuram noi, astia care se uita la ea cum horcaie si moare, mama ei de presa, isi merita fiecare gram si firicel de suferinta si de horcaiala.
Kamikaze? Ala nici nu se pune la socoteala. Ala este mai prost decit celelalte doo puse laolalta. Si de cind era cit pe-aci sa bat un ziarist de la Kamikaze, noaptea pe la orele mici, sa-i sparg mecla gura ochii buzele si tot ce mai are el prin dotare, dobitoc beat si cretin care nu stie nici o regula a bunului simt, asa de bine ma simt ca nu-i mai citesc.
Deci e simplu: e bine si la vara cald. Inca una, doo, trei publicatii care musca duios din praf si se duc pe drumul unde s-a dus Dodo. The way the Dodo went, cum zice neamtu cind impatureste duios ziarul in patru, inainte sa se stearga cu el la fund.
:) :wink:
Citeste tot...
miercuri, 20 iulie 2011
Nature red in tooth and anger
Zilele astea, un leopard a luat-o razna in India, l-a apucat amokul de prea multa lume prin preajma si a data iama printr-un sat. Chestii intense s-au intimplat in consecinta. Jos palaria, fiara! :) :bow:
Mai multe foto aici.
Citeste tot...
Coffee, coffee, burning bright in the forests of my mind
Din filmul Dead Men Don't Wear Plaid (1982).
Courtesy of Tumblr.com, via Dragos Bora. Citeste tot...
marți, 19 iulie 2011
luni, 18 iulie 2011
Inoata, mielule, inoata!
Asta ca sa nu spun "Zboara, peste, zboara!".
Pentru pescari presupun ca asa arata Raiul. Pentru noi, astilantzi, biologii amatori, asa arata natura in diversitatea ei care nu inceteaza sa ne uimeasca.
Enjoy pina joi cind vine Peshtele de Apoi.
:)
Citeste tot...
Stance: Kevin Spacey
In Richard al III-lea, la Londra.
Mare om, mare actor. Uite ca de data asta sintagma rautacios-nostalgica "They don't make them like that anymore" nu se aplica. Spacey e o forta a naturii, respira talent si forta si carisma cu aceeasi intensitate cu a monstrilor sacri din vremurile de altadata, vremurile dupa care uneori tinjim si ne jelim ca niste babe iremediabile ce sintem.
Sursa: The New York Times
Citeste tot...
sâmbătă, 16 iulie 2011
vineri, 15 iulie 2011
... care nici nu au voie în şcoală decât pe scări separate ...
[...] să descriem cele trei falimente majore ale educaţiei preuniversitare înseşi în ansamblul ei, incluzând în asta reformele recente şi mai vechi. Primul e cel democratic. A doilea e cel economic şi al treilea - cel social.
În primul rând, concepţia noastră asupra şcolii rămâne autoritară; vedem elevii ca pe nişte supuşi mici şi natural recalcitranţi, care nici nu au voie în şcoală decât pe scări separate, ceea ce ne face să ratăm întreaga noastră abordare pedagogică. Nimeni nu învaţă bine cu sila. Buna educaţie se fondează pe interes, fie că e vorba de interesul de a învăţa o meserie sau de a te distra.
[...]
Cine i-a întrebat vreodată pe angajatorii din România de ce fel de absolvenţi au nevoie? De produsele unui sistem autoritar şi ierarhic nu are, de fapt, nevoie nimeni, că şi armata obligatorie de pe vremea comunismului s-a desfiinţat.
Pe vremea când predam în România, în general studenţi din familii înstărite, sechelele şcolii erau clare. Îmi lua două trimestre să învăţ studenţii să pună întrebări sau să dea dovadă de minimă iniţiativă pentru că ieşeau din clase organizate ca mici dictaturi, în care rolul dezbaterii era zero. Limba română era un dezastru absolut, iar ca să atrag studenţii la clasele mele de statistică făceam scamatorii peste scamatorii, că le era o frică mortală de algebră, destul de elementară de altfel.
[...]
În sfârşit, a treia inadecvare este cea socială, la fel de dramatică şi strâns înrudită cu celelalte. Co--munismul a promovat nu doar o educaţie autoritară şi abstractă, ci şi una în care asocierea spontană era înlocuită cu mobilizarea forţată. Organizaţiile de pionieri au dispărut, dar ele nu au fost înlocuite cu nimic. Oamenii nu se asociază nici măcar informal, pentru pescuit sau mers la munte - maximum zece la sută o fac.
Or, vă pot spune ferm, din o mie de studii statistice şi antropologice, fără acţiune colectivă nu există capitalism şi bună guvernare, acest gen de individualism meschin în care excelează societăţile de supravieţuire le opreşte să evolueze.
Asta nu se învaţă din cărţi, tot aşa cum nu prinzi credinţa la ora de religie, comunicarea la ora de comunicare, civismul la ora de civism etc. (autorii manualelor de educaţie civică au format la fel de rapid o mafie a manualelor ca şi ceilalţi autori), ci făcând.
Perioada de şcoală trebuie să fie aceea în care oamenii tineri învaţă să coopereze, făcând sport (de echipă!), excursii, cor, dans, activităţi civice, presă, montat teatru, organizat concerte, gătit, protestat, orice! De la materii la activităţile extraşcolare, efortul trebuie să fie de a forma echipe care să construiască ceva împreună!
Un milion de oameni care aduc fiecare o cărămidă pentru a construi o catedrală devin o comunitate sau făuresc o naţiune. Un milion de oameni care se uită la TV cum, din banii lor, politicieni veroşi dau tainul la biserică să pună de o „catedrală a neamului" sunt nimic, un milion de gângănii cu telefon celular care vor fi strivite.
[...]
Şcoala trebuie deci să facă trei lucruri: să înveţe pe fiecare să se descopere ca individ şi să-l îndrume spre ce poate face mai bine (istoric, şcoala vocaţională, nu universitatea, a făcut din Germania cea mai mare putere economică din Europa), să-i ofere fundamentele existenţei sale economice şi să-l facă o piesă de bază a comunităţii, nu una care nu se lipeşte de nimic.
Tristeţea e că eu nu cunosc nici un copil care să meargă la şcolile astea. Copiii cunoscuţilor mei din România merg la şcoala germană, sau franceză, sau americană, asta în situaţia în care nu pleacă rapid în Occident la o prep school chiar dinainte de colegiu. Asta arată, o dată în plus, cum România privilegiată (prin faimă sau proprietăţi recuperate, că eu nu cunosc nou-îmbogăţiţi) se separă pe tăcute, lăsând în urmă România de rând, cea fără voce, prinsă în cercul vicios al imposturii sau indiferenţei. Cu atât mai dramatic cu cât asta e România care rămâne, că nu are unde se duce.
Alina Mungiu Pippidi, Cele trei falimente ale educaţiei la români (România Liberă, 14 iulie 2011)
Citeste tot...
Ce pot face doo miini dibace
Miinile ca miinile, da creeru. Ce creer, domle, ce creer.
Courtesy of Laura Dobre, care are niste poze pe FB-ul al al ei de-ti ia mintea din loc si schelalaie si se ascunde rushinata supt canapea, mama ei de decadenta.
:rofl:
Citeste tot...
Have stats must travel in time
Hari Seldon was the last great scientist of the First Empire. It was he who brought the science of psycho-history to its full development. Psycho-history was the quintessence of sociology; it was the science of human behavior reduced to mathematical equations.
The individual being is unpredictable, but the reactions of human mobs, Seldon found, could be treated statistically. The larger the mob, the greater the accuracy that could be achieved. And the size of the human masses that Seldon worked with was no less than the population of the Galaxy which in his time was numbered in the quintillions.
Isaac Asimov, Second Foundation, pag. 9 (Panther Books, 1953)
Retrospectiv, de ceva timp mi-am dat seama ca felul in care mi s-a asezat viata este (si) datorita / din cauza acestui pasaj. Studii, cariera, eshece shi succesuri, de la paragraful asta mi se trage, citit intr-a noua, cind de-abia incepeam sa buchisesc in engleza cit de cit.
Ce superbie. Ce hybris. Ce aroganta a acelor vremuri. Ingineria sociala, cea care va rezolva toate bubele Pamintului si va aduce gradina Raiului pe pamint. Progres, umanism, stiinta, halatul alb al matematicianului care calareste secretele statisticii, probabilitatii si calculatorului pentru a vedea totul cu claritate necrutatoare in sclipirea verde a tubului catodic (asa era pe atunci). Marii preoti ai ratiunii luminate, ai luminii si creierului si spiritului, care asaneaza cu gindirea lor apolloniana smircurile biologicului, ale emotiilor, violentei, naclaielii intru zemuri si fac o lume plina de aluminiu, intelegere, stralucire, sticla si bunastare.
O tempora. O bube ale tineretii cunoasterii. Si la mine, copil nating, si la el, la Asimov, vizionar nating, si la o intreaga generatie de progresisti naivi si natingi care credeau ca va simplu, atit de simplu. E de ajuns sa stii matematica si olecutza di bataie si gata, trening avem, ce ne mai trebuie? Hai sa reparam lumea, pupa-i-ash eu talpile ei de lume. Pe ea, pe ea, pe ea cu matematica.
Iete ca n-a fost asta. Mama lor de sisteme complexe, de fenomene non-liniare, de variabile prea multe si prea intorlocate, de aripi de fluture si de fractalitate si de alti viermi ai cunoasterii simple. Au ros din precizie, din eleganta, din siguranta si din superbie pina invelisul gol a ajuns de risul curcilor politice.
Ba sociologilor ba, pai n-ati promis ba mamelucilor ca voi sfisiati corola de minuni a lumii si faceti o disectie precisa cvadri-dimensionala a fenomenelor, sa stim si noi bre incotro ne indreptam si ce e de facut? Pai de ce va tinem bre pe linga noi, mama voastra de purtatori de halate albe inutile? Ba mecanicilor intr-ale grupurilor mari, ce facem noi aici: vorbe sau fapte? Unde e lumea aia predictibila cu care ne tot amenintati de cincizeci de ani? Unde e bre ecuatiile alea, mama lor de ecuatii, sa le maninc eu pe ele, ca noi va dam bani si curent electric si voi tot aproximativ o bunghitzi...
Si totusi, noi mergem inainte precum soldatul sovietic, da? Have stats must work. Have gun must travel. Have comp must power. Power, this bitch of a word.
Of of, mai mai, bre Asimoave bre. Frumos gindit, insuficient elaborat :) :wink: Hai, odihneste-te in pace, bre maestre bre. Vezi mai ninja ca nu era asa cum ziceai tu? Tu nu si nu, Batman Batman...
:wink:
Citeste tot...
joi, 14 iulie 2011
Turambartracktarator
Nu chiar asa, dar senzatzia sa moara pisica zdrobita intre fiare ca a fost pe acolo. Cind face cabina tirului VOUM! si inchide banda a doua si pica peste masina din fata ta si tu te duci inspre ea si frinezi si zici ca frina nu-si face efectul si timpul se dilata si zici "Nu-l lovesc nul lovesc il lovesc ILLOVESC", va spun eu ca reconsideri viata, Holywoodul, tabla, ingineria, probabilitatea, fizica, soarta si intimplarea.
Aspru, tovarashi. Aspru... :(
PS: nici o pisica nu a patit nimic in urma acestei reconstituiri. Joke aside: in mod miraculos (nu, tot nu cred ca exista), nimeni nu a patit nimic, desi au fost cinci masini (doua tiruri, trei autoturisme) mototolite intr-un fel sau altul, iar soferul tirului teoretic trebuia sa fie pate, papier mache, pasta de mici pentru pisici sus in iad. L-am scos cu ranga din cabina, sa smulgem usa blocata a tirului. Doar masina, aracan di tabla ei di Subaru mioritic, e cam mototolita si necesita service prelungit si este intens schioapa de o roata, ba chiar si de cadru de motor.
The rest is silence. Bine ca a fost doar atit.
Of of, mai mai... :(
Citeste tot...
miercuri, 13 iulie 2011
Pisicutza, pis pis pisd
De pe Facebook, locul eternei damnari si al erotismului en masse, en gross, en detail si en force.
:rofl:
Citeste tot...
Privatzii astia
Aşa fac ei, la stat. Dar tu, boule din „privat”, ştii că ai muri în câteva săptămâni dacă ţi-ai conduce afacerea aşa cum conduc ei ţara. Tu ai câştigat fonduri europene, ai dat demult drumul la proiect, dar nu vezi banii pentru că pe traseul lor spre tine stau aceşti slujbaşi relaxaţi şi împăciuitori. Tu vii de acasă, din vacanţă, de lângă copii, din vizită, de lângă soacră, de oriunde, la orice oră – atunci când angajatorul te cheamă că se scufundă barca şi că în 48 de ore trebuie găsită şi implementată soluţia. De ce? Pentru că la tine, în anonimatul „privatului”, ai în fişa postului nu să bifezi şedinţe şi „să le-o tragi la gioale” celorlalţi, la televizor, ci să rezolvi problema. Altfel mori sau zbori.
Cristian Grosu, Boule de la "privat" (CursdeGuvernare.ro, 11 iulie 2011)
Citeste tot...
marți, 12 iulie 2011
Red is the colour
A fost nevoie de acea sclipire a lui Will Genia, petrecuta in minutul 68, pentru a rupe echilibrul unei lupte crancene si a inclina talgerul victoriei in favoarea gazdelor. La scorul de 13-13, Genia a transformat momentul unei faze absolut banale intr-un moment de sublima inspiratie.
Sa reamintim faza: Mark Todd, flanker-ul neo-zeelandez pierde posesia in urma unui placaj, aglomerare, Genia primeste balonul, pare putin nehotarat, se departeaza lateral fata de aglomerare, apoi schimba directia catre linia de centru si „ochind” un culoar liber in apararea adversa se lanseaza intr-o senzationala cursa de 65 de metri la capatul careia inscrie eseul decisiv al partidei.
Rugby.ro: Finala Super 15: Inspiratia a invins pragmatismul! (Eugen Cionga, Toronto)
Intr-adevar, am vazut meciul, courtesy of AcrossTheTasman, si The Reds au fost indubitabil, inexorabil si inoxidabil mai buni. Desi tin de regula cu echipele neo-zeelandeze si mai ales cu Crusaders, simbata australienii au fost de fier. Echipa lui Horwill, Genia si Cooper a fost pur si simplu mai buna, mai perseverenta, mai metodica, mai cu mintea limpede si cu picioarele pe pamint.
Desi au avut o gramada mai slaba decit a neo-zeelandezilor, au reusit totusi sa le faca fata. Barely. Desi ciinii neo-zeelandezi sint necrutatori la contraatacul pe gramada spontana (counterrucking), australienii au reusit totusi sa nu dea inapoi. Au avut o aparare constanta, dupa 60 de minute meciul a fost 13-13, pe singe si pe oase rupte, egal la egal la foarte egal, si diferenta a fost facuta de un zvic de geniu. Un eseu de 65 de metri dintr-o faza care nu spunea nimic, doar inceputul oboselii si al orbecaielii dinspre sfirsitul de meci, cind toata lumea e varza si cistiga cel care e ceva mai putin varza decit adversarul.
Jos palaria, cangurilor. Ati fost mai buni. Anul asta a fost un exemplu de perseverenta si de munca grea si de renastere din cenusa. Chapeau!
PS: Un alt articol aici.
PPS: Tare mi-e teama la toamna ca nu cumva dracii de australieni sa nu faca vreo figura. Actualii campioni mondiali, africanii de sud, sint cam pe duca si nu-mi fac probleme dinspre partea lor. Insa vad cum incetul cu incetul echipa Wallabies se pune pe picioare de numa-numa, iar cu Robby Dean la cirma, buclucul e garantat pentru All Blacks. Hmmm. Tare mi se pare ca dracul asta de Genia seamana la apucaturi si pricepere cu Gregan, alt demi mic, negru si al dracu care le-a facut zile fripte neozeelandezilor cu ani in urma. Four years. Four more years... :/
Citeste tot...
luni, 11 iulie 2011
duminică, 10 iulie 2011
Half-finished. Like most of us
He closed the harpsichord. "We're the ones who glimpse, and reach, and fall back. There's a Leo in all of us but he's usually dead by the time we're twenty."
"What are you then?"
"Me? Oh, reluctantly, a conductor." Standing up, he carefully locked the keyboard with a small brass key from his chain. "I can't even play the thing", he said, tapping the bleached lid with his elegant fingers. "I tell myself I will one day; I'll take lessons or get a book. But I don't really care: I've learnt to live with being half-finished. Like most of us".
John Le Carre, A Small Town In Germany (1968), p. 219
Citeste tot...
sâmbătă, 9 iulie 2011
Ce numere se dadeau pe vremuri
A Suivre, no. 9, 1978
Ce vremuri! Numarul in care Manara ii dadea drumul din lant lui Giussepe Bergman sa plece in aventura. Numarul in care publica Tardi, Sokal, Henri Miller si se vorbea despre Neal Adams.
Ce vremuri. They don't make them like that anymore.
Damn it :(
A Suivre, no. 9, 1978. Coperta
H.P. et Giuseppe Bergman: L'aventure (Milo Manara)
Dosar Neal Adams
Ici meme (Tardi Forest)
Haggarth: Le crane aux trois serpents (Victor La Fuente)
Les bagnards (Avoine)
Canardo: Columbia (Benoit Sokal)
Citeste tot...
vineri, 8 iulie 2011
Adevarul din spatele cuvintelor: scutul anti-racheta
Courtesy of Doc. In general, dai un link si recomanzi sa te duci acolo. Dar e atit de faina, incit imi permit aceasta mica scapare de netiquette. Sint sigur ca autorul ma va intzelege.
:D
... they forbid a premature closing of our accounts with reality...
One conclusion was forced upon my mind at that time, and my impression of its truth has ever since remained unshaken.
It is that our normal waking consciousness, rational consciousness as we call it, is but one special type of consciousness, whilst all about it, parted from it by the filmiest of screens, there lie potential forms of consciousness entirely different.
We may go through life without suspecting their existence; but apply the requisite stimulus, and at a touch they are there in all their completeness, definite types of mentality which probably somewhere have their field of application and adaptation.
No account of the universe in its totality can be final which leaves these other forms of consciousness quite disregarded. How to regard them is the question, — for they are so discontinuous with ordinary consciousness. Yet they may determine attitudes though they cannot furnish formulas, and open a region though they fail to give a map.
At any rate, they forbid a premature closing of our accounts with reality.
William James, The Varieties of Religious Experience, p. 388
Via Sam Harris, al carui articol Drugs and the Meaning of Life va recomand calduros sa-l cititi, poate va vine mintea la cap si va lasati de alcool, cafea si tigari si va apucati si voi de LSD, ca toti oamenii sparti la creer.
:rofl:
Citeste tot...
joi, 7 iulie 2011
Te doare, ba, te doare? Da, ma, ma doare. Ma doare-n...
Verificindu-mi traficul, am vazut ca cineva a ajuns de pe un motor de cautare la una din paginile din perioada aia intensa din noiembrie 2009. Si cum am mintea scurta si memoria subtire, am citit si eu ce scriam acum aproape 2 ani de zile, ca nu mai imi aduceam aminte ce si cum.
Si am citit. Si mi-am adus aminte. Damn it, mi-am adus aminte. Si am ajuns la concluzia ca am cea mai mare dreptate de pe lume. Ca de obicei...
:(
* * *
Noua senzatie de catifelare inerta
4 noiembrie 2009
Stateam in seara asta, imi luam cina, cu laptopul intins pe masa, printre farfurii si furculitze (shtiu, shtiu: prost obicei), citeam, ajunsesem la comentarii, ma uitam sa vad cati ne mai injura, fiind unul din acele site-uri obiective care, ashadar, au in meniul zilei sa ne injure nediferentziat, noroc cu Sheshe care ne-a luat apararea, cand dintr-o data imi dau seama de o noua senzatzie de prospetzime mentala: nu mai imi pasa.
Whaaaat?
Ma opresc din citit si rotesc cu grija prin sinapse catifelarea cinica, incet, incet, sa nu cumva sa-i scutur papadia, sa n-o stirbesc prematur pe la coltzuri si pe la bara de protectie lateral spate stanga, sa nu-i strivesc corola de nepasare. Ia sa vedem: chiar asha e?
Da. Asha e. Ma doare la basca. Nu mai simt nimic: nici furie nici ura nici bucurie nici entuziasm nici scarba nici nimic. Nada. Nada de nada. Doar un oarecare amuzament clinic, precum etologul care priveshte prin binoclu la haita de hiene patate cum hartzuiesc girafa muribunda.
Cuum? Nu mai imi pasa?
Mai stau, mai citesc inca o data, atent la starile interioare, precum scannerii lui Cordwainer Smith, aia de traiau degeaba. Intr-adevar, nu ma inshelasem. Clar, indubitabil si inexorabil: nu mai imi pasa. Stau la masa, mananc, rasfoiesc Opere Complete Dujmani volumul 4, citesc si ma doare la basca. Nu mai imi pasa nici ca ca, nici ca ca. Nici ca ne injura, nici ca ne lauda (mai putzini, acolo vreo doi, innecatzi in marea de spume colerice: Sheshe shi inca unul inaintea lui).
Si, in acest context de seninatate, de zenninatate vecin cu senilitatea, de usurare insuportabila a goliciunii emotzionale, rememorez cu nostalgia pensionarului impotent cat de mult ma durea sufletul cand citeam mai demult cum suntem injurati pe nedrept. Cum simteam nevoia impetuoasa sa ma duc peste ei si sa le dau capete in gura pana le da sangele pe nas. Sa-i calc in picioare, sa-i sfaram, sa le dau borshul de intelectuali rapace, de mama lor de jurnalisti hoitari, de robespierri de scarna si scarba si scursori, de mama lor de justitziari strambi si perpetratori de stereotipuri cu agenda ascunsa, dar atat de transparenta pentru cine stie cu adevarat sa citeasca.
Si imi dau seama, precum ala care tocmai a iesit de la clinica de dezintoxicare: vai, coane, ce entuziasm naiv. Ce trairi inutile. Cata risipa de energie mentala. Ce ficat crescut degeaba. Cate vene apoplectice. Iar acum... Acum, simplu si clar ca vaselina de la ferometal, ma doare la basca.
Plimb prin creier senzatia cea noua, precum Cabernetul prin cerul gurii, precum Laphroaigul pe limba, o gust, o incerc, o invoc si o evoc foaie verde inorog. Si sa moara pisica daca imi displace. E bine. Ma simt nemuritor si nesimtzit si rece. E bine. E bine, si maine vine iarna.
Si imi dau seama ca asta este primul pas spre cinism si spre cainoshenie shi spre moarte. Ca de-abia de acum incolo e posibil sa fiu in stare de orice. Ca de-abia acum am fost dezvirginat si descarnat si dezambulat si politrucizat. Ca de-abia acum am invatzat cu adevarat ce e aia politica. Necesara sfashiere din care sa iasa cainele, ubermenshul, nazistul care canta la violoncel, Bob Geldof in renashterea lui plina de cioburi in palme, dezumanizatul deziluzionatul descarnatul.
Keyser Söze.
Si mai imi aduc aminte de ceva, la fel de recent, tot in seara asta. Seara trairismelor valorice, a iluminarii cu lampa in ochi. Imi amintesc cum nu mai demult decat acum cateva ore le spuneam studentzilor mei (da, da, am shi de-ashtia; go figure) sa nu se blazeze, sa isi pastreze macar si o mica mica farama de entuziasm si de stea polara si de inocentza. Nu sa fie dreptzi shi batzoshi precum Judecata de Apoi, ca nu se poate asha ceva, dar macar sa stie cum si cand si ce fel de compromisuri sa faca, pastrandu-l macar shi partzial pe Ticutza ala mic inauntru, pe d'Artagnan shi pe Olgutza shi pe Batman si pe Miskin shi pe cine mai au ei drept reprezentari fantasmatico-arhetipalo-culturale ale eroului stralucitor si naiv si inocent.
Si imi dau seama ca e greu sa faci ce zice popa, nu ce zice popa. Dar ca e asha de bine, uneori, sa te doara la basca.
Tzinetzi minte: asha incepe drumul spre moarte. Shi e bine. E bine, si maine o sa vina iarna. Cum zicea cineva recent pe-acilishea: if winter comes, can spring be far behind?
Mai sunt trei saptamani si pe urma doua saptamani si pe urma vine iarna. Winter is coming. Sa nu zicetz ca nu v-am spus.
Citeste tot...
miercuri, 6 iulie 2011
Stance: Prietenie
De la intilnirea de 20 de ani de la liceu, unde am fost aproate toata clasa. Chiar rideam cu Flo: "sa stii ca au fost ore in timpul liceului la care au chiulit mai multi decit la intilnirea asta".
Practic neschimbati. Desi au trecut 20 de ani peste noi, desi sintem diferiti, vieti diferite, familii, copii, cariere, inceputuri de bube si alte hibe, sintem totusi neschimbati. A fost una din concluziile neasteptate ale acestei intilniri.
Sa ne fie de bine! :)
Citeste tot...
Stance: Elmer Gantry (1960)
Courtesy of Dragos Bora, fara de care altminteri habar n-as fi avut de acest film.
Mare e gradina Domnului de filme, bre stralucitorilor bre. :wink:
Citeste tot...
