luni, 26 decembrie 2016

Între rădăcinile grîului și rădăcinile porcului

Într-un veac sînt vreo cinci generații, dacă este să nu ne chinuim prea mult cu socoteala. Cam la douăzeci de ani odată, puii de om devin părinți și fac alți pui de om.

Într-un mileniu sînt 10 secole. Cincizeci de generații. În șapte milenii sînt 350 de generații. Hai, poate 400, căci de fapt mai toată viața ei, cu excepția acestor secole recente și moderne, specia noastră a fost nubilă și a început să facă copii cam de pe la 15 ani, deci cam șase generații pe secol.

Patru sute de generații. Doar patru sute de generații. Pentru biologie, asta e un fleac. O zdrumicătură mică de amestecare și schimbare genetică. Un sughiț geologic. Un sughiț biologic. Un sughiț genetic.

Doar patru sute de iterații și de zvîrcoliri aleatorii, modelate sub presiunea de lut a nevoii, a valurilor vînturilor, a mediului înconjurător, cum spun anchilozații prin manuale, a Mamei Natură care ea o fi mamă, că e mama noastră, a tuturor, dar e mamă aspră, rea, cîinească, nemernică și necruțătoare. Cu o mînă ne dă, cu o mînă ne omoară. Cine nu joacă jocul, moare. Cine nu joacă jocul, nu face pui. Cine nu joacă jocul, pa.

Patru sute de generații. Un fleac. Asta îmi trecea prin minte uitîndu-mă în dimineața asta la cartea Marijei Gimbutas, The Goddeses And Gods Of Old Europe, carte care tronează la loc de cinste în biblioteca noastră, unde cărțile sînt așezate după coperți, ca un bun pseudo-intelectual ce sînt. Copertă violetă. Poze înăuntru. Multe poze. Poze de zeițe și de zei.

Vinča. Cucuteni. Starčevo. Hamagia. Karanovo. Criș. Tiszapolgar. Dikilitash. Butmir. Serra d’Alto. Danilo. Petrești. Nistru-Bug. Vădastra. Boian. Gumelnița.

Vechea Europă. Zeii de atunci. Oamenii de atunci. Suferințele și nevoile și patimile și iluziile de atunci. Bob de grîu și bob de porc. Bobul grîului, esență de viață. Bobul porcului, esență de furie. Adică tot de viață. Rît de porc și rît de grîu. Rîtul vegetal al grîului, scurmînd cu rădăcinile sale pămîntul rece și indiferent. Rîtul animal și animalic al porcului, căutînd gloria ghindei și victoria împuierii.

Rit de porc și rit de grîu. Ritul grîului, moartea din viață și viața din moarte. Coliva și spicul. Ce intră în pămînt din pămînt va izbîndi, cu viața pre moarte călcînd. Cununa și fecunda.

Ritul porcului. Străpungerea și spaima. Grăsimea și colțul. Monstrul și zeul. Zeul sub chip de zeu. Părintele totemic. Fratele sacru. Părul zburlit și fecunda.

Rituri. Mistere. Monștri. Frici. Năzuințe. Zei. Zei vegetali. Zei animali. Zei de-o seamă cu omul.

Și, peste toate, o cifră mică, neînsemnată. Doar patru sute de generații.

Faptul că de oamenii de atunci ne despart doar patru sute de generații, patru sute de grămezi de oase și de cranii care la vremea lor au fost pui ca pe urmă să fie părinți, asta mi se pare cel mai mare miracol la care merită să cugetăm, în aceste zile de Crăciun care cuprinde în el, ca o mare taină generoasă, grîul și porcul, Iisus și Vechea Europă. Strămoșii noștri și strămoșii lor. Ideile lor și ideile noastre. Viețile noastre și morțile noastre.

În patru sute de pași, în patru sute de iterații de carne și de viață și de pui și de suferință și de dorință și de năzuință, am făcut saltul de la bob de grîu și bob de porc la wireless și la bomba atomică și la Pokemon și la fizica cuantică și la metropole de zeci de milioane de suflete și la și la și la. Și la.

Și la. Și la. Și la.

Ăsta este misterul la care mă gîndesc în fiecare zi. Dar mai ales azi. Ăsta e misterul care-mi dă fiori, de fiecare dată cînd îmi beau cafeaua, cînd îmi beau laptele, cînd îmi beau vinul, cînd îmi beau sudoarea. Doar patru sute de generații. Doar patru sute de rînduri de strămoși. Doar 10 mii de ani.

Ridic acum cana asta de cafea pe care o beau la fel cum îmi beau vinul și laptele și sudoarea, să fie de sufletul strămoșilor noștri, ăia mulți și neștiuți și morți, ăia care au fost pui ca să fie părinți ca să facă pui. Ca să fim noi aici acum.

Dumnezeu să-i odihnească, acolo jos, între rădăcinile grîului și rădăcinile porcului.



.