Nu se potolesc rusii. Isi vad de treaba lor, exact asa cum au invatzat-o la Lublianka, din 1920 incoace.
Nimic nou sub soare. Inclusiv agentii de influentza, formatorii de opinie, tovarashii absolut dezinteresatzi care incearca sa ne convinga pe bloguri ca s-a schimbat totul.
:(
Citeste tot...
miercuri, 30 iunie 2010
Prietenia multi-seculara americano-rusa
marți, 29 iunie 2010
luni, 28 iunie 2010
Take a look to the bear just before you die it's the last thing you will
De aici.
Era sa o beleasca total si aspru si iremediabil, iubitoru de natura... :/
Citeste tot...
Stai sa ma uit in buletin...
Citi ani am? Hmmmm. Stai sa ma uit in buletin...
Aaaaarghh!
:p :p :p
* * *
Varstele barbatului explicate prin comparatia cu avionul
Barbatul pana in 20 de ani: Avion de Hartie
Numai zboruri rapide, de scurta distanta si foarte scurta durata.
De la 20 la 30: Avion de vanatoare
Intodeauna la post, 7 zile pe saptamana. Ataca orice obiectiv.
Capabil sa execute diferite misiuni chiar cand acestea sunt la un interval scurt de timp.
De la 30 la 40: Aeronava comerciala
Mentine orare regulate. Destinatii destul de cunoscute si de rutina.
Zborurile intodeauna ies la ora prevazuta, dar mai necesita mutari si adaptari care irita clienti.
De la 40 la 50: Aeronava comerciala pentru zboruri internationale.
Functioneaza la orele de lux. Destinatii de inalt nivel cu rare abateri.
Clientela soseste cu mari sperante, la sfarsit iese obosita, dar satisfacuta.
De la 50 la 60: Aeronava cargo
Pregatiri intense si multa munca inainte de decolare. Odata in aer,
manevreaza lent si ofera foarte putin confort in timpul zborului.
Clientela este compusa in majoritate din valize si tot felul de vechituri.
De la 60 la 70: Deltaplan
Necesita conditii externe exceptionale pentru a-si lua zborul, de o munca teribila pentru a decola iar dupa aceea evita manevre bruste pentru ca sa nu cada inainte de de timp. Dupa aterizare, demonteaza si strange tot echipamentul.
De la 70 la 80: Planor
Zboara uneori, dar numai ajutat. Repertoriul manevrelor extrem de limitat.
Odata ajuns la sol are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar.
Dupa 80: Aeromodel
Este doar decorativ, de functional nici nu se mai pune problema…
Citeste tot...
duminică, 27 iunie 2010
Uite'aici
Uite'aici o sa mergem la primavara, in 2011, sa-l vedem pe Roger Waters cum darima diverse ziduri cu capu.
:wink:
Citeste tot...
Stance: The genes within
De la ei ni se trage. De la Attila in secolul 5 si de la Ginghis in secolul 12.
De-aia avem pometzii latzi si visam la invazii si la singe.
:wink:
Courtesy of National Geographic.
Citeste tot...
sâmbătă, 26 iunie 2010
Careful with that Superglue, Eugene
De aici.
PS: Pentru cine nu stie ce parafrazeaza acest titlu, rushinika... :(
Citeste tot...
vineri, 25 iunie 2010
Ce faceau turcii in Bulgaria
Konstantin Makovsky, Bulgaroaicele martire
De aici. Ce tot soiul de chestii invatza si vede si afla omul citind istorie... :(
Citeste tot...
Prietenia multi-seculara romano-rusa
Avem tot soiul de prieteni absolut, dar absolut dezinteresati, un soi de CTP-isti de calibru mai ushor, care vin pe-aici sa plinga pe umarul maicii Rusii ori de cite ori Turambar mai face cite un rautacism la adresa ei.
Acestora le urez emigrare ushoara si Siberie placuta. Doar sa aiba grija, ca prietenii rusi nu prea ishi tzin cuvintul si iau si ceasuri, si averi, si vieti, si teritorii. C-asa-i in Rusia...
:(
The peace treaty between Russia and the Ottoman Empire was signed at San Stefano, on 3rd March 1878. Russia did not keep its promises of the 4 April 1877 treaty (signed by the Russian consul Stuart Dimitri (and approved by the Czar Alexander II; Aleksandr II, Nikolaevich ) and the Romanian Prime Minister of the day Mihail Kogălniceanu) to respect Romania's territorial integrity. However, the treaty was not recognised by the Central Powers and the 1878 peace conference in Berlin decided that Russia would give Romania its independence, the territories of Dobrogea, the Danube Delta and access to the Black Sea including the ancient port of Tomis (Constantza), as well as the tiny Snake Island (Insula Şerpilor), but Russia would nevertheless occupy as a so-called "compensation" the old Romanian Southern counties of Bessarabia (Cahul, Bolgrad and Ismail), which by the Treaty of Paris of 1856 (after the Crimean War) were included in Moldavia. Prince Carol was most unhappy by this imposition of Russian occupation of Romanian territories that seriously breached the Russo-Romanian treaty of 4 April 1877; he was finally persuaded by Bismark (in now published original letters exchanged at that time) to accept this compromise with Russia in view of the great economical potential of Romania's direct access to the Black Sea ancient ports.
De aici.
Citeste tot...
joi, 24 iunie 2010
Sa moara mama lu' Stefan cel Mare!
Deci asha ceva care va sa zica ca nu se poate. Care va sa zica ca este deci si in consecintza imposibil.
Deci sa ne trezim, oameni buni. Deci sa ne dam palme ca nishte tovarashi serioshi shi trishti ce sintem si sa ne privim in oglinda si sa ne spalam din creer acest cojmar frumos, dar perfect...
// :blink: //
German climber Timo Scheu near Sedona, Arizona. Courtesy of National Geographics, via Dragos Bora, carele de la un timp numa chestii faine imi trimite in e-mail.
// :blink: again //
Citeste tot...
la vita e bella!
yes! yes yes yes YEEEESSS!
Macaronarilor, go home! Acasa, macaronarilor! Acasa, la mama voastra de nasoi.
Anque tutto, la vita e bella, no?
:D :D :D
Citeste tot...
miercuri, 23 iunie 2010
Quote of the day
Bach’s son, C P E Bach, in his treatise about playing keyboard instruments, remarked that ‘certain purposeful violations of the beat are often exceptionally beautiful’. The idea that Baroque music has to be metronomic is a false one. Of course the rhythmic pulse must be forever present, and you must never pull the music about just for the sake of it. Any rubato must be applied to illuminate something in the structure, to bring our attention to a beautiful change of harmony, to point out something to the listener that otherwise would be passed over too abruptly. In that way, structure, poetry and sound are all related and come together as a whole.
A funny thing happened when I performed the complete cycle in Portland, Oregon, during my tour: a piano teacher was overheard remarking on how different my ‘new’ performance was from the older recording, and although she admired it hugely, thought that it might be ‘safer’ for her students to listen to the first version. I can understand the thinking behind that: it is risky putting ‘expression’ in Bach. But I prefer the risks, and I think Bach himself would have played it anything but safe!
Angela Hewitt, 2009, about her new recording of the Well Tempered Clavier
Citeste tot...
Uite'asa
Uite'asha se lucreaza. De la mic la mare, toata lumea'n picioare. De la mare la mic, cite un pic cite un pic pina nu mai ramine nimic.
Mingus Big Band - Moanin'
Totul a inceput de aici, pentru ca aveam nevoie de ceva adjuvant auditiv pentru efortul telectual pe care il fac acum:
Art Blackey - Moanin'
Citeste tot...
marți, 22 iunie 2010
Pronosticurile lui Turambar la Campionatul Mondial
Deci la mine e simplu. După meciurile pe care le-am văzut până acum, cîte două din fiecare grupă, eu cred că așa vor sta lucrurile:
Așa se vor califica (locul 1 // locul 2)
- Grupa A: Mexic // Uruguay
- Grupa B: Argentina // Coreea de Sud
- Grupa C: USA // Slovenia
- Grupa D: Germania / Serbia
- Grupa E: Olanda // Danemarca
- Grupa F: Paraguay // Italia
- Grupa G: Brazilia // Portugalia
- Grupa H: Spania // Elvetia sau Chile
Așa vor arăta optimile:
- Mexic – Coreea de Sud → Mexic
- Argentina – Uruguay → Argentina
- USA – Serbia → Serbia
- Germania - Slovenia → Germania
- Olanda – Italia → Olanda
- Paraguay – Danemarca → Paraguay
- Brazilia – Elvetia sau Chile → Brazilia
- Spania – Portugalia → Portugalia
Sferturile:
- Mexic – Serbia → Mexic
- Argentina – Germania → Argentina
- Olanda – Brazilia → Brazilia
- Paraguay – Portugalia → Portugalia
Semifinalele
- Mexic – Brazilia → Brazilia
- Argentina – Portugalia → Argentina
Finala mare
- Brazilia – Argentina → Brazilia
Finala mică
- Mexic – Portugalia → Portugalia
Clasamentul
- Brazilia
- Argentina
- Portugalia
- Mexic
Voi, strălucitorilor, voi cum simțiți în sângele vostru de taur balcanic răpus de televizor? Voi ce pronosticuri dați? Hai, să aud cele mai elucubrante profeții pertinente despre viitorul apropiat al fotbalului mondial...
:) Citeste tot...
Bomba!
Din lucrarea de masterat a unui student de-al meu, pe care o coordonez / supervizez.
More to come. Inclusiv grafice, sherpishori, articole si alte cartzi.
:wink:
* * *
[...] Graficul de mai sus arată o schimbare dramatică a votului pentru cei doi candidați în cele 3 sondaje realizate în intervalul 26 noiembrie – 2 decembrie, deci înainte de desfășurarea dezbaterii electorale și în perioada în care singurul eveniment mediatic și temă dezbătută era filmul în care Traian Băsescu lovea un copil.
În schimb, rezultatele ultimelor două sondaje, realizate imediat înainte și imediat după dezbaterea prezidențială (3-4 decembrie și 5-6 decembrie), ne arată o stabilizare a intenției de vot în sensul sugerat de cercetarea realizată în 1-2 decembrie.
În primul interval de timp relevant, înainte de dezbaterea prezidențială, candidatul Mircea Geoană are o cădere dramatică în intenția de vot de la [...], în timp ce Traian Băsescu a recuperat de la [...].
Pentru a doua perioadă de timp avută în vedere, în zona dezbaterii electorale, se observă că practic în ultima săptămână de campanie nu a existat nicio schimbare în privința intenției de vot pentru cei doi candidați, în 3 sondaje consecutive. [...]
----
[...] Analizând cifrele din figura de mai sus (univers de cercetare total populație), concluziile sunt extrem de interesante:
• În rândul celor care au urmărit dezbaterea, fie parțial, fie în întregime, există o ușoară preferință pentru Mircea Geoană în fața lui Traian Băsescu (+1.2%, respectiv +1.6%).
• În rândul celor care, din contră, nu au urmărit dezbaterea constatăm fix invers: o preferință clară pentru Traian Băsescu în raport cu Mircea Geoană (-4,9% în defavoarea lui Geoană). [...]
-----
[...] În concluzie, ținând cont de ipoteza prezentei lucrări (dezbaterea prezidențială, ca eveniment mediatic, a determinat modificarea intenției de vot a românilor în favoarea lui Traian Băsescu), poate fi trasă următoarea concluzie, pe baza analizei cronologice: dezbaterea prezidențială nu a determinat în nici un fel modificarea intenției în favoarea lui Traian Băsescu. [...]
Citeste tot...
Lavaliera! Luati-i lavaliera...
Ajutor. Soda caustica. E medic. Domnu' Preshedinte... Ajutoooor! Va rog sa trimiteti catusele. Nu va apropiati de mine. E mangleala. Sint satul pina la Moscova.
Ajutoooooorrrrr!
A bagat aia-n gura. Doooamneee...
:blink:
Domnisoara Renata. Domnisoara Renataaa...
Da, va aud.
Ce s-a intimplat, nu va intzeleg...
Courtesy of Dan Selaru, care intotdeauna stie sa puna punctul pe t.
:blink:
Citeste tot...
luni, 21 iunie 2010
Pe poante
Marta este deja la al cincilea an de balet la școala Giuliana. Ocazie cu care a dansat la Palatul Copiilor. Prima dată pe poante. Priviți-o și bucurați-vă.
Dar mai întîi, despre context. Despre Iuliana și Doru Rizescu și despre fenomenala lor școală de balet Giuliana.
Nu sînt cuvinte prea multe ori prea elogioase pentru a descrie profesionalismul, dedicația și sufletul pus de Iuliana, vioara întîi, și de Doru, omul back office, cel cu organizarea, în această școală de balet privată.
De dimineață pînă seara sînt acolo, la cursuri. Cu răbdare și cu tact, Iuliana este ca un soi de a doua mamă pentru aceste copile (99% din elevi sînt fete – doar vreo doi băieți rătăciți – restul cred că sînt la rugby :) :p ). Pe lîngă cursuri, fac și spectacole publice, ori de cîte ori au ocazia la cîte vreun eveniment pentru copii, în parc, la tîrguri și expoziții, la cîmpenești organizate de primării.
Iuliana și cele două colege profesoare ale sale au eleve de la 4 – 5 ani pînă la 35 – 40 de ani, de la ghemotoace care de-abia se țin pe picioare (An'ta P'anta, fata noastră cea mică, roade nerăbdătoare frîul să o înscriem și pe ea din toamnă), pînă la femei în toată firea care sînt deja mămici, cu copii mari pe lîngă ele. Toate, și ghemotoacele de potențialitate, și femeile împlinite, învață balet de la Iuliana și de la colegele sale. Și învață bine.
Începută acum nouă ani, școala de balet a Iulianei a ajuns să aibă sute de elevi și să umple sala Palatului Copiilor pînă la refuz cu spectatori cu ocazia spectacolului de sfîrșit de an.
Iuliana / Giuliana este un fenomen în acest București oarecum provincial, unul din acele semne de tămăduire a texturii sociale, de antreprenoriat social, cum ar zice d-na Vlăsceanu la curs, de osîrdie întru zidire, cum ar zice popa în biserică, de revigorare a rețelelor și a interacțiunii sociale, cum ar zice sociologul degeaba, că nimeni nu stă să îl asculte.
Prin astfel de microproiecte ne însănătoșim, redevenim normali, ieșim din depresia post-comunistă și începem să avem proiecte de viață, orizonturi de scop, de așteptare, de voință și de speranță. Prin astfel de microproiecte se însănătoșește România, nu prin matusalemicele proiecte cu picioare de lut, deja cangrenate înainte să fie începute, venite de sus în jos, pretexte de sifonare de bani și de tăiat frunza la cîini. Încă o dată, inițiativa privată zidește România, și direcția în care se reface este de jos în sus, de la talpa țării spre ciocoi, iar nu invers.
Gata. Am terminat cu sociologeala și cu predica pro-liberală. Să revenim la ce ne este mai drag: la copii. Priviți-o vă rog pe Marta la cel de-al cincilea său spectacol de promovare de sfîrșit de an. Nu are nici măcar 10 ani și are deja o istorie de patimă profesională de cinci ani, fiind promovată în grupa de elită a Giulianei. E ceva, nu?
Cum o recunoașteți pe Marta? Simplu: e cea mai frumoasă, că seamănă cu tata.
Din păcate, rezoluția destul de slabă a filmelor vă va împiedica să distingeți fețe, și atunci sînt nevoit să recurg la repere spațiale.
MOMENTUL 1 - FĂRĂ POANTE (POLKA)
La început, două rînduri de fete, în grupe de cîte doi. Primul grup din față, în dreapta, aceea e Marta.
Deci coloana din stînga, primul grup din față, fata din dreapta.
Momentul de dans îl puteți vedea aici, pe Facebook. Nu știu cum să embed.
MOMENTUL 2 - PE POANTE
Sînt cinci grupuri de cîte două balerine: unul pe centru, două pe stînga, două pe dreapta. Din cele două grupuri pe stînga imaginii, cel din spate conține două balerine. Cea pe interior, în dreapta grupului de doi, este Marta.
Deci la început, lateral stînga spate, fata din dreapta.
Momentul coregrafic al doilea îl puteți vedea aici, pe Facebook. Nu știu cum să fac embed... :(
MOMENTUL FINAL (TOATE FETELE LA UN LOC)
Ca să vă dați seama de cît de mare și de bine organizată este școala de balet Giuliana, pun și momentul de final, cînd s-au adunat pe scenă toate grupele. Sute de copii într-un singur scop: baletul.
Momentul final îl puteți vedea aici, pe Facebook. Nu știu cum să embed.
* * *
Fetele astea chiar fac balet, să știți...
Enjoy!
Citeste tot...
duminică, 20 iunie 2010
sâmbătă, 19 iunie 2010
Îmi amintesc
E vara lui 2010. E cald și toată lumea e conectată cu toată lumea. Trăim în epoca instantaneității și accesului facil, o prea facil la informație.
E vara lui 2010 și, inevitabil, e Campionatul Mondial de Fotbal. Din patru în patru ani inevitabil mă uit la meciuri, ca la un ritual. Un ritual învățat de pe vremea cînd instantaneitatea era subiect de scrieri SF.
Mă uit la meciul Olanda – Japonia, o jale de meci, o umbră de fotbal. Mă chinui să mă uit la meci. Cu coada ochiului mai trag cu privirea la cîte o fază și în rest stau pe Internet. Mă uit și înjur echipa Olandei, una din echipele pe care le-am apreciat dintotdeauna.
Mă uit și, dintr-o dată, îmi aduc aminte.
Îmi aduc aminte de începutul verii lui 1978, cînd aveam cinci ani și restul zile. Cum este An'ta P'anta mea acum. Un copil cu ochii mari. Ochi care priveau cum tatăl său aranjează antena de televizor, aia cu un oval într-un capăt și restul elemenți drepți, de aluminiu. Nu mai știu cum se numește, pot să-l sun pe taică-meu. Diploidă parcă, deși s-ar putea să amestec electronica cu biologia.
Gata, mi-am adus aminte. Yagi. Am căutat. Nu e diploidă – asta e din genetică – ci dipol. Mă rog, tot ceva cu di. Di di di, semnalule diiii.
Deci mă uit cu ochii minții la taică-meu cum aranjează antena cea cocoțată pe o țeavă lungă de fier, să treacă peste coama acoperișului, să prindă bulgarii, orientată spre sud. Sucește încet, cîte două-trei grade, cîte două-trei grade, în funcție de cum strigă cel din cameră care îl coordonează: Așaa! Nuu! Prea mult! Mai dă-i înapoi! Așaaa... Mai un pic. Las-o așa!
Pînă la urmă o lasă așa: i-a găsit poziția cea mai bună. Scoate șurubelnița din buzunar, mai meșterește ceva la un semireglabil din amplificator – cutia care face diferența dintre nimic, nema imaginea, și ceva-ceva, cu purici. Gata. Totul e pus la punct. Poate să înceapă.
Și a început. Și în cămăruța mică din dependințele noastre aflate într-un colț al curții începe să vină lumea. Pe măsură ce se lasă seara și se apropie ora de meci, vine lumea. Vin vreo douăzeci de oameni, colegi de-ai lui taică-meu de la echipă (pe vremea aceea taică-meu antrena echipa locală de fotbal –
maaamăă, tocmai mi-am adus aminte ce minge în plex mi-am luat tot cam pe vremea aia, stăteam lîngă bara porții, în spatele terenului, și a tras unul la poartă de mi-a luat piuitul vreo două-trei minute, drept în plex, fără aer
- deci colegi de-ai lui taică-meu de la echipă, prieteni de familie, vecini, chiar și popa, Dumnezeu să-l odihnească, popa Rică, preotul parohiei din Centru, care avea casa la vreo două sute de metri de noi.
Și se aduna toată lumea, fotoliul din centrul camerei, scaunul de onoare, era al părintelui Rică, restul care unde putea pe cele două paturi de pe latura camerei, pe scaune, pe marginea fotoliului, pe jos, să înceapă meciul, la un televizor alb-negru, evident, Diamant parcă, nu mai știu dacă apăruseră Diamantele sau dacă era ăla și mai vechi, ăla pe lămpi, Opera – nuuuu, parcă totuși începuseră să apară televizoarele pe semiconductoare și la noi.
Și ne uitam cu toții, pînă seara spre noaptea tîrziu, că parcă era diferență de fus orar, la imaginile cu purici în care dansau cu eleganță și cruzime Kempes și Zico și Cruyff și Rummenigge și cine mai era pe vremea aceea, nu țin atît de mult minte nume, cît imagini, secvențe blurate, încețoșate, senzația de somnolență pe care un copil de cinci ani o simte seara, lumina argintie a ecranului, puricii, calitatea schimbătoare a imaginii, cînd era cer senin nu era propagarea bună și lumea înjura, cînd venea ploaia plafonul de nori reflecta bine undele radio și semnalul creștea, uneori aveam imagini aproape cristal.
Și uite așa am petrecut toată copilăria: din patru în patru ani, pe urmă din doi în doi ani, că erau și Europenele între timp, în cămăruța aceea din dependințe, alături de telegenii care veneau să vadă meciul, lîngă nea Ise, primarul de azi, căruia îi dădeam la picioare cînd jucam în parc fotbal duminica, lîngă taică-meu, lîngă Stidu, lîngă Dan Neagu, lîngă popa Rică, privind la eroi și la erori și la legendă și la amăgire.
Și de aceea acum, la treizeci și ceva de ani după, în epoca instantaneității și a fracturării realității, încă mai mă uit la stupizenia asta de meci Olanda Japonia și visez la Kempes și la Gires și mai ales la Socrates. La echipa Braziliei de la începutul anilor 80 care va rămîne întotdeauna pentru mine echipa sufletul meu și pentru care întotdeauna, indiferent de calitatea jocului lor, voi ține cu Brazilia la fotbal, chiar și dacă ar juca cu România.
Să nu uiți, Turambare, să nu uiți....
* * *
Scriu acest articol nostalgic ca urmare a invitației lui Explorish de a participa la sportibus.ro. Un site fain de sport, scris de entuziaști pentru entuziaști. Evident că încetul cu încetul voi scrie mai mult despre rugby, dar acum e Campionatul Mondial de Fotbal și nu pot să nu mă gîndesc la Kempes, cum își flutura el pletele prin copilăria mea cu purici bulgărești...
Citeste tot...
Vuvuzelele devin frecventabile
Gata. Vuvuzelele au patruns in cultura inalta. Deja vorbim despre lucrari simfonice pentru vuvuzela.
Azi, sonata pentru vuvuzela. Compozitor: ceva-ceva-Enculado, inceputul secolului XXI.
:) :rofl:
Citeste tot...
Painful wisdom
Au fost odata doi frati destepti si un al treilea care s-a insurat.
Proverb polonez, aflat la cursul doctoral de gen
Citeste tot...
vineri, 18 iunie 2010
wtf????
Ma duc pe Youtube / Disco, sa bag un pic de atmosfera random, ca mi-e lene sa cuplez hardul cu muzica. Si-i dau sa-mi puna Mozart.
Imi pune Andantele din Concertul de pian nr 21. Linistit, de seara, usor, romantic si pansativ, numa bun pentru durerea mea de spinare (da, nu m-a lasat. Da, e nasol. Da, inca am degetele amortite. Da, am belit-o. Da, tot o sa mai joc rugby).
Buuun. Mozart. Andante. Alea alea. Dar ma uit si mai departe, sa vad ce Mozart o sa-mi mai picure in Disco in seara asta.
Buuun. Alea alea alea alea Judas Priest Van Hallen Enuff Z'nuff.
Whaaat? Judas Priest in aceeasi galeata cu Mozart? Si Van Halen? Cine pana mea e Enuff Z'nuff? De ce n-am auzit de ei? Si de ce e pus in raft cu Mozart? De ce nu e si Adi Copilu Minune, sa fie naibii hatzimuki total acolo?
Uitati-va si voi aici, sa nu zicetz ca maninc spanac. Mozart. Judas Priest. Van Hallen.
WHAT THE FCK??? Unde se duce lumea asta? Ce se alege de noi, fratzilor?
Sa curga Metallica. Ma duc sa le dau neshte lectzii de asociere muzicala la nasoii ashtia de pe YouTube,
Aaaaaargghh!!
:blink: :blink: :blink:
PS: in timp ce scriu, tocmai s-a terminat Andantele din nr. 21 si a inceput Van Halen. Sa-mi bag fericirea in ea de seara romantica, s-a dus organului de suflet. Simt atomic si traiesc cyberpunk in seara asta... :(
PS: S-a lamurit misteru. Se pare ca e o trupa de giiijjj giiiij numita Mozart. Si atunci de-aia imi baga in playlist si Van Halen si Judas Priest si alte tandretzuri de-astea. Daca vretz the real Mozart, atunci tastati in YouTube / Disco Wolfgang Amadeus Mozart, si va da numai de-alea cu picuraturi simfonice.
PPS: V-ati gindit vreodata ce inseamna Wolfgang? Si ce misteaux se pupa prin alaturare cu Amadeus? Haita de lupi iubitoare de Dumnezeu. Of of, mai tata mai carele l-ai numit pe fi-tu cel genial, multa minte ai mai avut in tartacutza ta de secol 18. :blink:
Citeste tot...
Anglia, acest mare rahat cu perje
Anglia - Algeria. Repriza a doua.
Ah, ce meci de rahat. Ah, ce m-as bucura sa se duca si Anglia acasa. Sa se duca toate natzionalele astea mari umflate de doi bani, cu jucatori platiti la nivel de PIB al unei tari mai mici si care nu arata nimic, dar nimic pe teren: Franta, Italia, Anglia, Spania, chiar si Germania. Sa raminem cu Olanda si cu Argentina si cu Brazilia, like in them good ol' days...
Dupa doua meciuri faine: Germania - Serbia si Slovenia - USA, acesta de-al treilea strica toata ziua de fotbal. Huooo! La cosu de gunoi al istoriei fotbalistice cu voi, arogantzilor...
:(
Citeste tot...
Legatura dintre nivelul de trai si fotbal
Ma uit la Anglia - Algeria. Prima repriza, spre sfirsit. Zero-zero.
Pe aripa stinga, un algerian vopsit vag in blond se chinuie intre doi galigani englezi. Amindoi, cu un cap mai mare decit el. Incet-incet, in minte mi se infiripa un gind.
Ma uit mai cu atentie si la ceilalti. Da, cam toti sint la fel: algerienii mai mici, englezii mai mari. Pina si Rooney sau Lampard, care teoretic sint pe posturi care nu necesita neaparat inaltime / masivitate, sint mai zdraveni decit fundasii algerieni.
Si in minte mi se contureaza din ce in ce mai bine ipoteza privind relatia dintre nivelul de trai si abilitatile sportive. Ma gindesc la exemplul clasic, la Olanda. Cum erau ca marime si greutate acei olandezi care s-au nascut / au avut copilaria timpurie in perioada de foamete si criza din timpul si imediat de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Si cum sint generatiile de acum, care se nasc si cresc intr-una din tarile cu cele mai ridicate niveluri de viata.
Ideea e simpla: locuitorii unui teritoriu / tari sarace se hranesc prost. Au, in consecinta, deficiente de dezvoltare. Ajung la maturitate mai maruntei, mai piperniciti, mai adaptati unui mediu de nevoie si greutate si lipsa de hrana. E simplu: pe de o parte, aportul scazut de hrana nu dezvolta organismul; pe de alta parte, cine creste prea mult are probleme cu satisfacerea zilnica a necesarului caloric si prezinta riscuri mai mari sa dea coltul. A naibii biologie, cit de simpla si eleganta este in rautatea sa de supravieturire a celui care poate, dar si de adaptare a celui care n-are ce face.
Spre deosebire de infometatii lumii, cei care o duc intr-un huzur cresc ca niste namile. Mari, sanatosi, ca niste armasari, luciosi si cu muschii zvicnind pe ei. Acestia prezinta un avantaj in tipul acesta de sporturi care implica o competitie directa: ginditi-va de exemplu la jocul umar la umar sau la cine rezista mai mult la 90 de minute de alergatura apriga.
Si uite asa nemernicii de capitalisti imbuibati si imperialisti si aroganti si tristi mai bifeaza o victorie in fata proletarilor lumii, a amaritilor, a sarantocilor si napastuitilor. Pina si la fotbal merita sa traiesti intr-o tara bogata.
Doamne, unde mi-am pus editia aia a lui Marx si tricoul cu Che Guevara? Doamne, de ce nu dai o revolutie aspra si salbatica, sa vina potopul sovietic sa mature tot pamintul sa ne egalizeze pe toti, sa putem si noi Doamne sa jucam fotbal cum trebuie?
Of Doamne, ce comunist ma simt in seara asta si ce vina grea apasa asupra umerilor mei capitalisti si imbuibati si tristi.
Of Doamne, unde am pus sticla aia cu bautura capitalista, sa-mi inec poftele comunist-subversive in lichidul puturos si tare?
PS: Florentina imi citeste peste umar. Nasol. Am pus-o... :(
PPS: Ah, ce meci de rahat. Ah, ce m-as bucura sa se duca si Anglia acasa. Sa se duca toate natzionalele astea mari umflate de doi bani, cu jucatori platiti la nivel de PIB al unei tari mai mici si care nu arata nimic, dar nimic pe teren: Franta, Italia, Anglia, Spania, chiar si Germania. Sa raminem cu Olanda si cu Argentina si cu Brazilia, like in them good ol' days...
:(
Citeste tot...
Despre vuvuzele, de maniera shtiintzifika
Cu vorbe.
-Cum îl cheamă pe capul legionarilor sudafricani?
-Vuvuzelea Codreanu
Cu imagini.
Originea vuvuzelelor
Citeste tot...
Hitler is right
Ban them bloody torture instruments. Play golf. Play rugby. Pack your TV set and give it to charity...
:(
Citeste tot...
joi, 17 iunie 2010
Cetz-i dore-sc eu tz-ie, varza Romanie?
Din perlele de bacalaureat.
Courtesy of Vera.
Of, of, mai, mai...
:( :)
* * *
Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.
In nuvela "La vulturi" de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugarite de turci, si copii ei.
Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.
Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.
Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!
Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.
Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.
In cunoscuta balada "Miorita", sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban ce socheaza prin prostia lui.
Pentru ca suntem oameni, nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale.
Capitala SUA este Casa Alba.
În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.
Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.
În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.
Lebada moare de cîte ori cînta.
Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.
În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca
victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.
Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.
Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
În multe poezii Octavian Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.
Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.
Zaharia Stancu a scris un roman descult.
A fost si sef de birou la scriitori.
Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.
Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.
Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.
Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.
Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.
Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.
La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.
Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.
Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.
Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.
Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.
Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.
Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! - citat din "Amintirile" lui Creanga.
În versurile: "Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?" poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.
Romanul "Rascoala" este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.
La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.
Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.
Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.
Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el.
Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.
Versul "de la strabunii mei pîna la tine" explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara .
Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.
Eminescu se indeparteaza pentru a lumina dorintele celei moarte.
Miron Costin vrea sa ne arate ca este bine ca din cand in cand sa mai deschizi o carte si sa o citesti pentru ca nu face rau.
Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima.
Eminescu descrie faptele care se petrec la plural care demonstreaza ca tot timpul sunt mai multi.
Este bine sa mai si citesti, decat sa tai frunza la caini degeaba.
Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui.
Miron Costin nu foloseste cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii romane.
Nepoata lui Motoc este furata de oastea leseasca si adusa ca captura.
Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.
Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
Creanga a scris povesti ca: "Cocosul babei", "Gaina lenesa", "Punguta cu bani marunti", "Lupul si capra".
Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.
El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.
Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.
Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.
Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.
Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.
Personajele principale din povestirea "O ora din august" sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.
Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.
Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu.
Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!
Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.
În "Amintiri" apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.
Ceahlaul este situat sus pe munte.
Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.
La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.
Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.
Citeste tot...
Bloody true, if you'd ask me
WSJ: Bang & Olufsen's incoming CEO, Kalle Hvidt Nielsen, believes strongly in customer feedback, focus groups and the like. What do you think?
MR. LEWIS: I think you can't go out and ask people what they need or want because they don't know. The whole trick is to come out with a product and say, "Have you thought of this?" and hear the consumer respond, "Wow! No, I hadn't." If you can do that, you're on.
David Lewis, Bang & Olufsen designer,
Wall Street Journal interview, Talking About Design
* * *
Interviu descoperit via acest articol dementzial de foarte cel mai ecsceptzional, prin care ni se atrage atentzia asupra inerentelor limitari ale cercetarii: Steve McKee, The Perils of Market Research
Auzitzi, bre clientzi bre care vretzi ca cercetarea sa suplineasca si creatzia, si distributzia, si productzia, si toate cele? Tz tz tz. Ce oameni. Ce manageri. Ce dictatori schiopi la creer.
:/
Citeste tot...
miercuri, 16 iunie 2010
M-am intors
Da, m-am intors din nou. De data asta de la Caernarfon, din Tara Galilor, de la poalele Snowdoniei, pe al carui virf, Snowdon, am si urcat (cu trenul: spectaculos si incredibil de pantofaros :) )
Ce am cautat acolo? Am fost la un turneu de rugby pt Old Boys organizat de EGOR. Am plecat joi, am jucat meciuri vineri si duminica (4 meciuri in total, 3 victorii si 1 infringere, la care meci mi-am busit un pic si coloana: un genunchi in umarul sting la un placaj). Simbata ne-am plimbat prin preajma (Bangor, Llanberis, Snowdon Mountain). Luni ne-am intors la Lutton si am vizita Londra, jumatate de zi. Marti ne-am intors acasa.
Detalii, dupa ce imi revin. Acum incerc sa prind din urma realitatea.
Nu, nu Realitatea TV. Aia de mult nu mai sint reali la cap...
:)
Citeste tot...
marți, 15 iunie 2010
luni, 14 iunie 2010
duminică, 13 iunie 2010
These good ol' stereotypes
Of the little that is known about William Webb Ellis, we can be certain of one thing: he did not invent the game of rugby football.
An unremarkable schoolboy, he lived his life in dutiful obscurity as an Anglican clergyman until his death in 1872. Four years later, however, a second life began for him when Rugby School old boy and benefactor Matthew Bloxam suddenly named Ellis as the boy who in 1823 first picked up the ball and ran with it. Bloxam offered no evidence for his claim. Nor did he provide any in 1880 when he reiterated his view.
At the height of the war that split rugby apart in 1895, the Old Rugbeian Society set up a committee to investigate the true origins of the Rugby football. Despite considerable efforts, not one person came forward to support Bloxam. The committee found not a single eyewitness, not a solitary written word, not even a syllable of hearsay evidence to support the William Webb Ellis story.
Nevertheless, the committee decided ‘in all probability’ that Ellis was the ‘innovator’ of running with the ball. In 1900 a plaque was erected at the school that proclaimed unhesitatingly that Ellis ‘with a fine disregard of the rules of football as played in his time, first took the ball in his arms and ran with it’ in 1823.
Not for the first time in the history of rugby, evidence had been outweighed by expedience.
Tony Collins, A Social History of English Rugby Union, Routledge, 2009, p. vii
Citeste tot...
sâmbătă, 12 iunie 2010
vineri, 11 iunie 2010
joi, 10 iunie 2010
Deep Focus
Despre manierele subtile in care un film difera de altul. Despre nevazutele din film, pentru ca sint prea vazute, pentru ca le luam de-a gata, taken from granted, pentru ca de cele mai multe ori nici nu ne dam seama de atotprezenta lor si de cit de mult conteaza in a face distinctia, in a crea specificul stilului.
De pe blogul lui David Bordwell despre cinema. Un articol fain, din care imi permit sa copiez copios :)
* * *
In the late 1940s and early 1950s, André Bazin, one of the great theorists and critics of cinema, argued that Orson Welles and William Wyler created a sort of revolution in filmmaking. They staged a shot’s action in several planes, some quite close to the camera, and maintained more or less sharp focus in all of them. Bazin claimed that Welles’ Citizen Kane and The Magnificent Ambersons and Wyler’s The Little Foxes and The Best Years of Our Lives constituted “a dialectical step forward in film language.”
Their “deep-focus” style, he claimed, produced a more profound realism than had been seen before because they respected the integrity of physical space and time. According to Bazin, traditional cutting breaks the world into bits, a series of close-ups and long shots. But Welles and Wyler give us the world as a seamless whole. The scene unfolds in all its actual duration and depth. Moreover, their style captured the way we see the world; given deep compositions, we must choose what to look at, foreground or background, just as we must choose in reality. Bazin wrote of Wyler:
Thanks to depth of field, at times augmented by action taking place simultaneously on several plane, the viewer is at least given the opportunity in the end to edit the scene himself, to select the aspects of it to which he will attend.
While granting differences between the directors, Bazin said much the same about Welles, whose depth of field “forces the spectator to participate in the meaning of the film by distinguishing the implicit relations” and creates “a psychological realism which brings the spectator back to the real conditions of perception” (7).
In addition, Bazin pointed out, this sort of composition was artistically efficient. The deep shot could supply both a close-up and a long-shot in the same framing—a synthesis of what traditional editing had given in separate shots. Bazin wove all these ideas into a larger theory that cinema was inherently a realistic medium, bound to photographic recording, and Welles and Wyler had discovered one path to artistic expression without violating the medium’s biases.
There are many objections to Bazin’s argument, some of which I’ve rehearsed in On the History of Film Style. My point here is that Bazin was presenting analytical points that stemmed from publicity put out by Welles, Wyler, and especially their talented cinematographer Gregg Toland.
In a 1941 article in American Cinematographer, Toland talked freely about how he sought “realism” in Citizen Kane. The audience must feel it is “looking at reality, rather than merely a movie.” Key to this was avoiding cuts by means of long takes and great depth of field, combining “what would conventionally be made as two separate shots—a close-up and an insert—into a single, non-dollying shot.” Toland defended his sometimes extreme stylistic experimentation on grounds of realism and production efficiency, criteria that carried some weight in his professional community of cinematographers and technicians.
Toland’s campaign for his style addressed the general public too. For Popular Photography he wrote an article explaining again that his “pan-focus” technique captured the conditions of real-life vision, in which everything appears in sharp focus. A still broader audience encountered a Life feature in the same year, explaining Toland’s approach with specially-made illustrations. Two samples show selective focus, one focused on the background, the other on the foreground.
An accompanying photo shows pan-focus at work, with Toland in frame center, an actor in the background, and Toland’s camera assistant in the foreground.
In sum, Toland’s publicity prepared viewers, both professional and nonprofessional, for an odd-looking movie.
Throughout the 1940s, Welles and Wyler wrote and gave more interviews, often insisting that their films invited greater participation on the part of spectators. In a crucial 1947 statement, Wyler noted:
Gregg Toland’s remarkable facility for handling background and foreground action has enabled me over a period of six pictures he has photographed to develop a better technique for staging my scenes. For example, I can have action and reaction in the same shot, without having to cut back and forth from individual cuts of the characters. This makes for smooth continuity, an almost effortless flow of the scene, for much more interesting composition in each shot, and lets the spectator look from one to the other character at his own will, do his own cutting.
Citeste tot...
miercuri, 9 iunie 2010
Cititi si plingeti
Cititi si plingeti.
Cititi si plingeti.
Cititi si bateti tot ce inseamna om prost in jurul vostru.
:(
Citeste tot...
Nemultumiti, dar prost de miloshi
Dom'le, nici asha, nici altminteri. Adica cu curu in doo luntrii, care cum va sa zica. Adica sa se modifice, primesc, dar sa nu se schimbe nimic. Sau sa se schimbe totusi ceva pe ici pe colo, in punctele esentiale, dar sa ramina toate la fel.
Adica, cum ar veni, nu ne plac deloc ciinii vagabonzi, maica, dar cum sa-i omorim? Pai nu e si ei niste suflete, maica? Uita-te la el ce cutzu frumos, minca-l-ar baba sa-l manince, hai sa-i dea mamica niste papica, sa te faci mare si sa musti nasoii astia de bagabonzi care vin la shtoarfa aia de la sapte, nu s-ar mai satura nemernica dracu de citi vini la ea...
Minca-i-ai coada, babo, sa-i maninci de Bubico, ca asha n-o sa mai scapam noi de ei in vecii vecilor, amin... :(
Sondaj pe Bucuresti. Nu ma intrebati mai mult, ca nu va spun.
:(
Citeste tot...
marți, 8 iunie 2010
Belle de Presque Partie
Mi-e dor de Belle de Jour. N-a mai dat un semn de viata de secole, ba chiar de luni bune de zile.
Unde-o fi? Ce-o mai fi facind? O fi la fel de convoluta si de baroca si de pretioasa si de complicata si de delicata si de mordant-telectuala?
Mi-e dor de Belle de Jour.
Nu, nu filmul. Faptura. E-fiintza.
:blink:
Citeste tot...
Sweaty deja vu
Damn it. Au venit caldurile. E miezul noptii si eu asud.
Hmmm. Si de-abia e inceputul lui iunie.
Voua nu va e cald, stralucitorilor, polarilor, frigorificilor?
:(
Citeste tot...
luni, 7 iunie 2010
Stai asa sa termin examenul asta si ma trezesc
În general, scriu pe acest blog cu toți cititorii în minte. Voi, tagma cea largă a hoardelor de cititori care vreți să vă adăpați de la izvoru de înțelepciune subversivă, de pricepere inutilă, de dilimandreală superficială a lu Turambar. Voi, haita mea de cîteva sute de cititori puțini, dar reduși la număr. Repet: la număr. Doar la număr...
Azi, însă, nu scriu pentru voi, o hoardelor nesătule de senzațional și de șerpișori de grafice și de Van der Graaf Generator. Azi voi puteți să vă luați mintea la subțioară (da, știu: se scrie subsuoară; la noi la Telega se zice însă subțioară și atunci imperialismu lingvistic telegean prevails), deci azi puteți să vă luați creeru din dotare și să mergeți pe alte pășuni electronice, să înjurați guvernu, să vă plîngeți că e soare și cald și frumos afară și că ne taie ăștia 25% din salariile ălorlalți, să slăviți maica Rusie care libertate ne-a adus și alte chestii de-astea poietice la care vă pricepeți de minune.
Azi, rîndurile care urmează sînt doar pentru cei puțini, pentru cei aleși.
Pentru cei care știu cine este Costi Buga.
* * *
- Tata, scoală! Hai, că întîrzie Marta la școală!
- Mmmm. Mmmmmm.... Lasă-mă un pic. Stai să termin examenul ăsta de dat și vin...
Pe urmă, mult mai pe urmă, după ce am dus-o și pe Marta la școală, și pe Andra la grădiniță, am aflat ce valuri de rîs a provocat această rugăminte mormăită prin somn.
Ce se întîmpla?
Se întîmpla că tata, distinsu Turambar, dormea și visa. Și ce visa ditamai măgaru de namilă de matahală de om aproape la 40 de ani, cu nevastă și copii, cu firmă, angajați, contracte, relații, burtă, chelie și chiar și cu blog?
Păi distinsu Turambar visa că e la examen. Soarta mea dintotdeauna: să dau examene la matematică. De cînd mă știu, numai examene la matematică am dat. În consecință, post-traumaticitatea specifică generează în cazul respectivului subiect o densitate mai mare decit valorile așteptate de vise cu tematica aferentă. Adică, mai pe românește, Turambar al nostru visează des că e la examen, unde de regulă fie se termină timpul și el n-a terminat subiectele, fie se trezește că e în chiloți, fie că habar n-are de capu lui și nu știe să rezolve problemele, mă rog, chestii de-astea fine delicate ce țin de bucătăria torturatorie a coșmarului cu tematică științifică.
Azi dimineață, în pragul dintre somn și veghe, rețeta coșmarului cu examen la matematică era dupe cum urmează: se făcea că era un examen simplu, ceva cu artimetică, la care Turambar era foarte bucuros că știe tot. Da' tot, inclusiv adunarea aia care inițial o făcuse greșit și pe urmă, în marea lui pricepere de savant de renume internațional, se prinsese cum devine chestiunea și o corectase la timp.
Problema era însă alta. Coleg de examen și de bancă și care se băga în sufletul lui Turambar, adică al meu, ca să trecem la persoana întîi singular, specifică narațiunilor personale în care se prezintă coșmaruri, era Costi Buga.
Cine nu știe cine e Costi Buga vă rog să părăsiți pagina, încăperea electronică. N-aveți ce căuta în această zonă de confesiuni dureroase.
Restul, o voi apropiați ai mei, o tu tată, o tu maică-mea, o voi veri și neamuri și rude și iubiți telegeni, continuați lectura.
Sînteți gata?
Buuun...
Deci Costi al meu stătea în dreapta mea și se uita pe pagină și evident că se inspira după mine, copia rezultatele cu sîrguință. Aha! Rezultatul e 10. Următorul...
Eu, prietenos și fraer cum am fost o viață întreagă și cum încă mai sînt – dar mă tratez de această afecțiune – îl așteptam răbdător să copieze rezultatul, să fiu sigur că a scris cum trebuie, cu acel amestec de prietenie și exasperare stînjenită de care presupun că ați avut și voi parte la viața voastră de adulți peste 18 ani cu ceva-ceva experiență interpersonală la activ.
Și uite așa eu rezolvam exercițiile (repet: artimetică curată, de-aia crîncen de simplă), Costi al meu scria rezultatul, maică-sa, tanti Sanda, trecea printre bănci să ne verifice, se uita peste umărul nostru, dădea îngăduitor din cap. Și uite așa se petrecea lucrarea de control, deși Costi n-a fost în aceeași clasă cu mine, ci cu un an mai mare, doar că toată copilăria ne-am jucat împreună, de la grădiniță pînă printr-a cincea a șasea cînd eu pe urmă încet-încet, mai ales că stăteam mai mult pe la bunică-mea, m-am împrietenit mai mult cu Laurențiu a lu' Dima cu care făceam excursii cu bicicleta și cu care jucam fotbal.
Buuun. Și visul se termină apoteotic: spre sfîrșitul lucrării, chiar înainte să termin partea întîi (mai era încă unul de dat) și chiar înainte să mă trezească Flo din somn la lumea cea reală și crudă și rea în care trebuie să duc dimineața copiii la școală, taman cînd eram eu mai mîndru și mai păunaș, cu mintea mea de copil de aproape 40 de ani, că am făcut cel mai foarte perfect, dintr-o dată mi se luminează creeru: mă, de-aia l-a pus maică-sa pe Costi în bancă cu mine, să facă și el cel mai foarte perfect.
Și dintr-o dată în jurul meu s-a făcut în jur întristare.
Și pe urmă m-am trezit și am dus fetele la școală.
* * *
Costi, dacă citești cumva aceste rînduri, să mă ierți. N-am vrut să fac mișto de tine, ci să îmi aduc aminte de copilăria care a fost și nu va mai fi. Să moară pisica personală electrocutată cu sîrmele alea de doi doozeci cu care ne jucam noi în copilărie dacă m-am putut abține. Prea a fost mișto visu și prea nu te-am visat niciodată și prea s-a dus dracu' copilăria noastră și prea n-o să mai vină niciodată înapoi, decît cînd vom muri și vom merge în rai unde nici întristare și nici suspin nu va fi, ci numai pășuni și îngeri și cîntat la harfă și toate persoanele pe care le iubim și care nu mai sînt și pe care cu siguranță o să le întîlnim din nou acolo.
În numele Tatălui și-al Fiului și a Sfiintei Amăgiri, amin...
:/
Citeste tot...
Capitalistii e niste ticalosi
Hai, ca mi-e lene sa mai gindesc din nou inca o data a dooa oara cu aceeasi intensitate de atribute vituperante.
Ma rezum, deci, in a copia prin Copy Paste ce-i scriam mai acum fics 35 de secunde distinsului anonim necunoscut care infiera si el cu apriga minie proletara la adresa nemernicilor de capitalisti.
Considerati-o ca pe o declaratie programatica. Mama noastra de oameni fraeri, carele cincizeci de ani am visat la blugi si la mertzane si la neckermann si la autostrazi si cirnatzi si televizor mai mult de doo ore pe zi, iar acum, cind incepem sa le avem, ne cam prea pute si nimic nu ne place si vrem inapoi la dulcea tiranie orientala... :(
* * *
Da, stiu, am mai auzit argumentul asta, in general in fix aceeasi combinatie: ce nemernici sint, sint tata coruptilor, si ce fraeri esteti ca vreti sa va dati dupa ei. Implicit, se intelege ca am facut o maaare, dar mare prostie atunci cind ne-am rupt de la tzitza si de la capatul erecto-preputzial al maicii Rusii, marele popor rus care dupa cum stim cu totii libertate ne-a adus. Era muuult mai bine daca ramineam cu modelul social al rusilor. Era ceva sublim, ideal, ideatic, plin de poezia sferelor sublime, ah Tarkovski ah Dostoievski ah Tolstoi si Nureev si ce oameni de stiinta au.
Mda. Itzi intzeleg supararea. Nemtzii sint niste nemernici. In plus, au si pierdut al doilea razboi mondial. Cit despre francezi, ce sa zicem: niste loaze. Iar englezii sint absolut insuportabili, aroganti si ticalosi. Americanii? Ciiih. O pacoste: niste criminali capitalisti evrei care vor sa cucereasca lumea cu Wall Street-ul si cu portavioanele si cu McDonalds-ul si cu Hollywoodul lor de rahat - ai vazut ce filme proaste fac, mai ales in comparatzie cu Tarkovski?
Deci ramine cum am stabilit: tot pe vremuri era mai bine.
* * *
Deci voi, distinsi trairisti cu fierea in git, voo ce nu va convine? Care este marele motiv de zaticnire emotzionala, de shucar existentzial ca nu e cum v-atz dorit? De ce visatzi voi la Fat-Frumosul anilor 60 cind, dupa cum bine stim cu totii, eram cei mai foarte foarte, daduse chiar si drumu la politici din puscarii, aveam mandatari, era Pepsi pe toate drumurile si friptura uite atit era, cit palma, si costa doar opt lei si restu bani? Ca erati tineri? Ca vi-l eliberasera pe bunicu din lagar si ca vorbise la balcon sa-i aparam pe cehi?
De ce va pare voo rau ca sintem capitalisti naprasnici, o voi distinse cozi de topor? Hai sa va auz argumentele pline de venin bine intentionat. Deschid comentariile pentru valurile voastre de scirba superioara. Astept citatele voastre din Tarkovski sa-mi ecsplicatzi o voi mie de ce trebuie sa renuntam la aceasta orinduire cruda si nedreapta si de ce trebuie sa o luam de la capat sa facem o revolutzie ca la pashopt, o tiranie ca-n Rusia.
Hai, dati din voi tot ce poate fi mai bun.
Adica mai rau... :(
:blink: :/
Citeste tot...
duminică, 6 iunie 2010
Pentru cei care nu stiti ce pierdetzi
Pentru cei care stiti ce este Gentle Giant, un pic de atentie: click and listen.
Pentru cei care NU STITI ce este Gentle Giant, un pic mai multa atentie. Foarte multa atentie. Cea mai multa atentie de care putetz fi in stare intr-o dimineatza de prinz de duminica de sfirsit de weekend de saptamina.
Deci se ia mouse-ul si se face click. Pe urma, cu atentie, se ciuleste urechea si se admira virtejul de intorlocare.
Pe urma se mai asculta o data. Pe urma se citeste pe net despre viata si tribulatiile si soarta lor. Pe urma, prin mijloace specifice ce nu pot fi detaliate pe acest blog de oameni cinstitzi si corecti si law-abiding si persoane mai presus de orice indoiala, se imbogatzeste corola de minuni auralo-digitala a lumii voastre proprii si personale. Click. Click click. Click.
Deci doamnelor si domnilor, cum o dai, cum ocolesti, tot la Gentle Giant nimeresti.
Asculta si da mai departe.
Gentle Giant - Free Hand
Gentle Giant - On Reflection
Citeste tot...
sâmbătă, 5 iunie 2010
Romania: Durata medie a vietii - vs world
Plecind de la postul cu evolutia sperantei de viata in Romania pe care vi l-am prezentat zilele trecute, Impricinatul de dottore Corn ne ruga sa facem o comparatie cu aia adevaratzii, cu aia la care ne raportam noi cu naduf de fiecare data: aia la care apa calda e apa calda, governance e governance, calitatea vietii e calitatea vietii, politica politica, televiziunea televiziune si piinea de secara piine adevarata de secara, nu porcarie de-aia cu coloranti de bagi deshtu in ea de zici ca-i puf de papadie.
Deci, sa curga graficele. Va invit la meciul "Romania vs restu lumii". Care moare mai tirziu, care crapa mai naspa. Pe baza hintului de clue (na, sa vorbesc si eu in straineza) dat de Cersetorul de statistici, m-am dus la Gapminder, am descarcat baza de date cu evolutiile sperantelor de viata la nastere si am facut ce stiu mai bine: grafice.
Concluzia, pentru cei dornici de comunism: atzi belit-o in argumente.
O ducem mai bine de cind nu mai sintem comunisti. Moreover, Rusia, marea maica Rusia atotcotropitoarea, o duce din ce in ce mai prost. Saracan de Putin si vai de mama lor, doar Koreea comunista o mai duce la fel de jalnic precum ei in zilele astea. Deci daca va mai spune prietenul nostru Constantin Gheorghe ca trebuie sa-l lasam dracu' de capitalism, ca e evil si monstruos si ca trebuie sa ne inchinam la modelul social al rusilor, care libertate ne-au adus, nu-l credeti. Va face din vorbe. La rusi e nashpa. Look west, young people. Lasati-i pe rusi cu Dostoievski si cu bomba atomica si cu balalaicele lor, ca noi avem treburi in alta parte.
In rest, ramine cum am stabilit. Dupa cum va spuneam si alte dati: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nici semizei, dar nici la coada vacii. Nici raiul pe pamint, Finlanda si Elvetia, dar nici la cel mai foarte naspa. Pe undeva pe-acolo, niste loaze de semi-civilizati. Un soi de Jamaica. Adica un soi de hahalere. Pina si la moarte sintem un soi de hahalere, nu-i asa?
Alta concluzie: anii cei mai naspa au fost anii 80 si 90. Mai ales anii 90. Atunci ne-a mers prost intr-adevar. Acesti douazeci de ani ne-au mutat din liga unor tari precum Argentia sau Mexic intr-o divizie inferioara, la Filipine si la Jamaica.
Alta concluzie: uitati-va la Japonia. Uitati-va cum i-a futut cel de-al doilea razboi mondial si cum si-au revenit.
Alta concluzie: uitati-va la revolutia culturala din anii 70 din China, ce i-a busit la calitatea vietii. Ca sa nu mai vorbesc de fabulosii ani 60, care au fost mai darimatori decit al doilea razboi mondial pentru ei. De asemenea uitati-va la inceputul anilor 30 in Rusia. Parca a dat bomba atomica, atunci cind au avut foametea si cind a inceput Stalin sa-i omoare pe capete.
Dar cea mai importanta concluzie este urmatoarea: sintem cum erau occidentalii la sfirsit de ani 70. Aceeasi speranta de viata. Aceleasi marote. Aceeasi calitate a vietii. Aceleasi zaticneli social-economice si politice. Deci o distanta de aprox. 30 de ani.
E bine. Recuperam. La inceputul secolului era de aprox. 50 de ani. Ca si in 1990, de altfel. Noi de-abia in 1990 am inceput sa facem ce faceau ei in anii 50, imediat dupa al doilea razboi mondial.
Deci e bine. Cine vrea sa plece, sa plece. Cine vrea sa fie nostalgic dupa mama Rusia, sa-l bata Doamne-Doamne care nu exista.
Restul, lasati gargara si la treaba. Avem de recuperat 30 de ani.
:(
Romania vs tarile occidentale.
Cum ar trebui sa fim si nu sintem
Romania vs tarile ex-comuniste
Cum sint ceilalti frati de-un singe ex-marxist
Romania vs tarile lumii a doua
Realitatea. Ne convine, nu ne convine, aici sintem
Citeste tot...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
