sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Moartea, singurul combatant ezoteric în viață

Mă bucur să văz că mai sînt și alții, destui, cei care gîndesc ca mine la adresa amărîtului de Lorin Fortuna, combatantul ezoteric care ieri a murit, Dumnezeu să-l odihnească.

Atîta timp cît era viu, ne hăhăiam de ne treceau sughițurile la adresa intensităților sale ezoteric-abracadabrante despre șerpilieni, gorilieni și alte manifestări esoterice complete și corect definite.

Era clar că omul e dus cu capul. Iară noi, în nemernicia noastră de copii moderni, raționali, superiori și necruțători, învîrteam junghiul rîsului în rana minții sale duse cu pluta cum învîrt copiii scorpionul pe băț atunci cînd îi dau foc și se uită la el cum suferă.

Dar cînd omul a murit, iaca simțim cum ne stă rîsul și hăhăiala în gît. Nu mai putem. Nu ne mai vine, măcar unora dintre noi – destul de mulți, din fericire pentru lumea asta.

Ne gîndim la el ca la un amărît de om, cu bunele și relele sale, cu grijile și neputințele și cu belelele și suferințele și speranțele și dorințele și năzuințele sale, cu visele și împlinirile și eșecurile sale.

Un boț de viață, pînă mai deunăzi. De ieri, un boț de humă, de cenușă, de țărînă, de pămînt. “Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mînca pâinea, pînă cînd te vei întoarce în pămînt, pentru că din el ai fost luat; căci ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce.

Țărînă sîntem, și în țărînă ne vom întoarce. Cu toții, indiferent ce credem, ce sperăm, ce iubim, ce urîm. Restul e amăgire. Gargară. Bicisnicie.

Și uite așa simțim cum ne înțelepțim. Moartea, acest mare egalizator. Moartea, singurul lucru cu adevărat important din viață. Moartea, acest învățător într-ale înțelepciunii și umilinței și modestiei și bunului simț.

Acum, că a murit, i-am citit biografia. A făcut Electronica – pricepere complicată. Avea doctorat de-ăla pe bune, în științe exacte, cu toată rigoarea vremurilor acelea, a anilor ‘80. A fost cadru universitar. A fost unul din cei care pe bune și-a riscat viața pentru libertate în Timișoara, atunci în ’89. A fost un om frumos.

Și pe urmă l-a luat de cap. Și pe urmă am uitat ce a fost și am început să rîdem de el. Și pe urmă a murit. Și gata. Mai e ceva? Nu mai e nimic. Și gata.

Să ne aducem aminte de omul bun Lorin Fortuna. Să mai citim încă o dată ce a scris atunci, pe vremuri, despre patimile din 1989. Să ne aducem aminte de omul frumos Lorin Fortuna, căci așa trebuie să ne aducem aminte despre morți, numai de bine. Și să ne rugăm pentru sufletul său.

Dumnezeu să-l odihnească și să ne ajute să fim mai buni la suflet, noi între noi, ăștia încă rămași în viață.

"În acea noapte aşteptam ivirea zorilor cu nişte sentimente foarte pesimiste. Şi, deşi ne era frică, la toţi ne era frică, ajunsesem în faza în care nu mai vorbeam unul cu altul. Terminaserăm de redactat proclamaţia şi o păstram cîţiva acolo ca să fim siguri că dacă, în sfîrşit, măcar unul să scape, să o poată, dacă vom fi atacaţi să o poată scoate.

Ei, vreau să vă spun că în jurul orei 6... Pînă atunci, un alt sentiment al amărăciunii noastre, am omis să spun, era şi faptul că aveam impresia că efortul nostru, iniţiativa noastră de a organiza întreprinderile, de a ne asocia întreprinderile, de a declanşa greva generală în întreprinderi, eşuase. Judecam în felul acesta pentru faptul că de fapt, aşa cum v-am spus, am rămas aproape singuri.

Mai vreau să menţionez că lumea care rămăsese acolo, mai ales cei de jos, erau oameni foarte simpli. Încă o dată remarc lipsa acută a intelectualilor. Cu deosebită părere de rău. Şi, în jurul, deci trăiam acest sentiment oarecum al eşecului şi aşteptam să vedem ce se va întîmpla cu noi.

În jurul orei 6 însă, a sosit gîfîind primul om de jos, care pentru noi probabil că a avut acelaşi efect pe care l-a avut soldatul de la Maraton, şi care ne-a spus, ţin minte şi acuma, „vine 6 Martie!”. 6 Martie fiind una din marile întreprinderi timişorene.

Ei, atunci am început să prindem curaj. Iar după asta au început să vină pe rînd şi să ne spună: vine Electromotorul, vine ELBA, vine..., veneau celelalte unităţi mari din Timişoara, mai mari sau mai mici, şi ne-am dat seama că de fapt le trebuise o noapte întreagă să rumege ideea, să se hotărască, probabil mulţi s-au dus acasă să-şi, să-şi prevină familiile asupra gestului, dar am constatat că populaţia Timişoarei, întreprinderile Timişoarei, nu ne-au abandonat de fapt.
"



.