Aceastǎ poliparadigmicitate care descumpǎnește pe unii și enerveazǎ pe alții

"Țrrrr! Țrrrrr! Stǎpîne, te cautǎ...."

Mǎ rog, nici chiar așa. Snobul de Turambar și-a pus Bach sonerie pe telefon. Deci vǎ rog, da? Un pic de respect pentru aceste idiosincrazii cultural-tehnologice, cǎci sînt ale mele și mǎ mîndresc cu ele.

"Țrrrr! Țrrrrr!"

Richter dǎ furios din degete într-o versiune imposibil de rapidǎ a Preludiului în Do Major, BWV 846, a Clavecinului Bine Temperat. Adicǎ tot un soi de “Stǎpîne! Stǎpîne! Te cautǎ un...”, dar din alt secol.

Rǎspund.

“Ce faci? Cum ai ajuns? Am vrut sǎ te sun mai devreme, dar nu vroiam sǎ te deranjez”.

“Bine. Am terminat conferința, oricum pînǎ acum l-am avut pus pe silent. Acum mǎ pregǎtesc sǎ mǎ duc la masa de searǎ”

“Cum e pe-acolo? E frig?”

“A nins pînǎ acum, acum plouǎ. Dar e frumos pe aici. E tare frumos. Dar nu de asta te-am sunat. Mǎ simt rǎu, cred cǎ m-a deochiat cineva. Spune-mi, te rog, de deochi, cǎ mǎ simt stoarsǎ...”

Și iatǎ, astfel, în bunul și ateizantul secol XXI, bunul și ateul Turambar a exorcizat prin telefon energiile negative trimise de ochiul rǎu. Eu aici, la București, ea acolo la Sinaia.

E bun, dom’le, și iPhone-ul ǎsta la ceva, nu?

Ieși, deochi, dintre ochi,
Ieși din splinǎ, de sub splinǎ,
Din rinichi, de sub rinichi,
Din ficat, de sub ficat,
Ieși din coaste, de sub coaste

Și te du pe vǎi pustii
La ... sǎ nu mai vii
Și las-o curatǎ, luminatǎ
Ca roua cerului de frumoasǎ.
Cǎ lupul mîncǎ nesǎrat, nepipǎrat,
Lupului sǎ i se-aplece.

Cǎ de-o fi deochi de...

Gata. De aici încolo nu vǎ mai spun, cǎ piere leacul.

:) :wink: