miercuri, 8 martie 2017

România, Consiliu Monetar mascat

În imagine, evoluția cursului valutar oficial din 1998 încoace, deci de acum 20 de ani. Sursa, cea mai oficială cu putință: BNR.

Pe principiul “un grafic face cît o mie de cuvinte”, avem în fața ochilor politica valutară a BNR în toată gloria ei.

Fig. 1. Evoluția cursurilor valutare leu/euro și leu/dolar, 1998 - 2017


Din vara lui 1998 pînă în 2002, preț de 4 ani, moneda străină de referință a României a fost dolarul. Linia neagră este nenatural de netedă, fără nici un pic de variații.

Vedem clar politica de devaluare controlată, incrementală, a leului față de principala monedă globală, dolarul. O creștere bine definită a dolarului față de leu, fără nici un fel de variații bruște, dreaptă ca ața dentară.

Deci o scădere a puterii de cumpărare a leului. Deci un ajutor dat exporturilor României, pe de o parte, dar și o piedică pusă consumului intern, bazat preponderent pe importuri.

Urmează un platou de doi ani, din 2002 pînă în 2004, cu dolarul în jur de 3,35 lei (33,5 lei vechi, la vremea aceea). Un respiro de echilibru.

Urmează perioada de aur a economiei românești, în sfîrșit sincronizată cu iureșul creșterii globale de dinainte de criză. Din 2004 pînă la sfîrșitul lui 2008, Isărescu profită de creșterea economică a României pentru a cataliza convergența structurală a țării față de restul UE prin întărirea monezii locale.

România tocmai intrase în NATO și dădea să intre în UE, cerurile lumii erau clare, era cazul să se treacă de la încurajarea exporturilor la reducerea decalajelor de dezvoltare, inclusiv prin întărirea monezii local.e

Evoluția din această perioadă nu mai este atît de lină, dar – retrospectiv privind – e la fel de clară. Leul se întărește față de dolar de la 33,5 la sub 25.

Și pe urmă vine criza. Criza din 2008, la noi ajunsă prin 2009 și declarativ de-abia prin 2010, că avea Băsescu niște alegeri de cîștigat și nu vroia să-și antagonizeze fraierii înainte să-l tragă la rotisor pe Geoană: “un fleac: i-am ciuruit”.

Criza aduce două lucruri în evoluția cursului valutar. În primul rînd, o schimbare de politică valutară înspre deprecierea monezii locale – lucru firesc și inevitabil, tot înspre încurajarea exporturilor.

Dar și mai important, din vara lui 2009, după o ajustare bruscă de 6 luni, din august 2008 pînă în februarie 2009, este că se schimbă stăpînul. România trece de sub influența dolarului sub influența euro.

Dacă vă uitați la evoluția cursului euro față de leu, vedeți cum dintr-o dată linia roșie devine din ce în ce mai dreaptă și mai netedă, cum era dolarul la începutul anilor 2000. Clar politică de control a cursului valutar.

Inițial controlul este în jurul valorii de 4,2 lei pentru un euro (42000 lei vechi, cum este standardizat graficul). Din 2012 încoace, deci de deja 5 ani de zile, linia este cît se poate de bine definită și fără variații mari, în jurul lui 4,5 lei / euro.

Variațiile în jurul acestor valori controlate sînt minuscule și bine desenate. Brusc urcă sau coboară pe un micropalier ușor diferit, unde stă acolo una – două luni. Probabil lupte interne duse de BNR cu speculanții de curs valutar din băncile private. Dar, în afară de aceste microvariații foarte bine definite, linia este simplă: 4,5 lei per euro du colo colo, timp de cinci ani de zile.

Adică, de fapt, consiliu monetar mascat. Da, știu, consiliul monetar mai implică și păstrarea unor rezerve de valută comparabile cu masa monetară vehiculată. Dar părerea mea este că, de fapt, avem de-a face în România cu un consiliu monetar mascat, care definește și dă predictibilitate celorlalte politici publice ale țării (fiscale, monetare, economice, sociale).

Concluzia este simplă. România, dragii mei pufoși, deja a trecut la euro, fără să știm. De vreo 7-8 ani, de cînd a trecut criza, BNR a bătut clar în cuie cursul valutar euro / leu și nu l-a mai lăsat să joace cum vrea el, ci cum consideră înțelepții de acolo. La început 4,3 lei / euro. Pe urmă o mică ajustare la 4,5 lei / euro. Restul sînt părerologii amuzante, dar totalmente aiurea.

Două scurte comentarii, la încheiere: despre dolar și despre jurnaliști.

În primul rînd, despre dolar. Fluctuația dolarului, care pare sălbatică și necontrolată, se datorează calculării cursului leu / dolar prin proxy-ul global euro / dolar.

Ai euro fix față de leu, la 4,5? Păi atunci cursul dolar / leu fluctuează în funcție de cum fluctuează cursul euro / dolar. Exact în oglindă față de începutul anilor 2000, cînd leul era priponit (“tethered”) de dolar, iar variația euro / leu trecea prin variația internațională dolar / euro.

Se numește transitivitate și compunere de funcții și se cheamă matematică și știu că o urîți, dar să nu vă amăgiți: matematica de fapt conduce lumea.

Iar în privința jurnaliștilor, ori de cîte ori veți mai citi cîte o știre de-aia economică sălbatică și senzațională “cursul euro / leu s-a prăbușit cu...”, știre de regulă legată de cine știe ce minor scandal politic intern, să vă aduceți aminte de graficul ăsta și de articolul ăsta.

Și să țineți minte că jurnaliștii sînt varză la cap, niște biete mașini mediocre de produs rating și Breaking News-uri și titluri senzaționale, “Click aici!”, pentru a vă fura vouă ochii și atenția.

Stați liniștiți: cursul euro / leu n-a fost niciodată mai stabil și mai predictibil. De aproape 10 ani încoace, cursul euro / leu e linie clară, constantă, bine definită. Restul e foame după rating.

.