luni, 16 noiembrie 2015

A portent of things to come

Această propunere de guvern reușește performanța să încerce să mulțumească pe toată lumea și, de fapt, să nemulțumească pe toată lumea. Asta pentru că este un compromis între diferitele tabere care exercită voce și / sau influență socială zilele astea.

Strada care l-a dat jos pe Ponta își are miniștrii ei. Deja au început contestările la adresa acestora. Voci ale străzii deja au început să-și arate nemulțumirea. Vroiau lustrație pînă la capăt. Nu acceptă compromisul. Libertad o muerte! Drept pentru care sînt supărați.

PSD își are și el ministrul său – chiar vice-prim-ministru. Deja au început contestările la adresa acestuia. Unii sînt supărați. Atît cei anti-PSD: cum de permitem prezența PSD-ului în acest guvern? Pentru asta am luptat noi? Pentru asta au murit oameni? Dar și cei pro-PSD: de-aia l-ați dat jos pe Ponta? Să rămînem la guvernare, alături de dușmanii noștri politici? Drept pentru care sînt supărați.

Pînă și Băsescu are opinii pro-Ponta în privința asta, ceea ce e semn de apocalipsă iminentă. S-a întors lumea cu fundul în sus, vine sfîrșitul lumii maică. Vorbește Băsescu de bine despre Ponta.

Stai așa, că n-am terminat. Și forțele de dreapta își au și ele miniștrii săi. Unii din ei cu filiații pînă hăhăt, jos la Decebal și Burebista și Ghilgameș, pînă la Coposu și la anii 90. Deja au început contestările la adresa acestora. S-au și închis site-uri pentru a se pune surdină acestor contestații. Degeaba. Unii sînt supărați.

Stai așa, că n-am terminat. Pe repede înainte: toți au miniștrii lor în acest guvern de compromis. Iohannis își are și el miniștrii lui. BNR își are și el miniștrii lui. FMI-ul și Banca Mondială își au și ele miniștrii săi. Uniunea Europeană își are miniștrii săi – chiar prim-ministrul. Statele Unite și Soros își au și ei miniștrii lor. Companiile de afaceri multinaționale își au și ele miniștrii lor. Monica Macovei își are și ea ministresa ei. Serviciile își au și ele miniștrii lor – cel puțin așa spun unele voci răutăcioase care ele sînt răutăcioase, onorată instanță, să mă iertați că citesc asemenea site-uri decadente și destabilizatoare și evident falșe și neadevărate.

Deci sîntem ca pe vremea reclamei la Pro Sport, cum spunea pe vremuri Tolontan, cînd încă nu făcea politică: dacă te înjură și steliștii, și dinamoviștii, de-abia atunci e semn că ești nepărtinitor.

La fel și cu această propunere de Guvern. Nimeni nu e mulțumit, pentru că avem de-a face cu un compromis. Compromisul, această bestie imorală, amorală, și totuși profund morală a politicii. Nimeni n-are parte de dorința sa cea mai arzătoare: un guvern al meu, numai al meu. Toți vor guvernul MEU: și Iohannis, și strada, și PSD-ul, și BNR-ul, și FMI-ul, și Comisia Europeană, și serviciile, și PSD-ul, și martorii lui Coposu, și SUA, și Soros, și Macovei, și masonii, și șerpilienii, toți.

Toți cu excepția PNL-ului, care săracul nu înțeleg prea bine unde intră în ecuația asta. Dar nu e prima dată cînd mi se întîmplă să nu înțeleg lucruri în politica românească. Alinuța și Bleguța au cam intromisionat guvernuța... Să mă iertați, onorată instanță, n-am găsit altă rimă.

Toți vor guvernul lor, și nimeni nu-l are în totalitate. Avem un guvern ca un soi de oglindă a raporturilor de forțe din societatea românească actuală. Un lucru cu care românii nu prea sînt învățați, chiar dacă au mai avut parte de asta.

Cert este că, dincolo de lipsa noastră de apetență pentru compromis și pentru acea himeră pe care toată lumea o invocă, dar nimeni de fapt nu o vrea – concordia, înțelegerea, să fie bine să nu fie rău, guvernul de uniune națională – ce se întîmplă zilele astea pe mapamondul nostru balcanic de Dîmbovița e de fapt semnul unei stări mult mai serioase și mai amenințătoare decît ne place nouă să acceptăm.

E vorba de iminența războiului.

A ieșit Dragnea și a spus-o de manieră explicită zilele astea. Dar el nu e singurul. Sînt și alte voci care vorbesc despre asta. Dar mai ales, dincolo de voci, sînt multe fapte. Tot ce se întîmplă în jurul nostru dă mărturie că e foarte posibil să fim în marginea unei perioade de conflict mondial.

Să dea Dumnezeu să nu fie așa. Să dea Dumnezeu să se oprească nebunia la timp. Dar norii la orizont sînt destul de negri. Miroase în aer a praf de pușcă și a anii 30. Spre mijlocul ori sfîrșitul anilor 30, ca să fiu mai exact.

Drept pentru care e foarte posibil să avem un guvern care să nu mulțumească în totalitate pe nimeni, să alimenteze în continuare apetența noastră pentru cîrcoteală și nemulțumire cronică. Dar care de fapt să fie un semn al vremurilor care stau să vină.

A portent of things to come, cum ar fi spus Gandalf, privind la pîcla neagră ce se ridică dinspre Mordor, înecînd zorii zilei în teamă și întuneric.



.