Pe măsură ce totul în jurul nostru se eliberează de detalii, pe măsură ce pereţii caselor se golesc de obiecte pentru a face loc luminii, pe măsură ce designul tuturor lucrurilor de care depinde viaţa noastră în civilizaţie începe să simplifice pentru a regăsi funcţiile primordiale, e tot mai uşor să începi să înţelegi ce-ţi trebuie, de fapt. Am cunoscut un om de afaceri care tocmai descoperise că nu mai are nevoie de birou, pentru că poate lucra de oriunde.
Asta se întâmplă din ce în ce mai des în lume, pe măsură ce distanţele se micşorează iar lumile interferează. Şi revenind la acea maşină ca o povestioară zen, am văzut cât de bine să ai de ales numai între lucrurile de care chiar ai nevoie. Testul care îţi dă răspunsul corect atunci când trebuie să spui nu sau da este ezitarea.
De cele mai multe ori, dacă te gândeşti prea mult în faţa cutiilor de cereale sau cu ochii în lista de opţiuni minore pentru o maşină, răspunsul e că pierzi timpul. Singurele lucruri pe care ar fi logic să le preţuim sunt cele care ne fac liberi, frumoşi şi fericiţi. Iar acelea sunt de obicei foarte puţine şi destul de des invizibile. În rest, e vorba doar despre oameni.
Restul, la stralucitorul de Exarhu, wise beyond his years.
Tiktok interzis în Albania, la noi nimic
Acum 2 ore
4 comentarii:
Cercul perfect
Cum il exprimi "verbal"?
Poti?
:)
Din pacate uneori eziti pentru ca nu-ti permiti ceea ce ti-ar placea de fapt.
@ Belle de Jour: Cercul perfect? Cum il exprimi? Simplu: faci cu degetul prin aer.
@ Zaffcat: Asta este ezitare de gradul II. Stralucitorul de Exarhu vorbea de ezitarea de grad I, de ezitarea de imbuibare... :)
:)
ce e numarul? ce e zero si ce e infintul? (Bach, Godel, Escher - ca o stii desi te calca pe sistem).
zi ff buna.
Trimiteți un comentariu