Da, da! Caragiale trǎiește, e bine mersi, ba chiar mai mult, a învǎțat sǎ utilizeze și cele mai noi tehnologii.
Cel puțin pe data de 21 mai 2011, adicǎ acum mai puțin de douǎ sǎptǎmîni, Caragiale scria la cea mai nouǎ piesǎ a sa.
Se numește: Un SMS pierdut, fǎ! și prima sa reprezentație va avea loc în direct la OTV.
În rolurile principale Vali și distinsa doamnǎ Fǎ. Masa, antreul, dansul și bîta de bǎtut mireasa sînt puse la dispoziție inepuizabilul DeDe.
Courtesy of Ana-Maria, inegalabila noastrǎ verișoarǎ provaiderițǎ de junk fun.
:rofl:
Citeste tot...
marți, 31 mai 2011
Caragiale trǎiește!
luni, 30 mai 2011
Cite divizii are Papa?
Trecatoarea Dukla, aprilie 2011. Locul unde s-a dat una din cele mai ciinoase batalii din timpul ofensivei sovietice.
Odihneasca-se in pace, si rusi, si nemti, si polonezi, si slovaci, si cehi, si ce neamuri or mai fi murit pe-acolo, in muntii aia impaduriti si umbrosi.
:(
Aceasta nesfirsita odisee a pumnilor in public
Iar s-au dat in stamba dobitocii. Sa vezi belire. Miine, la orele 16:00 trecute fics :( Citeste tot...
Cale de intoarcere, doar in mintea kagebishtilor
În 2015, după instalarea scutului antirachetă, România va deveni mai puternică?
M.E.I.: România va fi mai puternică pentru că va avea un azimut ireversibil: va fi parte a Occidentului şi componentă a apărării globale americane.
România nu este deja parte a Occidentului?
M.E.I.: O dată cu semnarea acordului cu SUA vom fi, împreună cu instalaţiile de scut din California şi Alaska, parte a apărării globale a acestora şi a Occidentului în general. Sigur că România este parte a Occidentului prin aderarea la UE şi NATO, dar valorile occidentale trebuie internalizate la nivel de masă, la nivel de mentalitate naţională, iar acest lucru ia timp.
Cam cât?
M.E.I.: O generaţie.
Încă 20 de ani?
M.E.I.: Dacă socotim o generaţie 25-30 de ani, iar 20 au trecut deja, înseamnă că mai avem în jur de 10.
[...]
gen. Mihai E. Ionescu, interviu in Romania Libera (30 mai 2011)
Citeste tot...
duminică, 29 mai 2011
You win or you die
Tocmai am terminat de vazut episodul 7 din A Game Of Thrones (da, inaintea voastra care il vedeti pe HBO - de la mama lui din America). Cum ar spune pustii corditi: belea. Se tine de buchea cartii, personajele nu sint simplificate, cum se intimpla de regula prin ecranizari de-astea, iar singele e singe.
Mai e un episod si se termina sezonul 1. The Winter is Coming, mai internautilor mai... :(
Citeste tot...
Marge, I don't trust these guys...
Just finished watching Natural Born Kissers (The Simpsons, Season 09, Episode 25). Didn't have such a jolly good laugh since the Commies invaded Hungary. Excellent! One of the greatest Simpsons episode we ever watched. And believe us, we watched plenty... :) :wink:
D'oh!
Acer stinks. Acer stinks. Acer stinks
Ascultati aici la mosu Turambar, care la viata lui a ingenuncheat si killarit si frecat multe laptopuri, incit poate sa faca diferenta between good and bad, heaven and hell: sa nu va cumparati in vecii vecilor Acer. It friggin' stinks. E cel mai naspa leptoc pe care l-am avut vreodata in viata mea. De-abia astept sa-i fac pomana de sapte zile si sa-mi iau altul.
Mama mea, ca am facut arogante de incercari acum un an si ceva, zicind ca totusi nu poate sa fie dracul atit de negru. Uite ca a fost: vraiste vraiste vraiste.
:(
Citeste tot...
sâmbătă, 28 mai 2011
Sentimentul meteorologic al acestei vieți de cǎcat
Sînt dintre cei care populeazǎ lumea asta doar pentru a-și exprima nemulțumirea.
Meteorologic vorbind, pentru ei vremea nu este niciodatǎ cum trebuie. Iarna îi auzi plîngîndu-se ca de sfîrșitul lumii de cît de frig este. E zloatǎ, zǎpada e rece, ba chiar are și tupeul și nerușinarea de a fi și udǎ pe deasupra, traficul e nașpa, e frig, e prea frig, sǎ vinǎ naibii odatǎ vara aia!
Și vezi pe fețele lor cum suferǎ, ce nedreaptǎ este viața cu ei, cum ar trebui sǎ primeascǎ un spor de jenǎ la salariu pentru simplul fapt cǎ fac umbrǎ pǎmîntului în țara asta de cǎcat, cu vremea asta de cǎcat.
Și pe urmǎ, inevitabil, vine vara. Moment în care vǎicǎrelile se întețesc de manierǎ exponențialǎ. Vai, ce cald este! Vai, ce zǎpușealǎ! Așa nu se mai poate! Calvar ca anul ǎsta parcǎ niciodatǎ n-a fost! Doamne, ce chin! Ce-i cu praful ǎsta? Ce viațǎ de cǎcat. Nu mai vine dom’le iarna aia odatǎ, sǎ ne curme suferința? Uitǎ-te la oameni ce greu le este, uitǎ-te cum transpirǎm, cum respirǎm cu greu, de ce ne chinui Doamne, de ce meritǎm asta?
Evident, au mai rǎmas douǎ anotimpuri care și ele la rîndul lor își meritǎ porția de scîrbǎ ontologicǎ.
Primǎvara e fie prea frig, mult mai frig decît ar vrea sufletul lor sensibil, fie plouǎ, unde s-a mai pomenit dom’le sǎ plouǎ în halul ǎsta, fie e prea cald și deja zǎpușealǎ în aprile, dǎ-o dom’le încolo de viațǎ, își bate joc de noi, iar n-avem primǎvarǎ nici anul ǎsta? Dacǎ plouǎ, nu e bine. Dacǎ nu plouǎ, nu e bine. Dacǎ sînt nori, le stricǎ feng șuiul. Dacǎ e soare, se ard la piele și fac cancer.
Nici toamna nu scapǎ. Prea multe frunze. Iar plouǎ? Iar vine iarna? Toamna, anotimpul tristeții, iar se scurteazǎ ziua, iar vine școala, iar s-a terminat vacanța, de ce ne chinui Doamne, ce-am fǎcut sǎ meritǎm aceastǎ soartǎ grea și acest trai nasol?
Acești oameni își varsǎ de fapt depresia și nevroza și resentimentul și șucǎrul existențial asupra noastrǎ, a celorlalți care ne încǎpǎțînǎm sǎ constatǎm cǎ vremea e ca de obicei, iarna nu-i ca vara, iarna e frig, vara e cald, iarna ninge, vara e caniculǎ, primǎvara plouǎ, și e bine pentru plante, toamna plouǎ, și e bine din nou.
Își varsǎ toate trǎirile negative asupra noastrǎ ca un jet de vomǎ otrǎvitǎ, ca o ploaie acidǎ de scîrbǎ și de sictir, mînjindu-ne existența cotidianǎ cu vǎicǎreala lor agasantǎ, stricînd momente altminteri faine și transformînd totul într-un continuu talk show cu analiști politici agresivi și nemulțumiți și cîrcotași, într-o continuǎ ședințǎ de terapie sterilǎ unde nu mai știi despre ce se discutǎ, știi doar cǎ se suferǎ din greu, cu normǎ întreagǎ.
De ce nu vine, Doamne, iarna aia mare sǎ-i potoleascǎ pe toți, sǎ le înghețe limbile și sǎ le crape ochii, sǎ le vestejeascǎ creierul și sǎ le usuce plǎmînii? Mǎcar sǎ aibǎ motive adevǎrate de nemulțumire în aceastǎ iarnǎ de cǎcat, în aceastǎ varǎ de cǎcat, în acești Balcani de cǎcat, în aceastǎ viațǎ de cǎcat plinǎ de suferința asta de cǎcat din aceastǎ primǎvarǎ de cǎcat în care ploaia asta de cǎcat duce cu gîndul la toamna aia de cǎcat care va veni dupǎ vara asta de cǎcat.
Of of, mǎi mǎi... :(
Citeste tot...
One flew, two flews, too many flews
Foto: Mary Ellen Mark
Sursa: LiveJournal
Courtesy of Dragos Bora, care ne-a ajutat sa descoperim aceasta pozeritza fabuloasa
Citeste tot...
vineri, 27 mai 2011
Goddamit! It's about love! It's about hate! It's about USA!
Foto: Mary Ellen Mark
Sursa: LiveJournal
Courtesy of Dragos Bora, care ne-a ajutat sa descoperim aceasta pozeritza fabuloasa Citeste tot...
București, ce frumos ești
Cine nu se uita, e cluje... pardon: cluuuujean si merita toate cuvintele noastre, ale acestor mitici balcanici care se incapatineaza sa considere ca traiesc intr-un oras viu, fain, cu ritm, cu balls, cu damf de viatza, minca-tz-ash.
:)
downtown from CROSSROADS Studio on Vimeo.
Courtesy of Adelin Petrisor Citeste tot...
A bunch of bloody murderous fairies
Foto: Mary Ellen Mark
Sursa: LiveJournal
Courtesy of Dragos Bora, care ne-a ajutat sa descoperim aceasta pozeritza fabuloasa Citeste tot...
joi, 26 mai 2011
Totzi sintem un pic mistretzi
Courtesy of Richard, omul care a salvat mistretzu, mama lui de mistretz, avem in cele din urma si filmul evenimentelor.
Astfel, filmul este compus din urmatoarele secvente inexorabile si inoxidabile:
- O secventa introductiva cu un mistretz care trece nemuritor si rece prin lumina amurgului.
- O secventa in care doi mistreti ce tocmai ieseau de la albine intilnesc un mistret mic, belereg, care tragea sa moara pe marginea drumului de epuizare si de nemincare si de sperietura si de singuratate si departe de mamica sa. Sniff! deja simt cum imi dau lacrimile, mama mea de ciine ciinos care vroia sa lase bunatate de mistretzuletz pe cimp, sa-l manince Darwin.
- Urmeaza o secventa in care mistretul mic cocheteaza cu tita unei catele transformata miraculos in mama mistreatza, mama Natura, sursa de lapte si de caldura, personificarea Principiului Placerii si a Mamei atotputernice.
- Urmeaza o secventa in care mistretul mic face niste miscari de aikido frustrat in jurul biberonului care nu vrea sa stea locului, ca e pe gresie.
- Urmeaza secventa finala, in care un mistret mare si bun la suflet hraneste un mistret mic si neajutorat, tot pe gresie.
Si uite asa simt cum poetul avea dreptate: in fond si la urma urmei, toti sintem mistretzi.
:)
Citeste tot...
A balanced life
Unul din cele mai impresionante discursuri auzite in ultimul timp.
Mai ales ca vine de la un australian :).
Bloody true, mate. Bloody true...
:bow:
Citeste tot...
A noise made in Heaven
Intr-un colt al camerei, Marta imbigubeaza constiincioasa la o cutie de carton Ikea. Precum copilul, precum porcusorul, precum animalutzul salbatic, sta linga tata.
Tata, in timpul asta, lucra la ce stie el mai bine, la niste baze de date (esantioane, afinitati, chestii). Si pentru a se putea concentra mai bine a dat drumul la zgomotul sferelor. La Bach, ca de obicei. Cel mai bine se lucreaza pe Bach. Desfunda sinusurile, meridianele energetice, urechile, mintea, spiritul, caile spre cerul care nu exista.
Si pentru ca ma cam saturasem sa tot fiu lucrativ pe Variatiunile Goldberg, am pus concertele pentru oboi si orchestra.
Si dintr-o data simt cum imi creste sufletul in mine. Marta, in coltul ei de copil de 10 ani atent la asamblarea cutiei de Ikea si care vrea sa stea pe linga tata, ingina de maniera entuziasta melodia. "Iti place, Marta?" "Immmhh".
Yes! Ii place.
Bliss. That'w what scientists call Heaven. Bliss, dragilor. Bliss...
:)
Citeste tot...
"Flow my worries! Control my arousal", said the bored man to the relaxed one
Courtesy of Marius Comper.
Citeste tot...
Mistrețu cu cǎțaua de argint
Pentru mai multe stiri despre munca cu mistretu, mergeti la Richard, acest maaaare crescator de albine cu par sirmos pe spinare (albinele, nu el).
:)
Citeste tot...
miercuri, 25 mai 2011
Lecţiile istoriei
Un articol atît de necesar, de esențial, de dureros de trist de adevǎrat încît îmi permit sǎ-l preiau în integralitatea sa. Doamne, ce proști sîntem, Doamne! :(
* * *
Cred că est-europenii (şi mă gândesc acum la români) n-au învăţat cine ştie ce din istoria lor recentă.
Un reporter al televiziunii elveţiene mă întreabă, între altele, dacă est-europenii au învăţat ceva din istoria lor recentă. Răspund destul de prompt că nu. Nimeni nu învaţă mare lucru din istorie. Din mai multe motive.
Mai întâi, foarte puţină lume ştie, cu adevărat, istorie. În general, nu avem cunoştinţă decât de istoria pe care am trăit-o. Iar experienţa noastră de viaţă e netransmisibilă. Pentru ceilalţi, mai ales pentru cei din generaţiile de după noi, „istoria recentă" e o sumă de istorioare pe care „bătrânii" le tot povestesc, obsesiv, plicticos, vorbind de unii singuri.
Cine n-a trăit nemijlocit anii '50, '60, '70 şi '80 nu poate percepe realitatea comunistă decât ca pe o ciudăţenie, un viciu de generaţie, o colecţie de anecdote, orori şi legende aparţinând mai curând ficţiunii decât realităţii de fapt.
„De ce n-aţi făcut ceva?" - întreabă unii tineri. „De ce n-aţi organizat mari proteste de stradă?" O dovadă că trăim în lumi mutual etanşe. Asta explică, în parte, energia polemică a „noii stângi", pentru care „dictatura comunistă" e o definiţie hiperbolică, rău intenţionată, a unui derapaj istoric accidental, iar anticomunismul - o formă retrogradă de proastă dispoziţie.
„A învăţa din lecţiile istoriei" e, prin urmare, un imperativ sau un deziderat, fără altă valoare decât aceea a unui soi de optimism şcolar, întreţinut de o retorică pedagogică vidă. În realitate, ne putem, eventual, „mândri" cu unii eroi ai trecutului, putem suferi patriotic pentru „greutăţile" (nemeritate) prin care am trecut, putem afişa o mină pioasă dinaintea câte unui monument falnic, dar de învăţat nu învăţăm nimic.
Un alt motiv al acestui eşec stă în însăşi precaritatea istoriei ca disciplină. Să învăţăm din ce? Din manuale (mereu „reformate", reamenajate, contestate)? Din cercetările istoricilor, de multe ori contradictorii?
Un prieten mi-a reamintit de curând o frază târzie a lui Czesław Miłosz: „Trecutul este inexact. Cine a trăit suficient de mult ştie în ce măsură lucrurile pe care le-a văzut cu ochii sunt îngropate ulterior în aproximaţii, legende, zvonuri amplificatoare sau relativizante. «Dar n-a fost deloc aşa!» - îi vine să spună. Însă buzele lui vor fi văzute mişcându-se, fără ca vocea lui să se audă".
Cred, aşadar, că est-europenii (şi mă gândesc acum la români) n-au învăţat cine ştie ce din istoria lor recentă. Dacă ar fi învăţat, n-ar aluneca atât de uşor în nostalgii amnezice, n-ar bombăni cu atâta parapon piaţa liberă, democraţia, capitalismul sau privatizarea, n-ar fi fost atât de antiamericani pe vremea războiului din Kosovo, n-ar fi huiduit (unii dintre ei), în Parlamentul ţării, declaraţia de condamnare a comunismului, n-ar fi (unii dintre ei, mai cu seamă tineri) atât de „stângişti", de „antielitişti", de burzuluiţi, de „revoluţionari" (în vorbe...).
Dar să lărgim câmpul întrebării. Au învăţat ceva vest-europenii din experienţa istorică a Europei de Est? Evident, nu. Dacă ar fi învăţat, n-ar mai purta tricouri cu Che Guevara, n-ar mai vorbi duios de Mao şi de Fidel Castro, nu s-ar mai răfui, carnavalesc, cu decadenţa capitalistă, n-ar mai cădea pe spate la show-urile filosofice ale lui Slavoj Žižek şi n-ar mai spune că singura soluţie a crizei economice e întoarcerea la Marx şi Lenin.
„Nu se învaţă nimic din istorie" - conchide, la bătrâneţe, marele istoric Eric Hobsbawm. Şi, parcă pentru a-şi ilustra gândul, adaugă că încă visează la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie...
Lecţiile istoriei (Adevarul, 24 mai 2011)
Citeste tot...
Cui prodest?
"Pentru a rezuma, Rusia a cerut acces total la informaţiile despre un sistem defensiv construit de americani (fără să ofere nimic la schimb), control operaţional total asupra scutului şi împărţirea Europei în sfere de influenţă. Nici o surpriză că România, Polonia şi ţările baltice s-au opus la Lisabona „abordării sectoriale“ a lui Medvedev. Era singurul lucru raţional de făcut.
Întrebarea este de ce liderii noştri socialişti se arată dispuşi să satisfacă pretenţiile Rusiei, care sunt evident defavorabile României, şi de ce cred ei că în acest joc geopolitic cartea rusă reprezintă atuul câştigător? "
Cristian Campeanu, Scutul antirachetă. De ce joacă PSD cartea rusă? (22, 24 mai 2011)
Citeste tot...
marți, 24 mai 2011
Uneori, totuși, existǎ Dumnezeu
Și atunci cînd existǎ, existǎ pentru cǎ joacǎ rugby. Și atunci cînd joacǎ, uite așa joacǎ, precum acești draci de îngeri care, din pǎcate, azi s-au retras. În afarǎ de Tana Umaga, bineînțeles, care e nemuritor.
Doamnelor și domnilor, permiteți-mi sǎ vǎ prezint ceea ce în limbaj de specialitate se numește, modest și rezonabil, “cel mai mare meci de rugby al tuturor timpurilor”. Australia vs Noua Zeelandǎ, adicǎ Wallabies vs All Blacks, Sidney, Australia, 15 iulie 2000, în fața a unui numǎr recod de spectatori de 110 mii de spectatori (109,874, ca sǎ fiu pedant).
Un meci între cele mai bune echipe naționale pe care le-au avut vreodatǎ aceste douǎ țǎri. Pe de o parte Umaga și Carlos Spencer și Lomu și Justin Marshall și Mehrtens și Cullen și Anton Oliver . De partea cealaltǎ, Larkham și Mortlock și Latham și Eales și Gregan și... Damn it. Echipe de platinǎ amîndouǎ.
The stuff they don’t make it anymore. Priviți și bucurați-vǎ. Priviți și plîngeți. Priviți și visați.
Tot meciul îl puteți viziona aici.
Citeste tot...
Odihnește, Doamne, pre robul tǎu
Azi a murit Fǎnuș Neagu. Mǎ rog, mǎ lasǎ rece chestia asta cu muritul vedetelor. În fiecare zi mor oameni, hoarde, hecatombe, haite, însǎ doar unora li se alocǎ spațiu publicitar. Iaca acolo, un comunist în minus.
Dar nu despre Fǎnuș Neagu este vorba în propoziție. Ci despre moarte și despre ce se spune la moarte în general pe meleagurile astea ale noastre milenare care încǎ de la Decebal și Traian eram creștini.
Se spune “Dumnezeu sǎ-l ierte!”. Unii spun “Dumnezeu sǎ-l odihneascǎ!”. Dar în general norma este cu iertatul, nu cu odihnitul.
Și ori de cîte ori aud așa ceva, mi se ridicǎ întrebarea ireverențioasǎ și hubrycǎ și bîzdîcoasǎ în minte: “De ce sǎ-l ierte, dom’le, de ce sǎ-l ierte?” Lasǎ-l, bre, sǎ se odihneascǎ, cǎ a obosit sǎracu’, s-a surmenat pe lumea asta rea și pǎtimașǎ. Dar de iertat, pacimu?
Știu, știu, toate legiunile de drept-credincioși îmi vor sǎri în chelie. Are legǎturǎ cu pǎcatul originar, de cînd sîntem pe pǎmîntul ǎsta și am mușcat din mǎrul cunoașterii am pǎcǎtuit, de atunci sîntem muritori și ne chinuim, alea alea, a venit Iisus, cine crede va fi mîntuit, cine nu rașchet. Cunoaștem, am citit, ne-am fǎcut lecțiile. Nu mǎ puteți acuza de prostie, ci cel mult de rǎutate.
Dar fie cǎ sînt rǎu au ba, știu cǎ mai sînt și alții care se întreabǎ undeva în colțul minții: și totuși, dom'le, pǎcatul ǎsta originar, mînjeala asta de intrare în lume, chiar așa? Mǎi sǎ fie: sîntem așa dintr-o datǎ nemernici și spurcați și fiare și cîini, Dumnezeu în marea mila și bunǎtatea sa ne-a fǎcut pe toți niște nasoi care doar dacǎ facem flotǎrile cele drepte, în marea bunǎtatea sa sastisitǎ, o sǎ ne lase sǎ intrǎm în grǎdina Raiului, sǎ paștem iarba cea dreaptǎ și merele cele bune și sǎ ne rîdem de bieții cei care se chinuie la smoalǎ.
Mǎi sǎ fie. Hai, mǎ lași?... Mori și gata. Pǎmînt, viermișori, praf de stele. Restul amǎgire pentru aici, pentru Tǎrîmul de Mijloc. Frica de moarte. Frica de pedeapsǎ. Restul, amǎgire, pǎcǎlealǎ, vorbe, bǎlmǎjealǎ de popi firoscoși.
În consecințǎ, pentru toți morții care mor uite acum, în clipa asta, în aceastǎ nanosecundǎ cînd trece musca prin fața mea și eu tastez urmǎtoarea literǎ, pentru toți morții care au murit, mor și or sǎ moarǎ în continuare, y compris robul bicisnic al lui Dumnezeu Fǎnuș Neagu, e de ajuns sǎ-i lǎsǎm se se odihneascǎ. Ashes to ashes, dust to dust. Dîn țǎrînǎ venim, în țǎrînǎ ne întoarcem.
Lǎsați oamenii sǎ moarǎ în pace, fǎrǎ sǎ le mai puneți în cîrcǎ poveri inutile, pǎcate de cǎrat care nu sînt ale lor. Au fǎcut ei destule nasoleli pe lumea asta. Nu le mai dați sǎ ducǎ și ce nu-i al lor.
Dumnezeu sǎ-i odihneascǎ pe toți, buni rǎi, grași slabi, comuniști legionari, români tibetani chinezi tongolezi unguri brazilieni, sluți și muți și celebri și bogați și sǎraci și cu ochi albaștri și care trag la rindea neștiuți de nimeni, și sǎ ne odihneascǎ și pe noi, cînd ne-o veni vremea sǎ ne cînte popa la groapǎ în ritm de manea.
Citeste tot...
luni, 23 mai 2011
Stance: Armagnac Demandis
In cinstea voastra inchin acest pa'ar de tzuica de Gascogne. Asa sa ne gaseasca urmatoru sfirshit de lume :)
Citeste tot...
Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii
Cum sǎ mi-l petrec? Iaca acolo, cum și-l petrece tot omul cu scaun la cap și cu fricǎ de Dumnezeu. Bǎlǎurind pe cîmpii, prin pǎduri, prin vǎioage, în acele locuri unde fulgerǎ și se plimbǎ mistreții nestingheriți, neîngrǎdiți, dar și nehrǎniți.
Deci cum s-ar spune, am avut parte de un sfîrșit al lumii totalmente incomensurabil și inubliabil, ceea ce vǎ doresc și voo, dragi cîrtitori la adresa sensului ultim al existenței și al prinsului mistreților cu mîna pe marginea drumului.
Courtesy of Richard, care m-a inițiat în aceastǎ meserie de sfîrșitor de lume și de prinzǎtor de mistreți beleregi.
:) :friends:
PS: Dacǎ vǎ duceți la Richard, veți vedea și alte poze la fel de faine, dar chiar și mai frumoase, cǎ nu sînt cu mine în cadru :p
Citeste tot...
De veghe’n lanu cu rapițǎ
Courtesy of Richard, unde puteti vedea mai multe poze cu fiara (adica cu mistretzu, ca sa nu cauzam confuzii :p )
Citeste tot...
În pǎdure la Rușețu unde am gǎsit mistrețu (Executive Summary)
În seara asta nu vǎ spun cuvinte lungi și complicate, cǎ sînt rupt de somn. Doar un teasing: am fost, ne-am plimbat, am gǎsit.
Ce am gǎsit? Pe Attila Belereg, de profesie mistreț de trei zile și restul rǎtǎcealǎ.
Hai, cǎ vǎ povestesc mîine în detaliu prin ce peripeții absolut fenomenal-paranormalo-nemaipomenite am trecut zilele astea cu Richard :)
PS : Cine se rîde de burta mea și de extremitǎțile mele lactofore relativ proeminente are garantate din partea statului totalitar dictatorial zece zile de arest la separeu, la zarcǎ, în apǎ rece pîn’ la brîu, sǎ faceț pneumonie de la glonț, mama voastrǎ de bandiți ironici. Sǎ nu ziceț cǎ nu v-am spus :p
Citeste tot...
duminică, 22 mai 2011
vineri, 20 mai 2011
Stance: The Empty Mind (2004)
Two years in the making. A small dedicated film crew, all black belt martial artists themselves, traveled throughout Japan and China to film today's great masters of the martial arts.
We are invited into never before seen training halls and dojos to film unrestricted while the master teaches his students. In-depth interviews reveal the mind-set of a master who has spent over 50 years perfecting his art. This is not the mind that we know in the West - in the East it The Empty Mind or No Mind.
Includes Shaolin KungFu, Beijing WuShu, Wudang TaiChi, Shotokan Karate, Aikido, Kyudo and Kendo... and more!
The Empty Mind won best documntary film at the Fort Lauderdale International Film Festival 2004, just before its release on DVD.
Din pacate, doar pentru premiantii care au cont pe KG :wink:
Citeste tot...
Despre stele și alte fluide corporale
Geo Bogza a copilărit în Buştenari – un sat al Telegii. A fost frate cu Radu Tudoran (Toate Pânzele Sus). A fost suprarealist. A fost comunist. A fost înflăcărat. A fost bezmetic.
A fost mai rău decît unii. A fost mai bun decât mulţi alţii. Nu-l uitaţi. Şi uitaţi-vă pe cer, noaptea – dacă puteţi în oraşul mare plin de lumini în care vă zaceţi viaţa. Orion stă să răsară. Betelgeuse, Rigel, Belatrix.
Abject și sfînt. Ireverent și elegant. Natural și futurist. Trăirist și clasic. Stele și spermă.
Doamnelor și domnilor, Geo Bogza, mama lui de comunist, de oportunist, de avîntat, de bicisnic, de revoluționar, de telegean din Buștenari.
Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
* * *
ORION
Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din Mările Sudului sau de la Capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.
Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
Şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.
Octombrie urcă din nou peste grădini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
Şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.
Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.
* * *
POEMUL INVECTIVĂ (1933)
PREFAŢĂ LA UN ROMAN DE DRAGOSTE
Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic – şi fără nici un pic de milă.
Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nici o ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă în ghiare.
Joc singur noaptea – şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.
Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge – şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.
ESSEU
Lui Ilarie Voronca
Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca vobele într-un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtună
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor
La trecătoarea de stânci colţuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Şi câinii de la stână lingeau pe piatră sperma.
Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste
Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici
Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie
Nu rămânea nici o murdărie
Şi totul era atât de frumos şi pur.
===================
Sursa: “Eu sunt ţinta – Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi” (Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, pp. 279 – 308)
Citeste tot...
joi, 19 mai 2011
Pu și pi și fu și cu
În încercarea chinuitǎ de a termina un chestionar care trebuia sǎ-l termin de vreo douǎ zile (da, Ovidiu, mai am o jumǎtate de orǎ :( ), stǎteam eu ca intelectualu pe budǎ și citeam Cațavencu și cugetam la deșertǎciunea deșertǎciunilor, la Eclesiast, la benzi desenate, la curgerea vremii și la aceastǎ mare maya care se numește realitate. Uite, dom’le, cum se duce și Cațavencu, cum se duce și tinerețea noastrǎ, floare-albastrǎ, floare-albastrǎ, totuși este faliment pe lume.
Și citind eu acest numǎr care presimt în nǎri și-n sînge cǎ e ultimul pe care îl mai citesc din Cațavencu, am ajuns la articolul lui Ștefan Agopian cu amintiri literare din tinerețe, unde scriitorul povestește cu must de cuvinte cum un coleg de-al lui din armatǎ se așeza mintenaș în patru labe în pielea goalǎ noaptea pe cîmp și urla de dorul pizdii de care nu avea parte în acel context totalitar.
Și dintr-o datǎ m-a lovit așa un gînd de fier, un tren conceptual peste meclǎ: dom’le, tot discutǎm noi despre mentalitǎți și valori și schimbare socialǎ și operaționalizare și chestii de-astea metodologico-absconso-inutile. Iatǎ dom’le un subiect de cercetare fabulos, generos și cu siguranțǎ care va face vîlvǎ, ca sǎ nu zicem vulvǎ.
Sǎ vinǎ dom’le un studențache la o lucrare de licențǎ sau de master sau de doctorat sǎ-l pice comisia cu brio, cu fețe stǎtute și ofuscate, sau un cercetǎtor din cîmpu muncii cu capu degeaba, sǎ facǎ dom’le o analizǎ de conținut a tutulor tecstelor produse de societatea noastrǎ post-decembristǎ Republica Confuzǎ Multilateral Penetratǎ Românica, sǎ numere dom’le frecvența apariției acestor cuvinte care iatǎ cǎ și la atîta timp de la eliberare și iluminare mǎ jenez totuși sǎ le scriu. Sǎ pun oare apostrol? Sǎ zic ceva pe dupǎ gard, de tipul four-letter words? Sǎ o zic pe de-a dreptul, ditamai telectualul care-și dǎ cu firma în cap, mama lor de sociologi care mint poporu cu televizoru și cu graficu?
Deci e simplu: mi-aș dori sǎ am în fața ochilor analiza evoluției frecvenței apariției în spațiul public a cuvintelor “pulǎ”, “pizdǎ”, “fut”, ca indicator al schimbǎrii de moravuri în societatea româneascǎ post-decembristǎ. Cu rigoare, cu metodǎ, cu definirea universului de analizǎ, cu scoaterea în evidențǎ a limitǎrilor metodologice, cu justificarea focalizǎrii pe zona scrisǎ, pe selecția titlurilor. Cu grafice, evident, culori diferite pentru dînsa și pentru trînsa, deși mama naturǎ, dacǎ-mi aduc bine aminte, le-a pictat cam la fel, în aceleași baițuri și nuanțe umede, mustinde.
Ei, ce ziceți? Se bagǎ cineva? Face cineva analiza cantitativǎ a frecvenței de apariție a acestor cuvinte tabu, puternic încǎrcate cu semnificație, sǎ ne facǎ și nouǎ dom’le niște grafice sǎ știm de cînd s-a schimbat scufița de exprimare la români?
Antropologie, pupa-ți-aș... :)
Citeste tot...
Tear my nipple! Tear my nipple, Emily!
Daca nu ascultati, nu stiti ce pierdeti
Cum te prefaci ca ai orgasm pentru prima data in viata ta, in timp ce partenera de scena, in marea dorinta a sa de a iesi lucrurile cum trebuie, iti molfaie...
Dar mai bine va las sa va amuzati cu un monstru al scenei, John Turturro. In rolul fiarei care moare cu sfircu in gura, alt monstru sacru: Emily Watson.
:rofl:
Citeste tot...
Acești socialiști care uneori mai au și ei dreptatea lor
"Consider că, deşi toţi oamenii ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi (educaţie, sănătate, muncă, etc.) şi de aceleaşi şanse în viaţă, aceştia nu ar trebui să poată vota înainte de a trece un test care să confirme înţelegerea de către fiecare alegător a sistemului de drept, a chestiunilor în discuţie, a bazelor funcţionării economiei, a capacităţii elementare de a face deducţii logice şi de a emite judecăţi de valoare.
Tot aşa cum un conducător auto trebuie să treacă un test pentru a obţine dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice – şi aceasta, spre binele public, pentru siguranţa celorlalţi! –, tot aşa şi un alegător ar trebui să poată dovedi că nu votează la voia întâmplării, în funcţie de care om politic îl mituieşte cu 2 litri de ulei sau cu un lighean de plastic!
În condiţiile în care nivelul de educaţie este în continuă scădere după 1990, îmi permit să cred că nu orice imbecil needucat are dreptul să-mi hotărască mie soarta! Reamintesc faptul că Adolf Hitler şi Benito Mussolini au ajuns la putere prin alegeri libere, tocmai datorită lipsei de cultură politică şi a lipsei de discernământ a alegătorilor!"
Beranger, Culoarea mea politică: cramoisi căcăniu spre turcoaz cu nuanţe de ocru
Nu ca as fi de acord cu tot ce spune el pe-acolo prin articolul ala al lui mustind de socialism utopic :), insa cel putin in privinta acestui subiect, din citatul de mai sus, parca-parca ar merita sa discutam un pic pe marginea validitatii, moralitatii si oportunitatii sale.
Courtesy of Anonim necunoscut, care ne atrage atentia asupra pericolelor reprezentate de acest tip de electorat mirabil, care fuge, c-asa fuge ei.
Citeste tot...
Cind Dragnea si Udrea sint de acord, ce inseamna?
lol. A venit sfirsitul lumii. Am reusit sa sincronizam mintile a doi mari dujmani politici: Liviu Dragnea si Elena Udrea. In marea nepartinire a lor politica si in marea lor obiectivitate, amindoi au gasit de cuviinta sa critice sondajele CCSB. Ce nemernici sintem. Ce vraiste ne sint sondajele. Cum manipulam noi lumea cea neprihanita.
lol. Ne-am dat dracu. S-a intors lumea cu esantionul in sus...
:) :wink:
Citeste tot...
miercuri, 18 mai 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
