I do feel people in the west have an advantage: having so much material prosperity, they have already experienced everything our society tells us will bring happiness. They can see, if they have any sense, that at most it gives only short-term pleasure, that genuine happiness must lie elsewhere. Most people in the world haven't had those things, and still imagine that possessions will deliver the satisfaction their promoters assure us they do. But desire is like salty water. The more you drink, the thirstier you become.
Tenzin Palmo, Interviewed in The Guardian
Auzi, bre? Ca apa sarata, mama ei de dorintza...
ABCul politic, cu Ernu și Rogozanu
Acum 10 ore
7 comentarii:
da bre, dar mai tre saai fie si unu care sa-ti destupe mintea, ca se poate si altfel decit mici si bere, margeluti si minciunele :)
ca altfel ai muuuulte de... transcens...
si margelele alea sclipesc al naibii de misto :-D
Si culmea, tot oamenii din Vestul civilizat si prosper invidiaza un pic viata lipsita de stress, poluare, galagie si complicatii a fermierilor saraci din nu stiu ce colt de lume, care muncesc pamantul cu mainile si sunt fericiti, yada-yada.
Prosperitatea nu exista decat in sens relativ. Si la fel si fericirea asta, depinde doar de unde o cauta fiecare...
Există mai multe moduri de a-ţi trăi viaţa. Unul dintre moduri este să... refuzi să o trăieşti. Eventual cu gândul că mai bine nici nu te năşteai.
Ştiu, sunt prea tânăr să pricep... dar eu nu pot să văd nimic spiritual în izolare totală şi "meditaţie". Nu mai mult decât "fuck life, let me bear it peacefully until the end"!
Nu mai ştiu care britanic mai puţin celebru a spus următoarea chestie: Eşti în favoarea religiei şi spiritualităţii pînă cînd vizitezi o ţară profund religioasă precum India. Pe urmă ajungi să fii un susţinător fervent al ingineriei, apei curente, canalizării şi îngrijirii medicale.
meuh.. Eu am fost in India, Tesatorule, si tot m-as mai duce. Asa cum e ea, fara inginerie, apa curenta si canalizare [imagine standard, fireste, asa cum erau la noi la inceputul anilor 90 aurolacii, cum vedeai un film din Romania cum aparea un aurolac. Asa e si acolo, nu se poate imagine cu India fara sa arate saracia.]
Ba chiar pot spune c-am reusit sa-ntorc din drum un Indian, care-si lua cimpii si muntii si deserturile si padurile tropicale si ar fi aplicat pentru un buletin de Europa. L-am intors cu fatsa la tara lui de vreo 8 ani, si inca-mi mai multumeste, ca abia povestita de mine a vazut-o mai bine.
Altarul din caminul de nefamilisti - Povestea lui Stefanita Lechea
de Lucian Vasilescu
Aveam vreo şase ani când un prieten de joacă întors de la şcoală (era în clasa a cincea) mi-a dat voie să-i răsfoiesc manualele pe care le primise chiar în ziua aceea. Dintre toate acele cărţi, una m-a pus pe gânduri: manualul de istorie. Erau acolo poze ale unor bărbaţi de seamă, eroi încruntaţi ai neamului. "Şi ceilalţi?" - am întrebat. "Care ceilalţi?" - s-a nedumerit prietenul meu. "Ceilalţi oameni" - am spus. "Ăştia-s toţi, mă, vezi ce prost eşti?!" - a venit răspunsul. De atunci au trecut cîteva zeci de ani, dar am rămas la fel de prost - mă întreb încă şi astăzi: "Şi ceilalţi? Unde sunt ceilalţi oameni pe care nu i-au încăput nici manualele de istorie, nici dicţionarele?"
Porneam, pe o ploaie rece şi deasă, spre culmea Roşchila. La 8 kilometri de cel mai apropiat sat, în munţii Vrancei, la 1.011 metri peste nivelul mării, acolo şi-a dorit să trăiască, în pace şi cumpătare, Ştefăniţă Lechea. Acolo îşi clădise singur casă, acolo agonisise o bibliotecă de 40.000 de volume, acolo îşi urcase, ajutându-se de sănii la care trăgeau boi, două piane cu coadă. Acolo, învăţătorul pensionar Ştefăniţă Lechea a citit, a scris, a cântat la pian şi la vioară şi a supărat pe toată lumea. Acolo, Ştefăniţă Lechea a umblat desculţ, a mîncat urzici fierte şi a pus ban peste ban ca să-şi cumpere de la oraş cărţi, piane, viori şi tot ce-i mai făcea trebuinţă în gospodăria sufletului său. N-a fost lăsat să trăiască aşa cum şi-a dorit; i-au distrus casa, i-au ucis pianele şi viorile, i-au necinstit cărţile. Agoniseala de o viaţă a unui om a fost făcută una cu pămîntul. Iar omul acela, rămas doar cu hainele de pe dânsul, a găsit înlăuntru-i puterea de a o lua de la capăt: Ştefăniţă Lechea era, la 72 de ani, student în anul doi la Teologie, la Bucureşti. Avea planuri de viitor: să ... [...]
http://cultural.srr.ro/emisiuni/vorba-de-cultura/lucian_vasilescu.htm
Txs for the tip, mate.
Amara poveste... :/
Trimiteți un comentariu